Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-80/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 martie 2015
Părțile
ÎMGFL-10 vs Nedelcu Ilie
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-80/15 — Încasarea sumei

prima instanţă – A. Catană dosarul nr. 2rh-80/15 instanţa de apel – L. Popova, M. Moraru, A. Panov instanţa de recurs – A. Cobăneanu, T. Chişca – Doneva, V. Clevadî ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Ion Guzun Ala Cobăneanu examinând cererea de revizuire depusă de Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu şi Ilie Nedelcu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 10 împotriva lui Ilie Haralambie Nedelcu cu privire la încasarea sumei împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2015, prin care a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, Ilie Nedelcu împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de către Ilie Haralambie Nedelcu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 21 mai 2014 prin care a fost admisă acţiunea constată: La 09 ianuarie 2014, ÎMGFL nr. 10 a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ilie Haralambie Nedelcu cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că în baza contului personal deschis la ÎMGFL nr. 10 pe numele lui Ilie Haralambie Nedelcu, SA „Termocom” a livrat energie termică, iar reieşind din informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locative - comunale, pârâtul nu a achitat serviciile prestate. Astfel, datoria pentru energia termică la 31 septembrie 2013 constituie 7 569,64 lei. Menţionează că conform art. 10, 17, 18 din Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, proprietarii, chiriaşii locuinţelor sunt obligaţi să achite la timp serviciile locative - comunale, inclusiv consumul de energie termică.

Afirmă că Gestionarul Fondului Locativ şi SA „Termocom”, în procedura planului, se află într-o situaţie financiară precară creată din cauza rău-plătitorilor, dintre care face parte şi pârâtul. 1 Îşi întemeiază acţiunea în baza art. 512, 514, 530, 572, 602, 617 alin. (2) lit. a) Cod civil, art. 50, 60 Cod locativ, art. 28, 166, 167, 248, 131 alin. (4) CPC. Solicită încasarea de la Ilie Haralambie Nedelcu în beneficiul ÎMGFL nr. 10, cu titlu de datorie, a sumei de 7569,64 lei, precum şi încasarea tuturor cheltuielilor de judecată şi taxei de stat. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 21 mai 2014 a fost admisă acţiunea şi încasată din contul lui Ilie Haralambie Nedelcu în beneficiul ÎMGFL nr. 10 suma de 7839,64 lei, care include datoria pentru serviciile comunale prestate în mărime de 7569,64 lei, taxa de stat achitată la momentul depunerii cererii în mărime de 270 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2014 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de Ilie Haralambie Nedelcu în privinţa judecătorului Curţii de Apel Chişinău – Ludmila Popova. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 a fost respins apelul declarat de către Ilie Haralambie Nedelcu şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2015, recursul declarat de Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, Ilie Nedelcu a fost declarat inadmisibil. La 16 februarie 2015, Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, Ilie Ilici Nedelcu au depus cerere de revizuire, solicitând casarea tuturor actelor de dispoziţie a instanţelor judecătoreşti din RM, trimiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă de judecată, garantarea accesului liber la justiţie, precum şi scutirea de la plata taxei de stat.

În motivarea revizuirii au invocat că au fost privaţi de dreptul de a lua cunoştinţă de materialele cauzei, mai mult ca atât, hotărârea primei instanţe a fost emisă în lipsă lor, nefiind legal citaţi, în instanţa de apel situaţia s-a repetat, iar instanţa de recurs nu le-a adus la cunoştinţă data, ora şi locul pentru a lua cunoştinţă despre materialele dosarului, fiind lipsiţi de posibilitatea de a prezenta probe. Consideră că toate cele trei acte de dispoziţie a instanţelor judecătoreşti sunt emise cu încălcarea art. 432 alin. (1) şi (2) CPC. Afirmă că toate cele trei verigi a sistemului judecătoresc s-au expus asupra faptului că Ilie Ilici Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu nu sunt părţi ai procesului, fapt ce pune la îndoială obiectivitatea judecătorilor, considerând totodată că acţiunile judecătorilor sunt contrare prevederilor art. 327, 328 Cod penal, menţionând că aceştia au interes în soluţionarea litigiului a cărui obiect constituie apartamentul.

Consideră că nu au fost atraşi în proces Ilie Ilici Nedelcu, Tatiana Nedelcu şi Denis Nedelcu în legătură cu eschivarea judecătorilor de la consecinţele nerespectării drepturilor, intereselor şi libertăţilor fundamentale a acestora, nefiind citaţi în mod legal şi lipsiţi de posibilitatea examinării pricinii în prezenţa lor.

