Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-430/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 aprilie 2015
Părțile
SRL Marketing Media Index vs SRL X Plan E
Pe scurt
Dreptul asupra marcii, conditiile utilizarii ei de catre alte persoane

2ra-430/15 — Încasarea sumei

Dosarul nr.2ra-430/15 Prima instanţă: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciună) DECIZIE 08 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de avocatul Kușnir Mariana, în interesele SRL ”X- Plan-E”, împotriva hotărîrii din 31 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL ”Marketing Media Index” împotriva SRL ”X-Plan-E” privind constatarea încălcării dreptului de autor, restabilirea dreptului încălcat, încasarea prejudiciului material și moral, c o n s t a t ă : La 14 martie 2011 SRL “Marketing Media Index” s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva SRL “X-Plan-E” privind încasarea prejudiciului material în mărime de 127000 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că este o societate comercială, înregistrată în anul 2005, care își desfășoară activitatea de întreprinzător în domeniul publicității, studiilor de piață, efectuării sondajelor de opinie, editării de publicații, consultării în domeniul afacerilor şi managementului, iar pîrîtul SRL “X-Plan-E” este o societate comercială înregistrată în luna noiembrie 2010, care utilizînd metode contrare unei concurențe oneste, a preluat o parte din clienții reclamantului, prestîndu- le servicii identice cu cele prestate de către acesta.

Susține reclamantul că asociații pîrîtului sunt Cijevschi Ruslan şi Cijevschi Angela, care pînă la data de 17 ianuarie 2011 au fost salariați ai reclamantului, iar administratorul acestuia este Schiau Ion, tatăl Angelei Cijevschi, care de asemenea a fost angajat al reclamantului pînă în luna octombrie 2010. Mai afirmă reclamantul că fostul administrator - Sliusarenco Oleg fără a da careva explicații cu privire la absența sa de la serviciu, la 12 ianuarie 2011 a expediat o scrisoare în adresa administrației ÎCS ”IGT Communications” SRL privind demisionarea sa din funcție.

Consideră reclamantul că dat fiind faptul că lui Slusarenco Oleg i s-a comunicat că la începutul anului 2011 se va desfășura adunarea de raportare privind rezultatele activității economico-financiare a întreprinderii, la care urma a fi discutată şi chestiunea cu privire la menținerea sau revocarea lui Sliusarenco Oleg din funcția deținută, acesta din urmă a hotărît de a demisiona și de a crea o societate comercială concurentă reclamantului, pentru obținerea de beneficii materiale pe seama informațiilor comerciale, tehnice și financiare ale reclamantului. Mai declară că o condiție esențială a activității societăților comerciale care prestează servicii în domeniul efectuării studiilor de piața şi/sau efectuării sondajelor de opinie este respectarea confidențialității informațiilor cu privire la clienţi, care comandă astfel de servicii şi rezultatele serviciilor corespunzătoare prestate.

Prin urmare, în realizarea acestor prevederi, reclamantul a elaborat un şir de acte de ordin intern menite să asigure respectarea confidențialității informațiilor cu caracter comercial și financiar al clienților, însă asociații pîrîtului în mod samavolnic au extras din baza de date aceste informații şi le utilizează pentru atragerea clienților reclamantului, necătînd la relaţiile de colaborare stabilite între reclamant şi clienţii săi. Mai menționează că actualii asociați ai pîrîtului au sustras software-ul specializat al acestuia, care a fost achiziționat în vederea prestării serviciilor corespunzătoare în efectuarea studiilor de piață şi a sondajelor de opinie. Subliniază că deși Sliusarenco Oleg nu şi-a legalizat raporturile de muncă cu pîrîtul, acesta acționează din numele societății în relațiile cu clienţii, care au fost sustraşi de la reclamant şi figurează în corespondență în calitate de reprezentant şi administrator al pîrîtului.

