2ri-5/15 — Recunoaşterea calităţii de proprietar exclusiv asupra bunului imobil şi separarea bunului din masa debitoare

prima instanţă: A. Gavrilița dosar nr. 2ri-5/15 DECIZIE 11 februarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Braga Iulita, reprezentată de avocatul Popa Vitalie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Braga Iulita împotriva Agenţiei Ipotecare „Vis Urban” Societate cu Răspundere Limitată în proces de insolvabilitate cu privire la recunoașterea calităţii de proprietar exclusiv asupra bunului imobil şi separarea bunului din masa debitoare, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2014, prin care a fost respinsă cererea Iulitei Braga reprezentată de avocatul Popa Vitalie, cu privire la separarea bunului din masa debitoare și recunoașterea calității de proprietar exclusiv asupra bunului imobil, c o n s t a t ă: Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă a debitorului AI „Vis Urban” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de întreprindere fondată, fiind desemnat în calitate de administrator provizoriu al insolvabilităţii ÎI „Petric Ruslan”.

Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de debitorul AI „Vis Urban” SRL, menținute în vigoare toate măsurile de asigurare aplicate prin încheierea instanței de insolvabilitate din 10 februarie 2014, și desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Petric Ruslan”. La 02 iulie 2014, creditorul garantat Braga Iulita, reprezentată de avocatul Popa Vitalie, a depus cerere de separare a bunului din masa debitoare și recunoașterea calității de proprietar exclusiv. În motivarea cererii a invocat că în baza contractului de investiții nr. B 20308 din 26 iulie 2008, AI „Vis Urban” SRL cu calitatea de antreprenor s-a obligat să construiască un bun imobil cu transmiterea în proprietate la data 20 mai 2009, iar ea avînd calitatea de beneficia s-a obligat să achite conform contractului prețul imobilului.

Conform prevederilor contractului de investiții a achitat integral costul imobilului în sumă de 30 500 euro fapt ce se confirmă prin ordinele de încasare a numerarului nr. 77 din 11 august 2008 în sumă de 256 680 lei, nr. 78 din 12 august 2008 în sumă de 98 840 lei, nr. 421 din 29 octombrie 2008 în sumă de 23 382 lei, nr. 23 din 26 ianuarie 2009 în sumă de 24 246 lei și nr. 510 din 15 mai 2009 în sumă de 28 500 lei. Susține că la 13 martie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate a AI „Vis Urban” fiind stabilită data de înaintare a creanțelor, iar la 09 iunie 2014, în cadrul ședinței de validare a creanțelor, instanța a validat integral creanța solicitată prin cererea de admitere a creanțelor depusă la 23 aprilie 2014 în sumă de 30 500 euro.

Astfel, în temeiul art. 48 alin. (1), (3) din Legea insolvabilității consideră că este îndreptățită să fie recunoscută proprietar exclusiv al apartamentului nr. 08 cu suprafața de 47,8 m.p. amplasat la etajul 3, casa nr. B2 a complexului „Aeroport”, bd. Dacia zona aeroportului, mun. Chișinău, pe care AI „Vis-Urban” SRL prin contractul de investiții nr. B 20308 din 26 iulie 2008, s-a obligat să i-l transmită în proprietate privată odată cu achitarea integrală a sumei stabilite de comun acord. Solicită Braga Iulita separarea apartamentului nr. 08 cu suprafața de 47,8 m.p. amplasat la etajul 3 în casa nr. B2 a complexului „Aeroport”, bd. Dacia, zona aeroportului, mun. Chișinău din masa debitoare a AI „Vis-Urban” SRL și recunoașterea calității sale de proprietar exclusiv asupra apartamentul nr. 08 cu suprafața de 47,8 m.p.

amplasat la etajul 3 în casa nr. B2 a complexului „Aeroport” din bd. Dacia zona aeroportului mun. Chișinău. Prin hotărârea Curţii de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014, cererea Iulitei Braga reprezentată de avocatul Popa Vitalie cu privire la separarea bunului din masa debitoare și recunoașterea calității de proprietar exclusiv a bunului imobil a fost respinsă ca neîntemeiată. La 27 noiembrie 2014, Braga Iulita, reprezentată de avocatul Popa Vitalie, a declarat recurs împotriva hotărîrii instanței de insolvabilitate, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii pronunțate cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea cererii integral.

În motivarea recursului a invocat că în cadrul examinării cauzei instanța a interpretat eronat legea și neîntemeiat a concluzionat că solicitantul separării bunului din masa debitoare trebuie să dețină atît un drept real sau personal asupra bunului, cît și să demonstreze faptul că bunul nu poate fi inclus în masa debitoare. Or, condițiile indicate în conținutul art. 48 alin. (1) din Legea insolvabilității, ce urmează să fie întrunite pentru separarea bunului din masa debitoare se completează una pe alta, la caz fiind suficientă doar confirmarea dreptului real sau personal ce se referă la bunul dat pentru ca bunul să nu fie inclus în masa debitoare, fără a fi demonstrat faptul că bunul nu poate fi inclus în masa debitoare.

Mai mult decît atît, în cadrul examinării cauzei instanța a stabilit că în baza probelor prezentate, Braga Iulita, a demonstrat dreptul său asupra bunul imobil din masa debitoare a întreprinderii insolvabile, cu toate acestea, însă a concluzionat că bunul solicitat nu poate fi separat din masa debitoare, deoarece Braga Iulita a înaintat spre validare creanțele sale în sumă de 30 500 euro, ceea ce este irelevant. Conform art. 8 alin. (1) al aceleiaşi Legi, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi a restitui pricinii spre rejudecare în prima instanţă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Înaintînd acțiunea în instanța de insolvabilitate împotriva AI „Vis Urban” SRL, Braga Iulita a solicitat recunoașterea calităţii sale de proprietar exclusiv asupra apartamentului nr. 08 cu suprafaţa de 47,8 m.p., amplasat la etajul 3 a casei nr. B2, a complexului „Aeroport”, bd.

Dacia zona aeroportului, mun. Chişinău şi separarea acestuia din masa debitoare a insolvabilităţii AI „Vis Urban” SRL. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia. În susţinerea soluţiei date prima instanţă cu referire la prevederile art. 48 a Legii insolvabilităţii, care stipulează condiţii de separare a bunului din masa debitoare, a reţinut că o condiţie indispensabilă şi obligatorie instituită de legiuitor pentru solicitantul separării bunului din masa debitoare a întreprinderii insolvabile este atît deţinerea unui drept real sau personal asupra acestuia, cît şi demonstrarea faptului că bunul nu poate fi inclus în masa debitoare.

În acest context prima instanţă a concluzionat că Braga Iulita nu întruneşte condiţiile legale pentru a pretinde separarea bunului din masa debitoare a întreprinderii insolvabile SRL „Vis Urban”, şi anume a apartamentului nr. 08 din complexul „Aeroport”, bd. Dacia zona aeroportului, mun. Chişinău, deoarece a înaintat spre validare creanţele sale în sumă de 30 500 euro, care în cadrul şedinţei de insolvabilitate din 09 iunie 2014 a fost validată de către instanţă. De asemenea, prima instanţă a stabilit că apartamentul nr. 8 din complexul locativ „Aeroport”, amplasat în mun. Chişinău, sect. Botanica, bd.

Dacia 60/12 este înregistrat ca bun în proprietatea SRL „Vis Urban”, în privinţa căreia s-a intentat procesul de insolvabilitate, considerînd că acesta se califică ca masa debitoare în conformitate cu art. 39 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, care prevede că masa debitoare cuprinde toate bunurile debitorului la data intentării procesului de insolvabilitate, precum şi cele pe care acesta de dobîndeşte şi le recuperează pe parcursul procesului şi respectiv, bunul solicitat spre separare nu poate fi separat din masa debitoare a SRL „Vis Urban”. Verificând legalitatea concluziilor din hotărârea recurată în raport cu argumentele recursului, instanţa de recurs constată că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, hotărârea primei instanţe este una nemotivată, astfel soluţia dată în acest sens este incertă, neavând putere de convingere.

