- Dosarul nr.
- 2ra-123/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 ianuarie 2015
- Părțile
- BC Moldova Agroindbank SA vs Jardan Parascovia, Jardan Vladimir
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-123/15 — Deposedrea, evacuarea şi vînzarea bunului ipotecat
dosar nr:2ra-123/15 prima instanţă - Judecătoria s.Rîşcani mun.Chişinău judecător – C.Vîrlan instanţa de apel - Curtea de Apel Chişinău judecători –Marina Anton, Elena Cobzac, Silvia Vrabii Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 21 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru şi Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de B.C.
,,Moldova- Agroindbank” S.A. împotriva lui Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir privind deposedarea, evacuarea şi vînzarea bunului ipotecat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, şi menţinută hotărârea Judecătoriei s.Rîşcani, mun.Chişinău din 19 martie 2012, prin care acţiunea a fost admisă integral, constată La data de 28 aprilie 2009, B.C. ,,Moldova-Agroindbank” S.A. s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir prin care a solicitat: - deposedarea pîrîtei Jaradan Parascovia de apartamentul nr.8 din str.Columna 54, mun.Chişinău, cu numărul cadastral 010042012705008; - transmiterea acestui bun imobil în posesia B.C.
,, Moldova-Agroindbank” S.A., pentru a fi vîndut; - evacuarea persoanelor şi a bunurilor din imobilul transmis în posesie fără acordarea altui spaţiu locativ precum şi încasarea din contul Parascoviei Jardan a cheltuielilor de judecare a pricinii. În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, în baza contractelor de credit nr. S06228 din 10.04.2006 şi nr. S07167 din 16.03.2007 pîrîta a primit de la reclamantă credite în sumă de 649000 lei şi respectiv 14 000 lei pentru efectuarea lucrarilor de finisare a apartamentului cu termenul final de rambursare 05.04.2021 şi, respectiv 20.02.2022. Mai indică reclamanta că, pentru asigurarea rambursării creditelor primite pîrîţii au ipotecat apartamentul în litigiu, acesta fiind evaluat de pîrîţi la preţul de 1 2367000 lei, iar la data de 06.02.2009 în baza contractelor nominalizate o datorie în mărime de 2182847, 85 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei s.Rîşcani, mun.Chişinău din 19 martie 2012, acţiunea înaintată de B.C. ,,Moldova-Agroindbank” S.A a fost admisă integral, fiind dispusă transmiterea silită în posesiunea B.C. ,,Moldova-Agroindbank” S.A. a bunului imobil cu nr.cadastral 010042012705008 şi anume apartamentul nr.8 situat în str.Columna 54, mun.Chişinău, pentru a fi vîndut silit, cu evacuarea debitorilor Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir şi a tuturor persoanelor care locuiesc în acest apartament şi a bunurilor lor, fără acordarea altui spaţiu locativ. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 17 aprilie 2012, Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir au declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotârîri, prin care acţiunea să fie respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir şi menţinută hotărârea Judecătoriei s. Rîşcani, mun.Chişinău din 19 martie 2012. La 29 octombrie 2014, Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014 şi hotărârii Judecătoriei s.Rîşcani, mun.Chişinău din 19 martie 2012, cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă.
În motivarea recursului, recurenţii Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea au invocat că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată – şi anume art.572 alin.(1) CPC, au interpretat eronat legea - art. 1236 Cod civil şi art.4 alin.(1) şi (2) al Legii nr.142 din 26.06.2008 cu privire la ipotecă şi au săvîrşit încălcări care duc la soluţionarea greşită a pricinii şi la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, în termen, avînd în vedere că copia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014 a fost expediată în adresa părţilor la 03 octombrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere (f.d.137).
La data de 05 decembrie 2014, în adresa intimatului - B.C. ,,Moldova- Agroindbank” S.A a fost expediată copia recursului declarat de Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea şi a fost înştiinţată despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La data de 30 decembrie 2014, intimata - B.C. ,,Moldova-Agroindbank” S.A a depus referinţă, solicitînd respingerea recursului declarat de Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, ca inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 2 Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Instanţa de recurs consideră că, argumentele invocate de către Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, în cererea de recurs, nu pot fi reţinute, deoarece nu denotă încălcarea sau aplicarea 3 eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.
1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Jardan Parascovia şi Jardan Vladimir, prin intermediul avocatului Noviţchi Olesea, se consideră, ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului Svetlana Novac judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4