- Dosarul nr.
- 2dsc-9/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- Bunescu Veronica vs SRL Pro-Leasing, BC Moldindconbank SA, BC Energbank SA
- Pe scurt
- Corectarea greşelilor din hotărîre
2dsc-9/15 — Recunoaşterea dreptului de proprietate, radierea gajului
dosarul nr.2dsc-9/15 ÎNCHEIERE 04 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind corectarea greşelii din cuprinsul deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Veronicăi Bunescu împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Pro- Leasing, în proces de lichidare, Banca comercială „Moldindconbank” societate pe acţiuni, intervenientul accesoriu Banca Comercială „Energbank” societate pe acţiuni cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate, separarea bunului din masa debitoare, radierea gajului şi anularea măsurilor de asigurare, c o n s t a t ă: La 21 octombrie 2013, Veronica Bunescu a depus în instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Pro- Leasing”, în proces de lichidare, Banca comercială „Moldindconbank” societate pe acţiuni, intervenientul accesoriu Banca Comercială „Energbank” societate pe acţiuni cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi separarea bunului din masa debitoare.
La 31 martie 2014, Veronica Bunescu a depus cerere de concretizare a cerinţelor din acţiune solicitînd recunoaşterea dreptul de proprietate după Veronica Bunescu, asupra automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555; separarea automobilul din masa debitoare a SRL „Pro- Leasing” în procedura de insolvabilitate, radierea gajului instituit în baza acestor contacte, anularea masurilor de asigurare aplicate prin hotărîrea Curţii de Apel Bălti din 30 septembrie 2014, în partea ce se refera la automobilul dat; înregistrarea dreptului de proprietate asupra automobilului menţionat după Veronica Bunescu în Registrul Transportatorilor deţinut de către Direcţia înregistrarea transportului şi calificarea conducătorilor auto a Ministerului Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţii.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 15 decembrie 2014 acţiunea Veronicăi Bunescu a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 09 februarie 2015, Veronica Bunescu a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integral a acţiunii. 2 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015 a fost admis recursul declarat de către Veronica Bunescu, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre de admitere a acţiunii.
A fost recunoscut dreptul de proprietate a Veronicăi Bunescu asupra automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555. A fost separat automobilul BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555 din masa debitoare a Societăţii cu răspundere limitată „Pro-Leasing” în proces de insolvabilitate. A fost radiat gajul instituit asupra automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555 în baza contractelor de gaj nr. 40 din 29 septembrie 2010 şi contractul de gaj nr. 50 din 28 decembrie 2010 încheiate între Banca Comercială „Moldindconbank” societate pe acţiuni şi Societatea cu răspundere limitată „Pro- Leasing”.
Au fost anulate toate măsurile de asigurare aplicate anterior asupra automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555. A fost înregistrat dreptul de proprietate asupra automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555 după Veronica Bunescu în Registrul transportatorilor deţinut de către Direcţia înregistrarea transportului şi calificarea conducătorilor auto a Ministerului Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că în cuprinsul deciziei emise la 25 februarie 2015 s-a strecurat o greşeală mecanică referitor la modelul şi numărul caroseriei automobilului din litigiu.
În conformitate cu art.249 alin. (2) CPC, instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. După cum rezultă din actele pricinii şi anume din decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015, instanţa a indicat în cuprinsul deciziei acesteia „automobilului de model BMV X6, nr. caroseriei WBAFH610801177787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555”.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că, la redactarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015 a fost comisă o greşeală mecanica în partea indicării modelului şi numărul caroseriei automobilului, a fost greşit indicat „automobilului de model BMV X6, nr. caroseriei WBAFH610801177787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555”, în loc să se indice „automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555”. În contextul prevederilor legale enunţate şi din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia despre necesitatea efectuării corectării greşelii în partea de 3 motivare şi dispozitivă a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015 în sensul indicat.
În conformitate cu art. 249 al.
(2) şi art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se corectează greşeala comisă din partea de motivare şi dispozitivă a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Veronicăi Bunescu împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Pro-Leasing, în proces de lichidare, Banca comercială „Moldindconbank” societate pe acţiuni, intervenientul accesoriu Banca Comercială „Energbank” societate pe acţiuni cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate, separarea bunului din masa debitoare, radierea gajului şi anularea măsurilor de asigurare, indicînd „automobilului de model BMW X6, nr. caroseriei WBAFH61080LL77787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555”, în loc de „automobilului de model BMV X6, nr. caroseriei WBAFH610801177787, nr. motorului 23137399, anul producerii 2010, nr. de înmatriculare KDA 555”.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă Ion Corolevschi