- Dosarul nr.
- 2rac-19/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 februarie 2015
- Părțile
- SRL Ponomareff vs SRL Sislit
- Pe scurt
- Locatarul este tinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovătiei sale
2rac-19/15 — Repararea prejudiciului material
dosarul nr. 2rac-19/15 prima instanţă: D. Chistol instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Minciuna și N. Craiu DECIZIE 04 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Valentina Clevadî, Ion Guzun, Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” și Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 23 iulie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” și casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 12 decembrie 2013 c o n s t a t ă: La 28 martie 2012, Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” și Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” au depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit”, cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 15 ianuarie 2010, între Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” şi Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” a fost încheiat contractul de locațiune nr. 54 conform căruia Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” în calitate de locator a transmis Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit”, în posesie şi folosinţă imobilul situat în mun.
Chişinău, str. M. Varlaam 69 situat la etajul 2, cu suprafaţa de 101,2 metri pătraţi. Afirmă Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” că la 11 septembrie 2011, ca rezultat a atitudinii neglijente din partea pîrîtului faţă de imobilul locaționat şi echipamentul sanitar existent în acest imobil a avut loc o scurgere de apa cauzată de deteriorarea reţelei de alimentare cu apă din grupul sanitar, fapt ce se confirmă prin actul de constatare a inundării încăperilor din mun. Chișinău, str. M. Varlaam 69 din 14 septembrie 2011 semnat de către părți.
Susțin reclamanții că în rezultatul scurgerii de apă au fost inundate încăperile situate la etajul 1 a imobilului, cauzînd prejudicii materiale atît Societății cu Răspundere 1 Limitată „Ponomareff” cît şi locatarului acesteia, Societății cu Răspundere Limitată „Scavolin”, care o deţine în posesie şi folosinţă conform contractului de locațiune nr. 28 din 01 noiembrie 2006 . Menționează Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” că conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 045 din 23 ianuarie 2012, eliberat de Centrul de Expertize Independente din Republica Moldova sa stabilit că prejudiciul adus Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” ca rezultat a inundaţiei constituie suma de 85634,44 lei, care reprezintă costul lucrărilor de reparaţie ce necesită a fi efectuate.
În cererea de chemare în judecată se mai indică că, prejudiciul adus Societății cu Răspundere Limitată „Scavolin” constituie 78745,16 lei care include costul mobilierului, echipamentelor şi aparatelor deteriorate. Afirmă reclamanții că adresările sale fată de Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” în vederea rezolvării problemei pe cale amiabilă nu s-au soldat cu efecte pozitive. Solicită reclamanții încasarea din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a daunei materiale în sumă de 85634,44 lei, încasarea din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Scavolin”, a daunei materiale în sumă de 78745,16 lei, cît și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 decembrie 2013 acțiunea a fost admisă. S-a încasat din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” suma de 85634, 44 lei cu titlu de prejudiciu material şi taxa de stat achitată de reclamant la înaintarea cererii de chemare în judecată în sumă de 2569 lei, iar în total suma de 88 203,44 lei. S-a încasat din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Scavolin” suma de 78745, 16 lei cu titlu de prejudiciu material, cheltuieli pentru asistenţă juridică în sumă de 10000 lei, taxa de stat achitată de Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” la înaintarea cererii de chemare în judecată în sumă de 2363,00 lei, precum şi cheltuieli pentru efectuarea expertizei în sumă de 2 800 lei, iar în total suma de 93 908,16 lei (f.d.
188, 190-197). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014 apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” a fost admis, cu casarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 decembrie 2013 și pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea intentată de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” și Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit”, cu privire la repararea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată s-a respins ca neîntemeiată. S-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” în beneficiul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” cheltuielile de plată a taxei de stat în sumă de 1926,80 lei și respectiv din contul Societății cu Răspundere Limitată 2 „Scavolin” în beneficiul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” cheltuielile de plată a taxei de stat în sumă de 1771,80 lei (f.d.
241, 242-246). La 10 noiembrie 2014 Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014, solicitând casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a indicat că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele ce au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, încălcînd normele de drept material. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Instanța de recurs reține că la materialele pricinii nu este anexată dovada expedierii de către Curtea de Apel Chișinău în adresa părților a deciziei din 23 iulie 2014, însă pe coperta dosarului este indicat că recurentul a recepționat decizia recurată la 09 septembrie 2014, prin urmare recursul declarat la 10 noiembrie 2014 se consideră depus în termen. Prin încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014 recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a fost considerat admisibil. Potrivit art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. La 25 noiembrie 2014 și respectiv la 29 decembrie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Societății cu Răspundere Limitată „Scavolin” și Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit”, cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.
