2rc-204/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 2rc-204/15 DECIZIE 22 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând cererea de recurs declarată de către Ion Vrabie, reprezentat de avocatul Sergiu Covali în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Străine „Instalco” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de Societatea Comercială „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, prin care a fost admisă cererea administratorului procesului de insolvabilitate Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată (în proces de insolvabilitate), cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a lui Ion Vrabie, atras Ion Vrabie la răspundere subsidiară faţă de creditorii Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, în mărimea creanţelor neacoperite de masa debitoare a Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, aplicat sechestrul pe bunurile materiale personale şi pe mijloacele băneşti de la conturile bancare ce aparţin lui Ion Vrabie în mărime de 1554354 lei constată: La 27 iulie 2012,

ÎS „Instalco” SRL a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SC „Regutgaz” SRL. În motivarea acţiunii a invocat că la 21 iulie 2009, a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 53, prin care s-a obligat să vândă, iar SC „Regutgaz” SRL să cumpere mărfuri şi produse, specificaţia fiecărui produs, cantitatea şi preţul sunt prevăzute în facturile prevăzute la data livrării. Susţine că în baza acestui contract, a livrat SC „Regutgaz” SRL mărfuri în valoare totală de 2088913,57 lei, iar potrivit pct. 3.2.

al contractului nr. 53, plata se face în mod obligatoriu de către cumpărător în termen de 30 zile calendaristice de la data eliberării facturii, iar pentru marfa procurată, în baza ordinului de plată nr. 27 din 15 iulie 2010, debitorul a achitat suma de 700000 lei din valoarea mărfurilor procurate, astfel, nu a onorat obligaţiile de plată a preţului, în termenul prevăzut de contract, acumulând o datorie de 115020,80 lei, iar pct. 5.1 al contractului prevede că în cazul neonorării obligaţiilor de plată în termenul şi modul prevăzut de contract, 1 cumpărătorul achită o penalitate de 0,50 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate în privinţa sumelor datorate, astfel acumulându-se o datorie în mărime de 1115020,80 lei datorie.

Menţionează că la 29 noiembrie 2011, a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău, cu privire la încasarea datoriei în sumă de 1115020,80 lei. Indică că prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 06 februarie 2012, a fost încasată suma de 1238913,57 lei, clauza penală în sumă de 1115020,80 lei, cheltuieli de judecată sub formă de taxa de stat în mărime de 50000 lei, cheltuieli pentru citarea părţilor în proces în sumă de 120 lei şi de asistenţă juridică în sumă de 16000 lei, total 2420054,37 lei. Relatează că în baza cererii de intentare a procedurii de executare şi executarea titlului executoriu, prin încheierea din 26 aprilie 2012, executorul judecătoresc Roman Ioniţă, a dispus intentarea procedurii de executare în baza titlului executoriu nr. 2e – 295/2012 din 06 februarie 2012, emis de Judecătoria Ciocana, mun.

Chişinău, despre intentarea căreia debitorul a fost informat. Mai indică că potrivit comunicatului informativ privind disponibilul în conturile bancare/trezoreriale nr.794 din 05 mai 2012, emis de BC „Banca de Economii” SA, mijloacele băneşti în contul debitorului SC „Regutgaz” SRL constituie 0,07 lei. Consideră că circumstanţele invocate denotă incapacitatea de plată a debitorului SC „Regutgaz” SRL, din considerentul imposibilităţii de a-şi executa obligaţiile de plată ajunse la scadenţă din 15 iulie 2010. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 17, 21, 22, 24, 30, 31, 32 a Legii insolvabilităţii, art. 1, 5, 7, 28, 33, 84 CPC. Solicită admiterea cererii introductive, intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SC „Regutgaz” SRL.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 august 2012, a fost admisă spre examinare cererea introductivă a ÎS „Instalco” SRL. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2013, a fost intentată procedura de insolvabilitate faşă de SC „Regutgaz” SRL, numit în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Iurie Dolghier”. La 18 aprilie 2013, administratorul procesului de insolvabilitate ÎI „Iurie Dolghier” a depus cerere cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a directorului debitorului, Ion Vrabie, solicitând totodată şi aplicarea măsurilor de asigurare sub formă de sechestru pe bunurile ce aparţin acestuia şi anume pe teren cu nr. cadastral 0131133.405 mun.

Chişinău, or. Codru, str. Pătârnichii,65, construcţie cu nr. cadastral 0131133.405.01 mun. Chişinău, or. Codru, str. Pătârnichii,65, construcţie cu nr. cadastral 0131133.405.02 mun. Chişinău, or. Codru, str. Pătârnichii,65, construcţie cu nr. cadastral 0131133.405.03 mun. Chişinău, or. Codru, str. Pătârnichii,65. În susţinerea cererii menţionate administratorul procesului de insolvabilitate ÎI „Iurie Dolghier” a indicat că conducerea debitorului, acţionând cu rea-credinţă a întreprins mai multe acţiuni de ordin economic care a dus la imposibilitatea achitării cu creditorii întreprinderii şi, totodată creând situaţia de supra îndatorare a acesteia.

2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, a fost admisă cererea Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată (în proces de insolvabilitate), cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a lui Ion Vrabie, atras Ion Vrabie la răspundere subsidiară faţă de creditorii Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, în mărimea creanţelor neacoperite de masa debitoarea a Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, aplicat sechestrul pe bunurile materiale personale şi pe mijloacele băneşti de la conturile bancare ce aparţin lui Ion Vrabie în mărime de 1554354 lei.

La 13 februarie 2015, Ion Vrabie reprezentat de avocatul Sergiu Covali, a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 10 iunie 2013, solicitând admiterea acestuia, repunerea în termen, precum şi casarea încheierii Curţii de Apel din 10 iunie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărâri de respingere a cererii administratorului insolvabilităţii cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a debitorului. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată.

Susţine că, deşi administratorul provizoriu în raportul său cu privire la executarea încheierii instanţei de apel din 10 august 2012, a indicat că recurentul nu a fost de găsit, solicitând aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara, darea în căutare şi aducerea silită, din partea administratorului insolvabilităţii nu au fost întreprinse alte acţiuni pentru a comunica debitorului despre faptul că în privinţa SC „Regutgaz” SRL a fost intentată procedura de insolvabilitate.

Invocă prevederile art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii care reglementează că hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute de lege, precum şi prevederile art. 116 alin. (1) CPC, care stipulează că persoanele care din motive întemeiate au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, iar alin (2) prevede că cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Consideră că are dreptul la repunerea în termen a recursului, fiindcă reieşind din împrejurările de fapt, termenul de depunere a recursului începe să decurgă de la 15 ianuarie 2015, din momentul când a făcut cunoştinţă cu materialele procedurii de insolvabilitate, în aşa mod respectându-se termenul legal de 30 de zile.

Invocă că nu a fost înştiinţat în mod legal de către instanţa de judecată despre ora, data şi locul examinării cauzei, iar semnătura de pe toate avizele poştale din dosar nu-i aparţine recurentului, ci unei terţe persoane străine care nu are nici o legătură cu recurentul, fapt ce încă odată demonstrează ilegalitatea şi netemeinicia încheierii recurate, recurentului totodată fiindu-i încălcat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil si dreptul la un recurs efectiv consacrate în art. 20 al Constituţiei RM şi în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar în acelaşi context a avut loc o încălcare a prevederilor art. 105 CPC care reglementează regulile de citare.

Afirmă că în astfel de circumstanţe, a fost în imposibilitate absolută de a exercita calea de atac în vederea apărării intereselor sale, luând cunoştinţă despre 3 intentarea procedurii de insolvabilitate abia la 15 ianuarie 2015, fapt confirmat prin cererea sa şi recipisa din dosar, iar semnătura de pe cotor este una fictivă care nu-i aparţine, dar nici nu este indicat numele şi calitatea persoanei care, ipotetic, şi-a dat acordul să primească scrisoarea (citaţia).

Consideră că de către instanţa de fond a fost dată o interpretare prea largă a prevederilor alin. (1) art. 248 Legii insolvabilităţii ceea ce a dus la o concluzie greşită referitor la necesitatea atragerii la răspundere subsidiară a recurentului,or, acest articol prevede acţiuni concrete a persoanelor vinovate de insolvabilitate care sunt pasibile de a fi pedepsite prin stabilirea răspunderii subsidiare, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că măsura prevăzută la alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvabilitate, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate.

În acest context, invocă că hotărârea cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SC „Regutgaz” SRL a fost emisă la 21 ianuarie 2013, iar peste patru luni la data de 18 aprilie 2013, administratorul procesului de insolvabilitate Iurie Dolghier, a înaintat cererea de atragere la răspundere subsidiară a recurentului, încălcându-se astfel prevederile alin. (5) art. 248 Legii insolvabilităţii. La 13 martie 2015, IFS mun. Chişinău a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată şi menţinerea în vigoare a încheierii din 10 iunie 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare a acestuia din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Potrivit art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

După cum denotă actele cauzei, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013 a fost admisă cererea administratorului procesului de insolvabilitate al Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, în proces de insolvabilitate, cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a lui Ion Vrabie, atras Ion Vrabie la răspundere subsidiară faţă de creditorii Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, în mărimea creanţelor neacoperite de masa debitoarea a Societăţii Comerciale „Regutgaz” Societate cu Răspundere Limitată, aplicat sechestrul pe bunurile materiale personale şi pe mijloacele băneşti de la conturile bancare ce aparţin lui Ion Vrabie în mărime de 1554354 lei.

Ion Vrabie a depus cerere de recurs împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate din 10 iunie 2013 numai la data de 13 februarie 2015, adică peste 1 an şi 8 luni, prin urmare cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 8 al Legii contenciosului administrativ. 4 Este cert şi faptul că odată cu depunerea cererii de recurs, recurentul a solicitat repunerea în termen a recursului, ca motiv invocând pronunţarea încheierii recurate în lipsa lui, dânsul nefiind înştiinţat în modul stabilit despre examinarea prezentei cauze. În conformitate cu prevederile art. 116 alin. (1) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.

Având în susţinere prevederile normei enunţate instanţa de recurs reţine că solicitarea recurentului cu privire la repunerea recursului în termen este neîntemeiată, prin urmare nu constituie temei de repunere a recursului în termen.

În susţinerea opiniei enunţate se va reţine că din materialele dosarului rezultă cu certitudine că instanţa de insolvabilitate a înştiinţat prin intermediul oficiului poştal participanţii la procesul de insolvabilitate, inclusiv şi debitorul SC „Regutgaz” SRL, administratorul cărui este Ion Vrabie, pentru şedinţa de judecată din 22 august 2012, fapt confirmat atât prin înştiinţarea, cât şi avizul de recepţie anexate la materialele pricinii (f. d. 43, 45). Instanţa de recurs reţine ca neîntemeiat argumentul recurentului în sensul că nu cunoaşte cine a semnat avizul de recepţie anexat la materialele dosarului, deoarece din avizul menţionat rezultă cert că acesta a fost recepţionat pe adresa str. Meşterul Manole, 7/3, care este adresa juridică a debitorului SC „Regutgaz” SRL şi semnat de o persoană cu familia Sanduţă, iar recurentul, ca administrator al debitorului SC „Regutgaz” SRL, nu a prezentat probe precum că la SC „Regutgaz” SRL nu activează o persoană cu numele „Sanduţa”.

Mai mult ca atât, la caz este cert şi faptul că în Monitorul Oficial al RM a fost publicată înştiinţarea cu privire la desfăşurarea adunării de validare şi de raportare a SRL „Regutgaz”, în proces de insolvabilitate, în incinta Curţii de Apel Chişinău numită pentru 25 martie 2013. Ca urmare, circumstanţele menţionate indică cert că Ion Vrabie, ca administrator al debitorului SC „Regutgaz” SRL, trebuia să cunoască despre intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa SC „Regutgaz” SRL, fapt ce combate afirmaţia precum că dânsul nu a cunoscut despre existenţa pe rolul instanţei de insolvabilitate a prezentei cauze.

Instanţa de recurs reţine ca irelevante la caz şi prevederile art. 116 alin. (4) CPC, invocate de către recurent în susţinerea cererii de repunere a recursului în termen şi care prevede că repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Astfel, instanţa de recurs relevă că în interpretarea corectă a acestei norme, este de înţeles că legiuitorul face referire la repunerea în termen (30 zile) a situaţiei în care persoana a pierdut termenul de realizare a dreptului la acţiune în temeiul căruia este declanşat un proces civil în vederea apărării drepturilor civile încălcate sau contestate şi pentru care este necesar ca persoanele interesate să sesizeze instanţa de judecată competentă.

Or, această situaţie se regăseşte şi în prevederile art. 279 Cod civil, care au un conţinut identic cu norma enunţată. 5 Pe când, prevederile art. 116 alin. (1) CPC se referă la repunerea în termen a cazurilor în care au fost omise termenele de îndeplinire a unui act de procedură. Ca urmare, în cazul exercitării căilor de atac, ca act de procedură, această durată va fi aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac, la caz cu termenul de 15 zile, prevăzute de art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii.

În acest context al analizei este de menţionat că, odată ce însuşi recurentul afirmă în cererea de recurs că a făcut cunoştinţă cu încheierea recurată la data de 15 ianuarie 2015, termenul limită de 15 zile de depunere a recursului, prevăzut de art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii, prin urmare şi a cererii de repunere a recursului în termen, a expirat la 05 februarie 2015, pe când recursul a fost depus numai la 13 februarie 2015. În susţinerea acestei opinii instanţa de recurs, va lua în consideraţie şi realizările în acest sens a practicii judiciare, şi anume că în cazul emiterii de către instanţa de insolvabilitate a actului de dispoziţie în lipsa unui participant la proces, termenul de declarare a recursului de 15 zile, prevăzut de art. 8 al Legii insolvabilităţii, curge de la data când acesta a făcut cunoştinţă cu actul de dispoziţie contestat.

Distinct de cele menţionate mai sus, instanţa de recurs, constată ca neîntemeiată solicitarea recurentului cu privire la repunerea recursului în termen, fapt ce dictează respingerea lui ca tardiv. Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs reţine că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

Având în vedere că instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe fondul recursului depus de Ion Vrabie, reprezentat de avocatul Sergiu Covali, este inoportun de a menţine încheierea instanţei de insolvabilitate. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Ion Vrabie, reprezentat de avocatul Sergiu Covali. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 6