- Dosarul nr.
- 2ra-980/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2015
- Părțile
- Arnaut Natalia, Oficiul Teritorial Hîncesti al Cancelariei de Stat vs Consiliul raional Basarabeasca
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-980/15 — Anularea deciziei
dosarul nr. 2ra-980/15 prima instanţă - T. Molcianova instanţa de apel - N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruță ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei și cererea depusă de Natalia Arnaut împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Consiliul raional Basarabeasca, casată hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 18 aprilie 2014 și emisă o nouă hotărîre, prin care cererile de chemare în judecată au fost respinse.
c o n s t a t ă La 29 noiembrie 2013, Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei. În motivarea acţiunii, Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat a indicat că efectuînd controlul legalității actelor administrative, a stabilit că Consiliul raional Basarabeasca a adoptat un act ilegal care urmează a fi anulat.
Astfel, menționează că Natalia Arnaut a fost eliberată din funcția de director al IMSP ”Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca” la data de 13 septembrie 2013, ori termenul de 5 ani indicat în contractul individual de muncă încheiat cu Consiliul raional Basarabeasca, a expirat la 29 august 2013, iar în aceste circumstanțe urmau a fi aplicate prevederile art. 83 alin.4 Codul muncii, care prevede că dacă la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, nici una din părți nu a cerut încetarea lui și raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se consideră prelungit 1 pe durată nedeterminată. Deci, consideră că Natalia Arnaut a fost concediată fără a fi preavizată în scris, cu o lună înainte de expirarea termenului, din care considerente autoritatea emitentă a adoptat un act administrativ ilegal și care urmează a fi anulat.
Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat solicită anularea deciziei Consiliului raional Basarabeasca nr. 06/16 din 13 septembrie 2013. La 24 decembrie 2013, Natalia Arnaut a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei. În motivarea cererii, Natalia Arnaut a menționat că prin decizia nr. 06/16 din 13 septembrie 2013 ”Cu privire la contractul individual de muncă”, Consiliul raional Basarabeasca a eliberat-o din funcția de director al IMSP ”Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca”, invocînd expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată. Consideră că autoritatea emitentă a adoptat o decizie ilegală, fiind emisă contrat prevederilor legii.
La fel a menționat că la 28 martie 2008 a încheiat cu Consiliul raional Basarabeasca, care este fondatorul IMSP ”Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca, contractul individual de muncă pe un termen de 5 ani. Totodată reiterează că nu a fost emisă o decizia privind preavizarea sa, iar înștiințarea nr. 319 din 16 august 2013 nu a primit-o din motiv că se afla în concediu anual. La 13 septembrie 2013 i-a fost deschis certificatul medical, în aceiași zi fiind eliberată din funcție. Deci, în perioada 13 august 2013 – 08 octombrie 2013 s-a aflat în concediu medical, astfel la eliberarea sa din funcție, Consiliul raional Basarabeasca a încălcat legislația muncii care interzice încetarea contractelor de muncă cu persoanele care la moment se află în concediu medical.
Cu atît mai mult, că funcția de director a îndeplinit-o pînă la data de 05 noiembrie 2013, fapt ce se confirmă prin dispoziția nr. 206 din 05 noiembrie 2013 ”Cu pricire la instituirea comisiei de primire-predare” și actul de predare-primire. Natalia Arnaut solicită anularea deciziei Consiliului raional Basarabeasca nr. 06/16 din 13 septembrie 2013, cu restabilirea în funcția de director al IMSP ”Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca”. Prin încheierea Judecătoriei Basarabeasca din 25 februarie 2014, au fost conexate într-un singur proces pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei și cererea depusă de Natalia Arnaut împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 18 aprilie 2014, cererile de chemare în judecată depuse de Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei și cererea depusă de Natalia Arnaut împotriva Consiliului raional Basarabeasca cu privire la anularea deciziei, au fost admise și anulată decizia Consiliului raional Basarabeasca nr. 06/16 din 13 septembrie 2013 ”Cu privire la contractul individual de muncă”. 2 Natalia Arnaut a fost restabilită în funcția de director al IMSP ”Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca”. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de către Consiliul raional Basarabeasca, casată hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 18 aprilie 2014 și emisă o nouă hotărîre, prin care cererile de chemare în judecată au fost respinse.
La 22 decembrie 2014, Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. Recurentul Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, în motivarea recursului a menționat că la emiterea deciziei contestate, instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material. De asemenea, a menționat că în motivarea deciziei, instanța de apel a invocat respectarea cerinței de preavizare de către angajator, prevăzută de art. 83 al. (1) Codul muncii.
Astfel, menționează, necătînd la faptul că actul de comunicare nr. 3/9 este datat cu 16 august 2013, înștiințarea nemijlocită a avut loc la 04 septembrie 2013. Data de 04 septembrie 2013 a fost data revenirii Nataliei Arnaut din concediu, iar data încetării contractului individual de muncă pe durată determinată era 29 august 2013. Prin urmare, menționează că preavizul emis de Președintele raionului Basarabeasca nu poate fi considerat ca o manifestare de voință a Consiliului raional Basarabeasca în privința încetării raporturilor de muncă cu Natalia Arnaut, deoarece înștiințarea în cauză a fost emisă de o autoritate unipersonală, pe cînd actul de numire a fost adoptat de către o autoritate colegială.
Deci, consideră eronată concluzia instanței de apel în acest sens. Suplimentar, reiterează că instanța de apel motivează concluzia și prin fapte ce au avut loc ulterior, constatînd reorganizarea instituției medico-sanitare publice, fapt ce nu corespunde adevărului. Or, modificările înregistrate la Camera Înregistrării de Stat, țin doar de înregistrarea Regulamentului în redacție nouă și concomitent schimbarea denumirii în IMSP ”Centrul de Sănătate Basarabeasca”, ce nu servesc temeiuri de concediere în conformitate cu art. 86 Codul muncii. Totodată invocă referitor la decizia nr. 07/03 din 05 noiembrie 2013 a Consiliului raional Basarabeasca, prin care a fost desemnată în calitate de director interimar Maria Beșleagă, concursul pentru ocuparea funcției de director al Centrului de Sănătate Basarabeasca nu a avut loc nici pînă astăzi, iar Maria Beșleaga, fiind vice-director, exercită interimatul funcției de director pînă la organizarea concursului.
Intimatul Consiliul raional Bsarabeasca, prin referința depusă a solicitat respingerea recursului declarat de Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat. De asemenea, a menționat că Natalia Arnaut nu și-a exprimat dezacordul față de decizia instanței de apel din 29 octombrie 2014 și nu a declarat recurs. Totodată a invocat că Natalia Arnaut nu poate fi repusă în funcția de director al IMSP Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca, din motiv că o astfel de instituție în 3 raionul Basarabeasca nu există. Or, prin decizia Consiliului raional Basarabeasca nr. 03/08 din 28 martie 2014 și în baza actelor normative ale Ministerului Sănătății, IMSP Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca a fost reorganizată, devenind IMSP Centrul de Sănătate Basarabeasca, cu un nou Regulament de activitate, aprobat de Ministerul Sănătății, cu noi state de personal, instituția fiind înregistrată la Camera Înregistrării de Stat ca instituție nou creată.
Cu atît mai mult că prin decizia Consiliului raional Basarabeasca nr. 07/03 din 05 noiembrie 2013, în calitate de director interimar al IMSP Centrul Medicilor de Familie Basarabeasca pe o perioadă determinată a fost desemnată Maria Beșleaga, iar urmare a reorganizării instituției, Maria Beșleaga a fost desemnată în calitate de șef al Centrului de Sănătate Basarabeasca. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 29 octombrie 2014, a fost recepționată de recurent la 17 decembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 104), astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei 4 instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Oficiul Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 5