- Dosarul nr.
- 2ra-41/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 ianuarie 2015
- Părțile
- Ilicenco Parascovia vs Regia Transport Electric Chişinău, CIA Asito, Secrieru Constantin şi Ţurcanu Valentin
- Pe scurt
- Citaţia şi înştiinţarea judiciară, pretenţiile imprescriptibile extinctiv
2ra-41/15 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: A.Miron dosarul nr. 2ra-41/15 instanţa de apel: D.Manole, N.Traciuc, E.Fistican DECIZIE 21 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Ilicenco Parascovia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul sectorului Rîşcani mun. Chişinău în interesele Parascoviei Ilicenco împotriva Regiei Transport Electric Chişinău, CIA,,Asito”SA, Secrieru Constantin şi Ţurcanu Valentin privind repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014 prin care s-a respins apelul declarat de Ilicenco Parascovia şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 10 octombrie 2013, c o n s t a t ă La 14 septembrie 2010 Procurorul sectorului Rîşcani mun. Chişinău în interesele Parascoviei Ilicenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Secrieru Constantin privind repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii s-a indicat că la 02 august 2010 în Procuratura sectorului Rîşcani s-a adresat cu o plîngere pensionara Ilicenco Parascovia, indicînd că la 20 mai 2007, deplasîndu-se pe str. Puşkin, mun. Chişinău cu troleibuzul nr. 24, condus de şoferul Secrieru Constantin, din cauza unei frînări bruşte, şi-a pierdut echilibrul şi lovindu-se cu capul de bară a căzut jos.
Menţionează că potrivit raportului de examinare medico-legală nr. 2096/D din 25 iulie 2008, în rezultatul examenului medico-legal suplimentar al documentelor medicale prezentate, s-a constatat diagnosticul: plaga contuză în regiunea occipitală, care a fost produsă în rezultatul acţiunii traumatice a unui obiect dur contodent sau la lovire de acesta, posibil în timpul şi circumstanţele indicate, ce duce la o dereglare a sănătăţii de scurtă durată (de la 6, dar nu mai mult de 21 zile) şi în baza 1 acestui criteriu se califică ca vătămări corporale uşoare. Trauma cranio-cerebrală nu se supune aprecierii gradului de graviditate a vătămărilor corporale din motivul prezenţei a patologiilor vasculare cerebrale preexistente, care în rezultatul traumei au fost agravate.
Susţine reclamanta că, în rezultatul acţiunilor şoferului troleibuzului nr.24, Secrieru Constantin, i-a fost cauzată o daună materială în mărime de 7000 lei, care constituie costul tratamentului prin procurarea medicamentelor şi achitarea serviciilor medicale. De asemenea în urma suferinţelor fizice şi psihice suportate în urma accidentului, i-a fost cauzat şi un prejudiciu moral, pe care îl estimează la suma de 18 000 lei. Solicită procurorul sectorului Rîşcani mun. Chişinău în interesele Parascoviei Ilicenco, repunerea în termen a acţiunii, încasarea din contul lui Secrieru Constantin în beneficiul Parascoviei Ilicenco a prejudiciului material în sumă de 7 000 lei şi prejudiciului moral în mărime de 18 000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişiău din 22 decembrie 2011 cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 mai 2012 s-a admis apelul declarat de Ilicenco Parascovia, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 decembrie 2011, cu restituirea pricinii la rejudecare în aceiaşi instanţă în alt complet de judecată. Pe parcursul rejudecării pricinii, la 14 februarie 2013, Ilicenco Parascovia a depus o cerere de concretizare şi modificare a cerinţelor împotriva Regiei Transport Electric Chişinău, CIA,,Asito”SA, Secrieru Constantin şi Ţurcanu Valentin, solicitînd încasarea din contul Regiei Transport Electric Chişinău şi CIA,,Asito”SA a prejudiciului material în mărime de 7000 lei şi din contul Regiei Transport Electric Chişinău, CIA,,Asito”SA, Secrieru Constantin şi Ţurcanu Valentin a prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 octombrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Ilicenco Parascovia a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014 s-a respins apelul declarat de Ilicenco Parascovia şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 iunie 2014. La 28 august 2014 Ilicenco Parascovia a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. 2 În susţinerea recursului s-a invocat ilegalitatea şi netemeinicia hotărîrilor pronunţate, considerîndu-le ca fiind emise cu aplicarea şi interpretarea eronată a legii.
Susţine recurenta că nu există termeni de prescripţie în cazul în care acţiunea civilă a fost intentată în cadrul urmăririi penale, iar înaintarea acţiunii în judecată cu întîrziere nu a fost din vina sa. Referitor la termenul declarării recursului Colegiul consideră că acesta a fost declarat în termen, deoarece decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 24.06.2014, iar prin scrisoarea cu nr. 2456 urmează că copia deciziei a fost expediată în adresa recurentei la 24.07.2014 (f.d. 274 Vol. I). Astfel, recursul depus de către Ilicenco Parascovia la 28.08.2014 a fost depus în interiorul termenului de două luni prevăzut de art. 434 CPC.
Verificînd în limitele invocate în recurs legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c1) CPC, să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art.432 alin.(3) lit.d) şi f). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art.432 alin.(3) lit.b); Potrivit art. 432 alin. (3) lit. b) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată.
Instanţa de recurs constată că la 14 septembrie 2010 Procurorul sectorului Rîşcani mun. Chişinău în interesele Parascoviei Ilicenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Secrieru Constantin solicitînd repunerea în termen a acţiunii, încasarea din contul lui Secrieru Constantin în beneficiul Parascoviei Ilicenco a prejudiciului material în sumă de 7 000 lei şi prejudiciului moral în mărime de 18 000 lei. Ulterior, la 14 februarie 2013, Ilicenco Parascovia a depus o cerere de concretizare şi modificare a cerinţelor, solicitînd încasarea din contul Regiei Transport Electric Chişinău şi CIA,,Asito”SA a prejudiciului material în mărime de 7000 lei şi din contul Regiei Transport Electric Chişinău, CIA,,Asito”SA, Secrieru Constantin şi Ţurcanu Valentin a prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia de a respinge acţiunea ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. 3 Concluziile primei instanţe, au fost apreciate ca fiind juste şi de către instanţa de apel. În opinia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie soluţiile instanţelor de judecată sunt pripite şi emise cu încălcarea normelor de drept material şi procedural, motiv din care hotărîrile pronunţate nu pot fi menţinute. În conformitate cu art. 71 alin. (1) CPC, procurorul participă la judecarea pricinilor civile în primă instanţă în calitate de participant la proces dacă el însuşi l-a pornit în condiţiile legii.
Conform art. 72 alin. (1), (2), (3) CPC, procurorul care a înaintat o acţiune are drepturile şi obligaţiile procedurale de reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţie şi a obligaţiei de a achita cheltuielile de judecată. Renunţarea procurorului la pretenţiile înaintate în apărarea intereselor unei alte persoane nu o privează pe aceasta sau pe reprezentantul ei legal de dreptul de a cere examinarea pricinii în fond. Dacă reclamantul renunţă să intervină în procesul intentat de procuror, instanţa scoate cererea de pe rol. În cazul în care reclamantul renunţă la acţiune, instanţa încetează procesul doar dacă renunţarea reclamantului nu contravine legii şi nu încalcă drepturile şi interesele legitime ale altor persoane.
Neprezentarea procurorului, citat legal, în şedinţa de judecată nu împiedică examinarea pricinii dacă persoana în interesele căreia s-a înaintat acţiunea susţine examinarea cauzei în lipsa procurorului. Conform art. 102 alin. (1) CPC, instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură. La caz, instanţa de recurs observă că nici în prima instanţă şi nici în instanţa de apel, procurorul avînd calitate de participant la proces, contrar prevederilor menţionate, nu au fost citat legal despre ora, data şi locul şedinţei de judecată, ceea ce în conformitate cu art.432 alin. (3) lit. b) CPC constituie temei de casare a hotărîrilor judecătoreşti cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.
Or, procurorul nu a renunţat de la pretenţiile înaintate şi nici reclamanta Ilicenco Parascovia nu a renunţat de la acţiunea pornită la cererea procurorului, ci doar şi-a modificat şi concretizat cerinţele, astfel procurorul deţinînd în continuare calitatea de participant la proces. Mai mult decît atît, Colegiul menţionează că, în conformitate cu art. 280 lit.c) Cod civil, sînt imprescriptibile extinctiv pretenţiile cu privire la repararea prejudiciului cauzat vieţii sau sănătăţii persoanei. În acest caz, se repară prejudiciul pentru o perioadă anterioară intentării acţiunii, dar nu mai mare de 3 ani. În speţă, Colegiul reţine că pretenţiile înaintate de către Ilicenco Parascovia rezultă din suferinţele fizice şi psihice ale acesteia suportate în urma accidentului 4 produs la 20 mai 2007, repararea prejudiciului cauzat reieşind din sensul normei citate fiind impresriptibilă.
Astfel, concluzia istanţelor de judecată precum că reclamanta a omis termenul de prescripţie pentru adresarea în judecată este greşită, motiv din care hotărîrile pronunţate nu pot fi menţinute. Avînd în vedere cele menţionate, Colegiul conchide că litigiul urmează a fi examinat în fond, cu cercetarea şi aprecierea obiectivă a tuturor probelor, precum şi tuturor circumstanţelor pricinii, în partea ce ţin de fondul cauzei, în măsura în care ele sunt confirmate prin probe relevante pentru soluţionarea corectă a litigiului. Lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, de aceea cauza urmează a fi reexaminată. Reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 10 octombrie 2013, restituind pricina spre rejudecare în prima instanţă. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.c1) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Ilicenco Parascovia. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul sectorului Rîşcani mun. Chişinău în interesele Parascoviei Ilicenco împotriva Regiei Transport Electric Chişinău, CIA,,Asito”SA, Secrieru Constantin şi Ţurcanu Valentin privind repararea prejudiciului material şi moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă la Judecătoria Rîşcani mun.
Chişinău, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Valentina Clevadî 5