- Dosarul nr.
- 3r-58/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 martie 2015
- Părțile
- Mocrii Alexandru vs Departamentul Poliţiei de Frontieră
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
3r-58/15 — Anularea ordinelor
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 3r-58/15 Judecători: M.Anton, I.Secrieru, V.Pruteanu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 11 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Departamentul Poliţiei de Frontieră, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mocrii Alexandru împotriva Departamentului Poliţiei de Frontieră privind anularea ordinelor, împotriva încheierii Curţii de Apel Chăşinău din 16 octombrie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel, CONSTATĂ: La 17.12.2013, Mocrii Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Departamentului Poliţiei de Frontieră privind anularea ordinelor.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30 aprilie 2014, acţiunea a fost admisă, fiind dispusă anularea ordinelor şefului Departamentului Poliţiei de Frontieră nr. 1367/ps din 29.1.2013 privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de avertisment în privinţa lui Mocrii Alexandru, nr. 1490/ps din 10.12.2013 privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare în privinţa lui Mocri Alexandru şi nr. 1417/ps din 11.12.2013 privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare aspră în privinţa lui Mocri Alexandru. La 07.05.2014, Departamentul Poliţiei de Frontieră a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 30 aprilie 2014 şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel, apelantului fiindu-i fixat termen de 7 zile de la recepţionarea încheierii pentru prezentarea apelului motivat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 216 octombrie 2014, a fost restituită apelantului Departamentul Poliţiei de Frontieră cererea de apel cu toate anexele.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, menţionînd că apelantul, fără motive întemeiate, în termenul stabilit de instanţă, nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014. 1 Considerînd ilegală încheierea în cauză, la 27.11.2014, Departamentul Poliţiei de Frontieră a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16.10.2014 şi restituirea pricinii la rejudecare. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat ilegalitatea încheierii recurate, menţionînd că la 03.10.2014, prin intermediul cancelariei Curţii de Apel Chişinău, a depus cererea de apel motivată, iar la 16.10.2014 în cadrul şedinţei, a fost constataă lipsa cererii de apel motivate.
Menţionează că reprezentantul Departamentului Poliţiei de Frontieră nu a participat la şedinţa din 16.10.2014 şi respectiv nu a avut posibilitate de a confirma depunerea cererii de apel. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea.
Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor referitoare la temeiul de restituire a cererii de apel – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Astfel, Colegiul constată că apelantul la depunerea apelului împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 30.04.2014, nu a prezentat cererea de apel motivată, iar instanţa de apel prin încheierea din 25.09.2014 i-a acordat termen pentru înlăturarea acestui neajuns, iar ulterior a restituit cererea de apel. La adoptarea încheierii recurate instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) CPC, adică a restituit cererea de apel, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC. Astfel, Colegiul constată legalitatea încheierii recurate, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel, în speţă nu a prezentat în termenul stabilit cererea de apel motivată. Potrivit art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător).
Prin urmare, dreptul apelantului Departamentul Poliţiei de Frontieră de a depune cererea de apel motivată, a expirat la 02.10.2014. În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) CPC, sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de 2 îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. (2) Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură poate fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.
(3) Sancţiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cît şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în dependenţă de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege. În acest sens, instanţa de apel corect a conchis că, apelantul este ţinută să suporte consecinţele nefavorabile, rezultate din necunoaşterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii.
Colegiul consideră neîntemeiată afirmaţia recurentului cum că a depus cererea de apel motivată la 03.10.2014 prin intermediul cancelariei instanţei de apel, or, la materialele cauzei nu se regăseşte o atare cerere. Mai mult ca atît, pornind de la prevederile art. 426 alin. (3) CPC, care expres stipulează că recursul împotriva încheierii se examinează pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, Colegiul constată că recurentul nu a anexat dovada depunerii cererii de apel motivate la 03.10.2014, aşa cum susţine. La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere obligaţia părţilor de a se conforma dispoziţiilor instanţei de apel, sub sancţiunea restituirii apelului.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Departamentul Poliţiei de Frontieră. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2014, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mocrii Alexandru împotriva Departamentului Poliţiei de Frontieră privind anularea ordinelor. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 3