- Dosarul nr.
- 3ra-378/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 martie 2015
- Părțile
- ÎI Scipcenco V vs Biroul Vamal Cahul
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-378/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Buşuleac dosarul nr. 3ra-378/15 instanţa de apel: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă ÎNCHEIERE 18 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de către Biroul Vamal Cahul.
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Întreprindere Individuală „ Scripcenco V” împotriva Serviciului Vamal şi Biroul Vamal Cahul privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 20 decembrie 2014, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Biroul Vamal Cahul şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Cahul din 29 mai 2014, c o n s t a t ă: La data de 05 februarie 2013 ÎI „ Scripcenco V” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal RM şi Biroului Vamal Cahul, solicitând anularea deciziei, orcanului vamal de regularizare nr. 101 aprobată la 15 noiembrie 2012 şi nr. 115 aprobată la 11 decembrie 2012 de şeful Biroului Vamal Cahul,ca fiind ilegale.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 23 noiembrie 2012 colaboratorii Biroului Vamal Cahul i-au adus la cunoştinţă decizia de regularizare nr.101 a organului vamal privind încasarea obligaţiilor vamale şi a penalităţii în sumă de 8734,85 lei, aprobată la 15 noiembrie 2012 de către şeful Biroului Vamal Cahul. Din decizia respectivă reiese că, motivul pentru emiterea acesteia a fost procesul - verbal de verificare a declaraţiei vamale nr.19 din 16 noiembrie 2012 şi încălcarea regulilor vamale prevăzute în art. 11 alin.(4) din Legea cu privire la tariful vamal nr.1380 din 20.11.1997.
Indică că, la data de 14 decembrie 2012 din nou i-a fost adusă la cunoştinţă o altă decizie de regularizare cu nr. 115 emisă de organul vamal Cahul şi aprobată de şeful acestuia la 11 decembrie 2012, motivul pentru întocmirea acestuia a 1 constituit procesul - verbal de verificare a declaraţiei vamale nr.20 din 04 decembrie 2012 şi încălcarea regulilor vamale prevăzute în art. 11 alin.(4) din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20.11.1997. Menţionează că, nu este de acord cu decizia de regularizare nr.101 şi cu nr.15 şi de asemenea cu procesul - verbal de verificare a declaraţiei vamale nr.19 din 06 noiembrie 2012 şi nr.20 din 04 decembrie 2012, deoarece acestea vin în contradicţie cu prevederile Legii cu privire la tariful vamal.
Afirmă reclamantul că, în ambele decizii de regularizare cu nr.101 şi nr. 115 emise de organul vamal, ca motiv pentru întocmirea acestor documente a servit art. 11 din Legea tarifului vamal, însă nu este indicat încălcarea concretă prevăzută de alin.(4) din legea menţionată. Mai menţionează reclamantul că, în toate cele trei cazuri de declarare a mărfii în vamă, care au avut loc la 10.10.2012, 24.10.2012 şi 07.11.2012, declaraţiile prezentate cu privire la valoarea în vamă au fost primite de către organul vamal ce se confirmă prin menţiunea efectuată în declaraţiile respective de către colaboratorul organului vamal în rubrica „ menţiunile biroului vamal ”. Afirmă reclamantul că, nefiind de acord cu deciziile organului vamal nr.101 din 15 noiembrie 2012 şi cu nr. 115 din 11 decembrie 2012 s-a adresat cu o cerere prealabilă, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ, prin care a solicitat anularea deciziilor ca fiind ilegale.
La data de 02.01.2013 şi 03.01.2013 a primit răspuns la cererea prealabilă prin care i-a fost refuzat în satisfacerea cererii cu menţinerea deciziilor contestate. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 03 iunie 2013 s-a atras în proces ÎS „ Vamserinform” în calitate de intervenient accesoriu de partea reclamantului ÎI „Scripcenco V”. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 29 mai 2014 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de ÎI „Scripcenco V” împotriva Serviciului Vamal RM şi Biroul Vamal Cahul, intervenient accesoriu ÎS „Vamaservinform”. S-a anulat decizia de regularizare nr.101 din 15.11.2012 şi decizia de regularizare nr. 115 din 11.12.2012, emise de Biroul Vamal Cahul, ca fiind ilegale.
S-a încasat în mod solidar de la Serviciul Vamal RM şi Biroul Vamal Cahul în beneficiul ÎI „Scripcenco V” cheltuieli de judecată în mărime de 2100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 20 decembrie 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de Biroul Vamal Cahul şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Cahul din 29 mai 2014. La 22.01.2015 Biroul Vamal Cahul a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Cahul din 20 decembrie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a indicat că nu este de acord cu decizia Curţii de Apel Cahul, considerând că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii.
Astfel, consideră recurentul că instanţa de apel nu a ţinut cont de probele prezentate de organul vamal şi anume contractul de vînzare-cumpărare nr.1473 din 2 04.10.2012 care are influenţă directă asupra aplicării metodei de determinare a valorii în vamă la momentul importului. De asemenea la emiterea hotărîrii instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că în acest caz sînt impuse tranzacţiei date, condiţii care stabilesc restricţii în vânzări şi influenţează esenţial valoarea mărfii or, conform legii cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII din 20.11.1997, art. 11 p.4 lit.a), dacă vânzătorul stabileşte restricţii cumpărătorului în privinţa drepturilor de proprietate asupra mărfii, respectării unor condiţii care influențează esenţial preţul mărfii, determinarea valorii în vamă prin Metoda-1 nu poate fi aplicată.
Totodată, cu referire la discountul acordat la achiziţia mărfurilor de 45%, acesta a fost indicat doar în contractul de vânzare-cumpărare nr.1473 din 04.10.2012, însa nu a fost indicat în facturile comerciale (INVOICE) anexate la DVM nr.2509I1923, nr.2509I2035 şi nr.2509I2128 fapt care demonstrează că Metoda-1 de determinare a valorii în vamă nu urma a fi aplicată. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Biroul Vamal Cahul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat. Argumentele invocate de Biroul Vamal Cahul în cererea de recurs că decizia judecătorească este ilegală, poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute.
Dezacordul cu decizia instanţei de apel prin relatarea situaţiei în viziunea recurentului, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestei hotărâri, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, 3 nr.26561/1995).
Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Biroul Vamal Cahul, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Biroul Vamal Cahul, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4