2ra-445/15 — Constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la judecarea cauzei, repararea prejudiciului

Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-445/15 Judecător: E. Cojocari Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 12 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Dumitru Mardari, Ion Druţă examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursurilor declarate de către Ministerul Justiţiei al RM şi Popescu Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Popescu Vasile împotriva Ministerului Justiţiei privind constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la judecarea cauzei şi repararea prejudiciului, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, prin care a fost casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 29 mai 2014, fiind emisă hotărîre nouă, c o n s t a t ă : La 16 ianuarie 2014, Popescu Vasile s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei RM cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, la 03 aprilie 2009, a depus o cerere de chemare în judecată către Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei, solicitînd anularea ordinului de concediere a sa din 14.03.2009, restabilirea în funcţia ocupată, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată - de la muncă şi a prejudiciului moral.

Ulterior, prin Hotărîrea Judecătoriei Orhei din 06 iulie 2009, cererea sa de chemare în judecată a fost admisă parţial, fiind anulat ordinul de concediere, restabilit în funcţia anterior ocupată, şi încasarea salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral. Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Orhei din 06.07.2009, Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei a atacat-o la Curtea de Apel. Astfel, prin decizia Curţii de Apel Chişinău pronunţată de judecătorii N. Budăi, S. Amat şi M. Guzun, din 09 februarie 2012, a fost admis apelul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei fiind modificată hotărîrea Judecătoriei Orhei din 06.07.2009 prin reducerea cuantumului prejudiciului moral.

Mai indică reclamantul, că asupra deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09.02.2012 a depus recurs atît el, cît şi Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 iulie 2012, pronunţată de judecătorii A. Cobăneanu, V. Barba, S. Moldovan, Iu. Bejenaru şi V. Arhip, ambele recursuri au fost admise, decizia Curţii de Apel Chişinău din 09.02.2012 fiind casată, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecată. Ca temei de casare a deciziei Curţii de Apel, Curtea Supremă a invocat faptul că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii.

Astfel, după rejudecarea cauzei, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012, pronunţată de judecătorii A. Minciună, V. Pruteanu şi A. Nogai a fost admis apelul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură şi a fost modificată hotărîrea Judecătoriei Orhei din 06.07.2009 prin micşorarea cuantumului prejudiciului moral. Asupra deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05.12.2012 a depus recurs atît el, cît şi Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 04 septembrie 2013, pronunţată de judecătorii Iu. Sîrcu, V. Clevadî, I. Corolevschi, T. Vieru şi T. Chişa-Doneva, a fost respins recursul său şi a fost admis recursul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 05.12.2012 şi hotărîrea Judecătoriei Orhei din 06.07.2009 şi pronunţată o nouă hotărîre, prin care cererea sa a fost respinsă.

Menţionează reclamantul că judecarea cauzei date a durat de la 03 aprilie 2009 pînă la 04 septembrie 2013, adică 4 ani şi 5 luni, ceea ce este o vădită încălcare a termenului rezonabil de judecare a cauzei. In acest sens reclamantul menţionează următoarele: Cauza sa a reprezentant un litigiu de muncă care conform prevederilor art. 355 al Codului Muncii, urma să fie examinat în termen de cel mult 30 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Contrar acestor prevederi instanţa în fond a soluţionat cererea sa în termen de 3 luni, adică cu depăşirea de 3 ori a termenului legal. Conform prevederilor art. 371 CPC, apelul se examineaza într-un termen rezonabil. Contrar acestor prevederi legale, precum şi contrar prevederilor art. 192 alin. 2 CPC, conform cărora litigiile de muncă se judecă de urgenţă şi în mod prioritar, instanţa de apel a judecat prima dată apelul 2 ani şi 5 luni, ceea ce nici cu cea mai mare toleranţă nici pe aproape nu este un termen rezonabil.

Mai mult ca atît, instanţa de apel nu a elucidat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, fapt ce a servit temei pentru casarea deciziei Curţii de Apel din 09.02.2012 de către Curtea Supremă de Justiţie cu restituirea cauzei la o nouă judecare în instanţa de apel. Conform practicii judiciare a Curţii Europene faptul întoarcerii cauzei la rejudecare are loc, de regulă, din motivul încălcărilor de procedură de către instanţele inferioare şi denotă o ineficiență a sistemului judiciar.

