- Dosarul nr.
- 2rac-114/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 martie 2015
- Părțile
- SRL Madeco Prim vs. SRL Valdaval Com
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2rac-114/15 — Încasarea datoriei, penalităţii de întîrziere şi cheltuitelor de judecată
Prima instanţă, Jud. Ialoveni: Iu. Sciastlivîi dosarul nr. 2rac-114/15 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: V. Pruteanu, A. Pahopol, Iu. Cimpoi ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Madeco-Prim”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Madeco-Prim” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Valdaval Com” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii de întîrziere şi cheltuitelor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Madeco- Prim” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 24 iunie 2014, c o n s t a t ă La 10 februarie 2014, SRL „Madeco-Prim” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Valdaval Com” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii de întîrziere şi cheltuitelor de judecată.
În motivarea acţiunii SRL „Madeco-Prim” a indicat că la 16 august 2012, în calitate de vînzător, a încheiat cu SRL „Valdaval Com”, în calitate de cumpărător, contractul nr. 460 potrivit căruia s-a obligat să livreze marfa, iar pîrîta să o primească conform facturilor fiscale şi să achite costul acesteia în termen de 30 de zile bancare din momentul revânzării mărfii. Susţine reclamanta că şi-a îndeplinit partea sa de obligaţii prevăzute de contractul supra vizat, adică a livrat marfa către pârâtă. În acelaşi timp, potrivit procesului-verbal al decontărilor reciproce, la situaţia din 01 ianuarie 2013 datoria SRL „Valdaval Com” a constituit suma de 48483,56 lei, iar pînă la data de 13 septembrie 2013 pîrîta a mai primit marfă în sumă de 16388,16 lei, achitînd doar parţial suma de 45100 lei.
Astfel, declară reclamanta că la data de 18 octombrie 2013 datoria totală a SRL „Valdaval Com” faţă de SRL „Madeco-Prim” constituie suma de 19771,71 lei, iar potrivit pct. pct. 6.1 şi 6.2 din contractul încheiat, pentru neachitarea în termen a 1 mărfii livrate, cumpărătorul poartă răspundere şi i se aplică penalitate de întîrziere în mărime de 0,5% din suma neachitată, care pentru perioada de 180 de zile constituie suma de 17794,80 lei. Afirmă SRL „Madeco-Prim” că a înaintat reclamaţie SRL „Valdaval Com”, solicitînd achitarea benevolă a datoriei şi penalităţii de întîrziere, însă pîrîta pînă în prezent refuză achitarea acestora. Cere reclamanta să fie încasate din contul SRL „Valdaval Com” în beneficiul dânsei suma de 19771,71 lei cu titlu de datorie, suma de 17794,80 lei cu titlu de penalitate de întîrziere şi suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.
Pe parcursul examinării pricinii SRL „Madeco-Prim” şi-a concretizat pretenţiile din acţiune, solicitînd încasarea din contul SRL „Valdaval Com” în beneficiul său a sumei de 8271 lei cu titlu de datorie, a sumei de 32969,12 lei cu titlu de penalitate de întîrziere şi a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 24 iunie 2014, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi încasată din contul SRL „Madeco-Prim” în beneficiul SRL „Valdaval Com” suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Madeco-Prim” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 24 iunie 2014 cu încasarea din contul SRL „Madeco-Prim” în beneficiul SRL „Valdaval Com” a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.
La 31 decembrie 2014, în termenul prevăzut de art. 434 CPC, SRL „Madeco- Prim” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Ialoveni din 24 iunie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În susţinerea recursului SRL „Madeco-Prim” a invocat că este eronată concluzia instanţelor de judecată că nu a fost probat faptul expirării termenului de garanţie a mărfii neachitate, vînzătorul, la caz SRL „Madeco-Prim”, nefiind obligat să verifice stocurile de marfă la cumpărător La 17 februarie 2015, în adresa intimatei SRL „Valdaval Com” a fost expediată copia recursului declarat de către SRL „Madeco-Prim” cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei.
Intimata SRL „Valdaval Com” nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit. Examinînd temeiurile recursului declarat de către SRL „Madeco-Prim” în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4). Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; 2 c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Madeco-Prim”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse. Colegiul consideră că nu pot fi reţinute ca motiv al admisibilităţii prezentului recurs argumentele recurentei precum că este eronată concluzia instanţelor de judecată că nu a fost probat faptul expirării termenului de garanţie a mărfii neachitate, vînzătorul, la caz SRL „Madeco-Prim”, nefiind obligat să verifice stocurile de marfă la cumpărător, deoarece sunt neîntemeiate şi contravin materialelor pricinii.
Se reţine că conform pct. 4.2 din contractul nr. 460 din 16 august 2012, în cazul în care marfa nu se vinde, cumpărătorul se obligă să efectueze întoarcerea acesteia din cont propriu. Cumpărătorul este obligat să întoarcă marfa cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de garanţie al acesteia. În caz contrar, marfa se consideră vândută şi cumpărătorul se obligă să o achite. Iar, potrivit art. 578 Cod civil, dacă efectele unui act juridic depind de îndeplinirea unei condiţii, obligaţia devine scadentă din ziua survenirii acesteia.
Însă, recurenta SRL „Madeco-Prim”, în calitate de vînzător, nu a prezentat instanţelor de judecată probe concludente şi pertinente prin care s-ar demonstra faptul survenirii condiţiilor de scadenţă a obligaţiei SRL „Valdaval Com”, în calitate de cumpărător, şi anume expirării termenului de garanţie a mărfii procurată de către intimata SRL „Valdaval Com”, or obligaţia de restituire a mărfii începe să curgă cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de garanţie al acesteia. 3 Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate şi urmează a fi respinse.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi de drept procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia. Se reiterează că conform jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell c. Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător.
Distinct de cele relatate, Colegiul reţine că recurentul nu a contestat legalitatea deciziei instanţei de apel în partea ce se referă la compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică, respectiv instanţa nu se expune asupra acestei chestiuni. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Madeco-Prim” ca inadmisibil. În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. (1) şi alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440, CPC, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Madeco-Prim”, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4