Mai indicat că în corespondența adresată clienților, pîrîtul utilizează marca comercială a reclamantului - „tns”, nr. 13663. Marca menționată a fost înregistrată pe numele SRL “Marketing Media Index” la Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală la data de 11 mai 2006, fiind valabilă pînă la 21 martie 2015. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 38/2008 cu privire la protecţia mărcilor înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv asupra acesteia, iar utilizarea mărcii de către terțele persoane, inclusiv prin utilizarea semnului pe documentele de afaceri şi în publicitate, fără consimțământul titularului mărcii este interzisă. La caz, consideră reclamantul că utilizarea mărcii comerciale de către pîrît, induce în eroare clienții, făcându-i să considere că pîrîtul este o întreprindere afiliată reclamantului, dat fiind că pîrîtul acționează din numele fostului administrator al SRL “Marketing Media Index”.

Relevă și faptul că în primele trei luni a anului 2010 SRL “Marketing Media Index” a realizat un venit în mărime de 178536,09 lei, iar ca urmare a acțiunilor de concurență neloială a pîrîtului prin folosirea informației confidențiale a mărcii comerciale a reclamantului și prin sustragerea clienților, în primele trei luni a anului 2011, societatea a realizat un venit de doar 50600,02 lei. Respectiv, diferența dintre nivelul veniturilor pentru primele trei luni ale anului 2010 şi nivelul veniturilor pentru primele trei luni ale anului 2011 este de circa 127000 lei. Astfel, suma dată reprezintă venitul ratat, adică prejudiciul material cauzat reclamantului. La 18.03.2011 reclamantul a depus cerere de majorare a cuantumului pretențiilor, solicitînd încasarea de la pîrît prejudiciul material în mărime de 1000000 lei.

La 07.10.2013 reclamantul a mai depus o cerere de majorare a pretențiilor, solicitînd încasarea de la pîrît în beneficiul său prejudiciul material în mărime de 1002147,13 lei şi a cheltuitelor de asistență juridică în sumă de 7000 lei.

La 25 noiembrie 2013 SRL “Marketing Media Index” şi-a completat pretențiile înaintate anterior, solicitînd constatarea încălcării de către SRL “X-Plan-E” a dreptului de autor asupra programelor de calculator “Galileo”, “SuperNova” şi “Pulsar 2 Executiv” și interzicerea acestuia de a utiliza aceste programe; încasarea din contul SRL “X-Plan-E” în beneficiul SRL “Marketing Media Index” prejudiciul moral în mărime de 100000 lei şi a prejudiciului material pentru încălcarea dreptului de autor în sumă de 1002147,13 lei; obligarea SRL “X-Plan-E” de a publica hotărîrea judecătorească şi de a expedia hotărîrea tuturor agenților economici pentru care s-a prestat serviciul de marketing, cu utilizarea programelor sus menționate; sechestrarea şi distrugerea tuturor exemplarelor programelor de calculator “Galileo”, “SuperNova” şi “Pulsar Executiv”, precum și a obiectelor informaționale şi/sau publicitare ce conţin semnul “tns”, care se află în posesia SRL “X-Plan-E” şi/sau a persoanelor terţe; interzicerea SRL “X-Plan-E” de a utiliza în activitatea sa comercială, sub orice formă, marca “TNS” cu nr. de înregistrare 13663, precum și încasarea în beneficiul său a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 31 octombrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău au fost disjunse într-un proces separat cerințele înaintate de SRL “Marketing Media Index” privind constatarea încălcării de către SRL “X-Plan-E” a dreptului de autor asupra programelor de calculator “Galileo”, “SuperNova” şi “Pulsar Executiv”; interzicerea SRL “X-Plan- E” de a utiliza programele “Galileo”, “SuperNova” şi “Pulsar Executiv ”; încasarea din contul SRL “X- Plan-E” în beneficiul SRL “Marketing Media Index” a prejudiciului moral şi material pentru încălcarea dreptului de autor; obligarea SRL “X- Plan-E” cu titlu de restabilire a dreptului violat de a publica și de a expedia hotărîrea judecătorească hotărîrea tuturor agenților economici pentru care s-a prestat serviciul de marketing, cu utilizarea programelor pentru calculator “Galileo”, “SuperNova” şi “Pulsar Executiv”; sechestrarea şi distrugerea tuturor exemplarelor programelor de calculator “Galileo”, “SuperNova” şi “Pulsar Executiv”, care se află în posesia SRL “X- Plan-E” şi/sau persoanelor terțe, cărora SRL “X- Plan-E” le-a transmis programele date, indiferent de temei și a fost remisă cauza respectivă, după competență la judecătoria Rîșcani mun.

Chișinău, pentru examinarea cerințelor disjunse. Prin hotărîrea din 31 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă acțiunea SRL “Marketing Media Index” în partea protecției drepturilor asupra mărcii și s-a interzis SRL ”X-Plane-E” de a utiliza în activitatea sa comercială, sub orice formă marca “tns”, cu nr. de înregistrare 13663 pentru activitățile care a fost înregistrată marca dată şi anume: publicitate, gestionarea afacerilor comerciale, administrare comercială și lucrări de birou. Totodată, s-a obligat SRL “X-Plan-E” să distrugă orice obiecte informaționale şi/sau publicitare care sînt utilizate de SRL “X- Plan-E”, ce conțin semnul “tns” şi care sunt destinate pentru serviciile pentru care a fost înregistrată marca.

La data de 21 ianuarie 2015 și la 26 ianuarie 2015 avocatul Kușnir Mariana, în interesele SRL ”X-Plane-E”, a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd casarea hotărîrii contestate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii. În motivarea recursului s-a invocat că hotărârea instanței de judecată este neîntemeiată şi ilegală, deoarece au fost aplicate eronat normele de drept procesual, iar concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii. Susține că instanța eronat a constatat faptul precum că Cijevschi Angela a expediat în adresa altor agenți economici informații, inclusiv dări de seamă, de pe adresa de email tnsangel@mail.ru, utilizând marca reclamantului în denumirea e- mailurilor de serviciu.

La fel, consideră ca neîntemeiată și constatarea instanței privind 3 utilizarea de către SRL „X-Plane-E” în persoana Angelei Cijevschi a mărcii ”tns”, precum și faptul că darea de seamă a fost expediată pe adresa de email a întreprinderii la 16.10.2010 - dată cînd Angela Cijevschi activa în funcție de director de marketing în cadrul companiei SRL ”Marketing Media Index”, fapt confirmat și prin decizia din 10.04.2013 a Curții Supreme de Justiție.

Mai menționează că este eronată și concluzia instanței precum că Angela Cijevschi activînd în cadrul companiei reclamantului, la 26.04.2010 a transmis lui S. Leşinco - fondatorul SRL ”Marketing Media Index” adresa electronică serghey.leshenko@igt.md, deoarece SRL „X-Plane-E” a fost fondat în luna noiembrie 2011, iar operațiunile de expediere au fost efectuate pînă la înregistrarea recurentului, Afirmă și faptul că Angela Cijevschi a utilizat email pe perioada cît a activat la companiei SRL ”Marketing Media Index” - pînă la 11.01.2011, iar după concedierea sa, parola de acces al companiei ransangel@mail.rum, putea fi utilizată și de către alți angajați ai intimatului, folosindu-se în continuare de emailul și parola în cauză, în vederea expedierii informațiilor.

Mai mult ca atît, în cadrul ședinței de judecată, instanţa nu a probat faptul că anume de către Cijevschi Angela au fost transmise informațiile vizate și ca urmare au contribuit la generarea riscului de confuzie în percepția consumatorului. La fel, nu a fost probat prin careva acte justificative faptul că în urma folosirii mărcii, SRL „X-Plane-E” a profitat de caracterul distinctiv, ori de renumele mărcii. Mai menționează că hotărîrea Curții de Apel Chișinău este nemotivată, fiind folosite fraze generale, fără a da o argumentare clară și certă asupra soluției emise. Or, potrivit art. 122 alin. (1) CPC, circumstanțele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probațiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.

Totodată, declară că SRL „X-Plan-E” şi-a înregistrat activitatea în luna noiembrie 2010, iar reclamantul în această perioadă nu a înaintat nici o pretenție sau somație privind interzicerea folosirii mărcii ”tns” în activitate sa. De asemenea, de către SRL „Marketing Media Index” nu a fost prezentat nici un contract, factură sau alte probe care ar demonstra că SRL „X-Plan-E” utilizează marca ”tns” la încheierea contractelor de promovare a întreprinderii pe piață. Declară că între intimat și recurent nu au existat careva situații de conflict în vederea utilizării mărcii ”tns”, din care ar rezulta necesitatea recunoașterii dreptului încălcat la folosirea mărcii. La data de 25.02.2015 SRL ”Marketing Media Impex” a depus referință la cererea de recurs.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, din următoarele motive. Conform art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanță a determinat definitiv circumstanțele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, apreciind probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art.130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi 4 interconexiunea lor, aplicând corect normele de drept material şi întemeiat a ajuns la concluzia de a admite acţiunea înaintată de SRL ”Marketing Media Impex”.

Colegiul reține că prima instanță corect a aplicat prevederile art.2 din Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția mărcilor, care stabilește că marca este orice semn susceptibil de reprezentare grafică, care serveşte la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice. La fel, sunt corecte și trimiterile la prevederile art.5 din Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor, care stabilește că pot constitui mărci orice semne susceptibile de reprezentare grafică: cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, combinaţii de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acestuia, precum şi orice combinaţii ale acestor semne, cu condiţia ca ele să poată servi la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice.

Articolul 6 din Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor, statuează că titular al mărcii este persoana fizică sau juridică ori grupul de persoane fizice şi/sau juridice în numele căreia/căruia marca este protejată în conformitate cu prezenta lege. Drepturile dobîndite prin înregistrarea mărcii în Registrul naţional al mărcilor se confirmă prin titlul de protecţie - certificatul de înregistrare a mărcii. Drepturile asupra mărcii pot fi dobîndite individual sau în coproprietate în indiviziune. Modul de utilizare a drepturilor în coproprietate asupra mărcii se stabileşte prin acordul încheiat între coproprietari. în caz contrar, litigiul se soluţionează de instanţa de judecată competentă.

Iar, prevederile art.9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor, prevede că înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv asupra acesteia.

Titularul mărcii este în drept să interzică terţilor să utilizeze în activitatea lor comercială, fără consimţămîntul său: un semn identic cu marca pentru produse şi/sau servicii identice cu cele pentru care marca este înregistrată; un semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi identităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului; riscul de confuzie include şi riscul de asociere între semn şi marcă; un semn identic ori similar cu marca pentru produse şi/sau servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată cînd aceasta din urmă a dobîndit un renume în Republica Moldova, iar persoana terţă, în urma folosirii semnului, fără motive justificate, profită de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau le aduce atingere acestora.

Totodată, art.61 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția mărcilor, stabilește că orice persoană fizică sau juridică, alte entităţi interesate care au pretenții față de utilizarea unei mărci înregistrate ori solicitate spre înregistrare sînt în drept să iniţieze acţiune în instanţa judecătorească pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime. Sînt în drept să iniţieze acţiune privind încălcarea unui drept exclusiv ori a unui interes legitim care decurge din dreptul exclusiv - titularul mărcii. Astfel, din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că SRL”Marketing Media Impex” a înaintat acțiune în instanța de judecată, invocând utilizarea ilegală de către SRL”X-Plan-E” a mărcii de înregistrare ”tns”, titularul căreia este SRL”Marketing Media Impex”.

5 La fel, Curtea de Apel Chișinău corect a constatat că asociații SRL”X-Plan-E”, înregistrată la data de 05.11.2010, sunt Cijevschi Angela și Cijevschi Ruslan care dețin fiecare a cîte 50% cota-parte din societate (f.d. 144, vol. I). Iar, în baza certificatului nr. 05 din 03.05.2011 Cijevschi Angel este angajată în calitate de manager în cadrul SRL ”X-Plan-E” (f.d. 45, vol. I). Prin urmare, prima instanță corect a ajuns la concluzia că în perioada expedierii informațiilor, inclusiv a dărilor de seamă în adresa agenților economici de pe adresa de e-mail tnsangel@mail.ru (f.d. 113,155,203,204,208, vol. II), Angela Cijevschi activa în cadrul SRL ”X-Plan-E” utilizînd în continuare marca SRL”Marketing Media Impex” – ”tns” în denumirea e-mailului de serviciu.

Conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 13663, marca „tns” a fost înregistrată la 11.05.2006 după titularul SRL“Marketing Media Index” în Registrul Național al Mărcilor şi a obţinut protecţia pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 10 ani (f.d.140-150, vol.II). Conform materialelor cauzei, Cijevschi Angela a expediat în adresa altor agenţi economici informaţii, inclusiv dări de seamă, de pe adresa de e-mail tnsangel@mail.ru (Vol.II, f.d.154-156), utilizînd astfel, marca intimatului în denumirea e-mailului de serviciu. Faptul că acest e-mail este utilizat în activitatea comercială se confirmă prin conţinutul lui şi adresarea către un agent economic cu care sunt stabilite relaţii comerciale, precum şi remiterea unei dări de seamă (f.d.191, vol.II,).

Instanța de recurs reţine că într-adevăr conform materialele dosarului s-a constatat că în denumirea dării de seamă, cît şi darea de seamă propriu-zisă, este utilizată marca “tns” asupra căreia reclamantul deţine dreptul exclusiv. Astfel, este corectă constatarea instanței de fond asupra faptului utilizării mărcii “tns” de către recurent, fără permisiunea intimatului. Ori, la materialele dosarului nu se conține vre-un act conform căruia intimatul ar fi cesiona dreptul de utilizare a mărcii date. În aceste circumstanțe cînd SRL“Marketing Media Index” deține dreptul exclusiv asupra mărcii, care este un drept absolut, utilizarea de către o altă persoană a ei poate avea loc doar cu o anterioară acceptare din partea titularului.

În speță, o astfel de cedare, cesionare nu a avut loc ceea ce denotă corectitudinea deciziei instanții de fond prin care se constată utilizarea ilegală de către SRL ”X-Plan-E” a mărcii ”tns”. Totodată, instanța de recurs consideră necesar a remarca faptul că deși marca ”tns” a fost utilizată de către Cijevschi Angela, SRL“Marketing Media Index” corect a invocat utilizarea ilegală a acesteia de către SRL ”X-Plan-E”, dat fiind folosirea mărcii în favoarea ultimului. Acest fapt este demonstrat și prin contractele încheiate de către SRL ”X-Plan-E” cu agenții economici, cărora Cijevschi Angela le-a transmis mail-uri cu marca ”tns”. Contractele date, combat și argumentul recurentului referitor la imposibilitatea reținerii de către instanța de judecată a înscrisurilor – extrasul de mail în copii.

Ori, existența lor nu este nevoie de a fi confirmată, dat fiind că la materialele dosarului au fost anexate contracte cu agenții economici cărora le-a fost expediat mail-ul, deoarece încheierea contractelor este o acțiune subsidiară, ulterioară corespondenței dintre agenții economici dați cu SRL ”X-Plan-E”. În această ordine de idei, fiind cert că circumstanțele pricinii au fost constatate de către instanţa de fond, nefiind necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de 6 Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de avocatul Kușnir Mariana, în interesele SRL ”X-Plan-E”. Având în vedere cele expuse mai sus, hotărîrea din 31 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău este legală și urmează a fi menținută.

În conformitate cu 445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Kușnir Mariana, în interesele SRL ”X- Plan-E” Se menține hotărîrea din 31 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL ”Marketing Media Index” împotriva SRL ”X-Plan-E” privind constatarea încălcării dreptului de autor, restabilirea dreptului încălcat, încasarea prejudiciului material și moral. Decizia este irevocabilă. Preşedintele ședinței Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.