2ra-462/17 — Încasarea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea prejudiciului material
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-462/17 — Încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ra-462/17 Prima instanță: Jud. Rîșcani Jud. O.Țurcan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău: A.Panov, I.Cimpoi, A.Minciuna Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 22 martie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecător: Tatiana Vieru judecătorii: Oleg Sternioală, Nicolae Craiu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Zghibarța Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Zghibarța Andrei către Bordian Nicolae privind încasarea prejudiciului material cauzat, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de reprezentantul apelanților Bordian Nicolae și Bordian Iuri, avocatul Marchitan Vadim, casată hotărîrea judecătoria Rîșcani din 14 aprilie 2016 și încheierea din 18 mai 2016, c o n s t a t ă : La data de 04 februarie 2016, Zghibarța Andrei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Bordian Nicolae și Bordian Iurie, solicitând încasarea a prejudiciului material în mărime de 43675 lei, a taxei de stat achitate la depunerea acțiunii în mărime de 1315 lei, a sumei de 980 lei pentru raportul de evaluare a pagubelor și cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3000 lei, iar în total a sumei de 48970 lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la data de 14 octombrie 2015 a oferit lui Bordian Nicolae să conducă automobilul ce-i aparține de model „Volvo 850", cu n/î RTJ 058, iar acesta a comis tamponarea automobilului, prin ce 1-a deteriorat esențial, cauzându-i astfel un prejudiciu material considerabil. Menționează că, accidentul rutier a avut loc în apropierea stației de alimentare Bemol, situată în apropierea drumurilor Orhei-Soroca-Cricova, km. 11. La fața locului a fost chemată Poliția, care a constatat, că pârâtul nu dispunea de permis de conducere, având vârsta de 17 ani, fapt despre care nu a cunoscut. Afirmă că, a mers la domiciliul lui Bordian Nicolae și a discutat cu acesta și tatăl său Bordian Iurie, care l-au asigurată că vor repara prejudiciului, fapt care nu a fost făcut până în prezent.
Relatează că, potrivit raportului tehnico - științific nr.647 din 12 noiembrie 2015, întocmit de SRL „Cexin", costul reparațiilor automobilului nominalizat constituie 43675 lei. Statuiază că, pretenția remisă pârâților la 17 noiembrie 2015 privind achitarea valorii prejudiciului și a sumei de 1000 lei pentru efectuarea expertizei, recepționată de aceștia la 18 noiembrie 2015, nu a fost satisfăcută. Prin cererea de modificare a acțiunii reclamantul a înaintat pretențiile împotriva lui Bordian Nicolae și a indicat, că vinovăția pârâtului în cauzarea prejudiciului material este dovedită prin procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI03 195037 din 18 noiembrie 2015, prin care acesta a fost sancționat cu amendă în mărime de 50 u.c, echivalentul a 1000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 14 aprilie 2016 a fost admisă acțiunea. S-a încasat din contul lui Bordian Nicolae în beneficiul lui Zghibarța Andrei suma prejudiciului cauzat în mărime de 43 675 lei. S-a încasat din contul lui Bordian Nicolae cheltuielile de judecată constituie din taxa de stat achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 1315 lei, costul raportului de evaluare a prejudiciului, în mărime de 980 lei și 3000 lei cheltuielile pentru asistența juridică, iar în total 5 295 lei.
Prin încheierea Judecătoriei Râșcani, mun.Chișinău din 18 mai 2016 a fost respinsă cererea depusă de avocatul Marchitan Vadim privind emiterea unei hotărâri suplimentare la hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.Chișinău din 14 aprilie 2016. La 20 aprile 2016, Bordian Nicolae și Bordian Iurie reprezentați de avocatul Marchitan Vadim au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani din 14 aprilie 2016, solicitând casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărîti de respigere a actiunii. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016 s-a admis apelul și recursul declarat de Bordian Nicolae și Bordian Iurie reprezentați de avocatul Marchitan Vadim.
S-a casat hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.Chisinău din 14 aprilie 2016 și încheierea din 18 mai 2016 s-a pronunțat o nouă hotărâre, prin care: S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de Zghibarța Andrei către Bordina Nicolae, Bordian Iurie privind încasarea prejudiciului material cauzat. S-a încasat de la Zghibarța Andrei în beneficiul lui Bordian Nicolae taxa de stat în sumă de 987 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2500 lei, în total suma de 3487 lei. Instanța de apel a concluzionat că, potrivit procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI 03 195037 din 18 noiembrie 2015 - deciziei agentului constatator din aceeași dată, la data de 14 octombrie 2015, în jurul orei 02.00, Bordian Nicolae, născut la 03 ianuarie 1998, conducând autovehiculul nominalizat pe traseul M-l cu sens giratoriu, Cricova, mun.
