3ra-259/15 — Excluderea sancţiunilor financiare şi încasarea taxei de stat

dosarul nr.3ra-259/15 prima instanţă: V. Boico instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, L. Popova ÎNCHEIERE 05 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar către Casa Naţională de Asigurări Sociale, Casa Teritorială de Asigurări Sociale, Inspectoratul Fiscal de Stat Buiucani privind excluderea sancţiunilor financiare şi încasarea taxei de stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinăudin 12 decembrie 2013, de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La data de 22 mai 2013 reclamantul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de chemare în judecată împotriva CNAS, CTAS, IFS Buiucani privind excluderea sancţiunilor financiare, şi încasarea taxei de stat. În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 26.11.2008, reprezentantul CTAS sect. Buiucani a verificat corectitudinea calculării plăţii indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă sau traumatism şi alte prestaţii de asigurări sociale pe anii 2007-2008 şi ca rezultat printr-un act de control s-a constatat încălcarea pct.23 alin.2 din Regulamentul cu privire la condiţiile de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate de muncă şi altor prestaţii sociale aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.108 din 03.02.2005.

La 22 decembrie 2008 a înaintat o cerere prealabilă către Casa Naţională de asigurări sociale, iar ulterior, la 21.02.2009, s-a adresat în instanţa de judecată, solicitînd anularea parţială a Actului de control. Instanţa de judecată a dispus încetarea procesului din motiv că, Actul de control nu constituie obiect de examinare în contencios administrativ, nu este un Act administrativ în sensul Legii Contenciosului administrativ. Actul enunţat nu conţine careva dispoziţii prin care ar fi vătămat careva drept recunoscut de lege al reclamantului. 1 În repetate rânduri s-a adresat către CTAS sec. Buiucani cu scrisori prin care a solicitat anularea datoriei sau prezentarea Deciziei prin care s-a dispus trecerea la datorie a sumei indicate în Actul de control menţionat.

În fişa eliberată de către IFS, sector Buiucani este indicată o datorie a contribuţiilor de asigurări sociale în sumă de 29530,44 lei. Suplimentar la suma datoriei indicate din trimestrul IV ale anului 2011 se calculează şi majorarea de întîrziere, penalitatea pentru neachitare în termen. La data de 31.12.2012 majorarea de întîrziere constituie deja 11 162,16 lei.

Această sumă este confirmată şi prin Certificatul CNAS din 15.05.2013 în mărime de 12 222,39 lei ce reprezintă sancţiuni financiare, iar suma de 29530,44 lei a fost ilegal stinsă de CNAS prin compensarea achitării contribuţiilor asigurării sociale de stat transferate de angajator pentru luna aprilie în baza ordinelor de plată nr.47 şi 51. Solicită reclamantul admiterea prezentei cereri, a obliga Casa Naţională de Asigurări Sociale a RM şi CTAS sec. Buiucani de a exclude sancţiunile financiare ilegale în mărime de 29 530,44 lei, precum şi majorările de întîrziere calculate la această sumă, penalitatea pentru neachitare în termen, ca fiind ilegale şi lipsite de suport juridic, şi încasarea taxei de stat.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 decembrie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de Fondul de Garanţie a Depozitelor în Sistemul Bancar către Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova privind excluderea sancţiunilor financiare s-a respins ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripţie extinctivă. La 30 decembrie 2013 Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12.12.2013, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 decembrie 2013, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 12 decembrie 2013, de respingere a acţiunii. La 19decembrie 2014, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a declarat recurs împotriva decizieiCurţii de Apel Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a decizieiCurţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2014 şi ahotărîrii judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 decembrie 2013, cu remiterea pricinei spre rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţele de judecată au soluţionat problema drepturilor unor persoane, care nu au fost implicate în proces. Considerărecurentul că concluziile instanţei de fond sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Precizează recurentul că conform hotărîrii contestate, reiese că instanţa de judecată, a examinat acţiunea Fondului de Garantare a Depozitelor în sistemul Bancar către CNAS, CTAS, IFS Buiucani privind încasarea sumei însă astfel de cerinţe Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar nu a înaintat şi nu cunoaşte reieşind din care circumstanţe instanţa a concluzionat acest fapt. 2 Mai invocă recurentul că prezentul litigiu nu poate fi examinat în baza legii contenciosului administrativ, iar instanţa a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. La data de 06 februarie 2015 Casa Naţională de Asigurări Sociale a depus referinţă asupra cererii de recurs înaintată de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancarprin care indică că consideră hotărârea primei instanţe şi decizia instanţei de apel ca fiind legale iar recursul înaintat neîntemeiat.

Examinând cererea de recurs declarată de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de 3 declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţade apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 4