3ra-105/15 — Contestarea actului administrativ

Prima instanță: jud. V. Negru dosarul nr. 3ra-105/2015 Instanța de apel: jud. M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut ÎNCHEIERE 14 ianuarie 2015 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componentă: Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Asoio” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat, mun. Chișinău cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio” și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 20 decembrie 2013 c o n s t a t a t ă : La 08 februarie 2013 SRL „Asoio” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat, mun. Chișinău cu privire la contestarea actelor administrative. În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că, prin decizia nr. 441 din 29 noiembrie 2012, Inspectoratul Fiscal de Stat, mun. Chișinău a dispus aplicarea fată de SRL „Asoio” a amenzii în mărime de 50 000 lei, pentru neeliberarea de către șofer a biletului de călătorie, în conformitate cu prevederile art. 254 alin. (4) Cod fiscal.

Indică reclamantul că, conform deciziei contestate, urmează în viziunea pîrîtului că SRL „Asoio” a încălcat prevederile art. 8 Cod fiscal, pct. 5 al Anexei 1 la Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de control pentru efectuarea decontărilor în numerar și pct. 14, lit. m) din Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006. La 29 decembrie 2012 reclamantul a înaintat pîrîtului o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea deciziei 441 din 29 noiembrie 2012 de sancționare a SRL „Asoio” cu amendă în mărime de 50 000 lei, deoarece din decizie nu este clar și nu sunt prezentate probe, care ar confirma încălcările indicate.

Consideră reclamantul SRL „Asoio” că, actul de control nr. 1-575884 din 02 noiembrie 2012, decizia nr. 441 din 29 noiembrie 2012 și decizia nr. 13 din 11 ianuarie 2013 sunt ilegale și pasibile anulării, pe motiv că, legalitatea desfășurării activității de transportare a pasagerilor cu bilete de călătorie se confirmă cu documente de strictă evidentă și anume foile de parcurs, borderourile de evidentă a biletelor și însuși biletele care sunt eliberate șoferilor sub semnătura acestora în registrul de strictă evidentă și facturile fiscale de procurare a biletelor.

Invocă reclamantul că, deși activitatea de transportare auto a pasagerilor și bagajelor este reglementată în mod special de Codul transportului auto și de Regulamentul transportatorilor auto de călători și bagaje aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006, însăși pîrîtul a neglijat aceste acte normative, aplicînd ilegal amenzi întreprinderii, pentru faptul precum că, șoferul nu a eliberat bilete de călătorie pasagerilor. Eliberarea biletelor de călătorie pasagerilor intră în obligațiile șoferului sau a taxatorului, însă pîrîtul nu a luat în considerație prevederile legale. În urma controlului efectuat în mijlocul de transport inspectorii fiscali urmau în cazul depistării pasagerilor fără bilete de călătorie să sancționeze șoferul.

Mai indică că, conform legislației în vigoare răspunderea pentru transportarea pasagerului fără bilet o poartă șoferul sau taxatorul, dar nu colectivul de muncă, astfel, prevederile art. 254 Cod fiscal, pot fi aplicate contribuabilului numai în cazul desfășurării activității de transportare a călătorilor fără bilete de călătorie și anume trimiterea în cursă a șoferului fără documentele de transport prevăzute de actele normative, inclusiv biletele de călătorie, borderoul de evidență a biletelor, foia de parcurs. Susține reclamantul că, nu a încălcat prevederile normelor legale, deoarece toate aceste documente inclusiv biletele călătorie sunt zilnic eliberate șoferului înainte de a ieși pe rută.

Solicită reclamantul anularea actului de control nr. 1-575884 din 02 noiembrie 2012 și a deciziei nr. 441 din 29 noiembrie 2012. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 20 decembrie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Asoio” cu privire la anularea actului de control nr. 1-575884 din 02 noiembrie 2012 și a deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 441 din 29 noiembrie 2012. La 30 decembrie 2013, cu respectarea termenului prevăzut la art. 362 CPC, SRL „Asoio” a depus cererea de apel împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de SRL „Asoio” și menținută hotătîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 20 decembrie 2013. La 02 decembrie 2014 SRL „Asoio” a declarat recurs împotriva decizie Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2014, solicitînd casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii. În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu soluțiile luate de prima instanță și instanța de apel, pe care le consideră eronate, deoarece instanțele nu și-au motivat hotărîrile.

A mai invocat reclamantul că, instanțele de judecată eronat au aplicat principiul caracterului personal al răspunderii fiscale precum și al individualizării răspunderii și pedepsei fiscale, nu și-a motivat soluția prin prisma legii dacă SRL „Asoio” este subiect al răspunderii fiscale pentru faptele imputate prin prisma art. 232 Cod fiscal, invocînd astfel, încălcarea prevederilor art. 6 CEDO. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Asoio” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SRL „Asoio” în esența lor sunt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerințelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins, or recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Asoio” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat