- Dosarul nr.
- 2rac-33/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 ianuarie 2015
- Părțile
- BC Basarabia in proces de lichidare vs SRL ERG, SA BASARABIA
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2rac-33/15 — Încasarea sumei
Prima instanță: Judecătoria sectorului Buiucani municipiul Chişinău, Judecător – Natalia Simciuc Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători –Victor Pruteanu, Anatolie Minciună, Iulia Cimpoi dosar 2rac-33/15
Î NCHEI ERE
28 ianuarie 2015 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, Judecător – Svetlana Filincova Judecătorii – Maria Ghervas, Dumitru Mardari Examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Banca Comercială ,,Basarabia” în proces de lichidare, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială ,,Basarabia” în proces de lichidare împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,ERG”, societății pe acţiuni ,,Basarabia” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Banca Comercială ,,Basarabia” în proces de lichidare şi menţinută hotărîrea instanţei de fond, a con st at at: La 30 ianuarie 2014, Banca Comercială ,,Basarabia” în proces de lichidare, în persoana lichidatorului Iulian Ţurcan, a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,ERG” (în continuare SRL ,,ERG”), societăţii pe acţiuni ,,Basarabia” (în continuare SA ,,Basarabia”), solicitînd să fie repusă în termen cererea de chemare în judecată şi încasarea în mod solidar de la SRL ,,ERG” şi SA ,,Basarabia” a sumei de 31 140 (treizeci şi unu mii una sută patruzeci) lei 06 bani.
În motivarea cererii a indicat că, la 19 mai 1994 Banca Comercială ,,Basarabia” (în continuare BC ,,Basarabia”), în baza contractului de credit nr.39 a acordat SRL ,,ERG” suma de 200 000 (două sute mii) lei, cu termenul de rambursare la 15 mai 1995. Pentru asigurarea rambursării sumei împrumutului SA ,,Basarabia” la 16 mai 1994 a eliberat scrisoarea de garanţie în privinţa sumei împrumutului de 200 000 (două sute mii) lei. A mai indicat că, creditul nu a fost rambursat integral, existînd datoria de 31 140 (treizeci şi unu mii una sută patruzeci) lei 06 bani. Suplimentar a indicat că, Procuratura sectorului Rîşcani municipiul Chişinău a ridicat dosarele de creditare şi a intentat dosar penal pe numele fostului preşedinte 1 al BC ,,Basarabia”.
Din motivul ridicării dosarelor şi din motiv că hotărîrile instanţelor judecătoreşti nu au fost aduse la cunoştinţa BC ,,Basarabia”, banca nu a avut posibilitatea să se adreseze la timp în instanţa de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Buiucani municipiul Chişinău din 06 martie 2014 a fost respinsă cererea BC ,,Basarabia” în proces de lichidare privind repunerea în termenul de prescripţie extinctivă şi a fost respinsă acţiunea BC ,,Basarabia” în proces de lichidare privind încasarea datoriei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2014 a fost respins apelul declarat de către BC ,,Basarabia” în proces de lichidare şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei sectorului Buiucani municipiul Chişinău din 06 martie 2014. La 26 mai 2014 BC ,,Basarabia” în proces de lichidare a declarat recurs împotriva decizii Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi decizii, prin care să fie admisă acţiunea intentată la cererea BC ,,Basarabia”. În motivarea cererii a indicat că suma creditului acordat de BC ,,Basarabia” a fost rambursată parţial, fiind restantă suma de 31 140 (treizeci şi unu mii una sută patruzeci) lei 06 bani.
Analizînd temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele pricinii și prevederile Legii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de BC ,,Basarabia” în proces de lichidare ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă.
Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII Cod Procedură Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Colegiul reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit.f) Cod Procedură Civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. Colegiul atestă că, în speţă recurentul a evitat delimitarea acelor omisiuni sau încălcări ale instanței de apel care ar dicta necesitatea recunoașterii admisibilității 2 recursului și s-a limitat doar la expunerea circumstanţelor de fapt ale pricinii, care în mod similar au fost expuse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel.
Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Banca Comercială ,,Basarabia” în proces de lichidare. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 3