- Dosarul nr.
- 2ra-914/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 aprilie 2015
- Părțile
- Gherasimenco Tatiana vs Rotari Lolita
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-914/15 — Încasarea datoriei
prima instanţă: V. Mihăilă dosarul nr. 2ra-914/15 instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Rotari Lolita, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gherasimenco Tatiana către Rotari Lolita cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 02 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Rotari Lolita şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău din 25 iunie 2014, c o n s t a t ă La 05 aprilie 2014 Gherasimenco Tatiana a depus cerere de chemare în judecată către Rotari Lolita prin care a solicitat încasarea datoriei în sumă de 3830 euro. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că, la 16 martie 2012 i-a împrumutat Lolitei Rotari suma de 3830 euro, cu termenul de rambursare pînă la data de 31 decembrie 2012. Susține că pînă în prezent Rotari Lolita nu a restituit împrumutul datorat în mărime de 3830 euro. Totodată menționează reclamanta că pîrîta recunoaște datoria pe care o are față de ea, însă îi comunică că nu dispune de mijloace financiare pentru a-i restitui datoria. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 25 iunie 2014 acțiunea a fost admisă.
S-a încasat de la Rotari Lolita în beneficiul Tatianei Gherasimenco datoria în mărime de 3830 euro sau echivalentul în valută națională la momentul executării hotărîrii și cheltuielile de judecată în sumă de 150 lei. S-a încasat de la Rotari Lolita în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1982,54 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Rotari Lolita la data de 15 august 2014 a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 25 iunie 2014, solicitînd admiterea acestuia, repunerea cererii de apel în termen, casarea hotărîrii primei instanţe cu restituirea cauzei spre rejudecare în primă instanță, în alt complet de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 02 decembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Rotari Lolita şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
Instanţa de apel, verificînd legalitatea hotărîrii instanţei de fond, a constatat că la data de 16 martie 2012, Rotari Lolita a luat cu împrumut de la Gherasimenco Tatiana suma de 3830 euro, şi s-a obligat să restituie suma împrumutului pînă la data de 31 decembrie 2012 (f.d. 5). Concomitent, din materialul probatoriu administrat, cît şi din declaraţiile părţilor se constată că, pînă la data înaintării acţiunii în instanţa de judecată, Rotari Lolita nu a restituit Tatianei Gherasimenco suma împrumutului în întregime. Potrivit art. 867 Cod Civil, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar acesta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
Contractul de împrumut este gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Articolul 210 alin. (1) al Codului Civil statuează că, trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului. Instanța de apel a considerat ca fiind întemeiată concluzia instanţei de fond referitoare la temeinicia acțiunii înaintate de către Gherasimenco Tatiana, din considerentul că, după cum rezultă din recipisa anexată la materialele cauzei, în calitate de părți ale contractului de împrumut litigios au participat: împrumutătorul - Gherasimenco Tatiana şi împrumutatul - Rotari Lolita, fapt expres indicat în recipisa respectivă, anexată la dosar în original în ordine de apel.
În acest sens, instanţa de apel constată că, recipisa anexată la materialele cauzei, corespunde întru totul exigenţelor impuse de legislaţia civilă referitoare la forma şi conţinutul actului juridic, iar temeiuri de nulitate a acesteia nu au fost stabilite pe parcursul judecării cauzei civile nici în fond, şi nici în ordine de apel. Mai mult, se menţionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, apelanta Rotari Lolita a recunoscut recipisa prezentată de Gherasimenco Tatiana în susţinerea acţiunii înaintate, şi a confirmat că, recipisa a fost întocmită şi semnată de d-ei personal. Totodată, instanța de apel a susţinut, că nu pot fi reţinute argumentele apelantei, că contractul de împrumut poartă un caracter simulat din considerentele, că sunt declarative, nefiind prezentate şi administrate probe în acest sens.
Suplimentar instanța de apel a relevat, că sunt lipsite de suport legal şi afirmaţiile că suma împrumutată constituie în fapt restanţa la salariu, întrucît este vorba de un obiect diferit de examinare, nu se referă la speţa litigioasă, urmează a fi soluţionat într- o procedură contencioasă. Se mai menționează că din conţinutul cererii de apel, cît şi din declaraţiile 2 apelantei se reţine că, aceasta invocă faptul citării necorespunzătoare de către prima instanţă, susţinînd că, ea nu locuieşte pe adresa Chişinău, str. Grenoble 205, bl. 4, ap. 33, ci locuieşte pe o altă adresă. Însă, potrivit răspunsului Î.S. CRIS „Registru”, Departamentul registrelor informaţionale de stat nr.02/29673 din 30 aprilie 2014, se constată că, potrivit datelor din Registrul de stat al populaţei, Rotari Lolita este înregistrată la domiciliu pe adresa Chişinău, str. Grenoble 205, bl.
4, ap. 33.(f.d.9). Totodată, instanța de apel a invocat că, potrivit art. 30 alin. (1) Cod civil, se defineşte noţiunea de domiciliu după cum urmează „domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul”. Astfel, reieşind din conţinutul normei legale respective şi cu referire la caz, se reţine că instanţa de fond, cu respectarea exigenţelor impuse de legislaţia procesual civilă, a citat-o pe intamata Rotari Lolita la domiciliul său, pe adresa mun. Chişinău str. Grenoble 205/4, ap.33 adresă indicată şi în buletinul de identitate al apelantei.
Totuşi, pentru a exlude orice dubiu, reieşind din considerentul că, scrisoarea instanţei de fond expediată în adresa apelantei s-a întors expeditorului, prima instanţă, cu respectarea prevederilor art. 108 CPC RM, a dispus citarea apelantei prin intermediul citaţiei publice, care a fost publicată în ziarul „Moldova Suverană” nr. 75 din 29 mai 2014 (f.d. 14). La 17 februarie 2015 Rotari Lolita a depus recurs, solictînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu transmiterea cauzei la rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului s-a invocat că au fost interpretate eronat şi nu au fost aplicate normele ce urmează. Potrivit art. 102 alin. alin. (1), (3), (6) CPC al RM, „instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură.
(3) Citaţiile şi înştiinţările se înmînează participanţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel încît aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei. (6) Citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces. Dacă persoana nu locuieşte la adresa comunicată instanţei, citaţia sau înştiinţarea poate fi trimisă la locul ei de muncă sau la locul unde se află.” Potrivit art. 108 alin. (1) CPC al RM, „dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut şi reclamantul dă asigurări că, deşi a făcut tot posibilul, nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, preşedintele instanţei dispune citarea acestuia prin publicitate.
Publicarea în presă se consideră citare legală.” Mai mult ca atît indică recurenta că, trimiterile instanţei de apel la careva avize 3 poştale, care ar proba recepţionarea de către Rotari Lolita a corespondenței la ap.33, din str. Grenoble 205/4, mun. Chişinău, e de reținut că, aceste avize datează cu anul 2012, cînd recurenta încă nu vîndu-se aparatamentul dat și era mult timp pînă la apariţia alitigiului judiciar în cauză. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Rotari Lolita, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Rotari Lolita, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. 4 În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Rotari Lolita ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Rotari Lolita se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 5