3ra-389/15 — Obligarea asigurării condițiilor de detenție cu respectarea art.3 CEDO

prima instanţă: I. Busuioc dosarul nr. 3ra-389/15 (Judecătoria Centru mun.Chișinău) instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, Sv. Caitaz (Curtea de Apel Chișinău) ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Valentina Clevadî examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Pasquini Andreas, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Pasquini Andreas împotriva Penitenciarului nr. 13 mun.

Chişinău cu privire la obligarea asigurării condiţiilor de detenţie cu respectarea prevederilor art. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de către Andreas Pasquini, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre sub formă de încheiere prin care a fost încetat procesul civil, c o n s t a t ă La 19 iunie 2013, Andreas Pasquini a depus cerere de chemare în judecată împotriva Penitenciarului nr. 13 mun. Chişinău cu privire la obligarea asigurării condiţiilor de detenţie cu respectarea prevederilor art. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În motivarea acţiunii, reclamantul Andreas Pasquini a indicat că, la 18 ianuarie 2013, a expediat în adresa Directorului general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare o plângere în care a expus faptele ce se referă la condiţiile de detenţie din cadrul Penitenciarului nr. 13 mun. Chişinău ce contravin prevederilor art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, solicitând să fie asigurate condiţiile de detenţie cu respectarea prevederilor art. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Susţine reclamantul că a primit răspuns de la Procuratura sect. Centru mun. Chişinău nr. 28/2554 din 18 mai 2013, prin care i se aduce la cunoştinţă că plângerea dânsului din 18 ianuarie 2013 a fost expediată în adresa Directorului general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare pentru soluţionare, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns de la ultimul.

Solicită Andreas Pasquini să fie obligat Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău să asigure condiţiile de detenţie cu respectarea prevederilor art. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08 octombrie 2013, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, a fost admis apelul declarat de către Andreas Pasquini, pe alte temeiuri, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre sub formă de încheiere prin care a fost încetat procesul civil în baza art. 265 lit. a) CPC – pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2014, a fost admis recursul declarat de către Andreas Pasquini, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 şi remisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014, a fost admis apelul declarat de către Andreas Pasquini, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre sub formă de încheiere prin care a fost încetat procesul civil în baza art. 265 lit. a) CPC – pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă. La 28 ianuarie 2015, Andreas Pasquini a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Recurentul a invocat că instanța de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. În susţinerea recursului Andreas Pasquini a indicat că instanţa de apel eronat a ajuns la concluzia de a înceta procesul civil pe cauza dată, invocând că nu ţine de competenţa sa, deoarece litigiul dat urmează să fie examinat în ordinea contenciosului administrativ prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, care reglementează astfel de raporturi, iar normele Codului de Procedură Civilă la care a făcut referire instanţa de apel sunt aplicabile în măsura în care nu contravin prevederilor actului normativ enunţat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 a fost expediată în adresa lui Pasquini Andreas la 24 noiembrie 2014, însă lipsesc date când a fost recepţionată de către recurent (f.d. 85). În circumstanţele relevate, recursul declarat de către Pasquini Andreas se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 18 februarie 2015, în adresa intimatului Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău a fost expediată copia recursului declarat de către Pasquini Andreas cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Intimatul Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit.

2 Examinând temeiurile recursului declarat de către Pasquini Andreas în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Potrivit art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Pasquini Andreas nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, argumentele invocate în recurs nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din Codul de procedură civilă are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia. Nu poate fi reţinut argumentul recurentului Pasquini Andreas ca temei al admisibilităţii prezentului recurs precum că instanța de apel în mod greşit a încetat procesul civil ca nefiind competentă, deoarece este neîntemeiat.

Or, pretențiile înaintate de recurentul-reclamant sunt obligarea Penitenciarului nr.13 de a-și 3 executa obligațiile de asigurare a condițiilor de detenție cu respectarea prevederilor art.3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, pretenții ce țin de executarea pedepsei penale, acestea, conform art.165 alin.(2) Cod de executare în coroborare cu prevederile art.473 alin.(1) CPP, fiind obiect al unei acțiuni depuse la judecătorul de instrucție, unica instanță competentă de a soluționa astfel de cereri.

Nu poate fi acceptat ca temei de casare a deciziei atacate nici argumentul recurentului privind neaplicarea de către instanța de apel a art.12 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2000 (strămutarea pricinii în instanța competentă), deoarece pretențiile sale urmează a fi examinate în procedura prevăzută de Codul de Procedură Penală, și nu sunt susceptibile de a fi încadrate în prevederile art.12 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2000 în coroborare cu art.43 CPC privim strămutarea pricinii. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă relevă dezacordul recurentului cu privire la interpretarea legii de către instanța de apel.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Pasquini Andreas, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Pasquini Andreas se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Valentina Clevadî 4