La 29 decembrie 2014 intimatul Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” a depus referință prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” cu menținerea deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014. Pînă la data examinării pricinii în ordine de recurs, Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” nu a prezentat referinţă, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff”. În conformitate cu art.439 alin.(3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
3 Colegiul menționează că actele de procedură a instanței de recurs se plasează pe pagina web a acesteia. Examinând argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” este întemeiat și urmează a fi admis, cu casarea parțială a deciziei instanței de apel și menținerea în parte a hotărîrii primei instanțe din următoarele considerente. Potrivit art. 445 alin. (1) lit. f) instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.
Actele cauzei denotă că prin acţiunea intentată de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit”, a fost solicitată repararea prejudiciului material cauzat, ca rezultat al scurgerii de apa în urma deteriorării reţelei de alimentare cu apă și inundarea încăperilor situate la etajul 1 și 2 al imobilului din mun. Chișinău, str. M. Varlaam 69. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 decembrie 2013 acțiunea a fost admisă (f.d. 188, 190-197). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014 apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” a fost admis, cu casarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 12 decembrie 2013 și pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea intentată de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit”, cu privire la repararea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată s-a respins ca neîntemeiată (f.d. 241, 242-246). Verificând legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, coroborat normelor de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” întemeiat, care urmează a fi admis, cu casarea parțială a deciziei instanţei de apel și menţinerea în parte a hotărîrii primei instanţe.
Analizând circumstanţele faptice ale pricinii şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs reţine că la 15 ianuarie 2010, între Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” şi Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” a fost încheiat contractul de locațiune nr. 54, conform căruia Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” în calitate de locator a transmis Societăţii cu Răspundere Limitată „Sislit” în posesie şi folosinţă, bunul imobil din mun. Chişinău, str. M. Varlaam 69 situat la etajul 2, cu suprafaţa de 101,2 metri pătraţi (f.d. 6-10). Potrivit acordului adițional din 31 decembrie 2010 la contractul de locațiune din 15 ianuarie 2010, încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” şi Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit”, părțile au stabilit că termenul contactului va înceta la 31 decembrie 2011 (f.d.
12). 4 Colegiul reține că conform actului de constatare din 14 septembrie 2011 încheiat între părți, s-a stabilit că la 11 septembrie 2011 a avut loc inundarea încăperilor situate la etajul 1 și 2 al imobilului din mun. Chișinău, str. M. Varlaam 69, ca rezultat al scurgerii de apă cauzate de ruptura rețelei de alimentare cu apă din grupul sanitar al încăperii situate la etajul 2, aflată în posesiunea Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” (f.d. 20). Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 045 din 23 ianuarie 2012, s- a constatat că cauza esențială a prejudiciului provocat bunului imobil amplasat în mun.
Chișinău, str. M. Varlaam 69, este scurgerea de apă cauzată de la ruptura rețelei de alimentare cu apă din grupul sanitar al bunului imobil amplasat la un nivel mai sus, iar costul lucrărilor de reparație ce necesită a fi efectuate în imobilul respectiv constituie suma de 85634,44 lei, costul mobilierului deteriorat în urma inundației ce necesită a fi înlocuit este de de 66208,18 lei, iar costul echipamentelor și aparatelor tehnice constituie suma de 12536,98 lei (f.d. 21-26). Conform art. 8 alin. (2) lit. a), f) și h) Cod Civil al Republicii Moldova drepturile şi obligaţiile civile apar din contracte şi din alte acte juridice, în urma cauzării de prejudicii unei alte personae, în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care legislaţia leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.
În corespundere cu art. 14 alin. (2) Cod Civil se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Conform art. 514 Cod Civil obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Potrivit art. 875 Cod Civil prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Colegiul apreciază critic concluziile instanței de apel precum că deținerea de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” în locațiune a imobilului din mun. Chişinău, str. M. Varlaam 69, nu prezumă existența vinovăției acesteia la cauzarea prejudiciului adus locatorului, Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff”, ca rezultat al inundării imobilul respectiv. Or, art. 1413 din Codul Civil al Republicii Moldova prevede că, dacă prejudiciul s-a produs prin faptul că din construcţie a căzut ori a curs ceva, răspunde persoana care are construcţia în posesiune. Instanța de recurs a stabilit că, la data producerii scurgerii de apă din 11 septembrie 2011, cauzate de ruptura rețelei de alimentare cu apă din grupul sanitar al încăperii situate la etajul 2 amplasate din mun.
