- Dosarul nr.
- 3ra-96/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 ianuarie 2015
- Părțile
- Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat vs Primarului General al mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Sandul Ludmila, Popescu Alexandru, Cobzaru Vichentie, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-96/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Avornic nr. 3ra-96/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţă ÎNCHEIERE 21 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul Creţu Maria în interesele Primarului General al mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului General al mun.
Chişinău, intervenienţi accesorii Sandul Ludmila, Popescu Alexandru, Cobzaru Vichentie, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, prin care s-au respins cererile de apel declarate de reprezentantul Creţu Maria în interesele Primarului General al mun. Chişinău şi de avocatul Stănilă Andrei în interesele lui Popescu Alexandru, Cobzaru Vichentie, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei, Leahu Arcadie şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 22 aprilie 2014, prin care acţiunea a fost admisă c o n s t a t ă La 27 iunie 2013 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului General al mun. Chişinău, intervenient accesoriu Sandul Ludmila cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea cererii de chemare în judecată Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a indicat că la 16 iulie 2012 Ludmilei Sandul i-a fost eliberată autorizaţia de construire nr. 46-c privind executarea lucrărilor de construire a două case de locuit în cartierul locativ Budeşti -1, mun. Chişinău. Prin dispoziţia Primarului General al mun. Chişinău nr. 194-d din 03 aprilie 2013 a fost retrasă autorizaţia de construire nr. 46-c din 16 iulie 2012, eliberată Ludmilei Sandul.
În urma controlului facultativ de legalitate efectuat în privinţa dispoziţiei nr. 194-d din 03 aprilie 2013 ,,Cu privire la retragerea autorizaţiei de construire nr. 46-c din 16 iulie 2012, eliberată Ludmilei Sandul” s-a constatat ilegalitatea acesteia. La 07 mai 2013 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a notificat Primarul General al mun. Chişinău despre ilegalitatea dispoziţiei nr. 194-d din 03 aprilie 2013 şi a solicitat anularea acesteia. Primarul General al mun. Chişinău nu a răspuns la notificare, motiv din care s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată. 1 Primăria mun. Chişinău nu are competenţă de retragere a autorizaţiilor de construire. Cere Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat anularea dispoziţiei Primarului General al mun.
Chişinău nr. 194-d din 03 aprilie 2013 ,,Cu privire la retragerea autorizaţiei de construire nr. 46-c din 16 iulie 2012, eliberată Ludmilei Sandul”. Prin mandatul din 28 octombrie 2013 avocatul Stănilă Andrei a fost împuternicit de Popescu Alexandru, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Cobzaru Vichentie, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie să le reprezinte interesele în instanţa de judecată cu drept de a semna şi depune cerere, cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d. 16). La 28 octombrie 2013 avocatul Stănilă Andrei a depus în interesele lui Popescu Alexandru, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Cobzaru Vichentie, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie cerere de atragere în proces în calitate de intervenienţi accesorii (f.d.
17-18). Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 octombrie 2913 au fost atraşi în proces în calitate de intervenienţi accesorii Popescu Alexandru, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Cobzaru Vichentie, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie (f.d. 36). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 aprilie 2014 s-a admis acţiunea Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat. S-a anulat dispoziţia Primarului General al mun. Chişinău nr. 194-d din 03 aprilie 2013 ,,Cu privire la retragerea autorizaţiei de construire nr. 46-c din 16 iulie 2012, eliberată Ludmilei Sandul” (f.d. 107, 113-117).
La 15 mai 2014 avocatul Stănilă Andrei a depus în interesele lui Popescu Alexandru, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Cobzaru Vichentie, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 aprilie 2014, iar la 06 august 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 109- 110, 142-144). Prin procura din 20 ianuarie 2014 Creţu Maria a fost împuternicită de Primarul General al mun. Chişinău să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d. 55). La 20 mai 2014 reprezentantul Creţul Maria a depus în interesele Primarului General al mun.
Chişinău apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 aprilie 2014 (f.d. 111-112). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 21 octombrie 2014 a respins apelurile declarate de Primarul General al mun. Chişinău, Popescu Alexandru, Gheorghiţa Andrei, Eloi Vladimir, Cobzaru Vichentie, Zgîrcea Victor, Matei Petru, Donică Anatol, Cătănoi Alexandru, Ţăran Grigore, Chircu Serghei şi Leahu Arcadie şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 aprilie 2014 (f.d. 155-168). În motivarea soluţiei instanţele de judecată au indicat că dispoziţia Primarului General al mun.
Chişinău nr. 194-d din 03 aprilie 2013 ,,Cu privire la retragerea autorizaţiei de construire nr. 46-c din 16 iulie 2012, eliberată Ludmilei Sandul” este emisă cu încălcarea competenţei, deoarece acest drept este atribuit Inspecţiei de Stat în Construcţii conform Regulamentului privind modul de exercitare a controlului de stat al calităţii în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996. La 02 decembrie 2014 reprezentantul Creţu Maria a declarat în interesele 2 Primarului General al mun. Chişinău recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.
În motivarea cererii de recurs reprezentantul Creţu Maria a indicat că legislaţia în vigoare nu prevede expres cazurile în care poate fi anulată sau retrasă autorizaţia de construire, însă acest drept rezultă din prevederile Legii contenciosului administrativ. Primarul General al mun. Chişinău în calitate de organ emitent al dispoziţiei contestate este în drept să anuleze sau să modifice actul emitent. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referinţa depusă la 20 ianuarie 2015 reprezentantul Nunu Svetlana în interesele Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a solicitat respingerea cererii de recurs. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de reprezentantul Creţu Maria în interesele Primarului General al mun. Chişinău în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Reprezentantul Creţu Maria în interesele Primarului General al mun. Chişinău în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
3 Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Chişinău şi Judecătoria Centru mun. Chişinău au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de reprezentantul Creţu Maria în interesele Primarului General al mun. Chişinău în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de reprezentantul Creţu Maria în interesele Primarului General al mun. Chişinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4