3ra-332/15 — Obligarea asigurării cu spaţiu locativ şi încasarea cheltuielilor de judecată

dosarul nr.3ra-332/15 prima instanţă: Şt. Niţă instanţa de apel: V. Pruteanu, .I. Cimpoi, A. Minciuna ÎNCHEIERE 19 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul lui Popov Alexandru, avocatul Şendrea Miroslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Popov Alexandru către Consiliul mun. Chişinău privind obligarea asigurării cu spaţiu locativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, prin care apelul declarat de Popov Alexandru a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 iunie 2014, c o n s t a t ă: La data de 01 februarie 2013 Popov Alexandru a depus cerere de chemare în judecată către Consiliul mun. Chişinău privind obligarea asigurării cu spaţiu locativ şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, activează în sistemul penitenciar din luna mai 2004, în prezent deţinînd funcţia de consultant juridic al Serviciului juridic al Penitenciarului nr. 13-Chişinău a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în grad de căpitan de justiţie. S-a menţionat că familia reclamantului, care este compusă din cinci persoane, nu dispune de spaţiu locativ, pînă în prezent nu a fost asigurată cu spaţiu locativ conform prevederilor art. 32 (28), al.

1 al Legii cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996. La 13 decembrie 2012, reclamantul s-a adresat cu cerere către Consiliul municipal Chişinău, înregistrată cu nr. P-12804/12, prin care a solicitat să fie asigurat cu spaţiu locativ. Prin răspunsul nr. P-2764H2 din 03.01.2013, Direcţia Generală Locativ - Comunală şi Amenajare a Consiliului mun. Chişinău, i-a fost refuzat în 1 satisfacerea cererii înaintate, motivînd prin faptul că art. 32(28) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996, care prevedea asigurarea cu locuinţă a colaboratorilor sistemului penitenciar de către autorităţile administraţiei publice locale, a fost exclus prin art. 10 din Legea nr. 90 din 04.12.2009.

De asemenea, i s-a comunicat că legislaţia locativă în vigoare prevede acordarea încăperilor de locuit cetăţenilor care se află la evidenţă (la locul de muncă sau la locul de trai), în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de locuit, potrivit ordinii de succesiune stabilite în listele respective, în funcţie de mărimea spaţiului locativ dat în exploatare şi eliberat în centrul populat respectiv. Totodată, s-a invocat că o condiţie obligatorie pentru luarea la evidenţă a cetăţenilor constituie domicilierea cu viza de reşedinţă în centru populat respectiv cel puţin în decursul a cinci ani consecutivi. I s-a recomandat să se adreseze Preturii de sector, cu prezentarea actelor prevăzute în pct. 20 al Regulamentului cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit, în vederea examinării cererii de luare la evidenţă pentru asigurarea cu locuinţă sau administraţiei la locul de muncă pentru a fi inclus în listele respective.

Reclamantul consideră că refuzul de a-1 asigura cu locuinţă este ilegal, invocînd că, chiar dacă prevederile în cauză au fost abrogate prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 90-XVIII din 04.12.2009, în vigoare din 18.12.2009, conform art. 6, al. 1 CC RM. legislaţia civilă nu are caracter retroactiv, ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. Reclamantul consideră că prevederile alin. (1), art. 32 (28) al Legii cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996 sînt aplicabile la caz, deoarece atît situaţia juridică, cît şi obligaţia Consiliului mun.

Chişinău ce ţine de asigurarea reclamantului cu spaţiu locativ, s-a constituit anterior, motiv din care Legea nr. 90-XVIII din 04.12.2009 nu poate fi aplicată faţă de reclamant cu efect retroactiv, odată ce la data abrogării Legii acesta deja avea dreptul la spaţiu locativ. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 27 iunie 2014, s-a respins acţiunea înaintată de Popov Alexandru către Consiliul mun. Chişinău privind obligarea asigurării cu spaţiu locativ şi încasarea cheltuielilor de judecată. La data de 16 iulie 2014 Popov Alexandru a depus apel, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care cerinţele reclamantului vor fi admise integral.

Prin decizia Colegiului Civil şi de Contencios administrativ al Curţi de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Popov Alexandru şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 27 iunie 2014, prin care s-a respins acţiunea înaintată de Popov Alexandru către Consiliul mun. Chişinău privind obligarea asigurării cu spaţiu locativ şi încasarea cheltuielilor de judecată. La data de 29 ianuarie 2015, reprezentantul lui Popov Alexandru, avocatul Şendrea Miroslav, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei 2 instanţe cu emiterea unei noi decizii de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe le consideră neîntemeiate şi ilegale, adoptate contrar prevederilor normelor de drept material şi procesual şi pasibile de a fi casate. Consideră neîntemeiate constatările instanţelor de judecată precum că în privinţa sa nu sînt aplicabile prevederile alin. (1) art. 32 (28) al Legii cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996, deoarece, dreptul recurentului la asigurarea cu spaţiu locativ în conformitate cu articolul enunţat, a apărut la 15 iunie 2004, dată la care dînsul a fost numit în funcţie prin Ordinul închisorii nr. 3 şi a obţinut statutul de colaborator al sistemului penitenciar, iar prevederile legale erau în vigoare la acel moment.

Astfel, precizează recurentul că prevederile alin. (1) art. 32 (28) al Legii cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036- XIII din 17.12.1996, le considerăm aplicabile la caz, deoarece atît situaţia juridică, cît şi obligaţia Consiliului mun. Chişinău ce ţine de asigurarea recurentului cu spaţiu locativ, s-a constituit anterior, motiv din care Legea nr. 90-XVIII din 04.12.2009 nu poate fi aplicată. Or, modificările operate, nu puteau fi aplicate faţă de el cu efect retroactiv, odată ce la data abrogării Legii, dînsul deja avea dreptul la spaţiu locativ. Mai indică recurentul că la judecarea pricinii de către instanţa de fond şi cea de apel au fost apreciate unilateral probele administrate, interpretate şi aplicate greşit normele de drept material şi procedural.

Examinînd cererea de recurs declarată de reprezentantul lui Popov Alexandru, avocatul Şendrea Miroslav completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s- 3 a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul lui Popov Alexandru, avocatul Şendrea Miroslav, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 4 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de reprezentantul lui Popov Alexandru, avocatul Şendrea Miroslav se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 5