3ra-372/15 — Contestarea actelor administrative

prima instanță: S. Bleşceaga, dosarul nr. 3ra-372/15 instanța de apel: V. Pruteanu, A. Minciună, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio”, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 17 decembrie 2013 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 19 decembrie 2012, SRL „Asoio” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 365 din 18 octombrie 2012, în privința SRL „Asoio” a fost aplicată amendă în mărime de 50 000 lei, în temeiul art. 254 alin. (4) Cod fiscal, pentru încălcarea repetată a alin. (2) art. 255 din Cod Fiscal, și anume desfășurarea activității de transportare a călătorilor cu mijlocul de transport auto fără bilete de călătorie.

Susţine că în motivarea deciziei s-a invocat încălcarea pct. 14 lit. m) al Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006, prin transportarea a 13 pasageri fără bilete de călătorie pe ruta nr. 160 care o deserveşte, și neeliberarea biletelor de către șofer la achitarea taxei de 3 lei pentru călătorie. Consideră că decizi de sancționare este ilegală, deoarece conform art. 232 lit. a) Cod fiscal, persoana juridică poate fi trasă la răspundere pentru încălcare fiscală doar dacă persoana/persoanele cu funcţie de răspundere a contribuabilului a săvîrşit o încălcare fiscală, însă şoferii nu sunt persoane cu funcţii de răspundere.

Mai mult, obligația de eliberare a biletelor fiecărui pasager îmbarcat este o obligaţie prevăzută de legislaţia transporturilor ce îi revine echipajului şi nu contribuabilului. Şoferul poartă răspundere personală pentru faptele comise în exercitarea atribuţiilor funcţionale. Respectiv, la caz urmează a fi aplicate prevederile Codul transportului auto şi Regulamentul transportatorilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin hotărârea Guvernului nr.854 din 28 iulie 2006, care indică că şoferul şi taxatorul sunt obligaţi să elibereze biletele de călătorie pasagerilor. Menționează că la 29 octombrie 2012, a depus o cerere prealabilă prin care a solicitata anularea deciziei de sancționare, însă prin decizia nr. 313 din 23 noiembrie 2012, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată Solicită anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 365 din 18 octombrie 2012 și încasarea cheltuielilor de judecată.

La 03 mai 2013, SRL „Asoio” a depus o altă cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii a invocat că prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 115 din 15 martie 2013 SRL „Asoio” a fost sancționată cu amendă în mărime de 50 000 lei, în temeiul art.254 alin. (4) Cod fiscal, pentru comiterea repetată a încălcării specificate la alin. (21) art. 254 Cod fiscal.

Susține că în partea descriptivă a deciziei de sancționare, pîrîtul a invocat că SRL „Asoio” la 18 ianuarie 2013 a transportat pasageri cu mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare C MO 779 pe ruta nr. 160 fără eliberarea biletelor de călătorie, prin ce a încălcat prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul Fiscal pct. 5 al Anexei la Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi pct. 14 lit. m), 15 şi 16 ale Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iunie 2006, prin transportarea la data de 18 ianuarie 2013 a pasagerilor cu mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare C MO 779, fără eliberarea biletelor de călătorie.

La 03 aprilie 2012 a depus o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea deciziei de sancționare, însă nu a primit nici un răspuns. Consideră că decizia de sancționare este neîntemeiată deoarece prevederile art. 254 al. (2, 4) din Codul fiscal, pot fi aplicate numai în cazul desfăşurării activităţii de transportare a călătorilor fără bilete de călătorie, trimiterii în cursă a şoferului fără documentele de transport prevăzute de pct. 16 al Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, inclusiv bilete de călătorie, borderoul de evidenţă a biletelor, foaia de parcurs, însă SRL „Asoio” își desfășoară activitatea de transportare a pasagerilor cu bielete de călătorie și în conformitate cu cerințele Regulamentului transporturilor auto de călători și bagaje aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 854 din 28 iulie 2006 și nu a admis încălcările ce-i sunt imputate.

Invocă că legalitatea desfășurării activității de transportare a pasagerilor cu bilete de călătorie se confirmă cu documentele de strictă evidență și anume foile de parcurs, borderourile de evidență a biletelor și însuși a biletelor care sunt eliberate șoferilor sub semnătură în Registrul de strictă evidență și cu facturile fiscale de procurare a biletelor. Deși, activitatea de transportare auto a pasagerilor și bagajelor este reglementată de Codul transportului auto și de Regulamentul transportatorilor auto de călători și bagaje aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006, însăși pîrîtul a neglijat aceste acte normative și ilegal a sancționat întreprinderea pentru faptul că șoferul nu a eliberat bilete de călătorie.

