2rac-482/15 — Încasarea sumei

prima instanţă: S. Iorgov dosarul nr. 2rac-482/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 01 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială „Vastavit” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Nalp - Comerţ” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „Vastavit” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Societatea Comercială „Vastavit” Societate cu Răspundere limitată şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani din 15 mai 2014, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 03 ianuarie 2014, SC „Nalp - Comerţ” SRL a depus cerere de de chemare în judecată împotriva SC „Vastavit” SRL cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a invocat că la 20 iulie 2012, a încheiat contractul de subantrepriză nr. 20.01 la un preţ forfetar de 1429388 lei, având calitatea de subantreprenor, cu pârâtul - SC „Vastavit” SRL, care are calitatea de antreprenor şi IMSP CS Olişcani, în calitate de beneficiar. Susţine că lucrările au fost efectuate de dânsul, cu materialele proprii, pe parcursul anului 2012, care au fost transmise antreprenorului, adică pârâtului şi au fost acceptate de către beneficiar, conform celor 59 de acte de recepţionare în valoare totală de 1375596,22 lei. Afirmă că din valoarea lucrărilor şi materialelor recepţionate de beneficiar de 1375596,22 lei, o parte şi anume ferestre şi uşi, în valoare de 63781 lei, au fost confecţionate şi instalate nemijlocit de antreprenor, iar din restanţa de 1311815,22 lei, 5 % urmează să rămână la antreprenor, în condiţiile p. 4.5 din contract, respectiv suma de 65590,76 lei.

Menţionează că a transmis lucrările executate cu materialele utilizate antreprenorului, conform celor şapte facturi fiscale la o sumă de 1112917,87 lei, antreprenorul însă, nu şi-a onorat obligaţiile de plată, achitând doar suma de 1113695,53 lei, iar diferenţa de 132528,93 lei, obligat să le achite conform 1 prevederilor contractuale, în termen de 10 zile după prezentarea proceselor – verbale a lucrărilor efectuate. Remarcă că la 21 noiembrie 2013, a expediat pârâtului o reclamaţie şi i-a propus încă două facturi fiscale pentru achitarea diferenţei restante, la care pârâtul a solicitat prezentarea proceselor – verbale cu menţiunea doar a antreprenorului şi a subantreprenorului, în fiecare proces – verbal fiind excluse 5 % din valoarea lucrărilor executate.

Invocă că la solicitarea pârâtului a reacţionat pozitiv, întocmind respectivele procese – verbale solicitate, pârâtul însă, a semnat o parte din acestea, refuzând să semneze celelalte, dar nici nu întoarce exemplarele celor două facturi fiscale din 21 noiembrie 2013, care sunt parte componentă din cele două complete primite de către pârât la 25 noiembrie 2013, împreună cu reclamaţia. Susţine că potrivit p. 6.3 din contract, pârâtul trebuie să-i achite o penalitate de întârziere în mărime de 0,1 % din suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere, deci pentru 31 zile de întârziere (03 decembrie 2013 – 02 ianuarie 2014) din 132528,93 lei, penalitatea constituie 4108,40 lei.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 8, 10, 11, 512, 514, 572, 598, 602, 611, 619, 624, 625, 941, 946, 947, 958, 966 Cod civil, art. 29, 35, 60, 75, 76, 81, 87, 94, 137, 166, 167, 344, 345,346, 347, 354 CPC, art. 4.3, 4.5, şi 6.3 din contractul nr. 20.01 din 20 iulie 2012. Solicită admiterea cererii, încasarea de la pârât a sumei de 132528,93 lei, cu titlu de datorie, 4108,40 lei, cu titlu de penalitate de întârziere, precum şi 4099,12 lei, taxa de stat. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 15 mai 2014, a fost admisă acţiunea SC „Nalp - Comerţ” SRL, încasat din contul SC „Vastavit” SRL datoria în sumă de 132528,93 lei, penalitatea de întârziere în sumă de 4108,40 lei, cheltuieli de judecată în sumă de 4099,12 lei, în total suma de 140736,45 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 a fost respinsă cererea de apel depusă de SC„Vastavit” SRL şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 02 februarie 2015, SC„Vastavit” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea cu privire la încasarea datoriei sau trimiterea la rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală. Invocă că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 432 alin. (3) lit. b) CPC, fiind judecată pricina în absenţa unui participant la proces şi anume în lipsa reprezentantului recurentului.