Conform prevederilor art. 2 alin. l al Legii nr. 87 „Privind repararea de către Stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti” (în continuare Legea nr.87), orice persoană fizică sau juridică, ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecare în termen rezonabil a cauzei, poate adresa instanţei de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare. Conform prevederilor art. 2 alin. 2 al aceleiași legi, repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei se face în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze nu pot fi imputate exclusive persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului.

Menţionează reclamantul că tergiversarea judecării cauzei sale nu-i poate fi imputată lui, dar este imputabilă instanţelor de judecată. Mai indică că, în cauza sa durata încălcării a fost foarte mare, judecarea a durat 4 ani şi jumătate, din care, luînd în consideraţie întoarcerea cauzei la rejudecare de 2 ani şi 9 luni a durat judecarea apelului. Consideră că, cauza sa, constituind un litigiu de muncă, urma să fie judecată de urgenţă şi în mod prioritar, legiuitorul chiar stabilind un termen maximal de judecare, termen ce a fost cu mult depăşit. Cauza sa nu era complicată, pentru a justifica un termen aşa de lung de judecare, avea pentru el o importanţă foarte mare, deoarece viza dreptul său la muncă.

O perioada de ani de zile cauza s-a aflat în instanţa de apel, fără a se face careva şedinţe, ceea ce denotă o conduită incorectă a instaţei de apel. Avînd în vedere toate aceste circumstanţe, consideră reclamantul că mărimea rezonabilă a prejudiciului moral care urmează a fi încasat în beneficiul său este de 50 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 mai 2014, cererea înaintată de Popescu Vasile împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării la dreptul la judecare în termen rezonabil a cauzei civile şi încasarea prejudiciului moral a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, s-a admis cererea de apel declarată de Popescu Vasile, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 29 mai 2014, s-a emis o nouă hotărîre prin care: -S-a admis parţial cererea lui Popescu Vasile; -S-a constatat încălcarea termenului rezonabil la judecarea pricinii civile intentate la cererea lui Popescu Vasile de chemare în judecată a Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei privind anularea ordinului, repunerea în funcţie şi repararea prejudiciului; -S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei în beneficul lui Popescu Vasile prejudiciul moral în valoare de 15 000 (cincisprezece mii) lei; -În rest acţiunea s-a respins. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 31 decembrie 2014, Ministerul Justiţiei RM a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, în principal - casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ca neîntemeiată; în subsidiar – modificarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014 în sensul diminuării sumelor acordate.

În motivarea recursului recurentul Ministerul Justiţiei RM, reiterînd circumstanţele cauzei, a indicat că instanţa de judecată urma să aprecieze comportamentul tuturor părţilor implicate în proces, inclusiv existenţa unor întârzieri inexplicabile, amânări neîntemeiate, consecutivitatea ședințelor, planificarea unei ordini a ședințelor cu pauze îndelungate etc., însă, menţionează recurentul, aceste momente importante pur şi simplu au fost ignorate şi nu au fost supuse unei aprecieri obiective şi în detaliu. La 21 ianuarie 2015, Popescu Vasile a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, cu pronunţarea unei decizii prin care cerinţele să fie admise integral.

În motivarea recursului recurentul Popescu Vasile, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, a indicat că decizia instanței de apel în partea ce prevede respingerea pretenţiilor înaintate este neîntemeiată. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 24.11.2014 (f.d. 164), recursurile se consideră declarate în termen. Popescu Vasile a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat de Ministerul Justiţiei, solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursurile declarate sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei RM cît şi recursul declarat de către Popescu Vasile nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei contestate, ci au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursurilor invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei RM şi recursul declarat de Popescu Vasile ca fiind inadmisibile. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Ministerul Justiţiei RM şi recursul declarat de Popescu Vasile se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Dumitru Mardari Ion Druţă