Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-462/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 martie 2015
Părțile
Rotaru Dina, Rotaru Natalia in interesele minorei Digori Delia vs Popa Nataia, SIA Moldasig SRL
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-462/15 — Încasarea cheltuielilor de inmormintare și repararea prejudiciului moral

dosarul nr.2ra-462/2015 prima instanţă: Sv. Balmuș instanţa de apel: N. Vascan, Iu.Cotruță, E. Clim ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas, Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de către Rotaru Dina, Rotaru Natalia în interesele proprii și în interesele copilului minor Digori Delia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Rotaru Dina, Rotaru Natalia, (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) împotriva Nataliei Popa privind încasarea prejudiciului material, moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 24 septembrie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Rotaru Dina și Rotaru Natalia, (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia); s-a admis apelul declarat de Popa Natalia; s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 16 ianuarie 2014, fiind pronunțată o hotărîre nouă. c o n s t a t ă La data de 28 septembrie 2012 reclamantele Rotaru Dina, Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Popa solicitînd încasarea prejudiciului material, moral şi a cheltuielilor de judecată. In motivarea acţiunii au indicat că, la data de 02 martie 2011, Popa Natalia conducînd automobilul de model „BMW 320D”, cu numărul de înmatriculare C OM 242, în urma încălcării regulilor de securitate a circulaţiei rutiere a tamponat pietonul Valeriu Rotaru, cauzîndu-i leziuni corporale grave soldate cu decesul acestuia. Conform sentinţei Judecătoriei Centru mun.

Chişinău, din 05 iulie 2011, Popa Natalia a fost recunoscută culpabilă de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 264, alin. (3), lit. b) Cod Penal al RM, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. În baza art. 90 Cod Penal, executarea pedepsei date s-a suspendat condiționat pe un termen de probă de 3 (trei) ani. Totodată, fiindu-i stabilită încasarea echivalentului bănesc cu titlu de prejudiciu moral în beneficiul lui Rotaru Dina a sumei de 30 000,00 lei. 1 Indică reclamantele că drept urmare a acestor evenimente, Rotaru Dina a suportat un şir de cheltuieli necesare, conform obiceiurilor locale şi bisericeşti (înmormîntare, transportul decedatului, sicriu, amenajarea mormîntului, mesele de pomenire etc.), în total 33 384, 23 lei.

La fel susţine reclamanta Rotaru Dina că, în baza contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă internă AG nr. 0245898 din 09 octombrie 2010, încheiat între pîrîta Popa Natalia şi IM SIA ”Moldasig” Societate cu răspundere limitată, ultima a achitat unele cheltuieli de înmormântare reclamantei, în mărime de 7 775,00 lei, sumă achitată în părţi, coraportate cu cheltuielile legate de organizarea ceremoniei funerare. Astfel, în vederea compensării integrale a cheltuielilor suportate, solicită reclamanta Rotaru Dina, încasarea sumei de 25 609,23 lei cu titlu de prejudiciu material.

Suplimentar, reclamanta Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei Digori Delia), a înaintat instanţei de judecată pretenţii către Popa Natalia, în vederea recuperării prejudiciului moral, în mărime de 100 000,00 lei pentru fiecare ca compensaţie echitabilă pentru suferinţele psihice suportate şi încasarea cheltuielilor de judecată, indicînd că în rezultatul decesului tatălui şi respectiv a bunelului Valeriu Rotaru, li s-a cauzat suferinţe psihice determinate de pierderea persoanei. Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 16 ianuarie 2014, a fost admisă parţial cererea depusă de Rotaru Dina către Popa Natalia. S-a încasat din contul Nataliei Popa în beneficiul Dinei Rotaru cu titlu de prejudiciu material suma de 18 511,23 lei legate de mesele de pomenire a lui Valeriu Rotaru.

Pretenţiile Dinei Rotaru către Natalia Popa privind încasarea cheltuielilor legate de locul la cimitir, transportul defunctului, sicriu, cruce, amenajarea locului la cimitir şi a cheltuielilor de judecată au fost respinse ca neîntemeiate. S-au admis parţial pretenţiile Nataliei Rotaru și a Nataliei Rotaru în interesele minorei Digori Delia către Natalia Popa. S-a încasat din contul Nataliei Popa în beneficiul Nataliei Rotaru și Deliei Digori cîte 5000 lei pentru fiecare cu titlu de prejudiciul moral cauzat prin decesul lui Valeriu Rotaru, în rest pretenţiile fiind respinse ca neîntemeiate. Pretențiile Nataliei Rotaru (în propriile interese şi în interesele fiicei minore Digori Delia) către Popa Natalia privind încasarea cheltuielilor de judecată au fost respinse ca neîntemeiate (f.d.81, 92-97).

