Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-232/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 februarie 2015
Părțile
Balaicuta Octavian vs Vovc Vasile
Pe scurt
Ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale

2ra-232/15 — Încasarea venitului ratat

Dosarul nr.2ra-232/15 prima instanţă: N. Bănărescu instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc și E. Grumeza DECIZIE 04 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Valentina Clevadî, Ion Guzun, Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de declarat de Vovc Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Balaicuța Octavian împotriva lui Vovc Vasile privind încasarea venitului ratat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 30 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Vovc Vasile, cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Edineț din 15 aprilie 2014, c o n s t a t ă: La 10 februarie 2014 Balaicuța Octavian a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vovc Vasile privind încasarea venitului ratat.

În motivarea acţiunii Balaicuța Octavian a invocat că la 29 februarie 2012, Vovc Vasile în mod samovolnic i-a luat buletinul de identitate şi permisul de conducere, apoi a deteriorat autoturismul de model “Mercedes” cu număr de înmatriculare ED BF 594, pe care îl utiliza la transportarea pîinii, luînd din autoturismul respectiv 81 de cutii cu pîine în sumă de 2300 lei. Afirmă reclamantul că Vovc Vasile a întreprins acțiunile respective în scopul recuperării sumei datorate pe care Balaicuța Octavian o avea față de pîrît, după care reclamantul s-a adresat cu plîngere la Comisariatul de Poliție din raionul Edineţ. Susține Balaicuța Octavian că, în temeiul contractului de prestare a serviciilor nr. 14 din 05 august 2010, dînsul a activat în calitate de expeditor la Societatea cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ transportînd pîine la magazinele alimentare din satele raionului Edineţ, iar din cauza regimului de lucru cuprins între orele 0400 – 1800 dînsul lucra peste o zi.

Menționează Balaicuța Octavian că, datorită acțiunilor ilegale ale lui Vovc Vasile, reclamantul nu și-a putut îndeplini în perioada 01 martie 2012 - 31 decembrie 2012, obligațiile contractuale de transportare, fiindu-i cauzat un prejudiciu material sub formă de venit ratat în sumă de 56000 lei, a cîte 400 lei pentru fiecare zi în care urma să transporte marfa respectivă. 1 Solicită Balaicuța Octavian încasarea de la Vovc Vasile în beneficiul său a venitului ratat în sumă de 56000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Edineț din 15 aprilie 2014 acțiunea a fost admisă. S-a încasat de la Vovc Vasile în beneficiul lui Balaicuța Octavian prejudiciul cauzat în sumă de 56000 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 1004 lei compuse din 500 lei pentru acordarea asistenței juridice și 504 lei în calitate de taxă de stat.

S-a încasat de la Vovc Vasile în beneficiul statului taxa de stat de care a fost scutit reclamantul în sumă de 1176 lei (f.d. 47-51, 57). Prin decizia Curții de Apel Bălți din 30 septembrie 2014, apelul declarat de Vovc Vasile a fost respins, cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Edineț din 15 aprilie 2014 (f.d. 77, 78-79). La 28 noiembrie 2014 Vovc Vasile a depus recurs solicitînd casarea hotărîrilor instanțelor inferioare și emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Astfel recursul declarat la 28 noiembrie 2014 este depus în termen.

În motivarea recursului Vovc Vasile a invocat că instanţele ierarhic inferioare au examinat pricina superficial, fiind încălcate normele de drept material, iar în concluzie au fost emise decizii ilegale. Potrivit art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. La 23 decembrie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

Pînă la data examinării pricinii în ordine de recurs, intimatul nu a prezentat referinţă, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat. Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursul declarat de Vovc Vasile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, din următoarele considerente. Potrivit art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Potrivit art. 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. 2 În conformitate cu art. 122 CPC, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante. Conform art. 6 alin. (1) dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Instanța de recurs a stabilit că la 05 august 2010 între Balaicuța Octavian şi Societatea cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ a fost încheiat contractul de prestare a serviciilor nr. 14, potrivit căruia intimatul în calitate de prestator urma să realizeze produsele de panificaţie ale clientului, cu propriul mijloc de transport de model “Peugeot Expert” număr de înmatriculare ED BF 718. Prin ordonanța procurorului raionului Edineț, din 08 august 2012, s-a constatat că la 29 februarie 2012 Vovc Vasile a reținut de la Balaicuța Octavian permisul de conducere și buletinul de identitate, precum și camionul de model „Mercedes – 310D” cu număr de înmatriculare ED BF 594, ce aparține cu drept de proprietate lui Culco Denis, fapt prin care a săvîrșit contravenția prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod Contravențional al Republicii Moldova sub formă de samavolnicie, cu încetarea procesului contravențional pornit față de Vovc Vasile, pe motivul expirării termenului atragerii la răspundere contravențională (f.d.

