- Dosarul nr.
- 2rac-496/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 aprilie 2015
- Părțile
- SC TehnoEngineering Grup SRL vs ÎM GSM Liberty SRL
- Pe scurt
- Temeiurile de încetare a procesului
2rac-496/15 — Privind încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-496/15 Instanţa de fond: Judecătoria Economică de Circumscripţie – V. Orîndaş Instanţa de apel: CA Chişinău - L. Popova, M. Moraru, A. Panov DECIZIE 08 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Tamara Chişca-Doneva, Judecători: Valentina Clevadî, Iuliana Oprea, Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd recursul, declarat de către Societatea Comercială „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea Comercială „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Întreprinderii Mixte „GSM Liberty” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea datoriei şi cererea reconvenţională înaintată de către Întreprinderea Mixtă „GSM Liberty” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată privind declararea nulă a actelor juridice, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2014, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Societatea Comercială „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012, CONSTATĂ : La 17 august 2011 SC „Tehnoengineering Grup” SRL a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „GSM Liberty” SRL privind încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 12 ianuarie 2009 a fost încheiat contractul nr. 223, conform căruia ÎM „GSM Liberty” SRL s-a obligat să livreze 1 produse MOLDCEL Societăţii „Tehnoengineering Grup” SRL şi să achite plata pentru ocuparea unui spaţiu care va fi folosit pentru reclama produsului. Conform pct. 2 din anexa nr. 4 al contractului nr. 223 din 12 ianuarie 2009 ÎM „GSM Liberty” SRL s-a obligat să achite SC „Tehnoengineering Grup” SRL suma de 25.000 lei anual pentru fiecare gheretă din cele 100 de gherete indicate în anexa nr. 2 pentru serviciile de reclamă. La fel ÎM „GSM Liberty” SRL transmite lunar SC „Tehnoengineering Grup” SRL 500 numere Alocard 39, sub formă de bonus.
SC „Tehnoengineering Grup” SRL a menţionat că pct. 4 al contractului menţionat obligă ÎM „GSM Liberty” SRL să le achite 2.500.000 lei în timp de 15 zile de la momentul semnării actului de transmitere a spaţiului pentru reclamă. Actul dat a fost semnat la 10 septembrie 2009, iar la 25 septembrie 2009 ÎM „GSM Liberty” SRL era obligat să achite suma indicată. Reclamantul a indicat că conform pct. 5 al contractului încheiat între părţi, în caz dacă ÎM „GSM Liberty” SRL nu transferă suma indicată în pct. 2 şi pct. 4 al anexei nr. 4 al contractului, ultimul este obligat să achite penalitate în mărime de 0,5% din suma de 2.500.000 lei pentru fiecare zi de întîrziere, astfel penalitatea constituie suma de 8.712.500 lei.
SC „Tehnoengineering Grup” SRL a solicitat admiterea acţiunii, încasarea din contul ÎM „GSM Liberty” SRL suma de 11.466.000 lei. La 23 ianuarie 2012 ÎM „GSM Liberty” SRL a înaintat cerere reconvenţională împotriva SC „Tehnoengineering Grup” SRL, solicitînd recunoaşterea nulă a anexei nr. 4 din 07 septembrie 2009 şi a actului de primire – predare din 10 septembrie 2009 la anexa nr. 4 al contractului nr. 223 din 12 ianuarie 2009 (f.d. 90 – 91 vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012 s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de SC „Tehnoengineering Grup” SRL, pe motiv că reclamantul nu a prezentat nici un înscris, care ar demonstra numărul de 100 gherete oferite pentru publicitate sau acte care ar demonstra că această publicitate a fost oferită.
Instanţa de fond a menţionat că în anexa nr. 2 sînt indicate doar 48 gherete, iar referitor la numerele Alocard 39, reclamantul nu a prezentat careva acte contabile, în care să fie indicat numărul de cartele transmise şi numărul de cartele rămase drept restanţă.
Instanţa a respins acţiunea reconvenţională înaintată de către ÎM „GSM Liberty” SRL, motivînd că potrivit raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 2283 din 21 octombrie 2001 pe toate anexele la contractul nr. 223 din 12 ianuarie 2009 a fost aplicată aceeaşi ştampilă originală, chiar dacă semnătura reprezentantului ÎM „GSM Liberty” SRL a fost aplicată prin faximil anume pe anexa nr. 4 din 07 septembrie 2009 şi a actului de primire – predare din 10 septembrie 2009 la anexa nr. 4 al contractului nr. 223 din 12 ianuarie 2009. Astfel ÎM „GSM Liberty” SRL nu a respectat forma scrisă a actului juridic prevăzut de art. 210 Cod Civil, aplicînd faximilul în loc să aplice cu mîna semnătura scrisă pe actele litigioase anexa nr. 4 din 07 septembrie 2009 şi a actului de primire – predare din 10 septembrie 2009 la anexa nr. 4, neavînd o înţelegere în acest sens (f.d.
131 – 136 vol. I). 2 La 26 martie 2013 SC „Tehnoengineering Grup” SRL a înaintat cerere de apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012 (f.d. 137). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2012 s-a respins apelul declarat de SC „Tehnoengineering Grup” SRL. S-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012 (f.d. 166 – 169 vol. I). SC „Tehnoengineering Grup” SRL la data de 06 februarie 2013 a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2012 şi hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care să fie admisă integral acţiunea (f.d.
