3ra-238/15 — Anularea actului administrativ

Dosarul nr.3ra-238/15 Prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău (jud. N.Arabadji) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L.Popova, M.Moraru, A.Panov ) ÎNCHEIERE 25 februarie 2015 mun. Chişinău Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Ion Druță Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de SRL”Auto BPA” împotriva deciziei din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL”Auto BPA” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat(în continuare IFS) mun.Chișinău privind anularea deciziei c o n s t a t ă : La data de 25.09.2012 SRL”Auto BPA” a depus în instanța de judecată cerere împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chișinău privind anularea deciziei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la data de 17.07.2012 conducătorul reclamantului s-a prezentat la Inspectoratul Fiscal teritorial pentru a prezenta darea de seamă pentru activitatea în trimestrul II al anului 2012. Reclamantul este persoană juridică avînd ca gen de activitate – servicii de păstrare a mijloacelor de transport personal. A menționat reclamantul că anterior a achitat toate taxele pentru parcare, inclusiv pentru trimestrul I şi II al anului 2012. Aceste fapte se confirmă prin copia dării de seamă referitor la taxa pentru parcare din 17.07.2012 şi copiile ordinelor de încasare bancare din 17.04.2012 şi 05.07.2012. Prezentîndu-se la sediul IFS mun.Chișinău, i s-a indicat că i-а fost aplicată o amendă de 10000 lei din motive pe care angajații IFS mun.Chișinău nu le-au explicat.

La data de 19.07.2012 conducătorul reclamantului s-a prezentat la Direcția Generală Control Fiscal(DGCF) unde i s-а comunicat că i-a fost aplicat amendă de 10000 lei pentru neprezentarea bonului de casă la decontare în numerar pentru o încasare de 10 lei la serviciile de parcare din luna iunie 2012. La solicitarea privind eliberarea documentelor în baza cărora a fost aplicată amenda i s-a eliberat o copie a actului de control fiscal nr. 1-567216 din 08.06.2012. Menționează reclamantul că IFS nu i-a eliberat decizia în baza căreia i-a fost aplicată amenda de 10000 lei și nu i-a indicat data emiterii. A mai indicat reclamantul că din cuprinsul actului rezultă că controlul a fost efectuat în prezenţa paznicului Zaicenco Nicolai și că nu dispune de maşină de casă 1 şi control.

Deși din partea constatatoare a actului rezultă că reclamantul dispune de aparat de casă şi control. A menționat reclamantul că în actul de control a fost indicat că nu sunt completate rubricile referitor la suma încasată conform raportului din maşina de casă şi control la momentul efectuării controlului. Indică reclamantul că de fapt raportul din maşina de casă nu a fost preluat de inspectori, deoarece acesta ar constitui o probă contra intenţiei lor de penalizare. La fel a reiterat reclamantul că în partea de concluzii a actului se indică precum că s-a stabilit încălcarea Codului Fiscal şi Hotărîrii Guvernului nr. 474 din 28.04.1998 cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală la decontări cu populația, prin neeliberarea bonului de casă cu suma de 10 lei pentru servicii de parcare cu plată, deși inspectorilor le-a fost înmînat un bon de casă din data de 01.04.2012 ora 07.45.

Afirmă reclamantul că de fapt după ce inspectorii fiscali au parcat automobilul pe teritoriul parcării şi au înmînat paznicului 10 lei, operaţia a fost înregistrată şi eliberat un bon de casă (08.06.2012, ora 11.26). Acest fapt se confirmă prin copia raportului de control din maşina de casă şi control. După care persoanele s-au prezentat ca inspectori fiscali, au intrat abuziv în încăperea amenajată pentru paznici, au scos de sub sticla de pe masa din încăpere un bon de casă mai vechi pe care ulterior l-au pretins ca înmînat pentru serviciul din 08.06.2012, au scris careva acte, i-au propus paznicului să semneze. Nefiind persoană împuternicită să semneze din partea reclamantului şi necunoscînd limba de stat, paznicul a refuzat să semneze.

