- Dosarul nr.
- 2rhc-17/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 februarie 2015
- Părțile
- SRL Rumaprod vs GŢ Luchian Olga
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-17/15 — Privind încasarea datoriei, rezilierea contractului de vînzare - cumpărare
Dosarul nr.2rhc-17/15 Instanţa de fond: Judecătoria Ştefan Vodă – I. Naşco Instanţa de apel: CA Bender - M. Antonov, A. Parpalac, S. Leu Instanţa de recurs: CSJ – V. Macinskaia, D. Mardari, M. Ghervas ÎNCHEIERE 04 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele, judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd cererea de revizuire înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Rumaprod” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Rumaprod” împotriva Gospodăriei Ţărăneşti „Luchian Olga” şi Luchian Olga privind încasarea datoriei, dobînzei de întîrziere, penalităţii, rezilierea contractului de vînzare – cumpărare, anularea facturii de expediţie şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 26 noiembrie 2014, prin care s-a declarat ca inadmisibilă cererea de recurs înaintată de către avocatul Denis Staruş în interesele Societăţii cu Răspundere Limitată „Rumaprod”, CONSTATĂ: La 22 iulie 2013 SRL „Rumaprod” a depus cerere de chemare în judecată împotriva GŢ „Luchian Olga” şi Luchian Olga privind încasarea datoriei, dobînzei de întîrziere, penalităţii, rezilierea contractului de vînzare – cumpărare şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Ulterior cererea a fost suplinită cu o pretenţie suplimentară privind anularea facturii de expediţie. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că la 07 februarie 2012 SRL „Rumaprod” în calitate de cumpărător şi GŢ „Luchian Olga” în calitate de vînzător, au încheiat contractul de vînzare – cumpărare nr. 1, conform căruia vînzătorul şi-a asumat obligaţia de a preda echipament GEO pe seră în proprietatea cumpărătorului, iar ultimul şi-a asumat obligaţia de a prelua acest echipament şi de a achita preţul convenit de 300.000 lei. Astfel, SRL „Rumaprod” pentru a-şi putea onora obligaţiile contractuale faţă de GŢ „Luchian Olga” a încheiat la 12 martie 2012 cu BC 1 „Moldova – Agroindbank” SA un contract de credit pe termen mediu în sumă de 300.000 lei.
SRL „Rumaprod” a menţionat că la 27 martie 2012 în baza ordinului de plată nr. 1 a achitat vînzătorului GŢ „Luchian Olga” costul echipamentului GEO pe seră în sumă de 300.000 lei, însă GŢ „Luchian Olga” nu şi-a onorat obligaţia contractuală de a preda în proprietatea cumpărătorului bunul - echipament GEO pe seră. Reclamantul a solicitat rezilierea contractului de vînzare – cumpărare nr. 1 din 07 februarie 2012, încasarea în mod solidar din contul GŢ „Luchian Olga” şi Luchian Olga a sumei de 300.000 lei preţul plătit pentru procurarea echipamentului GEO pe sera, cît şi dobînda de întîrziere conform pct. 3.4 al contractului în mărime de 41.609,59 lei, penalitatea în mărime de 54.000 lei şi cheltuielile de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 24 aprilie 2014 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de către SRL „Rumaprod”. În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a invocat că pîrîtul şi-a onorat obligaţiunile contractuale, marfa a fost livrată reclamantului, ca dovadă fiind factura seria ET nr. 527502 eliberată la 16 februarie 2012, semnată de ambele părţi contractante. De asemenea s-a indicat că reclamantul nu a prezentat nici o probă care ar confirma executarea necorespunzătoare sau refuzul de a preda obiectul prevăzut în contract (f.d. 87, 90- 92). Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 07 mai 2014 SRL „Rumaprod” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe din 24 aprilie 2014, solicitînd casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă (f.d.
93, 104-115). Prin decizia Curţii de Apel Bender din 22 iulie 2014 s-a respins apelul declarat de SRL „Rumaprod”, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 24 aprilie 2014 (f.d. 128 - 130). La 01 octombrie 2014 avocatul Denis Staruş în interesele SRL „Rumaprod” a declarat recurs, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel din 22 iulie 2014 şi hotărîrei instanţei de fond din 24 aprilie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 26 noiembrie 2014 s-a considerat ca inadmisibilă cererea de recurs declarată de către avocatul Denis Staruş în interesele SRL „Rumaprod” (f.d.
148 - 151). SRL „Rumaprod” a înaintat cerere de revizuire, solicitînd casarea deciziei Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 26 noiembrie 2014. În motivarea cererii de revizuire s-a indicat că instanţa de judecată a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor, care nu au fost implicate în proces şi anume în cadrul examinării pricinii nu a fost atrasă în proces BC “Moldova – Agroindbank” SA, cu care revizuientul a încheiat un contract de credit şi care a transferat suma de bani către intimat. Verificînd argumentele revizuientului, examinînd materialele cauzei în raport cu temeiurile de revizuire prevăzute de art. 449 CPC RM, Colegiul civil, comercial şi 2 de contencios administrativ consideră că cererea de revizuire este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă din următoarele considerente.
Revizuientul a invocat drept temei de revizuire prevederile art. 449 lit. c) CPC “instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces” şi anume că în cadrul examinării pricinii nu a fost atras în proces BC “Moldova – Agroindbank” SA, cu care revizuientul a încheiat un contract de credit şi care a transferat suma de bani către intimat. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că potrivit art. 447 lit. b) CPC sînt în drept să depună cerere de revizuire persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească. Pornind de la prevederile acestei norme legale Colegiul reţine că pentru a fi în posibilitatea depunerii cererii de revizuire, solicitantul trebuie să probeze că hotărîrea, a cărei revizuire o solicită, îi lezează drepturile sale.
Atunci cînd se invocă temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) CPC instanţa de judecată urmează să constate dacă persoana, care nu a fost implicată în proces, este subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente şi concludente, iar instanţa urmează să constate dacă prin hotărîrea supusă revizuirii, persoanei implicate în proces i-au fost încălcate aceste drepturi. Colegiul conchide că revizuientul nu a confirmat instanţei de judecată existenţa temeiului prevăzut la art. 449 lit. c) CPC - faptul că prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 noiembrie 2014, decizia Curţii de Apel Bender din 22 iulie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 24 aprilie 2014 au fost lezaţi în drepturi alte persoane, neimplicate în proces.
Or, obiectul litigiului în cauză este contractul de vînzare – cumpărare, încheiat între SRL „Rumaprod” şi GŢ „Luchian Olga”, iar faptul încheierii unui contract de credit între GŢ „Luchian Olga” şi BC “Moldova – Agroindbank” SA este obiectul unui alt litigiu, ce nu ţine de speţa dată, Colegiul constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei, dar anularea unei hotărîri irevocabile, fapt care direct contravine atît dispoziţiilor legii naţionale, cît şi celor internaţionale. Astfel, admiterea revizuirii, în circumstanţele descrise ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sînt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.
În susţinerea opiniei enunţate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra 3 Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare.
O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roşca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menţionate, Colegiul consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă. Reieşind din cele expuse, în baza art. 449, 453 CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Rumaprod”. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4