7). Totodată prin ordonanța procurorului raionului Edineț, din 11 ianuarie 2013 s-a stabilit că în perioada anului 2012 Vovc Vasile i-a transmis avocatului său Odobescu Ghenadie permisul de conducere și buletinul de identitate ce aparțin lui Balaicuța Octavian în vederea restituirii acestora intimatului, însă Odobescu Ghenadie a uitat să le transmită, fiind dispusă a nu porni urmărirea penală pe marginea cazului dat. Prin urmare acțiunile lui Vovc Vasile au servit drept temei de adresare a lui Balaicuța Octavian cu prezenta acțiune în instanța de judecată. Prin hotărîrile instanțelor inferioare acțiunea lui Balaicuța Octavian a fost admisă integral. Potrivit art. 390 alin. (1) lit. e) Cod de Procedură Civilă decizia instanţei de apel trebuie să conţină motivele concluziilor instanţei de apel şi referirea la legea guvernantă.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, studiind actele pricinii şi verificând legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, constată că contrar prevederilor art. 118 al. (3) Cod de Procedură Civilă, la adoptarea deciziei în cauza dată nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi respectiv au fost aplicate eronat normele de drept material şi procedural, ce constituie temei de casare a deciziei pronunţate şi restituire a pricinii spre rejudecare. Colegiul consideră că instanțele inferioare incorect și neîntemeiat au stabilit cuantumul venitului ratat solicitat de către Balaicuța Octavian în mărime de 56000 lei, încasat de la Vovc Vasile în beneficiul primului.

3 Potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) Cod Civil persoana lezata într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezata într-un drept al ei le-a suportat sau urmează sa le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). În conformitate cu art. 610 alin. (2) Cod Civil ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale. Instanţa de recurs atestă că la calcularea mărimii venitului ratat important este stabilirea realităţii acelor venituri, care persoana prejudiciată presupunea că le va obţine în condiţiile normale ale circuitului civil.

Prin condiţii normale ale circuitului civil se înţelege acele condiţii tipice de funcţionare a pieţii, asupra cărora nu influenţează circumstanţele imprevizibile sau împrejurările considerate ca forţă majoră. Colegiul menționează că sarcina probațiunii venitului ratat îi revine lui Balaicuța Octavian care urma să demonstreze suma obiectivă și reală a prejudiciului cauzat. Așadar instanța de recurs reține că la materialele pricinii este anexată copia carnetului de muncă al intimatului Balaicuța Octavian din care rezultă că ultimul prin ordinul nr. 21 din 05 august 2010 a fost angajat la Societatea cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ în calitate de șofer, pe cînd conform contractului de prestare a serviciilor nr. 14 din aceeași dată, încheiat între Balaicuța Octavian și Societatea cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ intimatul avea calitatea de prestator de servicii, privind realizarea produselor de panificaţie ale clientului.

Prin urmare Balaicuța Octavian în calitate de angajat al Societății cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ urma a fi inclus în lista de pontaj și în cea a statelor de personal, în vederea ținerii evidenței contabile privind achitarea salariului intimatului. Din materialele dosarului rezultă că potrivit acțiunii intentate de către Balaicuța Octavian, ultimul solicită încasarea venitului ratat pe perioada 01 martie 2012 – 31 decembrie 2012 în care s-a aflat în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale ce rezultă din contractul de prestări servicii nr. 14 din 05 august 2010, încheiat cu Societatea cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ pe motivul ridicării în mod samavolnic de către Vovc Vasile a permisului de conducere și a buletinului de identitate ce aparțin intimatului.

Colegiul reține că instanța de apel nu a stabilit numărul zilelor în care Balaicuța Octavian s-a aflat în imposibilitatea executării obligațiilor contractuale sus-indicate și nici suma reală a venitului ratat. Totodată instanța de recurs constată că în susținerea acțiunii sale Balaicuța Octavian nu a prezentat nici o probă pertinentă privind temeinicia pretenției privind încasarea de la Vovc Vasile în beneficiul său a venitului ratat în sumă de 56000 lei. Colegiul a stabilit că conform pct. 3.2. din contractul de prestare a serviciilor nr. 14 din 05 august 2010, încheiat între Balaicuța Octavian și Societatea cu 4 Răspundere Limitată “Spicuşor„ suma retribuției constituia 400 lei pentru fiecare încărcare.