Împotriva acestei hotărîri, la data de 14 februarie 2014 Popa Natalia a declarat apel prin care a solicitat casarea hotărîrii contestate şi emiterea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Rotaru Dina, Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) către Popa Natalia privind încasarea prejudiciului material şi moral, a cheltuielilor de judecată, să fie respinsă ca neîntemeiată. La data de 17 februarie 2014 Rotaru Dina, Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia), de asemenea au declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 16 ianuarie 2014, solicitînd casarea hotărîrii contestate cu emiterea unei noi hotărîri privind încasarea din contul Nataliei Popa în beneficiul Dinei Rotaru prejudiciul material sub forma cheltuielilor de înmormîntare în mărime de 25 609,23 lei; încasarea de la Popa Natalia în beneficiul Nataliei Rotaru și a Deliei Digori a prejudiciului moral a cîte 100 000,00 lei fiecare. 2 Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 24 septembrie 2014 s-a respins apelul declarat de Rotaru Dina și Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia); s-a admis apelul declarat de Popa Natalia; s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 16 ianuarie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri prin care s-a încasat de la Popa Natalia în beneficiul Dinei Rotaru prejudiciul material în sumă de 9 595, 00 lei.

În rest, acțiunea înaintată de Rotaru Dina și Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) s-a respins ca neîntemeiată (f.d.121-126). La adoptarea soluției instanța de apel a concluzionat, că ”probele referitoare la cuantumul prejudiciului material format din cheltuieli pentru mese de pomenire, prestarea serviciilor funerare s.a. sunt parțial întemeiate, or, cheltuielile solicitate de Rotaru Dina nu au fost probate deplin cu acte confirmatoare. Suplimentar, instanța de apel apreciază ca neîntemeiată cerința referitor la cuantumul prejudiciului moral, or, este de reiterat că prin sentința Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 05 iulie 2011 a fost încasat un prejudiciu moral în mărime de 30 000 lei (echitabilă și rezonabilă) din contul lui Popa Natalia în beneficiul lui Rotaru Dina, De asemenea este de menționat, că Rotaru Natalia și Digori Delia sunt rude apropiate ale decedatului, or potrivit practicii CtEDO (hotărîrea din 30 octombrie 2012 Ghimp și alții v/s Moldova), Curtea a refuzat în admiterea pretențiilor rudelor apropriate a defunctului referitor la încasarea prejudiciului moral”. La 24 decembrie 2014 Rotaru Dina și Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 24 septembrie 2014, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii instanței de fond, pronunțînd o decizie nouă prin care cererea inițială să fie admisă integral.

În motivarea recursului recurentele au indicat că, concluziile expuse de instanța de apel și instanța de fond sunt nefondate și ilegale, contradictorii cu circumstanțele cauzei și probele administrate, sunt unilaterale, iar la adoptarea lor instanța a aplicat o lege care nu trebuia aplicată. Suplimentar, a invocat că este eronată concluzia instanței de apel referitor la refuzul de acordare a satisfacției morale rudelor defunctului, deoarece conform comentariului art.1422 alin.(1) Cod Civil se explică că, dreptul la compensație bănească a prejudiciului moral îl au nu numai persoanele prejudiciate direct, ci și persoanele apropiate acestora. Este posibil de a acorda despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral cauzat terțelor persoane apropiate persoanei vătămate, legate de aceasta printr-o relație afectivă, de familie.

Astfel, decesul unei persoane apropiate întotdeauna este o tragedie, provocînd mari suferințe. Moartea tatălui și a bunelului a provocat fiicei sale Rotaru Natalia și nepoatei Digori Delia dureri psihice enorme, neputînd fi redate și apreciate material. Consideră recurentele că, sunt în drept de a solicita repararea prejudiciului moral, iar hotărîrea CtEDO din 30 octombrie 2012 cauza Ghimp și alții v/s Moldova nu este aplicabilă speței. La fel, afirmă că sunt neîntemeiate argumentele instanței de apel referitor la micșorarea cuantumului prejudiciului material, dat fiind faptul că toate probele anexate în susținerea pretențiilor invocate sunt conforme pct. 12 al Hotărîrii Guvernului nr. 764 3 din 25 noiembrie 1992 ”privind aprobarea Normelor pentru efectuarea operațiunilor de casă în economia națională a Republicii Moldova”.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Conform scrisorii de înștiințate anexată la materialele dosarului rezultă că, copia deciziei instanţei de apel din 24 septembrie 2014 a fost expediată în adresa participanților la 13 octombrie 2014 (f.d.127), însă nu există dovadă de înștiințare legală, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurentele s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurentele şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.

Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentelor cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenților, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii 4 recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de Rotaru Dina și Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Rotaru Dina și Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Rotaru Dina și Rotaru Natalia (în interese proprii şi în interesele fiicei minore Digori Delia) se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.