Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-103/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 ianuarie 2015
Părțile
S.A. Aviatehnologie vs.S.A. Apă Canal Chişinău
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilitatii recursului

3ra-103/15 — Anularea Actului de prestare a serviciilor de preepurare a apelor uzate

Prima instanţă, Jud. Rîşcani mun. Chişinău: jud. V. Negru dosarul nr.3ra-103/15 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: jud. L. Popova, M. Moraru, A. Panov ÎNCHEIERE 28 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu judecătorii: Iurie Bejenaru Iuliana Oprea examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acţiuni „Aviatehnologie”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Aviatehnologie” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” cu privire la anularea Actului de prestare a serviciilor de preepurare a apelor uzate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea pe Acţiuni „Aviatehnologie” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 09 iulie 2014, c o n s t a t ă La 22 septembrie 2013, Societatea pe Acţiuni „Aviatehnologie” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” cu privire la anularea Actului de prestare a serviciilor de preepurare a apelor uzate. În motivarea acţiunii reclamanta Societatea pe Acţiuni „Aviatehnologie” (în continuare S.A. „Aviatehnologie”) a indicat că la 12 ianuarie 2000 a încheiat cu Societatea pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” (în continuare S.A. „Apă-Canal Chişinău”) contractul nr. 4-609-33 pentru livrarea apei şi recepţionării apelor uzate. Conform prevederilor contractuale, pîrîta s-a obligat să livreze S.A. „Aviatehnologie” apă potabilă prin reţelele întreprinderii şi să recepţioneze apele uzate prin reţelele de canalizare.

Menţionează reclamanta că pe teritoriul întreprinderii se află un colector de deversare a apei uzate, care tranzitează teritoriul întreprinderii, însă S.A. „Aviatehnologie” nu are acces la acesta. La 27 martie 2013, inspectorii S.A. „Apă-Canal Chişinău” au intrat pe teritoriul S.A. „Aviatehnologie”, luînd probe la apa uzată împreună cu resturile de nămol ce erau depuse pe fundul colectorului de apă uzată. În rezultatul expertizei efectuate, în apa uzată s-au depistat nişte componenţi chimici, care de fapt nu puteau fi în aceasta, deoarece întreprinderea nu întrebuinţează apa pentru necesităţi de producere, în blocul administrativ fiind doar 3 obiecte sanitare (vicee), care sunt utilizate pentru necesităţile fiziologice.

Afară de aceasta, Actul de prestare a serviciilor de preepurare a apelor uzate din 27 martie 2013 a fost întocmit pe un volum de apă de 116 m3 din care mai mult de 80 m3 a 1 fost întrebuinţată de către arendaşul S.R.L. „Frost Import” în procesul său de activitate economică. La 19 aprilie 2013, S.A. „Aviatehnologie” a expediat în adresa S.A. „Apă-Canal Chişinău” cerere prealabilă referitor la încălcările efectuate de către inspectori în vederea efectuării expertizei la apele uzate din canalizare din conductele ce trec pe teritoriul întreprinderii, iar prin răspunsul pîrîtei nr. 01-660 din 30 aprilie 2013, a fost informată că faptele descrise în contestaţie nu s-au adeverit. Cere S.A. „Aviatehnologie” să fie anulat Actul de prestare a serviciilor de preepurare a apelor uzate contract nr. 460933/33 întocmit de către S.A.

„Apă-Canal Chişinău” şi obligarea pîrîtei să efectueze recepţionarea probelor în două unităţi în prezenţa reprezentantului întreprinderii din colectorul de tranzit de pe teritoriul acesteia. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 iulie 2014, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, a fost respins apelul declarat de S.A. „Aviatehnologie” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 iulie 2014. La 26 noiembrie 2014, în termenul prevăzut de art. 434 CPC, S.A. „Aviatehnologie”, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 09 iulie 2014 cu emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea să fie admisă. În motivarea recursului recurenta a indicat că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au apreciat arbitrar probele administrate, fapt ce a adus la încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Susţine recurenta că rezultatele expertizei Centrului de Sănătate Publică mun. Chişinău din 29 aprilie 2013 diferă substanţial de cele ale S.A. „Apă-Canal Chişinău” din 27 martie 2013, ultima nereflectînd realitatea componenţilor chimici ce ar exista în apa uzată din obiectele sanitare ce se află în blocul administrativ al întreprinderii. De asemenea, mai invocă recurenta că agenţii economici S.R.L.

„Ammo”, S.R.L. „Eurostar Co”, S.R.L. „Autoprim Service” şi S.R.L. „Frost Import”, care deversează apa uzată în colectorul ce tranzitează teritoriul întreprinderii „Aviatehnologie” S.A, poartă răspundere pentru concentraţia majoră de poluanţi în apa uzată. La 16 decembrie 2014, în adresa intimatei S.A. „Apă-Canal Chişinău” a fost expediată copia recursului declarat de către S.A. „Aviatehnologie”, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei la recurs. Intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit pentru aceasta. Examinînd temeiurile recursului declarat de către S.A. „Aviatehnologie” în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Conform prevederilor art. 432 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicare eronată a normelor de drept material sau a 2 normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către S.A. „Aviatehnologie”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi prima instanţă, şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Colegiul consideră că argumentul recurentei precum că rezultatele expertizei Centrului de Sănătate Publică mun. Chişinău din 29 aprilie 2013 diferă de cele ale S.A. „Apă-Canal Chişinău” din 27 martie 2013, ultima nereflectând realitatea componenţilor chimici ce ar exista în apa uzată din obiectele sanitare ce se află în blocul administrativ al întreprinderii, nu poate fi reţinut ca motiv al admisibilităţii prezentului recurs, deoarece este neîntemeiat.

Astfel, la 27 martie 2013, probele apelor uzate deversate de S.A. „Aviatehnologie” au fost prelevate de către specialiştii S.A. „Apă-Canal Chişinău” în locuri coordonate bilateral pe schema reţelelor de canalizare, care aparţin recurentei în prezenţa reprezentantului întreprinderii – S. Moscovciuc, iar probele apei uzate supuse încercărilor de laborator la Centru de Sănătate Publică mun. Chişinău, colectate de către recurentă cu o lună mai tîrziu, la 29 aprilie 2013 fără participarea reprezentantului intimatei, au fost corect apreciate de către instanţele ierarhic inferioare ca fiind inadmisibile şi nepertinente. 3 Referitor la argumentele recurentei precum că agenţii economici S.R.L. „Ammo”, S.R.L.

„Eurostar Co”, S.R.L. „Autoprim Service” şi S.R.L. „Frost Import”, care deversează apa uzată în colectorul ce tranzitează teritoriul întreprinderii „Aviatehnologie” S.A poartă răspundere pentru concentraţia majoră de poluanţi în apa uzată, acestea au constituit deja obiect al dezbaterilor judiciare atît în prima instanţă, cît şi în instanţa de apel, cărora li s-a dat o apreciere juridică corespunzătoare. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constitui temei pentru casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi de drept procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar şi nu temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către S.A.

„Aviatehnologie” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. (1) şi alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440, CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Aviatehnologie”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.