- Dosarul nr.
- 2ra-444/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 martie 2015
- Părțile
- Plemeanic Anatol şi Nichitoi Iurie vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Examinarea pricinii şi sarcina probaţiunii
2ra-444/15 — Privind repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei
Dosarul nr. 2ra-444/15 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani – S. Balmuş Instanţa de apel: CA Chişinău - L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 18 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Tamara Chişca - Doneva, Elena Covalenco, Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd recursul declarat de către Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, prin care s-a admis cererea de apel declarat de Ministerul Justiţiei al RM, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 aprilie 2014, s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins acţiunea, CONSTATĂ : La 10 februarie 2014 Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei. 1 În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că la 02 iulie 2012 au înregistrat în Curtea de Apel Chişinău cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM privind constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil al cauzei, iniţiate de ei contra ÎS „Registru” privind restabilirea la serviciu.
Art. 4 alin. (4) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, a prevăzut că cererea de chemare în judecată se examinează de instanţa de judecată sesizată în cel mult 3 luni de la depunerea sa. Necătînd la această prevedere legală, instanţa de judecată a examinat cererea recurenţilor privind constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a litigiului de muncă în termen de 16 luni şi 8 zile. Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi au solicitat admiterea acţiunii, constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea pricinii în termen rezonabil şi încasarea prejudiciului moral prin încălcarea pretinsă, în mărime de 80.000 lei pentru fiecare.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 aprilie 2014 s-a admis parţial cererea de chemare în judecată înaintată de Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi. S-a constatat încălcarea dreptului la examinare în termen rezonabil a pricinii. S-a încasat din bugetul de stat în beneficiul lui Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi 2.000 lei cu titlu de prejudiciu moral pentru fiecare. În rest acţiunea s-a respins. În motivarea hotărîrii instanţa de fond a reţinut că potrivit legislaţiei naţionale cît şi celei internaţionale, orice persoană are dreptul la judecare în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă, imparţială, instituită prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiunilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.
La examinarea pricinii civile la cererea lui Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi împotriva Ministerului Finanţelor al RM au fost respectate principiile de bază, normele prestabilite, însă a fost încălcat termenul rezonabil prevăzut de art. 4 alin. 4 al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, cauza examinîndu-se în 16 luni şi 8 zile (f.d. 98, 103 - 106). La 05 mai 2014 Ministerul Justiţiei al RM a înaintat cerere de apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 aprilie 2014, pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă integral acţiunea, motivînd că termenul rezonabil la examinarea cauzei, invocate de reclamant nu a fost încălcat (f.d.
102, 115 - 117). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 s-a admis apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM din alte motive. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 aprilie 2014 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins integral acţiunea ca neîntemeiată. 2 În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut că în situaţia în care reclamanţii au fost deja despăgubiţi moral pentru încălcarea termenului rezonabil la examinarea acţiunii acestora privind repunerea în serviciu, reclamanţii nu sînt îndreptăţiţi să pretindă la repararea prejudiciului pentru neexaminarea în termen rezonabil a cererii privind încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei ce ţine de restabilirea la serviciu.
În opinia instanţei de apel, pe lîngă faptul că cererea reclamanţilor din 02 iulie 2012 privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil de judecare a pricinii a fost examinată în termen rezonabil, acţiunea repetată nu cade sub incidenţa Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, or, această lege este aplicabilă în situaţiile în care se încalcă termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor civile care au alt obiect decît încălcarea termenului rezonabil. (f.d. 129 - 133). La 30 decembrie 2014 Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi au înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 aprilie 2014. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că la emiterea actului judecătoresc instanţa de apel esenţial a încălcat, precum şi incorect a aplicat normele de drept material şi procedural. Instanţa de apel a emis actul judecătoresc prin care au fost încălcate prevederile Convenţiei privind Drepturile Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 21 octombrie 2014 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 11 noiembrie 2014, cererea de recurs a fost depusă la 30 decembrie 2014, fiind depusă în termen.
Examinînd materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat urmează a fi admis din următoarele considerente. Conform art. 445 alin. (1) lit. c) CPC instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 21 octombrie 2014 a admis apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 aprilie 2014 şi a emis o nouă hotărîre, prin care a respins integral acţiunea ca neîntemeiată.
