2ra-70/15 — Încasarea salariului pentru reţinerea carnetului de muncă

prima instanță: S. Caraman, dosarul nr. 2ra-70/15 instanța de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi, ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Victor Felișcan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mocanu Gheorghe împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Floreşti-Gaz” cu privire la încasarea salariului pentru reținerea carnetului de muncă, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 02 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Floreşti-Gaz”, casată hotărârea Judecătoriei Floreşti din 11 aprilie 204 în partea încasării salariului pentru reținerea carnetului de muncă, în rest hotărârea a fost menținută, c o n s t a t ă: La 12 aprilie 2013, Mocanu Gheorghe a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Florești-Gaz” cu privire la încasarea salariului pentru reținerea carnetului de muncă.

În motivarea acţiunii a indicat că la 13 septembrie 2010, în baza ordinului nr. 452, a fost eliberat din serviciu de către angajator în temeiul art. 85 alin.(1) al Codului muncii, începând cu data de 19 septembrie 2010. Susține că din ziua demisiei și până la data înaintării cererii de chemare în judecată de către SRL „Florești-Gaz” nu i-a fost eliberat carnetul de muncă, pe motiv că dînsul a însușit careva bunuri materiale a întreprinderii, iar în acest sens a fost începută urmărirea penală nr. 2011328035, însă prin ordonanța Procuraturii raionului Soroca din 15 februarie 2013, a fost dispusă clasarea cauzei penale. Menționează că la 21 martie 2013, dânsul a expediat în adresa pârâtului o cerere prealabilă, prin care a solicitat restituirea carnetului de muncă şi achitarea salariului pentru întreaga perioadă de reținere a carnetului de muncă, însă, prin scrisoarea nr. nr. 261 din 27 martie 2013, ultimul i-a refuzat în soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară.

Solicită încasarea de la SRL „Floreşti-Gaz” în beneficiul său salariul mediu lunar pentru întreaga perioadă de reținere a carnetului de muncă pe perioada 14 septembrie 2010 până la 29 martie 2013, indemnizația pentru concediu anual și a celorlalte sume neachitate la eliberare, cât şi a cheltuielilor de judecată. La 16 octombrie 2013, Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Victor Felişcan, a depus o cerere de majorarea cuantumului pretențiilor, solicitând încasarea salariului pentru întreaga perioadă de reținere a carnetului de muncă până la data adoptării şi emiterii hotărârii judecătorești pe marginea acestui caz. Pe parcursul examinării pricinii, Mocanu Gheorghe a mai depus o cerere de concretizarea cerințelor, solicitând încasarea salariului până la 08 martie 2013, dată cînd dânsul a primit carnetul de muncă.

Prin hotărârea Judecătoriei Florești din 11 aprilie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la SRL „Florești-Gaz” în beneficiul lui Mocanu Gheorghe salariul mediu pentru reținerea eliberării carnetului de muncă în sumă de 70 269 lei, cheltuielile pentru asistența juridică în suma de 5 000 lei şi încasat din contul SRL „Florești-Gaz” în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de 2 109,07 lei, în rest acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 02 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de către SRL „Floreşti-Gaz”, casată hotărârea primei instanțe în partea încasării salariului pentru reținerea carnetului de muncă, în rest hotărârea a fost menținută.

În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. 2 alin.(1), art. 64, art. 81 alin.(1), art. 85 alin.(1) din Codul muncii, care reglementează încheierea și executarea contractului individual de muncă cât și încetarea acestuia, care indică că în cazul încetării contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, pentru motive de care legislația leagă posibilitatea acordării unor înlesniri și avantaje, înscrierea cu privire la încetarea contractului individual de muncă se efectuează cu indicarea acestor motive.

Cu referire la normele citate şi în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că în speță nu se poate constata vinovăția SRL „Floreşti-Gaz” în faptul reținerii carnetului de muncă , concluzionînd că pretinsa reținere nu a avut loc, or la materialele cauzei lipsesc careva probe pertinente și concludente, care ar demonstra faptul că fostul salariat a întreprins de bună-credință faptul preluării carnetului de muncă la momentul încetări relațiilor de muncă, sau ar fi pretins ulterior, în condițiile prescrise de lege, restituirea carnetului de muncă și din vina angajatorului, restituirea reală nu ar fi fost posibilă. Totodată, instanța de apel a conchis că cererea prealabilă din 21 martie 2013, (f.d.