Mai mult decît atît, reieșind din prevederile pct. 83 alin. (1) din Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje răspunderea pentru transportarea pasagerului fără bilet o poartă şoferul sau taxatorul, dar nu colectivul de muncă sau cu atît mai mult administratorul rutei. Solicită anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 115 din 15 martie 2013 și Actului de control fiscal nr. 1-576782 din 18 ianuarie 2013 și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 iulie 2013 cererile de chemare în judecată depuse de către SRL „Asoio” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat au fost conexate într-o singură procedură.

În cadrul dezbaterilor judiciare SRL „Asoio” a depus o cerere de modificare și concretizare a cererii de chemare de judecată din 19 decembrie 2012, în care a invocat că eliberarea biletelor de călătorie nu este o obligație a agentului transportator, din care motiv pîrîtul neîntemeiat invocă că SRL „Asoio” a încălcat prevederile Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje. La fel, menționează că Actul de control fiscal este lovit de nulitate absolută, deoarece este întocmit de către inspectorii fiscali cu încălcarea competenței și cu indicarea datelor eronate.

Conform Codului fiscal cumpărătură de control este o modalitate de control numai la procurarea bunurilor și la comandarea prestării serviciilor, respectiv, este inadmisibilă cumpărătura de control la procurarea serviciilor de transport, deoarece legea permite această modalitate de control numai la comandarea serviciilor, iar din actul de control rezultă că inspectoratul fiscal a procurat servicii de transport pentru care a achitat prețul de 3 lei. Solicită suplimentar la cerințele înaintate prin acțiunile inițiale anularea Actului de control nr. 1-575636 din 20 septembrie 2012. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 17 decembrie 2013, acțiunile au fost admise, fiind anulate deciziile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 365 din 18 octombrie 2012 și nr. 115 din 15 martie 2013 și Actele de control nr. 1- 575636 din 20 septembrie 2013 și nr. 1-576782 din 18 ianuarie 2013 întocmite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a Direcției Generale și Control Fiscal al Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău aspra cazului de încălcare a legislației fiscale de SRL „Asoio”. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014, a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunile au fost respinse ca neîntemeiate.

În susținerea concluziei enunțate instanța de apel cu referire la prevederile art. 232 lit. a) din Codul fiscal, care statuează că este atras la răspundere pentru încălcare fiscală contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcție de răspundere a săvîrșit o încălcare fiscală, a reținut că în urma controlului efectuat de inspectorii fiscali s-a stabilit că în microbuzele Mercedes CDI 313 cu numerele de înmatriculare C NB 690 și Mercedes 208 CDI cu numerele de înmatriculare C MO 779 ce deservesc ruta nr. 160 și aparțin SRL „Asoio”, șoferii ce le conduc Godoroja Ion și Golub Gheorghe au desfășurat activitate de transportare a călătorilor fără bilete de călătorie, prin ce au admis o încălcare fiscală.

Totodată, instanța a reținut că pentru neeliberarea biletelor de călătorie persoanele împuternicite înregistrate la agentul transportator - conducătorii auto Godoroja Ion și Golub Gheorghe au admis aceleași încălcări fiscale de mai mult de 3 ori, din care motiv SRL „Asoio” a fost atrasă la răspundere prin aplicarea sancțiunii fiscale. La 12 ianuarie 2015, SRL „Asoio” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel este ilegală, nemotivată şi neîntemeiată, iar concluziile expuse de instanţă sunt în contradicție şi circumstanţele pricinii.

Susține că instanţa de apel eronat a aplicat principiul caracterului personal al răspunderii fiscale precum şi al individualizării răspunderii şi pedepsei fiscale, nu şi-a motivat soluţia prin prisma legii, precum şi nu a verificat dacă SRL „Asoio” este subiect al răspunderii fiscale pentru faptele imputate prin prisma art.232 Cod fiscal. Cu toate că, conform prevederilor legale instanța de apel urma să răspundă alegaţiilor apelantului, în mod tendenţios a suplinit rolul apelantului şi a pronunţat o decizie ilegală și nemotivată prin ce, consideră că, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, ori nemotivarea hotărîrii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art.6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care obligă judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.

Mai menționează că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art.232 Cod fiscal, care indică că este tras la răspundere pentru încălcare fiscală contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcţii de răspundere a săvîrşit o încălcare fiscală şi a asimilat şoferii cu persoane cu funcţie de răspundere, fără a avea probe în acest sens. Mai mult decît atît, indică că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că autoritatea fiscală nu au constatat caracterul faptelor imputate, care fapte fiscale sancţionate de lege au fost comise, cine din persoanele cu funcţie de răspundere a SRL „Asoio” a comis aceste încălcări fiscale, şi în ce bază societatea în calitate de contribuabil poartă răspundere fiscală pentru fapta altei persoane.

Afirmă că potrivit prevederilor Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor Omului şi legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, SRL „Asoio” a fost trasă la răspundere fiscală ilegal, iar conform art.232 Cod fiscal, temei de tragere la răspundere fiscală a contribuabilului persoană juridică, constituie fapta săvîrşită cu vinovăţie de către persoanele cu funcţie de răspundere a acesteia. Insistă că vinovăţia SRL „Asoio” nu a fost probată, iar instanţa de apel nu a efectuat o activitate judecătorească, nu a ţinut cont că persoanele cu funcţie de răspundere a SRL „Asoio” nu au comis careva încălcări ale legislaţiei în vigoare iar SRL „Asoio” a fost sancţionată în mod arbitrar.

La fel, invocă că instanța de apel a lăsat fără apreciere și faptul că conform alin.(1) art. 231 Cod Fiscal, tragerea la răspundere pentru încălcarea fiscală înseamnă aplicarea de către organul fiscal, în condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală, a unor sancţiuni faţă de contribuabil doar dacă persoanele cu funcţie de răspundere au săvîrşit încălcări fiscale și nu a ținut cont de faptul că SRL „Asoio” a fost sancţionată în bază unei norme generale de blanchetă, iar în acţiunile SRL „Asoio” nu există o abatere fiscală. Cu referire la prevederile lit. m) pct.14 şi pct.15, pct. 83 din Regulamentul transportatorilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.854 din 28 iulie 2006, afirmă că obligaţia eliberării biletelor de călătorie revine echipajului, căruia i se interzice transportarea pasagerilor fără bilete.

Prin urmare, susţine că instanța de apel a ignorat faptul că SRL „Asoio” în calitate de contribuabil poartă răspundere fiscală doar pentru fapta fiscală săvîrşită cu vinovăţie de persoanele cu funcţie de răspundere, ori asemenea încălcări nu au fost constatate. Fapta incriminată SRL „Asoio”, că nu a eliberat bilet fiecărui pasager îmbarcat, este prevăzută de Codul transportului auto, în special de Regulamentul transportatorilor auto de călători şi bagaje şi anume la lit. m) pct.14 şi pct.15 al Regulamentului, însă obligaţia eliberării biletelor de călătorie, revine echipajului şi nicidecum contribuabilului sau agentului transportator, astfel instanţa de apel a asimilat eronat şi intenţionat echipajul cu contribuabilul, pentru al sancţiona în baza codului fiscal şi a acumula ilegal bani în bugetul de stat.

Faptul că SRL „Asoio” nu poartă nici o vină pentru încălcările fiscale imputate rezultă din materialele cauzei potrivit cărora, în calitate de Agent transportator, SRL „Asoio” a pus la dispoziţia echipajului documentele de strictă evidenţă, iar acest fapt confirmă că nu există nici un temei de a trage la răspundere SRL „Asoio” pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor fără bilete de călătorie. Mai invocă că, ilegalitatea actelor de sancţionare se confirmă şi prin datele eronate din actul de constatare şi decizia de sancţionare, precum şi prin lipsa unei motivaţii coerente bazate pe lege, fapte confirmate de către prima instanță, care a examinat obiectiv şi sub toate aspectele circumstanţele cauzei.

De asemenea, menționează că Actele de control fiscal au fost semnate la rubrica - persoana responsabilă - de persoane care nu reprezintă SRL „Asoio” în relaţiile cu terţii, cu toate acestea instanţa de apel nu a stabilit cine sunt aceste persoane şi dacă sunt sau nu persoane cu funcţie de răspundere în cadrul societății sau în ce bază a fost împuternicite să semneze aceste acte. Este de părerea că instanța de apel nu a efectuat un control judiciar obiectiv şi imparţial, a interpretat extensiv defavorabil legea fiscală deşi art. 1 Cod fiscal prevede că toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului, nu a constatat faptele fiscale comise de SRL „Asoio”, cînd sau consumat aceste fapte şi care sunt semnele constitutive ale componenţei acestor fapte fiscale.

Totodată, invocă că instanţa nu a stabilit ce activitate de transportare a pasagerilor desfăşoară SRL „Asoio”, dacă legislaţia reglementează activitatea de transportare a pasagerilor în regim maxi-taxi şi care sunt sancţiunile fiscale pentru desfăşurarea acestei activităţi. Or, potrivit legislaţiei în vigoare activitatea de transportare a pasagerilor se efectuează cu transport: în folos public, pe rute regulate, neregulate, (ocazionale), la comandă, turistice, în regim de taxi, în folos propriu, iar instanţele de fond nu au stabilit ce tip de transport efectua SRL „Asoio” şi prin ce se confirmă aceasta. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Asoio” este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Asoio” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Asoio” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Asoio” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune : Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva