- Dosarul nr.
- 2ra-61/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 ianuarie 2015
- Părțile
- Sorochin Iurii vs Lozan Dumitru
- Pe scurt
- Adoptarea şi pronunţarea deciziei
2ra-61/15 — Încasarea sumei
Judecătoria Anenii-Noi Dosarul nr. 2ra-61/15 Judecător: Iu. Moldovan Curtea de Apel Bender Judecători: A. Parpalac, S. Vrabie, Sv. Leu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 28 ianuarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Galina Stratulat, Ion Druţă, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de către Sorochin Iurii în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de către Sorochin Iurii împotriva lui Lozan Dumitru cu privire la încasarea sumei şi a cererii reconvenţionale a lui Lozan Dumitru împotriva lui Sorochin Iurii cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 10 iulie 2014, CONSTATĂ : La data de 02 iulie 2012, reclamantul Sorochin Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Lozan Dumitru Fiodor cu privire la încasarea datoriei în sumă de 700 Euro şi 4750 lei.
În motivarea acţiunii, Sorochin Iurie indicase că, la data de 14.04.2012, 18.04.2012, 21.04.2012 şi 28.04.2012, pîrîtul Lozan Dumitru Fiodor î-i eliberase recipise, confirmînd recepţionarea cu împrumut a sumei de 700 Euro şi 4750 lei. Din considerentele, că sumele împrumutate nu au fost restituite, reclamantul Sorochin Iurie la data de 11.06.2012 înaintase pîrîtului Lozan Dumitru Fiodor pretenţie, ce a rămas fară răspuns. În legătură cu acest fapt, a fost nevoit să se adreseze în instanţă de judecată, în vederea încasării sumei datoriei. Solicită, încasarea de la pîrîtul Lozan Dumitru Fiodor în beneficiul reclamantului Sorochin Iurii a sumei de 700 Euro şi 4750 lei, precum şi a tuturor cheltuielilor judiciare suportate.
La data de 11.02.2013, reclamantul Sorochin Iurie înaintase cerere suplimentară prin care solicitase a fi încasate suma cheltuielilor judiciare şi anume: taxa de stat 51,27 lei, cheltuielile poştale 9,90 lei, cheltuieli de transport 400 lei şi dobînda de întîrziere 74,04 Euro şi 502,44 lei. La data de 15.07.2013, prin cerere suplimentară mai solicitase cheltuieli de transport în mărime de 1500 lei, dobîndă de întîrziere în mărime de 40,28 Euro şi 273, 34 lei. La data de 02.04.2013, Lozan Dumitru a depus cerere reconvenţională împotriva lui Sorochin Iurii. În motivarea cererii, indica-se, că la primirea banilor pentru 1 efectuarea fiecărei lucrări de construcţie la casa cet. Sorochin Iurii, situată în satul Goianul Nou din comuna Stăuceni, str. V. Alecsandri 33, mun.
Chişinău, avuse obligaţia să facă o înscriere, în vederea excluderii unor incertitudini privind plata lucrărilor executate. De asemenea, Sorochin Iurie nu-i achitase toate drepturile băneşti convenite verbal. Pentru fiecare lucrare ce urma a fi efectuată, încheiase cu pîrîtul acte juridice verbale, nefiindu-i achitată restanţa pentru unele lucrări efectuate, ce constituie cîte 1000 lei pentru fiecare lucrare convenită (în total 3000 lei). O altă pretenţie faţă de Sorochin Iurii constituie nerestituirea inventarului, utilajului de lucru (conform listei anexate). Reieşind din împrejurările create cu intenţie de către pîrît, cauzase suferinţe psihice, ce derivau din neliniştea continuă că nu va reuşi să-şi întreţină familia şi să-şi asume executarea obligaţiunilor faţă de persoanele cu care lucrase.
Solicită încasarea de la pîrîtul Sorochin Iurii prejudiciului moral în sumă de 5000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii - Noi din 15 iulie 2013 au fost respinse şi cererea de chemare în judecată înaintată de către Sorochin Iurii, cît şi cererea reconvenţională a lui Lozan Dumitru, ca fiind nefondate. Sorochin Iurii nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Anenii - Noi din 15 iulie 2013 a contestat-o cu apel, solicitînd admiterea apelului, casarea parţială a hotărîrei contestate cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea reclamantului să fie admisă integral.
Prin decizia Curţii de Apel Bender din 10 iulie 2014 s-a respins apelul declarat de către Sorochin Iurii şi s-a menţinut în vigoare hotărîrea Judecătoriei Anenii - Noi din 15 iulie 2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, instanţa de fond a pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată, iar apelul declarat de către Sorochin Iurii este nefundat. La 29.08.2014, Sorochin Iurii, nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de apel, a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea Deciziei Curţii de Apel Bender din 10 iulie 2014 şi a hotărîrii Judecătorii Anenii - Noi din 15 iulie 2013 cu emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă integral acţiunea sa.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt şi de drept expuse în cererea de apel. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de Sorochin Iurii a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide că recursul declarat urmează să fie admis, pornind de la următoarele. Conform art. 445 alin (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să-l admită şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit consideră că instanţa de apel a judecat apelul cu aplicarea eronată a normelor de drept procesual, 2 situaţie ce impune rejudecarea cauzei, or, eroarea respectivă nu poate fi înlăturată de instanţa de recurs. Potrivit materialelor cauzei, Colegiul constată că, reclamantul Sorochin Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Lozan Dumitru Fiodor cu privire la încasarea datoriei în sumă de 700 Euro şi 4750 lei, ulterior Lozan Dumitru a depus cerere reconvenţională împotriva lui Sorochin Iurii cu privire la achitarea tuturor drepturilor băneşti convenite.
Instanţa de fond a respins acţiunea şi cererea reconvenţională, soluţie menţinută de instanţa de apel, care a respins apelul declarat de Sorochin Iurii şi a menţinut în vigoare hotărîrea Judecătoriei Anenii - Noi din 15 iulie 2013. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră ilegală decizia instanţei de apel, deoarece provine din interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept procesual. Respectiv, Colegiul constată că, completul de judecată format pentru judecarea apelului declarat de Sorochin Iurie împotriva hotărîrii Judecătoriei Anenii - Noi din 15 iulie 2013 este alcătuit din trei judecători: Aurelia Parpalac, care este şi preşedintele completului, Svetlana Leu şi Silvia Vrabie.
Mai constată Colegiul că, rezultatul deliberării, atît pe hotărîrea integrală cît şi pe dispozitivul acesteia este consemnat de judecătorii Aurelia Parpalac şi Svetlana Leu, iar în dreptul judecătoarei Silvia Vrabie este inscripţionată semnătura preşedintelui şedinţei de judecată, judecătoarea Aurelia Parpalac, care semnează în locul judecătoarei Silvia Vrabie. Totodată, Colegiul reţine că, sub aceste semnături este scris de mînă o menţiune a preşedintelui şedinţei de judecată, judecătoarea Aurelia Parpalac care argumentează faptul semnării de către aceasta a deciziei Curţii de Apel Bender din 10 iulie 2014 în locul judecătoarei Silvia Vrabie, prin prisma faptului că ultima a fost numită prin Decretul Preşedintelui RM nr. 1231-XII din 04.07.2014 în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău, fiind astfel în imposibilitatea de a semna această decizie, invocîndu-se în acest sens, prevederile art. 242 alin. (2) CPC al RM.
Astfel, Colegiul conchide că instanţa de apel la semnarea hotărîrii judecătreşti a încălcat prevederile dreptului procesual. Conform art. 238 alin. (4) CPC, rezultatul deliberării se consemnează în hotărîrea integrală sau în dispozitivul ei, semnat de toţi judecătorii care au participat la deliberare, inclusiv de judecătorul care are opinie separată. Modificările operate în cuprinsul hotărîrii se consemnează mai sus de semnăturile judecătorilor. Conform art. 389 alin. (2) CPC, în urma deliberării, completul de judecată pronunţă dispozitivul deciziei. Dispozitivul deciziei trebuie semnat de toţi judecătorii completului de judecată şi anexat la dosar. Conform art. 390 alin. (4), decizia este semnată de toţi judecătorii care au examinat apelul, inclusiv de judecătorul care are opinie separată.
În motivarea acţiuni sale preşedintele instanţei de apel a indicat că a semnat în locul judecătoarei Silvia Vrabie, deoarece ultima a fost numită prin Decretul Preşedintelui RM nr. 1231-XII din 04.07.2014 în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău, fiind astfel în imposibilitatea de a semna această decizie. Instanţa de recurs consideră că judecătoarea Silvia Vrabie era în drept să semneze această decizie, odată ce a participat la examinarea cererii de apel şi la deliberare, deoarece, Decretul preşedintelui de numire în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău a fost semnat la 04.07.2014, fiind publicat în Monitorul Oficial al RM 3 nr.178-184/431 din 11.07.2014, iar şedinţa de judecată în care s-a examinat apelul lui Sorochin Iurii şi nemijlocit s-a emis decizia, a avut loc pe data de 10.07.2014.
Mai mult, Colegiul reţine că, articolul 242 alin. (2) CPC, la care face trimitere preşedintele şedinţei de judecată, judecătoarea Aurelia Parpalac în argumentarea poziţiei sale de a semna în locul altui judecător, a fost abrogat prin Legea nr. 155 din 05.07.2012, în vigoare din 30.11.2012. Prin urmare, instanţa de recurs concluzionează că instanţa de apel în argumentarea poziţiei sale de a semna în locul altui judecător, invocînd prevederile articolul 242 alin. (2) CPC, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, încălcînd în acest sens prevederile art. 432 alin. (2) lit. b) CPC al RM Astfel, Colegiul conchide că nu poate aprecia concluziile instanţei de apel expuse asupra fondului cauzei, deoarece consideră că decizia recurată este ilegală prin prisma faptului că aceasta nu a fost semnată de judecătorul care a participat la examinare şi deliberare.
Avînd în vedere cele constatate, întru garantarea tuturor drepturilor procesuale în mod egal tuturor participanţilor la proces, drept garantat prin prevederile art. 6 CEDO, conducîndu-se de prevederile art. 432 alin. (2) lit. b) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţi Supreme de Justiţie, constatînd o eroare judiciară care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, a conchis admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bender din 10 iulie 2014 şi remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecători.
La rejudecarea pricinii, instanţa urmează să ţină cont de omisiunile indicate în prezenta decizie, să verifice toate circumstanţele ce prezintă importanţă pentru soluţionarea corectă a litigiului, să aprecieze sub toate aspectele, complet si obiectiv, conform exigenţelor art. 130 CPC, probele administrate în dosar şi, în dependenţă de situaţia stabilită, să adopte o hotarîre legală şi întemeiată. Ţinînd cont de cele indicate, conform art. 445 alin. (1) lit. c) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de Sorochin Iurii.
Se casează decizia Curţii de Apel Bender din 10 iulie 2014, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Sorochin Iurii împotriva lui Lozan Dumitru cu privire la încasarea sumei şi a cererii reconvenţionale a lui Lozan Dumitru împotriva lui Sorochin Iurii cu privire la încasarea sumei şi cauza se remite la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4