- Dosarul nr.
- 2ac-69/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 martie 2015
- Părțile
- SRL FVC Transport vs SRL Agromagnat
- Pe scurt
- Strămutarea pricinii
2ac-69/15 — Încasarea sumei
dosarul nr. 2ac-69/15 ÎNCHEIERE 18 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea cu privire la strămutarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „FVC Transport” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Agromagnat” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere, la o altă instanţă de acelaşi grad constată: SRL „FVC Transport” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Agromagnat” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere.
Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 29 septembrie 2014 a fost respinsă acţiunea ca depusă peste termenul de prescripţie. SRL „FVC Transport” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii primei instanţe, confirmarea tranzacţiei de împăcare şi încetarea procesului. La 16 februarie 2015 SRL „FVC Transport” a înaintat o cerere, prin care a solicitat strămutarea examinării cererii de apel la o altă instanţă de acelaşi grad. În susţinerea cererii a invocat art. 43 alin. (2) lit. f) CPC, susţinând că comportamentul preconceput al judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bălţi pun la îndoială obiectivitatea acestora şi imparţialitatea de care urmează să dea dovadă la examinarea litigiului corespunzător.
Prin încheierea protocolară a Curţii de Apel Bălţi din 17 februarie 2015 a fost dispusă expedierea dosarului Curţii Supreme de Justiţie pentru examinarea cererii privind strămutarea pricinii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră următoarele. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) CPC, instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea participanţilor la proces. Iar în conformitate cu alineatul (4) al aceluiaşi articol, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
1 Prin prisma normelor legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că motivul invocat în cererea SRL „FVC Transport” ca temei de strămutare a pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad, în sensul că comportamentul preconceput al judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bălţi pun la îndoială obiectivitatea acestora şi imparţialitatea de care urmează să dea dovadă la examinarea litigiului corespunzător, nu poate constitui temei de strămutare a pricinii date într-o altă instanţă de judecată de acelaşi grad, or acesta poartă un caracter declarativ. În acest context Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a restitui pricina pentru continuarea examinării pricinii în ordine de apel la Curtea de Apel Bălţi.
În conformitate cu art. 43 alin. (4) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „FVC Transport” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Agromagnat” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere se restituie pentru continuarea examinării pricinii în ordine de apel la Curtea de Apel Bălţi. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 2