Chișinău, str. M. Varlaam 69, imobilul respectiv se afla în posesiunea Societății cu Răspundere Limitată „Sislit”, fapt ce rezultă din contractul de locațiune nr. 54 din 15 ianuarie 2010 încheiat între Societatea cu 5 Răspundere Limitată „Ponomareff” şi Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” ceea ce nu a fost negat nici de către intimat. Prin urmare raportînd norma legală menționată supra la circumstanțele pricinii Colegiul reține că prejudiciul material cauzat Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” urmează a fi reparat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” în calitate de locatar al imobilului sus-indicat. În conformitate cu art. 513 alin. (1) Cod Civil debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei.
Conform art. 888 lit. b), c) și d) Cod Civil locatarul este obligat să păstreze şi să asigure integritatea bunului, să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului, să efectueze reparaţia curentă a bunului. Potrivit art. 3.3 lit. a) din contractul de locațiune încheiat între părți locatarul este obligat să efectueze reparaţia curentă a bunului. Instanța de recurs reține că, Societatea cu Răspundere Limitată „Sislit” în calitate de locatar, urma să întrețină în stare normală a bunul închiriat, efectuînd lucrări de reparaţie curentă a acestuia, inclusiv lucrări de verificare și întreținere a rețelelor de alimentare cu apă, pentru prevenirea situațiilor ce pun în pericol integritatea imobilului.
În conformitate cu art. 607 alin. (1) Cod Civil cel obligat la repararea prejudiciului trebuie să restabilească situaţia care ar fi existat în cazul în care împrejurarea cauzatoare de prejudiciu nu survenea. Potrivit art. 892 alin. (1) Cod Civil locatarul este ţinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovăţiei sale sau a persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
Instanța de recurs menționează că pierderile bunului închiriat presupun survenirea unor consecinţe negative de ordin material, care se manifestă prin vătămarea, deteriorarea, pierderea unor părţi componente a bunului închiriat, iar în cazul litigiului respectiv inundarea din culpa Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” a încăperii închiriate, care a dus la cauzarea unui prejudiciu locatorului, Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” în sumă de 85634,44 lei, fapt confirmat prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 045 din 23 ianuarie 2012 (f.d. 21-34). Totodată, Colegiul reține că legea stabileşte prezumţia vinovăţiei locatarului în cauzarea prejudiciului adus bunului închiriat.
Instanța de recurs a stabilit că, temeiuri de eliberare a Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” de răspundere pentru prejudiciului adus Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” nu sunt, prin urmare Colegiul consideră recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” întemeiat, care urmează a fi admis. Colegiul consideră neîntemeiată concluzia instanței de apel privind lipsa vinovăției Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” în cauzarea prejudiciului adus Societății cu 6 Răspundere Limitată „Ponomareff”, motivînd prin aceea că intimatul nu a efectuat careva lucrări de reparație a rețelei de apă din imobilul transmis în locațiune. Or, neglijarea de către locatar a obligației de efectuare a lucrărilor de întreținere și reparație curentă a imobilului închiriat, precum și de a urmări starea bunului, nu duce la exonerarea acestuia de răspundere pentru prejudiciul adus locatorului.
Totodată Colegiul va casa decizia instanței de apel doar în partea casării hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 decembrie 2013 prin care acțiunea Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a fost admisă. Or, potrivit art. 442 alin. (1) Cod de Procedură Civilă judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.
Astfel luînd în considerare faptul că Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” nu a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014, Colegiul a examinat exclusiv temeiurile invocate în cererea de recursul declarată de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff”, fără a se expune asupra legalității și temeiniciei deciziei instanței de apel, în partea casării hotărîrii primei instanțe prin care a fost acțiunea intentată de Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” privind repararea prejudiciului material. Or, neatacarea cu recurs de către Societatea cu Răspundere Limitată „Scavolin” a deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014, prezumă faptul că aceasta este de acord cu soluția respectivă, considerînd-o întemeiată.
Potrivit art. 94 alin. (1) CPC instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că la intentarea acțiunii Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a achitat taxa de stat în sumă de 2569 lei fapt confirmat prin ordinul de plată respectiv (f.d. 3) prima instanţă corect a dispus încasarea din contul Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a taxei de stat. În consecință, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele aduse de Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff” şi-au găsit confirmare în cadrul examinării prezentului recurs, care urmează a fi admise, cu casarea deciziei instanței de apel în partea casării hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 12 decembrie 2013 prin care acțiunea Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” a fost admisă. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f), alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : 7 Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ponomareff”. Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014 în partea casării hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 decembrie 2013 prin care acțiunea Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” privind repararea prejudiciului material a fost admisă.
Se menține hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 decembrie 2013 în partea admiterii acțiunii Societății cu Răspundere Limitată „Ponomareff” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Sislit” privind încasarea prejudiciului material în sumă de 85634,44 lei și taxa de stat în mărime de 2569 lei, iar în total suma de 88203,44 lei. În rest decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2014 se menține. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Ion Guzun Oleg Sternioală Tatiana Vieru 8