Invocă şi faptul ascunderii de către prima instanţă, apoi şi de instanţa de apel a cererii de chemare în judecată a ÎMGFL nr. 10 din 05 iunie 2013, în care sunt enumeraţi pârâţii - Ilie Harlambie Nedelcu, Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, mai mult ca atât Ilie Harlambie Nedelcu locuieşte separat pe str-la Hruşco, 1 2 Susţin că Ilie Harlambie Nedelcu este invalid de gradul II, astfel, urmează a fi scutit de la plata taxei de stat, iar datoria pe care a înaintat-o ÎMGFL nr. 10 în mărime de 9000 lei este o aberaţie, care nu a fost demonstrată de către ei, din considerentul că în acele două ierni, nu era încălzire, fapt despre care au informat de trei ori pe ÎMGFL nr. 10, motiv pentru care au depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎMGFL nr. 10, mai cu seamă că în acea perioadă nimeni nu a locuit în apartament.

Invocă şi încălcarea art. 24 CPC de cele trei instanţe de judecată, privându-l pe Ilie Harlambie Nedelcu de dreptul la un proces contradictoriu şi în condiţii de egalitate, dar şi de posibilitatea de a lua cunoştinţă cu materialele dosarului. Mai indică că instanţa de fond şi cea de apel au expediat citaţia pe numele lui Ilie Harlambie Nedelcu pe adresa – str. Hruşco 1, care nu are nici o tangenţă cu str-la. Hruşco 1. Menţionează că prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 25 iunie 2013, a fost scoasă cererea ÎMGFL nr. 10 de pe rol pe motivul neprezentării acestuia în şedinţa de judecată, fiind astfel, lipsiţi de posibilitatea de a determina poate avea calitatea de reclamant sau nu ÎMGFL nr. 10. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. În susţinerea cererii de revizuire Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu şi Denis Nedelcu, cu referire la dispoziţiile art. 449 lit. b) CPC, au prezentat în copie decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014, încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 august 2012, înştiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 21 mai 2014, încheierea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 25 iunie 2013, încheierea Curţii Supreme de Justiţiei din 28 ianuarie 2015, certificat de pensionar, cererea de chemare în judecată a ÎMGFL-10 împotriva lui Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu cu privire la încasarea datoriei, certificatul de invaliditate, certificatul Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

În sensul normei enunţate este important de înţeles că circumstanţele sau faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunţării hotărârii, să aibă importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanţei de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă. Cu referire la prevederile citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că cele invocate de către revizuenţi în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute 3 de art. 449 lit. b) CPC, or ultimii nu au invocat nicio circumstanţă care nu le-a fost şi nu le-a putut fi cunoscută.

În conformitate cu art. 449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Colegiul reţine că, deşi revizuenţii au invocat ca temei de revizuire şi prevederile art. 449 lit. c) CPC, în acest sens menţionând că Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu şi Ilie Ilici Nedelcu nu au fost atraşi în proces, prin urmare nu au fost respectate drepturile, interesele şi libertăţile fundamentale a acestora, nefiind citaţi în mod legal şi lipsiţi de posibilitatea examinării pricinii în prezenţa lor, prima instanţă, cât şi instanţa de apel, ascunzând cererea de chemare în judecată a ÎMGFL nr. 10 din 05 iunie 2013 unde, în calitate de pârâţi erau indicaţi Ilie Harlambie Nedelcu, Ilie Ilici Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, nici aceste circumstanţe nu constituie temei de admitere a cererii de revizuire.

Or, la caz se constată că cererea de chemare în judecată la care revizuenţii fac referire şi în care au fost indicaţi ca pârâţi Ilie Harlambie Nedelcu, Ilie Ilici Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, a fost scoasă de pe rol, prin încheierea Judecătoriei Centru din 25 iunie 2013, anexată la cererea de revizuire de însuşi revizuenţi (f. d. 168 verso). Mai mult ca atât, în speţă suntem în prezenţa unui litigiu de încasare a datoriilor la energia termică folosită pentru apartamentul 5 din str. Gheorghi Asachi, 53, mun. Chişinău, iar conform extrasului din fişa locuinţelor nr. 291594 (f. d. 6), principalul locatar al acestui apartament, de altfel şi unicul, este Ilie Harlambie Nedelcu. Şi alte acte aduse de către revizuenţi în susţinerea cererii de revizuire nu constituie temei de admitere a cererii menţionate, acestea neavând tangenţă cu temeiurile prevăzute la 449 lit. b) CPC.

Distinct de cele menţionate, Colegiul remarcă că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de 4 contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Nedelcu, Ilie Nedelcu împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 10 împotriva lui Ilie Haralambie Nedelcu cu privire la încasarea sumei. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Ion Guzun Ala Cobăneanu 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.