Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2427/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 octombrie 2015
Părțile
Ivanenco Valentin împotriva Ministerului Justiţiei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2427/15 — Cinstatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi încasarea prejudiciului moral

prima instanță: V. Muntean dosarul nr. 2ra-2427/15 instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ivanenco Valentin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivanenco Vladimir împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Ivanenco Valentin și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 09 februarie 2015, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 12 decembrie 2014, Ivanenco Valentin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că la 21 mai 2014 s-a adresat la Judecătoria Rîşcani, mun. Chișinău cu o contestație împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție şi deciziei nr. MAI 02 289066 din 08 octombrie 2013, emise de Inspectoratul de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău. Susține că contestația a parvenit în instanța de judecată la 02 iunie 2014 și prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 11 decembrie 2014, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată și depusă tardiv. Indică că examinarea contestației sale a durat o perioadă îndelungată fiind încălcat termenul de 30 de zile prevăzut de art.454 din Cod contravențional, deși cauza contravențională nu era una dificilă și nu a necesitat dispunerea efectuării expertizei. Mai afirmă că personal nu a tergiversat examinarea cauzei, ci dimpotrivă la 14 iulie 2014 a înaintat o cerere de accelerare a examinării contestației, întrucât ședințele de judecată se amânau pentru o perioadă îndelungată. Solicită constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei la contestația sa împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție şi deciziei Inspectoratul de Poliție Rîșcani, mun.

Chișinău nr. MAI 02 289066 din 08 octombrie 2013 și repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 euro. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 09 februarie 2015, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2015, a fost respins apelul declarat de către Ivanenco Valentin și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. 2 alin.(1), art. 4 alin.(1) din Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 87 din 21 aprilie 2011, care reglementează examinarea pricinii şi sarcina probațiunii şi care indică că sarcina probațiunii lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Justiției, iar sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare şi suportarea costurilor şi cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului.

Iar, cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța de apel a reținut că în speță se constată lipsa încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei contravenționale inițiate de Ivanenco Valentin, or, potrivit raportului prezentat instanței, motivul tergiversării examinării cauzei a avut loc în mare parte la solicitările lui Ivanenco Valentin, în baza cărora a fost amânate 80 % din totalul ședințelor judiciare desemnate pentru examinarea pricinii. La 29 iulie 2015, Ivanenco Valentin a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că instanța de apel la emiterea deciziei a apreciat în mod arbitrar probele anexate la materialele pricinii, încâlcind în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilit de art. 130 CPC, mai mult ca atât intimatul nu a prezentat nici o probă care ar confirma respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei contravenționale, cu toate că potrivit prevederilor a art.4 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, sarcina probațiunii lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Justiţiei, iar sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare îi revine reclamantului.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Ivanenco Valentin este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ivanenco Valentin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Ivanenco Valentin asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ivanenco Valentin ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Ivanenco Valentin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.