Astfel, se va remarca că din hotărârea contestată rezultă că instanţa în mod neclar şi arbitrar a respins pretenţiile Iulitei Braga cu privire la recunoașterea calităţii sale de proprietar exclusiv asupra apartamentului nr. 08 cu suprafaţa de 47,8 m.p., amplasat la etajul 3 a casei nr. B2, a complexului „Aeroport”, bd. Dacia zona aeroportului, mun. Chişinău şi separarea acestuia din masa debitoare a insolvabilităţii AI „Vis Urban” SRL, or hotărârea nu conţine argumentarea, concluziile, precum nici constatările soluţiei date în acest sens, nefiind elucidate pe deplin şi circumstanţele pricinii în raport cu materialul probator existent la dosar. Pe când, prin prisma normelor enunţate mai sus, este de înţeles că analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.

Or, aceste dispoziţii legale au fost adoptate în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei, de a întări încrederea justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi de a da posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judecătoresc. Judecarea superficială a pricinii este evidentă şi prin faptul că instanţa de judecată respingînd pretenţiile Iulitei Braga s-a limitat la o motivare extrem de evazivă, care nu este altceva decât reflectarea unor aspecte abreviate indicate în referinţa administratorului insolvabilităţii SRL „Vis Urban”, Petric Ruslan, fapt ce denotă că hotărârea menţionată nu conţine nici o argumentare ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns.

De altfel, rezolvarea dată de prima instanţă în sensul enunţat, nu poate fi considerată una corectă, şi din motivul că art. 240 alin. (3) CPC, direct indică că instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Aşadar, înaintând acţiunea în instanţa de insolvabilitate, Braga Iulita, pe lângă cerinţele cu privire la separarea bunului din masa debitoare a SC „Vis Urban” a solicitat şi recunoașterea calităţii sale de proprietar exclusiv asupra apartamentului nr. 08 cu suprafaţa de 47,8 m.p., amplasat la etajul 3 a casei nr. B2, a complexului „Aeroport”, bd. Dacia zona aeroportului, mun. Chişinău.

Cu toate acestea, însă, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra temeiniciei pretenţiilor date, fapt ce constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 240 alin. (3) CPC, mai mult că cerinţa cu privire la separarea bunului din masa debitoare a SC „Vis Urban” este subsecventă celei de recunoașterea calităţii de proprietar exclusiv a creditorului garantat asupra apartamentului nr. 08 cu suprafaţa de 47,8 m.p., amplasat la etajul 3 a casei nr. B2, a complexului „Aeroport”, bd. Dacia zona aeroportului, mun. Chişinău. În conexiunea celor relatate se constată că prima instanţă nu a supus unei analize minuţioase şi nu a verificat aceste circumstanţe, care, însă, necesitau a fi examinate, prin prisma cadrului legal aplicabil la caz, întru clarificarea tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea a tuturor cerinţelor înaintate de Braga Iulita.

În aceste condiţii este evident că instanţa de judecată examinând pricina nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor juridice, nu a stabilit cu certitudine circumstanţele importante întru soluţionarea justă a cerinţelor înaintate de Braga Iulita, situaţie care duce la imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra soluţiei date şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit în considerentele hotărîrii date care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărîri, inclusiv, să facă posibilă exercitarea controlului judiciar.

În respectivul context, se accentuează şi faptul că prin neexpunerea de către prima instanţă asupra tuturor cerinţelor înaintate de Braga Iulita, se ridică chestiuni pe marginea respectării la caz a standardelor unui proces echitabil garantate de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prezumă dreptul la o hotărâre motivată, instanţa judecătorească fiind obligată a se expune asupra tuturor pretenţiilor invocate de către subiecți.

Or, în cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat acţiunea posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a dreptului la un proces echitabil (speţa Hiro Balani c. Spaniei, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 09 decembrie 1994). Sub acest aspect, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi.

Pentru considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, a casa hotărârea primei instanţe şi a remite pricina spre judecare în prima instanţă. La judecarea pricinii, prima instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate, creând condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Braga Iulita, reprezentată de avocatul Popa Vitalie.

Se casează hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Braga Iulita împotriva Agenţiei Ipotecare „Vis Urban” Societate cu Răspundere Limitată în proces de insolvabilitate cu privire la recunoașterea calităţii de proprietar exclusiv asupra bunului imobil şi separarea bunului din masa debitoare, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva