Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Dosarul nr.
2rac-8/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 ianuarie 2015
Părțile
Banca Guinea SA în proces de lichidare vs SA Organica, intervenienţi accesorii Primăria s. Trifeşti, r. Rezina, BC Banca Socială SA, Oficiul de Exutare Rezinna
Pe scurt
Aprecierea arbitrară a probelor administrate, interpretarea eronată a normelor de drept material,

2rac-8/15 — Recunoaşterea existenţei şi declararea valabilităţi actului juridic de vânzare-cumpărare a cafenelei Trifeşti, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina la licitaţia publică din 1998 dintre SA Organica şi SA Trifeşti; înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a actului de vânzare-cumpărare şi a dreptului de proprietate al SA Organica asupra cafenelei Trifeşti, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina; recunoaşterea dreptului de gaj şi a calităţii de creditor gajist asupra cafenelei Trifeşti

prima instanţă: L. Coţaga nr. 2rac-8/15 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, Iu. Cotruţă DECIZIE 21 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Nicolae Clima, Judecătorii: Valeriu Doagă, Ala Cobăneanu Nadejda Toma şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare împotriva societăţii pe acţiuni ,,Organica”, societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” şi Oficiului de Executare Rezina, intervenienţi accesorii Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina, banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni cu privire la recunoaşterea existenţei şi declararea valabilităţi actului juridic de vânzare-cumpărare a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina la licitaţia publică din 1998 dintre societatea pe acţiuni ,,Organica” şi societatea pe acţiuni ,,Trifeşti”; înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a actului de vânzare- cumpărare şi a dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina; recunoaşterea dreptului de gaj şi a calităţii de creditor gajist asupra cafenelei ,,Trifeşti” situată în satul Trifeşti, raionul Rezina;

recunoaşterea calităţii de debitor gajist după societatea pe acţiuni ,,Organica” şi transmiterea în posesie a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina pentru a fi vândută din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica”, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, prin care s-a respins apelul declarat de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Rezina din 10 decembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă c o n s t a t ă La 05 februarie 2009 banca ,,Guineea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a depus cerere de chemare în judecată la Judecătoria Economică de Circumscripţie împotriva societăţii pe acţiuni ,,Organica” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate după sine sau după societatea pe acţiuni ,,Organica” şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Rezina să efectueze înregistrarea proprietarului corespunzător în Registrul bunurilor imobile.

În motivarea cererii de chemare în judecată banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a indicat că în 1997 a acordat societăţii pe acţiuni ,,Organica” credite în sumă de 820 000 lei. Societatea pe acţiuni ,,Organica” nu a rambursat datoriile şi ca urmare a fost 1 aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti”. A depus cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea datoriilor şi prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 09 octombrie 2008 s-a încasat de la societatea pe acţiuni ,,Organica” datoria în mărime de 1 232 229,23 lei. Anterior, cafeneaua ,,Trifeşti” a aparţinut fostei gospodării agricole ,,Trifeşti” din satul Trifeşti, raionul Rezina şi deoarece ultima avea datorii faţă de banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni, a fost scoasă la licitaţie.

În anii 1997-1998 executorul judecătoresc a petrecut licitaţia de vânzare publică a cafenelei ,,Trifeşti”, la care societatea pe acţiuni ,,Organica” a fost recunoscută câştigătoare şi cumpărătoare a imobilului. Cere banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare recunoaşterea dreptului de proprietate asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, număr cadastral 6746105158 după sine sau după societatea pe acţiuni ,,Organica” şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Rezina să efectueze înregistrarea proprietarului corespunzător în Registrul bunurilor imobile (f.d. 3-4, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 25 mai 2010 s-a atras în proces în calitate de pârâţi societatea pe acţiuni ,,Trifeşti” şi Oficiul de Executare Rezina.

S-a determinat că societatea pe acţiuni ,,Organica” are calitatea procesuală de intervenient accesoriu de partea reclamantului. S-a atras în proces în calitate de intervenienţi accesorii de partea reclamantului Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina şi banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni (f.d. 89). La 11 octombrie 2010 banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a depus cerere de chemare în judecată suplimentară solicitând recunoaşterea calităţii de creditor gajist asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, recunoaşterea calităţii de debitor gajist după societatea pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, transmiterea silită în posesie a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina pentru a fi vândută din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica”.

În motivarea cererii de chemare în judecată suplimentară banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a indicat că Întreprinderea de Stat ,,Cadastru” şi Oficiul Cadastral Teritorial Rezina au confirmat că a fost aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina. Legislaţia cu privire la gaj prevede că pot da naştere gajului legal creanţele care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească. În corespundere cu legislaţia în vigoare a notificat societatea pe acţiuni ,,Organica” despre intenţia de a-şi exercita dreptul de gaj şi a depus la Oficiul Cadastral Teritorial Rezina preavizul respectiv. Având în vedere că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu a stins datoriile, este în drept de a cere transmiterea în posesie a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina pentru a fi vândută din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica” (f.d.

127-129, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28 martie 2012 s-a transmis pricina spre examinare la Judecătoria Rezina (f.d.

269, vol. I). La 19 decembrie 2012 banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a depus cerere de concretizare a pretenţiilor solicitând recunoaşterea existenţei şi declararea valabilităţii actului juridic de vânzare-cumpărare a cafenelei ,,Trifeşti” la 2 licitaţia publică din 1998 dintre societatea pe acţiuni ,,Organica în calitate de cumpărător şi societatea pe acţiuni ,,Trifeşti” în calitate de vânzător; recunoaşterea dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa, înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Rezina cu numărul cadastral 6746105158; înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a actului de vânzare-cumpărare şi a dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa; recunoaşterea dreptului de gaj şi calităţii de creditor gajist asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa, iar societăţii pe acţiuni ,,Organica” să-i fie recunoscută calitatea de debitor gajist şi transmiterea silită în posesie a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa pentru a fi vândută din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica”.

În motivarea cererii de concretizare a pretenţiilor banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a indicat că în anul 1997 banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni a acordat societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” credit, rambursarea căruia a fost asigurată prin punerea în gaj a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa. Societatea pe acţiuni ,,Trifeşti” nu a rambursat creditul şi prin hotărâre judecătorească s-a încasat în beneficiul băncii comerciale ,,Banca Socială” societate pe acţiuni suma de 25 365 lei. Executorul judecătoresc a sechestrat cafeneaua ,,Trifeşti”, iar Judecătoria Rezina a expus-o la vânzare la licitaţie publică, la care a participat societatea pe acţiuni ,,Organica”.

Societatea pe acţiuni ,,Organica” a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei, iar banii încasaţi au fost transferaţi la banca comercială ,,Banca socială” societate pe acţiuni în contul rambursării datoriilor aferente creditului contractat. Vadim Brînză, în calitate de director al societăţii pe acţiuni ,,Organica” a explicat că după petrecerea licitaţiei a încheiat cu Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina contract de arendă a terenului pe care este situată cafeneaua ,,Trifeşti” pe termen de 99 ani. Societatea pe acţiuni ,,Organica” este de acord să transmită cafeneaua ,,Trifeşti” în contul stingerii datoriilor faţă de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare. Nu poate fi refuzată recunoaşterea dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti” pe motivul că proprietarul terenului pe care este amplasată construcţia este Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina (f.d.

31-33, vol. II). Prin hotărârea Judecătoriei Rezina din 10 decembrie 2013 acţiunea băncii ,,Guinea” societate pe acţiune în proces de lichidare a fost respinsă (f.d.189-196). La 10 ianuarie 2014 banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rezina din 10 decembrie 2013, iar la 26 februarie 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 198-199, 210- 214). Prin mandatul din 01 februarie 2012 avocatul Pruteanu Igor a fost împuternicit de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată (f.d. 17, vol. II). La 28 februarie 2014 avocatul Pruteanu Igor în interesele băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a depus cerere de repunere a apelului motivat 3 în termen (f.d.

1, vol. III). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 15 mai 2014 a respins apelul declarat de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Rezina din 10 decembrie 2013. La 14 iulie 2014 banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii oblice. În motivarea cererii de recurs banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a indicat că în legătură cu delapidările de bani în proporţii deosebit de mari, care au cauzat insolvabilitatea băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni, la 17 iunie 1999 Banca Naţională a Moldovei a retras autorizaţia de funcţionare şi a pornit procesul de lichidare.

Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 aprilie 2008 cafeneaua ,,Trifeşti” a fost eliberată de sub sechestru. Dosarul prin care se confirma dreptul de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti” a dispărut de la Oficiul Cadastral Teritorial Rezina, iar Oficiul de Executare Rezina a restituit titlul executoriu fără executare. Oficiul de Executare Rezina a comunicat că din anul 2008 procedurile de executare din anul 1998 au fost nimicite în legătură cu expirarea termenului de păstrare. Curtea de Apel Chişinău eronat a constatat că nu are drept de a se adresa cu acţiune de recunoaştere a dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica”, or prezenta cerere de chemare în judecată reprezintă acţiune oblică, având în vedere că are creanţe faţă de societatea pe acţiuni ,,Organica” recunoscute printr-o hotărâre judecătorească.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ prin încheierea din 17 decembrie 2014 a considerat recursul admisibil fără a prejudicia fondul şi a dispus judecarea acestuia de către completul din 5 judecători. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecând recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este depus în termen, întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere parţială a acţiunii din următoarele motive.

4 În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare copia deciziei din 15 mai 2014 la 20 mai 2014 (f.d.59, vol. III). Prin urmare, recursul declarat de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare la 14 iulie 2014 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.

Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel şi prima instanţă au apreciat arbitrar probele administrate şi au aplicat eronat normele de drept material. Din actele pricinii rezultă că prin contractul de credit din 30 iulie 1997 banca ,,Guinea” societate pe acţiuni a acordat societăţii pe acţiuni ,,Organica” credit în sumă de 400 000 lei, iar prin acordul adiţional din 12 septembrie 1997 credit în sumă de 420 000 lei, iar în total credit în sumă de 820 000 lei (f.d. 96-97, 98, vol. II). În privinţa lui Verbiniţchi Serghei, în calitate de preşedinte al Consiliului băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni şi a lui Brînză Vadim în calitate de director al societăţii pe acţiuni ,,Organica” a fost intentat dosar penal în legătură cu acordarea frauduloasă a creditului.

Prin mandatul de sechestru din 29 aprilie 1999 a fost aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa (f.d. 8, 8 verso, vol. I). Prin procesul-verbal de sechestru din 29 aprilie 1999 a fost aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa care aparţine firmei ,,Organica” (f.d. 9, vol. I). Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 aprilie 2008 s-a constatat vinovăţia lui Verbiniţchi Serghei în acordarea frauduloasă a mai multor linii de credit din numele băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare şi s-a admis acţiunea civilă cu încasarea de la Verbiţchi Serghei a prejudiciului cauzat în mărime de 18 480 600 lei (f.d.

100-104, vol. II). În sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 aprilie 2008 s-a constatat necesitatea ridicării sechestrului de pe cafeneaua ,,Trifeşti”, care aparţine societăţii pe acţiuni ,,Organica” (f.d. 102, vol. II). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 iunie 2013, s-a admis acţiunea civilă şi s-a încasat de la Verbiţchi Serghei în beneficiul băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare suma prejudiciului cauzat în mărime de 12 763 790 lei, cu impunerea restituirii acestuia în termenul stabilit de instanţa de judecată, adică a câte 300 000 lei, până la restituirea definitivă a prejudiciului (f.d.

107-113, 150-151, vol. II). Prin aceleaşi decizii s-a constatat că Verbiţchi Serghei, în calitate de preşedinte al Consiliului băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni a acordat lui Brînză Vadim, în calitate de director al societăţii pe acţiuni ,,Organica” credit în sumă de 820 000 lei. 5 Inculpaţii Verbiţchi Serghei şi Brînză Vadim au pricinuit băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare pagubă materială în mărime de 639 705 lei. Instanţa de judecată a mai constatat că creditul acordat societăţii pe acţiuni ,,Organica” urmează a fi încasat în beneficiul băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în ordinea procedurii civile. Instanţa penală a încasat de la Verbiţchi Serghei în beneficiul băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare suma prejudiciului cauzat în mărime de 12 763 790 lei, în care se include prejudiciul în mărime de 639 705 lei cauzat ca urmare a acordării creditului societăţii pe acţiuni ,,Organica” (f.d.

52, 53, 64, vol. II). Astfel, în dosarul penal instanţele de judecată au constatat că cafeneaua ,,Trifeşti” aparţine societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti”, însă nu s-au expus în privinţa restituirii creditului acordat acesteia de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare. În conformitate cu art. 123 alin. (3) Codul de procedură civilă, sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză. Banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni ,,Organica” cu privire la restituirea creditului nerambursat.

Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 09 octombrie 2008, corectată prin încheierea din 19 noiembrie 2008, s-a încasat de la societatea pe acţiuni ,,Organica” în beneficiul băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare restanţa la credit în mărime de 814 470,73 lei, restanţa la dobândă în mărime de 32 794,87 lei, paguba legată de inflaţie în mărime de 349 073,46 lei şi taxa de stat în mărime de 35 890 lei (f.d. 14, 160, vol. 1). Departamentul de Executare prin încheierea din 16 ianuarie 2009 a restituit documentul executoriu pe motivul că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu dispune de bunuri imobile pe teritoriul Republicii Moldova (f.d. 162, vol. I). Prin răspunsul din 19 martie 2012 Biroul executorului judecătoresc Talmaci Roman a comunicat băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu dispune de bunuri mobile sau imobile, inclusiv unităţi de transport (f.d.

40, vol. II). Executorul judecătoresc Talmaci Roman prin încheierea de restituire a documentului executoriu din 27 februarie 2014 a constatat că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu dispune de bunuri sau mijloace băneşti ce pot fi urmărite în contul stingerii datoriei, iar prin procesul-verbal din 02 decembrie 2013 şi certificatul nr. 58/z din 02 decembrie 2013 s-a stabilit că debitorul nu activează la adresa juridică din str. A. Pann nr. 4, mun. Chişinău din anii 2000-2001, ultimul raport financiar fiind prezentat Biroului Naţional de Statistică în anul 1998 (f.d. 38, vol. III). Conform art. 599 alin. (1) Codul civil, creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele debitorului său, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite.

Din sensul acestei norme de drept rezultă că acţiunea oblică este acea acţiune în justiţie prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci când acesta refuză sau omite să le exercite. 6 Pentru exercitarea acţiunii oblice este necesară întrunirea următoarelor condiţii: creanţa pe care o are creditorul trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, adică existenţa ei să nu dea naştere la discuţii, să aibă un cuantum determinat şi să fie ajunsă la scadenţă; debitorul trebuie să fie inactiv, adică să refuze sau să omită exercitarea drepturilor sau acţiunilor sale şi creditorul trebuie să aibă interes serios şi legitim. Pe calea acţiunii oblice creditorul poate exercita, în general, toate drepturile şi acţiunile ce fac parte din patrimoniului debitorului.

Datoria societăţii pe acţiuni ,,Organica” faţă de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni încasată prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 09 octombrie 2008 este de 1 232 229,23 lei, este certă, lichidă şi exigibilă, însă nu poate fi executată din cauza lipsei masei debitoare. Prin urmare, instanţele de judecată eronat au constatat că banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare nu este în drept să depună prezenta cerere de chemare în judecată pe motivul că nu are calitatea de creditor al societăţii pe acţiuni ,,Organica” şi că suma creditului a fost încasată de la Verbiţchi Serghei. Or, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 iunie 2013, de la Verbiţchi Serghei s-a încasat în beneficiul băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare numai prejudiciul cauzat, dar nu şi suma creditului contractat.

Banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare este în drept să depună prezenta cerere de chemare în judecată din motivul că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu dispune de careva bunuri, este inactivă şi omite exercitarea drepturilor sale. Brînză Vadim, în calitate de fost director al societăţii pe acţiuni ,,Organica” în dosarul penal şi în şedinţa de judecată a primei instanţe a explicat că a participat din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica” la licitaţie, că ultima a fost declarată câştigător al licitaţiei, cumpărător al cafenelei ,,Trifeşti” şi că aceasta nu are activitate economică din toamna anului 1998 (f.d.

167 verso, 245-246, vol. 1). Camera Înregistrării de Stat prin răspunsul din 21 mai 2009 confirmă că societatea pe acţiuni ,,Organica” este înregistrată în Registrul de stat al persoanelor juridice la 11 iunie 1997 cu numărul de înregistrare 103087196, până în prezent nu i s-a atribuit cod unic de identificare conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 861 din 14 iulie 2003 ,,Cu privire la punerea în aplicare a numărului de identificare de stat unic al întreprinderilor şi organizaţiilor” (f.d. 76, vol. I). Conform art. 238 alin. (1) Codul civil, în redacţia legii din 26 decembrie 1964, în baza contractului de vânzare-cumpărare vânzătorul se obligă să remită cumpărătorului proprietatea unui bun, iar cumpărătorul se obligă să primească bunul şi să plătească pentru el o anumită sumă de bani.

Conform art. 369 alin. (1) Codul de procedură civilă, în redacţia legii din 26 decembrie 1964, pot fi urmărite atât bunurile personale ale debitorului, cât şi cota- parte, care îi aparţine dintr-o proprietate comună, din proprietate în devălmăşie a soţilor, precum şi din bunurile gospodăriei de colhoznic sau ale gospodăriei ţărăneşti individuale. Prin avizul publicat în ziarul ,,Cuvântul” nr. 24 din 13 iunie 1998 s-a anunţat că la 23 iunie 1998 cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa va fi expusă la vânzare la licitaţie (f.d. 78, vol. I). Oficiul de Executare Rezina la 17 iunie 2010 a comunicat că conform informaţiei de care dispune, în anul 1998 executorul judecătoresc a desfăşurat licitaţia 7 de vânzare a cafenelei ,,Trifeşti” în baza titlului executoriu în rezultatul căreia societatea pe acţiuni ,,Organica” a fost declarată câştigător al licitaţiei şi cumpărător al cafenelei (f.d.

104, vol. II). La 21 mai 2009 banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni a comunicat că datoriile societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” faţă de bancă au fost achitate în anul 1998 prin vânzarea cafenelei ,,Trifeşti” la licitaţie, însă lipsesc careva date despre cumpărătorul cafenelei, deoarece dosarul a fost nimicit în legătură cu expirarea termenului de păstrare (f.d. 77, vol. 1). Prin referinţa depusă la 03 august 2010 reprezentantul băncii comerciale ,,Banca Socială” societate pe acţiuni – Roşcăneanu Ion a comunicat că cafeneaua ,,Trifeşti” a fost procurată de societatea pe acţiuni ,,Organica” prin intermediul licitaţiei organizate de executorii judecătoreşti din Rezina în anul 1998 (f.d.

125, vol. I). Prin răspunsurile din 13 februarie 2009 şi 03 martie 2009 Procuratura raionului Rezina şi Procuratura Generală au comunicat că în anul 1998 cafeneaua ,,Trifeşti” a aparţinut societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti”, a fost pusă sub sechestru şi a fost înstrăinată prin licitaţie societăţii pe acţiuni ,,Organica”, care a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei, însă Organul Cadastral Teritorial Rezina nu a păstrat dosarul cadastral al cafenelei (f.d. 33-34, 35). Prin ordonanţa privind neînceperea urmăririi penale din 12 martie 2009 s-a constatat că cafeneaua ,,Trifeşti” nu este înregistrată la Oficiul Teritorial Cadastral Rezina şi nu există documente care ar confirma dreptul de proprietate a vre-o unei persoane juridice sau fizice asupra acesteia, că martorii audiaţi în cauza penală au confirmat că cafeneaua ,,Trifeşti” a fost cumpărată de către societatea pe acţiuni ,,Organica” la licitaţie (f.d.

199-200, vol. 1). Că cafeneaua ,,Trifeşti” a fost procurată la licitaţie de către societatea pe acţiuni ,,Organica” confirmă şi fostul director comercial al acesteia – Brînză Vadim, în dosarul penal intentat împotriva acestuia (f.d. 167, vol. I). Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 aprilie 2008 s-a constatat necesitatea scoaterii de sub sechestru a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina care aparţine societăţii pe acţiuni ,,Organica” (f.d. 100-102, vol. II). Prin răspunsurile Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale s-a comunicat că a fost aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul Orhei-Rîbniţa, care aparţine societăţii pe acţiuni ,,Organica” şi a cărei valoare este de 363 000 lei (f.d.

215, 216, 217, vol. II). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 15 mai 2015 a constatat că la 23 iunie 1998 executorul judecătoresc a scos la licitaţie cafeneaua ,,Trifeşti”, iar societatea pe acţiuni ,,Organica” a fost declarată câştigător al licitaţiei şi cumpărător al bunului imobil. Tot prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a constatat că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu a depus cerere de a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului imobil, fiind în capacitate de a o face (f.d. 54, pct. 23, 25, vol. III). În aceste circumstanţe rezultă că cafeneaua ,,Trifeşti” a fost cumpărată la licitaţie de societatea pe acţiuni ,,Organica” de la societatea pe acţiuni ,,Trifeşti”.

Deşi a constatat circumstanţele sus-menţionate, instanţa de apel prin decizia din 15 mai 2014 eronat şi contradictoriu a concluzionat că nu există probe care ar confirma că cafeneaua ,,Trifeşti” a fost transmisă sau înregistrată în proprietatea societăţii pe acţiuni ,,Organica”, că anterior depunerii prezentei cereri de chemare în judecată urma să constate şi să dobândească aceste drepturi prin procedură specială (f.d. 55, pct. 31 8 vol. III). În conformitate cu art. 131 alin. (1) Codul de procedură civilă, explicaţiile date de părţi şi intervenienţi asupra circumstanţelor care le sunt cunoscute şi care au importanţă în proces urmează a fi verificate şi evaluate deopotrivă cu celelalte probe.

Explicaţiile pot fi date oral sau în scris. Dacă partea audiată are mai mulţi coparticipanţi procesuali, instanţa, în funcţie de circumstanţele pricinii, determină necesitatea interogării tuturor coparticipanţilor sau numai a unora din ei. Gore Tudor audiat în şedinţa de judecată din 05 iulie 2010 în calitate de martor a comunicat că în anii 1995- 2000 a activat în calitate de preşedintele al societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti”. În anul 1997 societatea pe acţiuni ,,Trifeşti” a luat credit de la banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni, care a fost garantat prin punerea în gaj a mai multor bunuri, inclusiv şi cafeneaua ,,Trifeşti”. Cafeneaua ,,Trifeşti” a fost scoasă la licitaţie şi procurată de societatea pe acţiuni ,,Organica”, iar banii au fost transferaţi în contul achitării datoriei faţă de banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni.

A participat personal la desfăşurarea licitaţiei, care s-a petrecut în biroul executorului judecătoresc (f.d. 111, vol. I). În şedinţa de judecată Margină Vasile, în calitate de martor a comunicat că cafeneaua ,,Trifeşti” a aparţinut cu drept de proprietate societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” şi a fost vândută societăţii pe acţiuni ,,Organica” (f.d. 86, vol. II). Explicaţii similare ale aceloraşi persoane au fost reţinute de ofiţerul de urmărire penală Vitalie Jidovanu în propunerea de a nu începe urmărirea penală şi de Procuratura Anticorupţie în ordonanţa privind neînceperea urmăririi penale din 12 martie 2009(f.d. 64, 75, vol. I). Temei de a pune la îndoială aceste declaraţii, constatate de Procuratura Generală şi instanţele judecătoreşti în actele de dispoziţie în procedura penală nu sunt.

Nu poate fi reţinută concluzia primei instanţe că societatea pe acţiuni ,,Organica” care a fost declarată câştigător al licitaţiei şi cumpărător al cafenelei ,,Trifeşti” nu a dovedit că a achitat în realitate, prin numerar sau transfer, preţul bunului (f.d. 193, vol. II) Or, la 21 mai 2009 banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni a comunicat băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare că datoriile societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” faţă de bancă au fost stinse în anul 1999 prin vânzarea cafenelei ,,Trifeşti” la licitaţie, achitarea efectuându-se în numerar de către executorii judecătoreşti (f.d. 77, vol. I). Procuratura raionului Rezina a comunicat la 13 februarie 2009 că banca comercială ,,Banca socială” societate pe acţiuni a nimicit dosarul de credit pe societatea pe acţiuni ,,Trifeşti” în legătură cu stingerea datoriilor (f.d.

33, vol. I). La 05 februarie 2009 Oficiul de Executare Rezina a comunicat că procedurile de executare din anii 1997-2003 nu s-au păstrat din motivul expirării termenului de păstrare a documentelor (f.d. 191, vol.1). Este eronată şi concluzia instanţelor de judecată că prin mandatul de sechestru din 29 aprilie 1999 a fost aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti” care aparţinea lui Verbiţchi Serghei (f.d. 8, vol. I). Or, în procesul-verbal de sechestru din 29 aprilie 1999 este indicat că a fost aplicat sechestru pe cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa care aparţine firmei ,,Organica” (f.d.

9, vol. I). Mai mult ca atât, conform art. 392 Codul de procedură civilă, în redacţia legii din 26 decembrie 1964, în vigoare la momentul petrecerii licitaţiei, vânzarea bunurilor 9 sechestrate ale debitorului se face de către executorul judecătoresc, organizaţiile comerciale, organizaţiile financiare şi instituţiile financiare ale Republicii Moldova, în funcţie de temeiurile sechestrului şi de categoria bunurilor. Din sensul acestei norme de drept nu rezultă că vânzarea la licitaţie a bunurilor urmează a fi efectuată prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare şi deci instanţele de judecată eronat au constatat necesitatea existenţei unui asemenea contract.

În aceste circumstanţe, instanţă de recurs consideră necesar de a recunoaşte valabilă tranzacţia de vânzare-cumpărare la licitaţia din 23 iunie 1998 a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul Orhei-Rîbniţa care a aparţinut societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” de către societatea pe acţiuni ,,Organica” prin intermediul executorului judecătoresc. Nu poate fi reţinut argumentul că cafeneaua ,,Trifeşti” a fost demolată din următoarele motive. Prin actul de constatare pe teren din 19 decembrie 2008 întocmit de Organul Cadastral Teritorial Rezina, filiala Întreprinderii de Stat ,,Cadastru” s-a constatat că terenul pentru construcţii cu numărul cadastral 67461050158 nu a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, iar construcţia situată pe teren se află în stare deteriorată (f.d.

25, vol. I). Despre existenţa cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul Orhei-Rîbniţa confirmă şi Oficiul Cadastral Teritorial Rezina în răspunsul din 18 septembrie 2009, prin care comunică că la 24 iunie 2008 a fost aplicat sechestrul pe acest imobil (f.d. 157, vol. I). În şedinţa de judecată din 06 mai 2011 avocatul Perciun Valeriu în interesele Primăriei satului Trifeşti, raionul Rezina a confirmat că construcţia cafenelei ,,Trifeşti” există, dar este în stare avariată (f.d. 239, vol. I). Prin decizia Consiliului sătesc Trifeşti, raionul Rezina nr. 1/5 din 12 februarie 2009 s-a aprobat proiectul planului cadastral al terenului de sub construcţia fostului restaurant din preajma retranslatorului Trifeşti, cu suprafaţa de 0,30 ha cu numărul cadastral 6746105212, s-a declarat terenul, cu codul cadastral nr. 6746105212, proprietate publică a Primăriei satului Trifeşti, raionul Rezina (f.d.

20, vol. III). La 05 martie 2009 Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina a comunicat băncii comerciale ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare că terenul cu suprafaţa de 0,30 ha, pe care este situată cafeneaua ,,Trifeşti” a fost declarat teren proprietate publică a primăriei, codul cadastral 6746105212 prin decizia Consiliului sătesc Trifeşti nr. 1/5 din 12 februarie 2009, că datoria la impozitul funciar pe anii 2003-2008 constituie 630 lei, conform calculelor prezentate de Inspectoratul Fiscal de Stat Rezina şi că nu dispune de contract de arendă a terenului dat (f.d. 220, vol. I). Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina prin răspunsul din 12 august 2009 a comunicat că nu va adopta decizii, dispoziţii în privinţa demolării cafenelei ,,Trifeşti” şi a terenului aferent (f.d.

19, vol. III). Din planul cadastral (geometric) al bunului imobil cu numărul cadastral 6746105.212, situat în satul Trifeşti, raionul Rezina, eliberat la 10 aprilie 2014 rezultă că bunul imobil este format din teren pentru construcţie cu suprafaţa de 0,3 ha pe care este amplasată construcţia numărul cadastral 6746105.212.01 cu suprafaţa de 340, m.p. care este cafenea (f.d. 27-28, vol. III). Conform art. 320 alin. (2) Codul civil, dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, 10 precum şi prin hotărâre judecătorească atunci când aceasta este translativă de proprietate. Conform art. 35 alin. (1) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998, înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiei se face după înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului.

Din extrasul Registrului bunurilor imobile rezultă că proprietarul terenului cu numărul cadastral 6746105212 situat în extravilanul satului Trifeşti, raionul Rezina este administraţia publică locală (f.d.228, vol. I). Din extrasul din Registrul bunurilor imobile rezultă că proprietarul terenului cu numărul cadastral 6746105.158 situat în extravilanul satului Trifeşti, raionul Rezina este Budurin Nina (f.d.124, vol. I). Conform art. 2 Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998 prin număr cadastral convenţional se înţelege număr cadastral provizoriu, care este atribuit bunului imobil când atribuirea numărului cadastral este imposibilă şi care urmează să fie substituit printr-un număr cadastral.

Conform art. 35 alin. (5) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998, modul de efectuare a înscrierii în registrul bunurilor imobile este stabilit de Agenţie. Conform pct. 83 Instrucţiunea nr. 112 din 22 iunie 2005 cu privire la înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, adoptată de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, la efectuarea lucrărilor cadastrale în cadrul înregistrării primare masive, numerele cadastrale convenţionale vor fi substituite prin numere cadastrale. Numărul cadastral al construcţiei nu poate fi format fără numărul cadastral al terenului. Pentru formarea numărului cadastral al construcţiei la numărul cadastral al terenului pe care este amplasată construcţia se adaugă numărul construcţiei.

La 15 aprilie 2014 Oficiul Cadastral Teritorial Rezina a comunicat că în urma inventarierii primare, cafenelei ,,Trifeşti” i s-a atribuit numărul cadastral convenţional 67461050158, număr temporar care nu este definitiv şi nu a fost supus înregistrării în Registrul bunurilor imobile, din care considerente acest număr figurează doar în dosarul tehnic, iar în urma solicitării Primăriei satului Trifeşti, raionul Rezina a executării lucrărilor de elaborare a planului cadastral al terenului pe care este amplasată cafeneaua ,,Trifeşti” şi înregistrarea acestuia, terenul a fost înregistrat cu numărul cadastral 6746105212 (f.d. 37, vol. III). Conform art. 3 lit. a), b) şi c) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998, la bunurile imobile ce se înregistrează în registrul bunurilor imobile se raportă: terenurile; clădirile şi construcţiile legate solid de pământ şi apartamentele şi alte încăperi izolate.

Din planul cadastral (geometric) a bunului imobil cu numărul cadastral convenţional 6746105158, situat în satul Trifeşti, raionul Rezina eliberat la 23 decembrie 2008 rezultă că bunul imobil este format din teren pentru construcţie cu suprafaţa de 0,3 ha şi construcţia cu numărul cadastral 6746105158.01 cu suprafaţa de 340, m.p. care este cafenea (f.d.180, vol. I). Astfel, terenul pe care este amplasată cafeneaua ,,Trifeşti” în prezent are numărul cadastral 6746105.212 şi aparţine administraţiei publice locale a satului Trifeşti, raionul Rezina, iar pe acest teren este amplasată cafeneaua ,,Trifeşti”, înscrisă în Registrul bunurilor imobile sub numărul nr. 6746105.212.01. Or, la 24 decembrie 2010 Întreprinderea de Stat ,,Cadastru” a comunicat că nu a fost radiat din Registrul bunurilor imobile înscrisul în privinţa cafenelei ,,Trifeşti” şi 11 lipseşte înregistrarea juridică a unui astfel de obiect (f.d.

218, verso, vol. I). Conform art. 59 alin. (1) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998, drepturile asupra bunurilor imobile apărute anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi neînscrise în registrul bunurilor imobile se consideră valabile. Aceste drepturi se înscriu în procesul înregistrării primare masive sau selective şi se consideră născute din ziua legalizării documentelor ce confirmă drepturile. Conform art. 8 alin. (2) lit. c) Codul civil, drepturile şi obligaţiile civile apar din hotărâre judecătorească în care sânt stabilite drepturi şi obligaţii. Conform art. 28 alin. (1) lit. d) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543- XIII din 25 februarie 1998, înregistrarea dreptului asupra bunului imobil se face în temeiul hotărârilor instanţei de judecată.

Având în vedere că a fost constatată cumpărarea la licitaţie a cafenelei ,,Trifeşti” de către societatea pe acţiuni ,,Organica”, care are calitatea de debitor al băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare, ultima este în drept de a formula prezenta acţiune oblică. Este neîntemeiată pretenţia băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare cu privire la obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Rezina la înregistrarea dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina.

Conform art. 11 alin. (3) lit. d) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543- XIII din 25 februarie 1998, filialele Întreprinderii Specializate în Cadastru (oficiile cadastrale teritoriale amplasate în centrele raionale, în municipii şi în oraşele Ceadîr- Lunga şi Vulcăneşti): efectuează înregistrarea de stat a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora în registrul bunurilor imobile. Prin urmare, organul cadastral reprezintă un organ de executare, iar prezenta decizia va servi temei de efectuare a înscrierii în Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a cafenelei ,,Trifeşti” situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, cu numărul cadastral 6746105.212.01 pe numele societăţii pe acţiuni ,,Organica”.

Privitor la pretenţia băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare cu privire la recunoaşterea calităţii de creditor gajist asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul Orhei-Rîbniţa. Conform art. 466 alin. (1) Codul civil, gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului. Conform art. 6 alin. (2) Legea cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 2001, gajul este convenţional sau legal. Conform art. 4 alin. (2) Legea cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 2001, gajul bunurilor imobile este denumit ipotecă. Ipoteca este reglementată de prezenta lege şi de legislaţia cu privire la ipotecă. Prevederile prezentei legi nu se aplică ipotecii în cazurile expres stabilite de lege, precum şi în cazurile cînd legislaţia cu privire la ipotecă prevede altfel.

Conform art. 6 alin. (1) Legea cu privire la ipotecă nr. 142 –XVI din 26 iunie 2008, ipoteca este instituită în temeiul legii (ipoteca legală) sau a contractului (ipoteca convenţională). Prin urmare, temeiul apariţiei gajului asupra unui bun imobil este legea sau contractul. Conform art. 34 alin. (1) şi alin. (2) Legea cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 2001, creditorul în a cărui favoare a fost emisă o hotărâre judecătorească cu 12 privire la încasarea unei sume de bani poate obţine un gaj legal asupra unui bun, mobil sau imobil, al debitorului său. Gajul legal se constituie prin înregistrarea unui aviz, în care se indică bunul gajat şi mărimea creanţei, iar în cazul pensiei sau a pensiei de întreţinere – mărimea plăţilor periodice şi coeficientul de indexare.

La aviz se anexează o copie autentificată de pe hotărârea judecătorească şi dovada aducerii avizului la cunoştinţa debitorului. Conform art. 6 alin. (3), (4) şi (5) Legea cu privire la ipotecă nr. 142 –XVI din 26 iunie 2008, temeiurile pentru instituirea ipotecii legale sânt: a) creanţele statului pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale; b) creanţele rezultate dintr-o hotărâre judecătorească, precum este stabilit de legislaţie. Ipoteca legală este instituită prin înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a unui aviz, în care se indică bunul imobil care face obiectul ipotecii, temeiul şi mărimea creanţei. La avizul depus pentru înregistrare se vor anexa dovada că avizul a fost adus la cunoştinţa debitorului ipotecar, precum şi hotărârea instanţei de judecată sau actul ce confirmă creanţele statului faţă de debitorul ipotecar apărute în baza legislaţiei fiscale.

Prin urmare, pentru a obţine calitatea de creditor gajist, banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare trebuie să prezinte probe că cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina este înscrisă în Registrul bunurilor imobile în proprietatea societăţii pe acţiuni ,,Organica”. Instanţa de judecată nu este în drept să recunoască calitatea de creditor gajist al băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare în privinţa unui bun imobil neînscris în Registrul bunurilor imobile şi pretenţia acesteia în sensul dat este neîntemeiată. Or, conform art. 3 Legea cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 2001, este creditor gajist persoana în a cărei favoare s-a constituit gajul.

Cafeneaua ,,Trifeşti” necesită să fie transmisă în posesia băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare în ordinea prevăzută de art. 600 Codul civil din motivul că societatea pe acţiuni ,,Organica” nu are activitate economică din toamna anului 1998 şi nu dispune de bunuri mobile sau imobile pentru executarea hotărârii judecătoreşti. Din procesul-verbal al şedinţei de judecată rezultă că prima instanţă a pronunţat dispozitivul hotărârii la 10 decembrie 2013, însă eronat a indicat în dispozitivul hotărârii data emiterii 04 decembrie 2013 (f.d. 171-172, 182-183, vol. II). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 15 mai 2014 nu a corectat eroarea primei instanţe.

Din aceste motive, instanţa de recurs consideră necesar de a casa şi dispozitivul hotărârii Judecătoriei Rezina din 04 decembrie 2013. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că circumstanţele pricinii sunt stabilite de prima instanţă şi instanţa de apel şi nu este necesară verificarea suplimentară a altor dovezi, însă au aplicat şi interpretat eronat normele de drept material şi circumstanţele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei şi de a emite în partea dată o hotărâre nouă de admitere parţială a acţiunii.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie 13 d e c i d e Se admite recursul declarat de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, hotărârea Judecătoriei Rezina din 10 decembrie 2013 şi dispozitivul hotărârii din 04 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare împotriva societăţii pe acţiuni ,,Organica”, societăţii pe acţiuni ,,Trifeşti” şi Oficiului de Executare Rezina, intervenienţi accesorii Primăria satului Trifeşti, raionul Rezina, banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni cu privire la recunoaşterea existenţei şi declararea valabilităţi actului juridic de vânzare-cumpărare a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina la licitaţia publică din 1998 dintre societatea pe acţiuni ,,Organica” şi societatea pe acţiuni ,,Trifeşti”; înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a actului de vânzare-cumpărare şi a dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina; recunoaşterea dreptului de gaj şi a calităţii de creditor gajist asupra cafenelei ,,Trifeşti” situată în satul Trifeşti, raionul Rezina; recunoaşterea calităţii de debitor gajist după societatea pe acţiuni ,,Organica” şi transmiterea în posesie a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti,

raionul Rezina pentru a fi vândută din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica” şi se emite o hotărâre nouă prin care: Se admite parţial cererea de chemare în judecată depusă de banca ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare. Se recunoaşte valabil actul de vânzare-cumpărare la licitaţia din 23 iunie 1998 a cafenelei ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina numărul cadastral 6746105.212.01 cu suprafaţa de 340, m.p. de către societatea pe acţiuni ,,Organica” prin intermediul executorului judecătoresc. Se recunoaşte dreptul de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina numărul cadastral 6746105.212.01 cu suprafaţa de 340, m.p.

Decizia servește temei de efectuare a înregistrării în Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al societăţii pe acţiuni ,,Organica” asupra cafenelei Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina numărul cadastral 6746105.212.01 cu suprafaţa de 340 m.p. Se transmite în posesia băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare cafeneaua ,,Trifeşti”, situată în satul Trifeşti, raionul Rezina, traseul auto Orhei-Rîbniţa, numărul cadastral 6746105.212.01 cu suprafaţa de 340 m.p. pentru a fi vândută din numele societăţii pe acţiuni ,,Organica” în ordinea prevăzută de art. 600 Codul civil. În rest pretenţiile băncii ,,Guinea” societate pe acţiuni în proces de lichidare se resping ca neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă de la data emiterii. Preşedinte, judecătorul: Nicolae Clima judecătorii: Valeriu Doagă Ala Cobăneanu Nadejda Toma Sveatoslav Moldovan 14

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.