În motivarea deciziei Curtea de Apel Chişinău a invocat că în situaţia în care reclamanţii au fost deja despăgubiţi moral pentru încălcarea termenului rezonabil la 3 examinarea acţiunii acestora privind repunerea în serviciu, reclamanţii nu sînt îndreptăţiţi să pretindă la repararea prejudiciului pentru neexaminarea în termen rezonabil a cererii privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, or, în opinia instanţei de apel pe lîngă faptul că cererea reclamanţilor din 02 iulie 2012 privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil de judecare a pricinii a fost examinată în termen rezonabil, acţiunea repetată nu cade sub incidenţa Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti.
Or, această lege este aplicabilă în situaţiile în care se încalcă termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor civile care au alt obiect decît încălcarea termenului rezonabil. Concluzia respectivă este considerată de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit prematură, bazată pe presupuneri.
La examinarea cauzei instanţa de judecată urma să examineze fondul cauzei privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei înaintată de Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi împotriva Ministerului Finanţelor la data de 02 iulie 2012 şi finisată la 20 noiembrie 2013. În conformitate cu art. 2 alin. (1) al Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21.04.2011, orice persoană fizică sau juridică, ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta Lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Ca urmare, din contextul normei citate rezultă că orice persoană poate pretinde la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a oricărei cauze în care persoana este parte, dacă se constată o atare încălcare. Convenţia Europeană al Drepturilor Omului garantează, în art. 6 pct. 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa”.
Cerinţa Convenţiei trebuie raportată la fiecare caz în parte, luînd în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei şi exercitarea căilor de atac. 4 Art. 192 alin. (1) CPC prevede că pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sînt: complexitatea pricinii, comportamentul participanţilor la proces, conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante, importanţa procesului pentru cel interesat. Respectarea termenului rezonabil de judecare a pricinii se asigură de către instanţă.
Astfel, prin prisma normei legale enunţate, orice persoană poate pretinde la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, dacă se constată o atare încălcare. Pornind de la conţinutul art. 373 CPC instanţa de apel este împuternicită cu competenţa în vederea soluţionării acestor chestiuni.
În aşa împrejurări, instanţa trebuie să dee apreciere tuturor probelor din dosar şi argumentelor invocate de părţile aflate în litigiu, inclusiv să verifice dacă a fost sau nu încălcat termenul de examinare a cauzei în temeiului Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011. Or, art. 4 alin. (4) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti stipulează că cererea de chemare în judecată se examinează de instanţa de judecată sesizată în cel mult 3 luni de la depunerea sa.
Astfel, în cursul examinării litigiului urmează a se da apreciere şi altor circumstanţe ale pricinii în partea ce ţine de fondul cauzei, în măsura în care ele sînt confirmate prin probe justificate şi relevante pentru soluţionarea corectă a litigiului obiectul căruia este reglementat prin dispoziţiile normelor de drept material conţinute în Capitolul XI titlu III Codul Civil şi în art. 4 alin. (4) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. În acest context, Colegiul conchide că urmează a se ţine cont de prevederile art. 118 alin. (1) CPC, potrivit căruia fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale.
Instanţa va ţine cont de faptul că este responsabilă de determinarea definitivă a circumstanţelor, care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei şi că în acest sens poate fi propus părţilor să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor. La rejudecarea pricinii, instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate mai sus, să creeze condiţii obiective şi egale părţilor pentru realizarea şi exercitarea drepturilor sale procedurale şi în dependenţă de probele pertinente administrate, rejudecînd pricina, să emită o hotărîre întemeiată şi legală. Lacunele indicate mai sus nu pot fi corectate la judecarea recursului, fapt pentru care recursul urmează a fi admis, decizia instanţei de apel – casată, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel, cu respectarea principiilor ce guvernează litigiul în cauză.
5 În temeiul celor expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. c) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Se admite recursul declarat de Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Anatoli Plemeanic şi Iurie Nichitoi împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Elena Covalenco Dumitru Mardari Maria Ghervas 6