Inspectorii l-au ameninţat pe paznic, n-au confirmat refuzul acestuia de a semna cu semnătura cărorva martori și au plecat fără să lase o copie a actului de control. Relatează reclamantul că inspectorii fiscali au constatat precum că nu li s-a eliberat bon de casă, fără a invita careva persoane din conducerea întreprinderii, fără a solicita şi examina raportul de control din maşina de casă şi control, ridicînd abuziv un bon de casă mai vechi, indicînd în act că reclamantul nu are maşină de casă şi control. Mai menționează reclamantul că nu a fost citat pentru examinare în comisie a contestației sale, nu i-а fost transmisă o copie a actului pentru a respecta posibilitatea de a depune dezacord la act şi dreptul de apărare, dar a fost emisă o decizie de penalizare, în absența reclamantului şi nici nu i-a fost eliberată acestuia decizia de penalizare.

Relatează reclamantul că își îndeplineşte obligațiile în ceea ce ţine de utilizarea maşinilor de casă şi control la decontări în numerar. Acest fapt se confirmă prin copia a 12 bonuri de casă eliberate în perioada iunie - iulie 2012, cît şi prin declaraţia scrisă a 10 din clienţii parcării care confirmă sub semnătură că primesc regulat bonuri de casă pentru servicii de parcare. Invocă reclamantul că actul de control din 08.06.2012 şi decizia adoptată în baza acestuia au fost întocmite şi adoptate abuziv, contrar prevederilor legii şi cu încălcarea procedurii stabilite şi pentru încălcări care nu au avut loc. Indică reclamantul că la data de 27.07.2012 a depus la pîrît contestaţie în care a descris şi argumentat încălcările comise de funcţionarii pîrîtului şi a solicitat anularea actului din 08.06.2012 şi deciziei adoptate în baza acestuia.

2 Pirîtul a respins contestaţia și în motivare a enumerat o serie de acte normative fără a indica cum se referă acestea la caz, și, nu a examinat argumentele de fapt şi de drept invocate. Reiterează reclamantul că nici la faţa locului la data controlului şi nici în cadrul examinării contestaţiei, pîrîtul nu a examinat şi nici nu a luat în consideraţie raportul (extrasul) din maşina de casă şi control care indică clar că la ora în care inspectorii fiscali au parcat automobilul la parcarea a fost eliberat un bon de casă în suma de 10 lei. În drept, reclamantul și-a motivat cererea pe prevederile art.243 al Codului Fiscal, care stabilește că cazul de încălcare fiscală se examinează în prezenţa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării.

Organul fiscal o anunţă în scris (prin citaţie) despre locul, data şi ora examinării cazului. Conform art. 216 alin. 8) Cod Fiscal, menționează reclamantul, că urma să-i fie eliberat un exemplar al actului din 08.06.2012 pentru a respecta dreptul la dezacord şi apărare, dar DGCF a ignorat şi nu a respectat prevederile legale. Astfel, conducerea reclamantului nu a fost invitată nici la faţa locului în cadrul controlului fiscal şi nici la autoritatea fiscală pentru examinarea cazului referitor la încălcarea fiscală pretinsă. Conducerii reclamantului nu i-а fost înmînat un exemplar de act de control, iar un exemplar al deciziei de sancţionare din 05.07.2012 i-а fost eliberat abia după depunerea contestaţiei.

DGCF a încălcat procedura de întocmire a actului de control fiscal cît şi a deciziei adoptate în baza acestuia. Mai mult ca atît, afirmă reclamantul că reieşind din argumentele şi documentele prezentate rezultă că nu a comis încălcarea fiscală pretinsă de inspectorii fiscali și inspectorilor la achiziţia de control li s-a eliberat corect bon de casă înregistrat în memoria maşinii de casă şi control. Astfel procedura urma să fie încetată de către pîrît conform art. 240 alin. a) al Codului Fiscal. La data de 15.10.2013, reclamantul a depus cerere suplimentară în care a indicat că la data de 12.04.2013 reprezentanții IFS au procedat exact ca și în situația anterioară și după ce s-au prezentat la parcarea ce aparține reclamantului, paznicul le-a eliberat bon de plată, dar aceștea au plecat și nu l-au luat.