9) și răspunsul la această cerere din 27 martie 2013 (f.d. 10), nu au capacitate de a demonstra în speța dată existența faptului reținerii carnetului de muncă, or, atât din conținutul cererii prealabile, cât și din conținutul răspunsului dat, nu se poate constata cu certitudine faptul că Mocanu Gheorghe, în calitate de fost salariat ar fi solicitat, iar SRL „Florești-Gaz” în calitate de angajator, ar fi refuzat eliberarea carnetului de muncă. La 03 noiembrie 2014, Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Felișcan Victor, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural.

Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei a omis să aplice prevederile art. 70, art. 86 din Regulamentul privind completarea, păstrarea şi evidența carnetului de muncă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1449 din 24 decembrie 2007, cât și pct. 9, din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației, ce reglementează obligația uneia dintre părțile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți și care indică că la încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se restituie salariatului în ziua eliberării din serviciu. Reținerea eliberării carnetului de muncă peste termenul prevăzut de lege constituie o privare ilegală de posibilitatea de a munci din partea angajatorului, de aceea acesta este obligat să compenseze persoanei respective salariul mediu ratat pentru toată perioada reținerii carnetului de muncă.

Se referă recurentul însusţinerea poziţiei sale şi la prevederile pct.44 al Regulamentului menționat, care stabileşte că angajatorul este obligat de a remite salariatului eliberat carnetul de muncă contra semnătură în fișa personală, precum şi în registrul evidenței carnetelor de muncă.

Angajatorul va purta răspundere pentru reținerea carnetului de muncă, cu excepția situației în care face dovadă că carnetul a fost reținut din cauza refuzului salariatului de a primi carnetul, astfel, reieșind din norma citată, nu este admisibilă dovada primirii carnetului prin proba cu martori, fiind necesară semnătura salariatului, însă, în cazul refuzului salariatului de a semna, angajatorul nu va elibera carnetul de muncă, dar va întocmi un act în formă scrisă, semnat de cel puțin doi martori, prin care se va constata refuz de semnare și implicit, de primire a carnetului, după care, angajatorul va expedia imediat salariatului eliberat o scrisoare recomandată cu propunerea de a-şi ridica carnetul.

Susține că conform normelor menţionate, legea prevede expres obligația ca angajatorul să restituie carnetul de muncă în ziua eliberării fără a lăsa loc de interpretări și nu există vreun act întocmit în formă scrisă prin care să fie consemnat refuzul său de a primi carnetul de muncă, iar obligația de a consemna refuzul nu poate fi substituit prin proba cu martori cât, mai mult că și în Registrul de evidență a circulației carnetelor de muncă în drept cu numărul de ordine 468 - Mocanu Gheorghe, în funcție de șef de depozit, la rubrica nr. 14 „Semnătura posesorului pentru primirea carnetului de muncă” lipsește semnătura sa, de asemenea lipsește orice altă mențiune în privința primirii sau refuzului de a primi carnetul de muncă.

Consideră că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că în cadrul relațiilor de muncă drepturile se exercită și obligațiile se execută de bună- credință, prin pretindere, dar nu prin impunere, iar angajatorii nu sânt îndreptățiți la desființarea relațiilor de muncă cu salariații lor să-i impună pe ultimii să preia carnetul de muncă, ci numai sunt obligați să elibereze carnetul de muncă, în măsura în care există faptul real al preluării din partea foștilor salariați.

În opinia sa prima instanță la emiterea hotărârii just a concluzionat că şa caz s-a constatat cu certitudine că dânsul nu a refuzat să primească carnetul de muncă la data eliberării, or, în acest sens nu există nici un proces-verbal întocmit de angajator precum că salariatul refuză să primească carnetul de muncă, mai mult, în ședința de judecată s-a stabilit cu certitudine că dânsul a activat la filiala „Soroca-Gaz” situată în orașul Soroca, unde a şi luat cunoștință cu ordinul de eliberare, însă, carnetul său de muncă se afla în orașul Florești, iar la data eliberării din funcție acesta nici nu a fost înștiințat despre locul aflării carnetului său de muncă.

Mai invocă că instanţa de apel la adoptarea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume dispozițiile art. 130 alin.(3) CPC, care indică că fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficientă pentru soluționarea pricinii.Or, faptul că carnetul nu a fost înmânat salariatului se confirmă şi prin înscrisul prezentat de către intimat și anume „Anexa 16 - Borderoul salarial, Anexa Nr.1 la ordinul de plată nr. 1991 din 12 octombrie 2010, transfer salariu pentru angajați din contul nr.2794101610529200 Lista Angajaților” deoarece, dânsul nu putea figura în lista angajaților din ordinul de plată din 12 octombrie 2010, pe motiv că raporturile sale de muncă au încetat la 14 septembrie 2014. La fel, invocă că în speţă urmau a fi aplicate prevederile art.6 Convenția OIM nr. 95 din 01 iulie 1949, asupra protecției salariului, care indică că se interzice celui care angajează să restrângă în orice fel libertatea lucrătorului de a dispune după voia sa de propriul salariu, iar intimatul prin acțiunile sale a încălcat prevederile art. 12 alin.(2) al Convenției menționate, care indică că la desfacerea contractelor de muncă, lichidarea finală a întregului salariu datorat va fi efectuată în conformitate cu legislația națională,

cu prevederile unui contract colectiv ori cu cele ale unei hotărâri arbitrate sau, în lipsa acestora, într-un termen rezonabil, ţinându-se seama de dispozițiile contractului individual de muncă. Mai consideră că instanța de apel a emis decizia contestată şi cu încălcarea prevederilor art. 26 alin.(3) din Constituția RM, care indică că în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, însă, dânsul a fost citat în Curtea de Apel Bălți pentru data de 02 octombrie 2014, ora 09:00, pe cînd reprezentantul său, începând cu ora 8.30, se afla în cadrul altui proces în instanța de apel, însă la ora stabilită nu a fost începută ședința de judecată, ceea ce permite părții conform art. 197 CPC să plece din instanța de judecată.

Susține că la ora 10.15 ședința de judecată nu începu-se şi din acest motiv, la ora 10.20, în holul instanței, reprezentantul său a depus la grefier o cerere motivată de acordare a unei întreruperi de la 10.20 - 11.00, însă, la ora 10.40 completul deja se retrase în camera de deliberare, astfel, instanța de apel cu vehemență a neglijat cererea de acordare a unei întreruperi, în pofida faptului că a început ședința cu întârziere de 1 oră 30 minute, respectiv, este eronat argumentul instanței, precum că reprezentantul său a părăsit sala de judecată, invocând implicarea acestuia în alte servicii.

Totodată consideră că instanța de apel urma să aplice la caz şi prevederile art. 118 CPC și art.89 alin. (2) din Codul muncii, care indică că la examinarea litigiului individual de muncă de către instanța de judecată, angajatorul este obligat să dovedească necesitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului, din sensul cărora rezultă că, sarcina de a dovedi legalitatea acțiunilor sale îi revine angajatorului, cu toate acestea dânsul a avut un rol activ şi prin cereri de reclamare a probelor a solicitat de la intimat un şir de acte confirmative pe care le deținea doar ultimul și anume contractul colectiv, registrul de evidență a circulației carnetelor de muncă, fișa personală a angajatului nr.468, extras din contul bancar, datele despre salariu etc. Menţionează că instanţa de apel la argumentarea concluziilor sale s-a bazat dpar pe poziţia intimatului precum că pe perioada reținerii carnetului de muncă, dânsul a activat în cadrul Gimnaziul Tehnologic, deoarece, potrivit prevederilor art. 57 alin.(l) lit. b) din Codul Muncii, la încheierea contractului individual de muncă, persoana care se angajează prezintă angajatorului carnetul de muncă, cu excepția cazurilor când persoana se încadrează în câmpul muncii pentru prima dată sau se angajează la o muncă prin cumul, respectiv, dânsul a fost în imposibilitate să se angajeze la muncă de bază,

pe motivul lipsei carnetului său de muncă. La 24 decembrie 2014 SRL „Floreşti Gaz” a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului declarat de către Mocanu Gheorghe în raport cu materialele pricinii civile şi obiecţiile intimatului SRL „Floreşti Gaz”, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Felișcan Victor nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv NUMAI asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Felișcan Victor, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Felișcan Victor, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Mocanu Gheorghe, reprezentat de avocatul Felișcan Victor, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva