- Dosarul nr.
- 3ra-184/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- Ana Golban vs. Ministerul Afacerilor Interne al RM
- Pe scurt
- Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, problemele soluţionate la deliberarea hotărîrii
3ra-184/15 — Repunerea în termen, contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani de la locul de muncă a soţului
Prima instanţă, Jud. Centru mun. Chişinău: A. Catană dosarul nr.3ra-184/15 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 04 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursurile declarate de către Ana Golban şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Anei Golban împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la repunerea în termen, contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani de la locul de muncă a soţului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 03 iunie 2014 în partea admiterii pretenţiei privind obligarea pîrîtului să calculeze şi să achite indemnizaţia pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, în rest, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută, c o n s t a t ă: La 18 iunie 2013, Ana Golban a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, solicitînd calcularea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate de la locul de muncă a soţului. Ulterior, pe parcursul examinării pricinii, reclamanta Ana Golban şi-a concretizat pretenţiile, invocînd că este căsătorită cu Golban Vladimir, care activează în cadrul organelor afacerilor interne în funcţia de inspector operativ de serviciu al serviciului de gardă secţia management operaţional al Comisariatului de Poliţie r-l Şoldăneşti.
1 La 06 aprilie 2012, s-a născut fiul Golban Rotislav, iar la 27 ianuarie 2012, Centrul Medicilor de Familie Şoldăneşti i-a eliberat certificatul de concediu medical. În legătură cu naşterea copilului, s-a adresat cu cerere prealabilă Ministerului Afacerilor Interne, solicitînd calcularea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani de la locul de muncă al soţului, deoarece se află la întreţinerea ultimului, nefiind încadrată în cîmpul muncii.
Prin răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-G-48/13 din 04 februarie 2013, cererea prealabilă a fost respinsă pe motiv că colaboratorii de poliţie potrivit legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale nu au obligaţia de a contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat şi respectiv aceştia nu se consideră ca asiguraţi prin intermediul bugetul asigurărilor sociale de stat, iar modul de stabilire, calculare şi achitare a indemnizaţiilor din contul bugetul asigurărilor sociale de stat a fost aprobat prin Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 „Privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale”, al cărei executare este pusă în seama Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
Concomitent, fiind informată că ea este în drept să se adreseze privind stabilirea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani la casa teritorială de asigurări sociale. Consideră Golban Ana că răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-G- 48/13 din 04 februarie 2013 este ilegal şi neîntemeiat, dat fiind faptul că la momentul cînd s-a produs riscul asigurat ea cădea sub incidenţa prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 „Cu privire la poliţie” (abrogată la 05 martie 2013), prin prisma cărora colaboratorii de poliţie sunt persoane asigurate de stat şi se bucură de dreptul la indemnizaţii din fondurile de asigurări sociale.
Iar, potrivit art. 37 alin. (4) din Legea „Cu privire la activitatea Poliţiei şi statutului poliţiei” nr. 320 din 27 decembrie 2012 (în vigoare din 05 martie 2013), concediul de maternitate şi concediul pentru îngrijirea copilului se acordă poliţistului conform dispoziţiilor generale. Baza de calcul al indemnizaţiilor de maternitate şi pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani o constituie venitul mediu lunar realizat de către poliţist în ultimele 6 luni calendaristice anterioare lunii în care s-a produs evenimentul. Indemnizaţiile se plătesc la locul de serviciu al poliţistului din bugetul de stat. Menţionează reclamanta că potrivit adeverinţei nr. 4060 din 26 septembrie 2013 eliberată de către Comisariatul de poliţie r-l Şoldăneşti, soţul Golban Vladimir a beneficiat în ultimele 6 luni pînă la naşterea copilului de un salariu lunar de 4094,37 lei.
Iar, prin certificatul nr. 615 din 06 septembrie 2013 eliberat de către Primăria Şoldăneşti se confirmă faptul că ea nu este încadrată în cîmpul muncii. Totodată, reiterează Ana Golban că iniţial, la 11 februarie 2013, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea refuzului în achitarea indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani la Curtea de Apel Chişinău, care prin încheierea din 20 februarie 2013 a fost restituită cu toate documentele 2 anexate la aceasta în temeiul art. 170 alin. (1) lit. b) CPC - nu era competentă să judece prezenta pricină, explicându-i că poate să înainteze acţiunea dată la judecătoria competentă.
