- Dosarul nr.
- 2rc-282/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 aprilie 2015
- Părțile
- SRL JC Auto
- Pe scurt
- Incalcarea normelor de drept procedural
2rc-282/15 — Proces de insolvabilitate
prima instanţă: N. Craiu dosarul nr. 2rc-282/15 DECIZIE 22 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală și Tatiana Vieru examinând recursul declarat de către Danici Vitalie prin intermediul reprezentantului său, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate în privinţa Societăţii cu Răspunderea Limitată „JC Auto”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2015, prin care a fost încetat procesul de examinare a cererii privind intervenirea lui Danici Vitalie ca intervenient principal în procesul de insolvabilitate a debitorului, constată: Societatea cu Răspundere Limitată „JC Auto” s-a adresat în instanţă de judecată cu cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.
Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 12 mai 2011 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „JC Auto”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 11 iulie 2011, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „JC Auto” şi desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a debitorului Întreprinderea Individuală „Igor Purcel” deţinător al certificatului nr. 13187 din 05 mai 2009. La 19 noiembrie 2013, în cadrul procesului de insolvabilitate, Danici Vitalie a depus cerere privind intervenirea sa în procesul dat în calitate de intervenient principal (f.d.50- 51). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2013, a fost refuzat lui Danici Vitalie în examinarea cererii de intervenție principală în procesul de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitat „JC Auto” (f.d.70-73).
La 20 decembrie 2013, Danici Vitalie a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate din 16 decembrie 2013 (f.d.77, 81-82). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 05 februarie 2014, a fost respins recursul declarat de către Danici Vitalie împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2013 prin care i-a fost refuzat ultimului în intervenirea sa în procesul de insolvabilitate și menținută fără modificări încheierea instanței de insolvabilitate (f.d.94- 97). 1 La 06 februarie 2015, Danici Nicolae a înaintat cerere în procesul de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitat „JC Auto” privind reluarea procesului dat pentru a avea posibilitatea reală de a înainta ulterior o cerere de intervenție în proces (f.d.113-114).
În motivarea cererii Danici Vitalie a menționat că conform contractului de fidejusiune nr. SO7330-d din 10 mai 2007, unde și-a asumat obligația să răspundă solidar cu debitorul - Societatea cu Răspundere Limitată „JC Auto” în fața creditorului – Banca Comercială „Moldova Agroindbank” Societate pe Acțiuni pentru sursele financiare primite în credit conform contractelor de credit din 12 ianuarie 2007 și 10 mai 2007. Susține că pe rolul Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău la moment se află cauza civilă la acțiunea Băncii Comerciale „Moldova Agroindbank” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „JC Auto” și Danici Vitalie privind încasarea sumei de 100 000 lei nerambursate din sumele creditelor specificate.
Iar la 09 februarie 2015, instanța de insolvabilitate a invitat părțile în ședința de judecată privind examinarea raportului final și al bilanțului de lichidare depus de către administratorul insolvabilității debitorului. Invocă că în cazul emiterii deciziei de lichidare a debitorului, sarcina rambursării sumelor pentru care pretinde banca, v-a rămîne pe seama lui, în calitate de – fidejusor. Consideră Danici Vitalie că dat fiind faptul că procesul de insolvabilitate a fost examinat în lipsa lui, astfel i s-a încălcat dreptul la proprietate, la apărare și a fost lipsit de dreptul procedural de a interveni în proces în calitate de intervenient principal. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2015, a fost încetat procesul de examinare a cererii privind intervenierea lui Danici Vitalie ca intervenient principal în procesul de insolvabilitate – Societatea cu Răspundere Limitată „JC Auto” (f.d.181-182).
La 06 martie 2015, Danici Vitalie prin intermediul reprezentantului său a declarat recurs, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă cererea privind reluarea cercetării judecătorești și acordarea unui termen pentru înaintarea unei cereri de participare în proces în calitate de intervenient principal. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 stipulează că, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Instanţa de recurs remarcă că recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege. În motivarea recursului, recurentul a menționat că instanța de insolvabilitate eronat a aplicat normele de procedural și de drept material. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Chișinău din 20 februarie 2015 cu remiterea pricinii spre rejudecare în aceiași instanță din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau 2 parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Astfel, prin încheierea din 20 februarie 2015, instanța de insolvabilitate a încetat procesul de examinare a cererii privind intervenierea lui Danici Vitalie ca intervenient principal în procesul de insolvabilitate – Societatea cu Răspundere Limitată „JC Auto” (f.d.181-182). Instanţa de recurs consideră că motivele de casare invocate de către recurent în cererea de recurs şi-au găsit confirmarea în cadrul examinării acesteia. După cum rezultă din materialele pricinii, Danici Vitalie la 06 februarie 2015, a înaintat cerere către instanța de insolvabilitate privind reluarea cercetării judecătorești cu acordarea unui termen pentru înaintarea unei cereri de intervenire în proces (f.d.173-174).
Conform art. 235 alin. (2) CPC, în cazul în care, în timpul susţinerilor orale sau după încheierea lor, consideră că trebuie clarificate noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetate noi probe, instanţa dispune, printr-o încheiere, reluarea examinării pricinii în fond, susţinerilor orale, conform regulilor generale. Prin urmare, Curtea de Apel urma să se expună asupra cererii înaintate de către Danici Vitalie prin prisma normei de drept citate. Astfel, instanța de insolvabilitate eronat a aplicat norma de drept procedural, și anume art. 265 lit. b) CPC, deoarece, Danici Vitalei la moment a înaintat o cerere privind reluarea procesului de insolvabilitate, dar nicidecum intervenirea sa în procesul dat.
Drept urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide necesar admiterea recursului, casarea integrală a încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Danici Vitalie prin intermediul reprezentantului său. Se casează încheierea Curţii de Apel Chișinău din 20 februarie 2015, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate în privinţa Societăţii cu Răspunderea Limitată „JC Auto”, cu restituirea pricinii la rejudecare în aceiaşi instanţă.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele ședinței, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru 3