Susţine că la 30 aprilie 2014, când a avut loc a doua şi ultima şedinţă de examinare a cauzei în fond, reprezentantul acestuia a fost în imposibilitate de a se prezenta, fiind plecat într-o deplasare de serviciu, în Italia, fapt despre care a fost anunţată instanţa de judecată de către angajatul întreprinderii – Igor Ciuperca, depunând şi o cerere în acest sens, care însă a fost ignorată de către instanţa de judecată, examinând cauza în lipsa reprezentantului recurentului. 2 Afirmă că circumstanţele enunţate au fost ignorate de instanţa de apel, care a dat o apreciere greşită şi anume indicând în decizie despre legalitatea acţiunilor instanţei de fond, ne fiind demonstrată solicitarea amânării şedinţei de judecată din motive justificative.

Consideră că instanţa de fond, cât şi de apel au ignorat prevederile art. 6 din CEDO, care garantează dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a cauzei, în mod public, într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi intereselor sale cu caracter civil. Invocă că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) din CPC, examinând cauza superficial, din considerentul că nu au fost elucidate toate circumstanţele cauzei şi nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate, interpretând în mod eronat legea, a adoptat o soluţie greşită. Susţine că nu a negat faptul existenţei datoriei faţă de intimat, indicând că datoria urmează a fi achitată după ce intimatul îşi va onora obligaţiile ce-i revin şi anume va întocmi şi prezenta procesele – verbale cu privire la lucrările efectuate nemijlocit de intimat.

Afirmă că nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu s-au expus asupra importanţei întocmirii şi prezentării proceselor – verbale de către intimat, iar ca consecinţă a neprezentării acestora riscă sancţiuni considerabile din partea organelor fiscale, în caz de efectuare a unor controale, deoarece nu-şi va putea justifica sumele încasate ca urmare a lucrărilor de confecţionare şi instalare a uşilor şi ferestrelor, precum şi beneficiul de 5 %. Invocă că potrivit art. 513 Cod civil, debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei, iar potrivit art. 602 alin. (1) Cod civil, în cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.

Consideră că instanţa de apel a comis şi alte încălcări care au dus la soluţionarea greşită a pricinii (art. 432 alin. (4) CPC), totodată a pronunţat o soluţie nemotivată, încălcând astfel prevederile art. 6 din CEDO care obligă instanţele naţionale de a-şi motiva deciziile în măsură în care acest lucru ar permite exercitarea efectivă a dreptului la casaţie, nu i-ar lăsa pe pârâţi într-o stare de incertitudine şi nu se va crea impresia că nu au fost auziţi. Susţine că decizia instanţei de apel nu cuprinde explicit motivele de fapt care au format convingerea acestora, acestea nu sunt descrise, analizate şi apreciate, motivarea fiind înlocuită cu fraze generale, tipizate, ne fiind analizate nici aspectele obligatorii, precum ar fi motivul neachitării serviciilor prestate de către subantreprenor antreprenorului.

La 17 martie 2015, SC „Nalp - Comerţ” SRL a depus referinţă la cererea de recurs a SC„Vastavit” SRL, prin care a solicitat respingerea recursului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 20 noiembrie 2014, fapt confirmat prin 3 scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 176), fiind recepţionată de către recurent la 05 decembrie 2014, aşa precum rezultă din avizul de recepţie (f. d. 177). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 februarie 2015, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Societatea Comercială „Vastavit” Societate cu Răspundere Limitată nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Societatea Comercială „Vastavit” Societate cu Răspundere Limitată, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea Comercială „Vastavit” Societate cu Răspundere Limitată ca inadmisibil.

4 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea Comercială „Vastavit” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5