Chișinău, a tamponat autovehiculul„Volvo 850", cu numărul de înmatriculare RTJ 058, ce aparține cu drept de proprietate lui Zghibarța Andrei în obstacol (construcție din lemn), deteriorându-1, fără a deține permis de conducere, față de acesta fiind aplicată o amendă în mărime 50 u.c, echivalentul a 1000 lei, cu aplicarea punctelor de penalizare. De asemenea a mai menționat, că potrivit raportului de examinare tehnico - științifică nr. 647 din 12 noiembrie 2015, întocmit de către SRL „Cexin", restabilirea autoturismului de model „Volvo 850", cu numărul înmatriculare RTJ 058, anul producerii 1995, deteriorat în urma accidentului rutier din 14 octombrie 2015 este de 43675 lei (f.d.44-49).
Ca urmare a considerat că instanța de fond incorect a ajuns la concluzia, la momentul săvârșirii accidentului rutier de către Bordian Nicolae, chiar dacă acesta avea vârsta de 17 ani și nu dispunea de permis de conducere a unității de transport se face vinovat de comiterea faptei ilicite și urmează să compenseze prejudiciul material cauzat lui Zghibarța Andrei. Totodată instanța de apel a făcut referire la prevederile pct. 14 lit.(b) al Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin hotărârea Guvernului RM nr. 357 din 13 mai 2009, care prevede expres faptul, că "conducătorul auto trebuie să se asigure înainte de a oferi automobilul unei peroane dacă are permis de conducere". Menționând că, această asigurare, nu se rezumă la simpla adresare a unei întrebări în acest sens, ci Zghibarța Andrei, urma să verifice dacă Bordian Nicolae deținea sau nu permis de conducere pentru categoria respectivă.
A mai reținut că Zghibarța Andrei a declarat că îl cunoaște pe Bordian Nicolae încă din copilărie. Acest fapt denotă că intimatul urma să cunoască despre ceea că Bordian Nicolae era minor și nu dispunea de permis de conducere. Prin urmare, a indicat că instanța de fond nu a luat în calcul norma legală care stipulează imperativ determinarea cuantumului despăgubirii, a vinovăției persoanei vătămate. Suplimentar instanța de apel face referire și la art.1417 alin.(2) Cod Civil, care indică că, dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăție a persoanei vătămate.
La fel a menționat și prevederile art.612 alin.(1) Cod Civil, dacă la nașterea prejudiciului sau a unei alte obligații de compensare a concurat vinovăția celui îndreptățit la despăgubire sau la compensare, existența și întinderea obligației de despăgubire sau de compensare depind de împrejurări și, în special, de măsura în care prejudiciul este cauzat de o parte sau de cealaltă parte. Ca urmare, instanța de apel a concluzionat că, instanța de fond incorect și neîntemeiat a soluționat speța dată. La 16 ianuarie 2017 Zghibarța Andrei a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016 solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii instanței de fond.
În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei, recurenții au indicat că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, aplicînd eronat normele de drept. Menționează că, la emiterea deciziei instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material și procedural, încâlcind regulile de stabilire a probelor în condițiile prevazute de art. 130 din CPC. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Colegiul reține că, la materialele cauzei este anexată copia scrisorii de expediere în adresa părților a copiei deciziei integrale a instanței de apel (f.d.116), însă la materialelel cauzei lipsesc careva probe ce ar confirma recepționarea deciziei contestate.
Astfel, recursul declarat la data de 16 ianuarie 2017, se consideră depus în termen (f.d.117-120). La data de 08 februarie 2017, în adresa intimaților Bordian Nicolae, Bordian Iurie a fost expediat spre cunoștință copia recursului declarat de Zghibarța Andrei, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs (f.d.117-120). Intimații Bordian Nicolae, Bordian Iurie nu și-au valorificat dreptul de a depune referință la cererea de recurs înaintată de Zghibarța Andrei. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Zghibarța Andrei este inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Zghibarța Andrei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or, recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Nu poate fi reținut drept temei al admisibilității recursului argumentele Zghibarța Andrei precum că, decizia contestată a fost adoptată în rezultatul aplicării eronate a cadrului legal fie interpretându-se în mod eronat normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu.
Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a fi respinse. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea circumstanțelor, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Zghibarța Andrei ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de Zghibarța Andrei se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Nicolae Craiu
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.