181 – 186 vol. I). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 15 ianuarie 2014 a admis recursul, a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2013, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecători (f.d. 10 – 18 vol. II). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2014 s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de către SC „Tehnoengineering Grup” SRL, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012. În motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond just a determinat circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, raportul juridic între părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii, reclamantul nu a prezentat probe ce ar confirma existenţa datoriilor, cum ar fi actele contabile primare, acte de verificare reciprocă.
Potrivit materialelor pricinii SC „Tehnoengineering Grup” SRL avea datorie faţă de ÎM „GSM Liberty” SRL, care a fost încasată prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 august 2011. Instanţa de apel a reţinut ca fondator şi concluzia instanţei privind respingerea acţiunii reconvenţionale, aceasta fiind bazată pe circumstanţele de fapt, stabilite şi anume acceptarea de către părţi a contractului, actelor cu aplicarea pe acestea a semnături clişeu – faximil al persoanei cu funcţii de răspundere din cadrul ÎM „GSM Liberty” SRL; rapoartele de constatare tehnico – ştiinţifică întocmite de Centrul Naţional de Expertize Judiciare nr. 2283 din 21 octombrie 2011, nr. 2632 – 2633 din 05 decembrie 2011, informaţia IGP cu nr. 34/4- 1059 din 03 iunie 2014 (f.d.
140 – 144 vol. II). La 16 februarie 2015 SC „Tehnoengineering Grup” SRL a înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2014, solicitînd casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că instanţa de apel la examinarea litigiului nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele, care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nu a cercetat şi apreciat probele din dosar, nu a determinat circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
3 Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 17 decembrie 2014 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 19 decembrie 2014, cererea de recurs a fost depusă la 16 februarie 2015, fiind depusă în termen. Examinînd materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul declarat urmează a fi admis din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. d) CPC instanţa de recurs după ce judecă recursul este în drept să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 şi 267. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit, soluţionînd materialele cauzei constată că există temeiuri prevăzute de art. 265 lit. g) CPC, care prevede că, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care, reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă.
Conform art. 57 alin. (1) CPC capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi organizaţiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Instanţa de recurs relevă faptul că pîrîtul în speţa dată este ÎM „GSM Liberty” SRL, care din 11 noiembrie 2013 a intrat în procedura de insolvabilitate (f.d. 32 – 33 vol. II), iar prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2014 s-a aprobat raportul final al lichidatorului ÎM „GSM Liberty” SRL, s-a încetat procesul de insolvabilitate intentat faţă de ÎM „GSM Liberty” SRL cu radierea acestuia din Registrul de Stat al întreprinderilor şi organizaţiilor (f.d.
103 vol. II). Informaţia privind lichidarea ÎM „GSM Liberty” SRL a devenit publică prin plasarea pe www.cis.gov.md. Or, Camera Înregistrării de Stat a indicat că ÎM „GSM Liberty” SRL este radiată din registrul de Stat, data lichidării 17 iulie 2014. Conform art. 60 alin. (1) Cod Civil capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de stat. Radierea se face potrivit art. 99 Cod Civil după ce s-a încheiat procedura de lichidare şi au fost prezentate toate actele necesare. Instanţa de recurs reiterează că la încetarea societăţii comerciale, în urma dizolvării şi după caz a lichidării acesteia, ultima etapă o reprezintă radierea.
Radierea marchează încetarea deplină a capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale, deoarece, pe perioada, care este cuprinsă între dizolvare şi radiere, fie că se urmează etapa lichidării, fie că nu, societatea păstrează o capacitate de folosinţă restrînsă, putînd încheia actele necesare în vederea lichidării, în mod similar capacităţii de folosinţă restrînse existentă între momentul întocmirii actului constitutiv şi data înmatriculării societăţii, cînd aceasta poate încheia actele juridice 4 necesare dobîndirii personalităţii sale juridice. Societatea îşi păstrează personalitatea juridică, pentru operaţiunile lichidării, pînă la terminarea acesteia. În acest context, Colegiul menţionează că pricina nu urma a fi judecată reieşind din prevederile art.265 lit. g) CPC, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care, reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit consideră necesar de a admite recursul declarat de SC „Tehnoengineering Grup” SRL, din alte motive decît cele indicate în recurs, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012 şi a înceta procesul în temeiul art. 265 lit. g) CPC. Reieşind din cele expuse, în baza art. 445 lit. d), art. 265 lit. g) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Se admite recursul declarat de către Societatea Comercială „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 27 februarie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea Comercială „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Întreprinderii Mixte „GSM Liberty” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea datoriei şi cererea reconvenţională înaintată de către Întreprinderea Mixtă „GSM Liberty” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „Tehnoengineering Grup” Societatea cu Răspundere Limitată privind declararea nulă a actelor juridice, cu adoptarea unei noi hotărîri sub formă de încheiere prin care se dispune înceterea procesului dat.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Dumitru Mardari Maria Ghervas 5