Astfel, din motivul adresării iniţiale greşite la instanţa de apel, a omis termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru contestarea actului administrativ. Cere Golban Ana să fie repusă în termen, să fie recunoscut drept ilegal refuzul Ministerului Afacerilor Interne în calcularea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani cu obligarea pîrîtului să calculeze şi să-i achite indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului Golban Rotislav, a.n. 06 aprilie 2012, pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului Golban Vladimir colaborator al organelor afacerilor interne.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 iunie 2014, acţiunea a fost admisă şi repusă Golban Ana în termenul de adresare în judecată, fiind recunoscut drept ilegal refuzul Ministrului Afacerilor Interne în calcularea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate. A fost obligat Ministerul Afacerilor Interne să calculeze şi să achite Anei Golban indemnizaţia de maternitate pentru 70 de zile prenatal şi 56 de zile postnatal, şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului Golban Rotislav, a.n. 06 aprilie 2012, pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului Golban Vladimir. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 03 iunie 2014 în partea admiterii pretenţiei privind obligarea Ministerului Afacerilor Interne să calculeze şi să achite Anei Golban indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului Golban Rotislav, a.n. 06 aprilie 2012, pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului Golban Vladimir. În rest, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. La 19 decembrie 2014, în termenul prevăzut de art. 434 CPC, Ana Golban prin intermediul avocatului Maştalin Tatiana (în baza mandatului seria MA nr. 0494154 din 02 octombrie 2014) a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 03 iunie 2014. Recurenta Ana Golban a invocat că instanţa de apel a apreciat arbitrar probele administrate, fapt ce a adus la încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi a normelor de drept procedural.
În susţinerea cererii de recurs Golban Ana a indicat că cererea de apel nemotivată a Ministerului Afacerilor Interne a fost semnată de o persoană neîmputernicită şi anume de către Tatiana Gheorghiţa, iar drept consecinţă apelul motivat a fost depus înafara termenului de prescripţie, apelantul nesolicitând instanţei de apel repunerea în termenul de declarare al acestuia De asemenea, recurenta Golban Ana apreciază drept eronată concluzia Curţii de Apel Chişinău precum că prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile, admiţînd un capăt de cerere pe care dînsa nu l-a înaintat, şi anume obligarea Ministerului Afacerilor Interne să calculeze şi să achite indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului, deoarece atît în cererea 3 de concretizare, cît şi în cadrul dezbaterilor judiciare a solicitat admiterea şi acestei pretenţii.
La 13 ianuarie 2015 şi Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 iunie 2014 cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Recurentul Ministerul Afacerilor Interne în motivarea cererii de recurs a indicat că instanţele de judecată ierarhic inferioare au încălcat normele de drept procedural, şi anume nu au atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Casa Naţională de Asigurări Sociale pentru a-şi expune poziţia vis-a-vis de prezentul litigiu. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Materialele dosarului atestă că copia de pe decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 a fost expediată în adresa Ministerului Afacerilor Interne la 05 noiembrie 2014, însă nu se atestă faptul cînd a fost recepţionată de către recurent. Din conţinutul cererii de recurs rezultă că recurentul a făcut cunoştinţă cu decizia instanţei de apel la 18 noiembrie 2014. În circumstanţele relevante, recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 19 ianuarie 2015, în adresa Anei Golban şi Ministerului Afacerilor Interne au fost expediate copiile recursurilor declarate de ambele părţi, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţelor.
La 19 februarie 2015, Ana Golban a depus referinţă, solicitînd respingerea recursului declarat de către Ministerul Afacerilor Interne ca fiind tardiv şi neîntemeiat, admiterea recursului său, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 iunie 2014, pe care o consideră legală şi întemeiată. La 24 februarie 2015, Ministerul Afacerilor Interne a depus supliment la recurs, care după conţinut, însă constituie o referinţă, indicînd că în cadrul instanţelor de judecată ierarhic inferioare au participat mai mulţi reprezentanţi de ai săi, care au fost legal împuterniciţi, în bază de procuri, de ai reprezenta drepturile şi interesele sale pe marginea acestui litigiu.
Ministerul Afacerilor Interne nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit pentru aceasta. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015 recursurile declarate de către Golban Ana şi Ministerul Afacerilor Interne au fost considerate admisibile. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursuri şi obiecţiile expuse în referinţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile urmează a fi admise cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, din următoarele considerente.
4 Conform art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Potrivit art. 239 şi art. 240 alin. (3) CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată. Instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Din suportul probatoriu prezent la materialele dosarului rezultă că, iniţial, recurenta-reclamant Ana Golban prin acţiunea sa a solicitat să fie obligat Ministerul Afacerilor Interne să calculeze şi să-i achite indemnizaţia de maternitate de la locul de muncă a soţului.
Ulterior, pe parcursul examinării pricinii, Ana Golban şi-a concretizat pretenţiile, solicitînd repunerea în termen, recunoaşterea drept ilegal refuzul Ministerului Afacerilor Interne în calcularea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate cu obligarea acestuia să calculeze şi să-i achite indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului Golban Rotislav, a.n. 06 aprilie 2012, pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului Golban Vladimir colaborator al organelor afacerilor interne (f.d. 27-29). Pretenţiile date, în special cu referire la solicitarea de a obliga Ministerul Afacerilor Interne să calculeze şi să achite Anei Golban indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului Golban Rotislav, a.n.
06 aprilie 2012, pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului, au fost susţinute de către avocatul recurentei- reclamant - Maştalin Tatiana atît în cererea de concretizare a pretenţiilor, cît şi în cadrul şedinţei de judecată a primei instanţe din 03 iunie 2014 (f.d. 43, 57), cu atît mai mult că, reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne în cadrul aceleiași şedinţe şi-a expus opinia asupra acestui capăt de cerere (f.d. 58). Acel fapt că obiectul prezentei acţiuni cuprinde şi pretenţia privind obligarea achitării indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani se confirmă şi prin conţinutul răspunsului MAI la cererea prealabilă a recurentei-reclamant Ana Golban (f.d.
8). Astfel, instanţa de recurs consideră că Curtea de Apel Chişinău neîntemeiat a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 iunie 2014 în partea admiterii pretenţiei privind obligarea Ministerului Afacerilor Interne să calculeze şi să achite Anei Golban indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului, pe motiv că o aşa pretenţie n-a fost înaintată de către recurenta-reclamant, prima instanţă depășindu-și atribuţiile la adoptarea hotărîrii. Or, prima instanţă a adoptat hotărîrea judecătorească în limitele pretenţiilor înaintate de către Ana Golban.
Astfel, în situaţia în care instanţa de apel nu s-a expus în fond asupra unei pretenţii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 5 2014 urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel pentru corectarea erorii judiciare supra menţionate. Totodată, instanţa de recurs consideră neîntemeiat argumentul recurentei- reclamant Ana Golban precum că cererea de apel nemotivată a Ministerului Afacerilor Interne a fost semnată de o persoană neîmputernicită şi anume de către Tatiana Gheorghiţa, iar drept consecinţă apelul motivat a fost depus înafara termenului de prescripţie, apelantul nesolicitând instanţei de apel repunerea în termenul de declarare al acestuia, deoarece contravine materialelor pricinii.
Din înscrisurile la dosar rezultă că, la momentul depunerii cererii de apel nemotivate şi anume la 09 iunie 2014, Tatiana Gheorghiţa dispunea de împuterniciri corespunzătoare de reprezentare a Ministerului Afacerilor Interne conform procurii nr. 22/60 din 14 ianuarie 2014 (f.d. 126), eliberată şi legalizată pe numele acesteia în modul stabilit de lege, respectiv şi apelul motivat a fost depus în termenul legal, şi anume la 22 septembrie 2014, stabilit de instanţa de apel prin încheierea din 31 iulie 2013, prin care nu s-a dat curs cererii de apel.
Instanţa de recurs consideră drept neîntemeiat şi argumentul recurentului-pârât Ministerul Afacerilor Interne precum că instanţele de judecată ierarhic inferioare au încălcat normele de drept procedural, şi anume nu au atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Casa Naţională de Asigurări Sociale pentru a-şi expune poziţia vis-a-vis de prezentul litigiu, deoarece după cum rezultă din obiectul acţiunii, recurenta-reclamantă Ana Golban s-a adresat în instanţa de judecată, solicitînd calcularea şi achitarea în beneficiul ei a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, dat fiind faptul că nu este încadrată în cîmpul muncii, aflîndu-se la întreţinerea soţului colaborator al organelor afacerilor interne, şi nicidecum din bugetul asigurărilor sociale de stat al căror calculare şi achitare se face de către Casa Naţională de Asigurări Sociale.
Prin urmare, nu au fost aduse care-va atingeri drepturilor şi intereselor legitime ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale prin neatragerea acesteia în calitate de intervenient accesoriu pe marginea acestui litigiu. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-a constatat o eroare judiciară care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a casa integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi reexaminând pricina să emită o hotărîre legală şi întemeiată, respectînd dreptul părţilor la un proces echitabil.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admit recursurile declarate de către Ana Golban şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. 6 Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Anei Golban împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la repunerea în termen, contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, de la locul de muncă a soţului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă 7