Instanța de recurs reține că la materialele pricinii nu sunt anexate careva probe ce ar stabili numărul încărcărilor efectuate de către Balaicuța Octavian pe parcursul unei zile, în vederea determinării cuantumului venitului ratat. Totodată la dosar lipsește și raportul contabil al Societății cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ privind evidența decontărilor bănești efectuate în privința intimatului, pe perioada precedentă ridicării de către Vovc Vasile de la Balaicuța Octavian, a permisului de conducere și a buletinului de identitate. Potrivit explicațiilor avocatului intimatului din cadrul ședinței de judecată din 15 aprilie 2014 (f.d. 40) plata pentru serviciile prestate de Balaicuța Octavian constituia suma de 400 lei pentru fiecare zi, care includea și cheltuielile de transportare.

Astfel instanțele inferioare nu au luat în considerare aceste circumstanțe, nu au identificat periodicitatea retribuirii lui Balaicuța Octavian și fără a stabili mărimea cheltuielilor suportate de către intimat pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale de prestări servicii, au dispus admiterea integrală a acțiunii, fapt ce a dus la adoptarea unor hotărîri neîntemeiate. Mai mult ca atît, instanța de apel nu a verificat nici dacă Balaicuța Octavian a fost angajat la o altă unitate sau îndeplinea alte funcții retribuite pe perioada 01 martie 2012 – 31 decembrie 2012, pentru care pretinde încasarea venitului ratat.

Totodată Colegiul a stabilit că potrivit contractului de prestare a serviciilor nr. 14 din 05 august 2010, încheiat între Balaicuța Octavian și Societatea cu Răspundere Limitată “Spicuşor„ intimatul executa lucrările de transportare cu propriul mijloc de transport de model “Peugeot Expert” nr. de înmatriculare ED BF 718, pe cînd din explicațiile avocatului lui Balaicuța Octavian, Istrati Vasile anexate la materialele pricinii (f.d. 40) rezultă că intimatul utiliza automobilul de model “Mercedes 310D” număr de înmatriculare ED BF 594 care aparținea lui Culico Denis.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia că instanţa de apel a examinat insuficient circumstanţele pricinii, nu a supus examinării depline cumulul circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii, iar conţinutul deciziei Curții de Apel Bălți din 30 septembrie 2014 nu reflectă motivarea desfăşurată a concluziilor instanţei în ceea ce priveşte respingerea apelului declarat de Vovc Vasile, având un caracter superficial şi evaziv fapt care serveşte temei de casare cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art.6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care obligă judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.

Urmează de menţionat şi faptul că, instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei. 5 Potrivit recomandărilor avizului nr.11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, o motivaţie şi o analiză clară sunt cerinţele fundamentale ale hotărârilor judecătoreşti şi un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în care Curtea condamnă Statele pentru încălcarea art. 6 din Convenţie, nemotivarea hotărârilor de către instanţele de judecată aduce atingere echităţii procesului (Flux vs Moldova, hotărîrea din 20 noiembrie 2007, Tejedor Garcia vs Spania, hotărârea din 16 decembrie 1997, §31; Vasilescu vs România hotărârea din 08 iunie 2006). Din interpretarea art. 6§1 al CEDO, pronunţarea de către instanţele judecătoreşti a unor hotărîri motivate constituie una dintre garanţiile dreptului fundamental la un proces echitabil şi acesta presupune obligaţiunea instanţei judecătoreşti de a se pronunţa în hotărârile contestate asupra tuturor cerinţelor acţiunii, precum şi argumentelor invocate de către părţi întru, respectiv, admiterea sau respingerea acestora.

La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi să respecte prevederile legislaţiei materiale, adoptînd o hotărîre legală şi întemeiată pe circumstanţele de fapt şi de drept stabilite în cadrul procesului judiciar şi în confirmate cu cumulul de probe pertinente şi concludente. În conformitate cu art. art. 444, 445 alin. (1) lit. c), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Vovc Vasile. Se casează decizia Curții de Apel Bălți din 30 septembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către depusă de Balaicuța Octavian împotriva lui Vovc Vasile privind încasarea venitului ratat, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Ion Guzun Oleg Sternioală Tatiana Vieru 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.