După aceasta s-au prezentat reprezentanții IFS și au întocmit un act, care l-au prezentat paznicului pentru semnare. În actul din data de 12.04.2013 de asemenea se indică incorect precum că reclamantul nu ar dispune de aparat de casă. A solicitat reclamantul anularea deciziei DGCF a IFS mun.Chișinău nr.1968/8 din data de 05.07.2012 și actul de control nr.1-567216 din data de 08.06.2012; anularea deciziei IFS mun.Chișinău privind respingerea contestației nr.194 din 23.08.2012; anularea deciziei nr.194 din 23.08.2012, decizie DGCF nr.2009/3/11 din 08.05.2013, a actului de control nr.1-576635 din 12.04.2013 și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea din data de 30.12.2013 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișină, cererea SRL”Auto BPA” a fost admisă parțial a fost anulată decizia IFS mun.Chișinău nr.1968/8 din data de 05.07.2012 asupra cazului de încălcare a legislației fiscale de către SRL”Auto BPA”; decizia nr.194 din data de 23.08.2012 pe marginea contestației împotriva deciziei nr.1968/8 din 05.06.2012; decizia nr.2009/3/11 din 08.05.2013 și a fost încasat de la IFS mun.Chișinău cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei. În rest cererea a fost respinsă. 3 Prin decizia din data de 15.10.2014 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul IFS mun.Chișinău, a fost casată hotărîrea din data de 30.12.2013 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău și a fost emisă o nouă hotărîre prin care cererea SRL”Auto BPA” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chișinău privind anularea deciziei a fost respinsă.

La data de 22.12.2014 SRL”Auto BPA” a depus cerere de recurs împotriva deciziei din data de 15.10.2014 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului s-a indicat că decizia contestată este neîntemeiată. Menționează recurentul că argumentele poziției sale au fost expuse în cererea de chemarea în judecată inițială și cea suplimentară și indică că intimatul a efectuat două controale în anul 2012 şi altul în anul 2013. În ambele cazuri esenţa controlului a constat în tentativa intimatului, prin metode ilicite, de a-l sancţiona. Referitor la primul control a indicat recurentul că inspectorii fiscali au constatat precum că nu li s-a eliberat bon de casă, fără a invita careva persoane din conducerea recurentului, fără a solicita şi examina raportul de control din maşina de casă şi control, ridicînd abuziv un bon de casă mai vechi și indicînd în act că recurentul nu dispune de maşină de casă şi control.

După aceasta nu l-a citat pentru examinare în comisie a contestației, nu i-a trimis o copie a actului pentru a respecta posibilitatea de a-și manifesta dezacordul cu actul dat şi de a-și realiza dreptul la apărare. Invocă recurentul că actul din 08.06.2012, decizia de sancţionare din 05.07.2012, cît şi decizia de respingere a contestaţiei sunt ilegale, emise contrar prevederilor legii şi cu încălcarea procedurii stabilite. Prin urmare acestea trebuie anulate de instanţa de judecată în baza art. 26 alin. 1) lit. a) al Legii contenciosului administrativ. Referitor la al doilea control indică recurentul că acesta a fost efectuat în perioada cînd cauza dată deja era la examinare în instanţa de judecată.

Actul de control şi actele subsecvente de sancţionare au fost probabil emise din răzbunare sau pentru a confirma poziţia intimatului. Intimatul nu a efectuat un control, ci a întreprins intenţionat măsuri vădit pentru a sancţiona recurentul. Menţionează că și în acest caz intimatul nu a solicitat prezentarea la locul controlului a conducătorului recurentului şi a efectuat controlul, a emis actul de control fără participarea conducătorului, cît şi a emis decizia de sancţionare, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 216 şi art. 243 alin. 1) al Codului Fiscal. Relatează recurentul că intimatul a emis actul de control din 12.04.2013 cu încălcarea procedurii stabilite, ceea ce este temei pentru anularea acestuia în baza art. 25 alin. 1) lit. с) a Legii contenciosului administrativ.

De asemenea, inspectorii la faţa locului au extras din maşina de casă şi control raportul din care se vede clar că a fost trecută prin casă operaţiunea de încasare a sumei de 10 lei. Examinînd temeiurile recursului, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

4 Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de către a SRL”Auto BPA” împotriva deciziei din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu pot constitui temei de admitere a acesteia, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC. Distinct de cele relatate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul depus de SRL”Auto BPA” împotriva deciziei din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de către SRL”Auto BPA” împotriva deciziei din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Ion Druță Oleg Sternioală 5