Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-314/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 aprilie 2015
Părțile
Consiliul mun. Chişinău vs Cooperativa de construcţie a garajelor nr.2
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului

2rc-314/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă G. Gorun dosarul nr.2rc-314/15 instanţa de apel D. Manole N. Traciuc E. Fistican DECIZIE 29 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului mun. Chişinău împotriva Cooperativei de construcţie a garajelor nr. 2 cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, prin care cererea de apel depusă de Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 a fost restituită, c o n s t a t ă: La 07 mai 2012 Consiliul mun.

Chişinău a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei de construcţie a garajelor nr. 2 cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii Consiliul mun. Chişinău a indicat că conform prevederilor art. 10-10/1 din Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare- cumpărare a pămîntului, proprietarii de imobile amplasate pe terenurile autorităţilor administraţiei publice locale, urmează în mod obligatoriu să-şi legalizeze dreptul asupra terenurilor ca urmare a arendării lor sau procurării în urma vînzării –cumpărării. În cazul cînd persoanele date refuză de a încheia contractele susnumite, Primăria mun. Chişinău în mod unilateral stabileşte plăţile pentru folosirea terenurilor, care vor fi achitate benevol sau forţat prin intermediul instanţelor de judecată.

Dat fiind faptul că pîrîtul nu a încheiat nici unul din contractele sus-numite, la data de 30 iulie 2010, Consiliul mun. Chişinău a adoptat decizia nr. 9/23 „Cu privire la stabilirea plăţii anuale pentru folosirea terenurilor, proprietate municipală”. În baza prevederilor pct. 1-2 din decizia dată şi art. 42 din Codul funciar s-a stabilit că lotul de pămînt din str. Transnistria 1 cu suprafaţa de 2,52 ha pe care este amplasat imobilul constituie proprietate municipală şi s-a stabilit plăţile anuale pentru folosirea ternului menţionat. Plata pentru utilizarea terenului dat conform anexei la decizia anterior nominalizată constituie suma de 227808 lei pe an. 2 Fapt despre care pîrîtul a fost informat prin scrisorile respective.

Prin aceleaşi scrisori a fost informat şi despre modalitatea de achitare a plăţilor pentru utilizarea terenului şi despre modalitatea de achitare a plăţilor pentru utilizarea terenului şi despre contul la care urmează să efectueze decontările. Pîrîtul are datoria faţă de organul local pentru perioada 31 martie 2011-10 aprilie 2012 suma de 234049 lei. Reieşind din faptul că pîrîtul se eschivează de la achitarea plăţilor funciare, solicită încasarea din contul Cooperativei de construcţie a garajelor nr. 2 pentru folosirea terenului în mărime de 234049 lei în contul Consiliului mun. Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01 august 2012 cererea de chemare în judecată a Consiliului mun.

Chişinău a fost scoasă de pe rol. Prin decizia Curţii de Ape Chişinău din 24 octombrie 2012 a fost admis recursul declarat de către Consiliul mun. Chişinău, casată încheierea primei instanţe din 01 august 2012 cu restituirea pricinii în prima instanţă pentru examinarea cauzei în fond. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 20 aprilie 2013 acţiunea a fost admisă şi a fost încasat de la Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 în beneficiul Consiliului mun. Chişinău datoria acumulată la plata pentru folosirea terenului de pămînt în mărime de 34171 lei, precum şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1025,13 lei. La 18 iulie 2013 Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe cerînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 cererea de apel depusă de către Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 a fost restituită în temeiul art. 369 alin. (1) lit. b) CPC. La 26 februarie 2014, Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 03 decembrie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea pricinii spre rejudecare conform competenţei teritoriale. Recurentul Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel greşit le-a restituit cererea de apel deoarece nu au cunoscut despre faptul intentării acţiunii în cauză şi emiterii hotărîrii primei instanţe.

Consideră că au fost lipsiţi de posibilitatea de a prezenta probe în apărarea lor, fapt ce a dus la neelucidarea pe deplin a circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins ca fiind depus cu omiterea termenului legal şi menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 3 S-a stabilit că Consiliul mun. Chişinău s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva Cooperativei de construcţie a garajelor nr. 2 cu privire la încasarea datoriei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 aprilie 2013, acţiunea a fost admisă integral. La 18 iulie 2013, Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, a fost restituită cererea de apel depusă de către Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2ca fiind depusă în afara termenului legal în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC. Din actele cauzei rezultă că instanţa de apel la 12 decembrie 2013 a expediat părţilor copia încheierii din 03 decembrie 2013. La 18 decembrie 2013, Cooperativa de construcţie a garajelor a depus cerere de revizuire împotriva hotărîrii primei instanţe solicitînd admiterea cererii de revizuire şi casarea hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14 ianuarie 2014 cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2014 a fost admis recursul declarat de către Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2, casată încheierea Curţii de Apel din 14 ianuarie 2014 cu restituirea pricinii în prima instanţă pentru examinarea cererii de revizuire. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 06 iunie 2014 a fost respinsă cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2014 a fost respins recursul declarat de către Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 şi menţinută încheierea primei instanţe din 06 iunie 2014. Astfel, tocmai la 26 februarie 2014 Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Cu toate că recurentul a cunoscut despre emiterea încheierii de apel din 03 decembrie 2013, cererea de recurs a fost depusă de către Cooperativa de construcţie a garajelor nr. 2 doar la 26 februarie 2014 (f.d. 105), adică în afara termenului legal prevăzut de art. 425 CPC, fără a solicita repunerea recursului în termen în conformitate cu art. 116 alin. alin. (1) şi (3) CPC, conform căruia persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Deci, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, ţine de obligaţia părţii de a lua măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces la instanţă.

Or, recurentul iniţiind proceduri în justiţie, urmează să-şi asume un rol activ urmărind cu diligenţă derularea procesului său. 4 Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul ca depus în afara termenului legal şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i de: Se respinge recursul declarat de către Cooperativa de Construcţie a garajelor nr. 2 ca depus în afara termenului legal. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului mun.

Chişinău împotriva Cooperativei de construcţie a garajelor nr. 2 cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Ion Druţă Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.