2ra-147/15 — Încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată

dosarul nr.2ra-147/15 prima instanţă: I. Goncearuc instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Boj Dumitru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Boj Dumitru împotriva lui Tîron Leonid cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Boj Dumitru şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 18 aprilie 2014, de respingere a acţiunii ca fiind tardivă, c o n s t a t ă: La data de 17 februarie 2014, reclamantul Boj Dumitru a depus cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Tîron Leonid cu privire la încasarea datoriei în mărime de 3000 dolari şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 04 ianuarie 2004 a împrumutat pârâtului Tîron Leonid suma de 6000 dolari SUA la 2,5 %, pentru ca ultimul să-şi desfăşoare activitatea economică. Pînă la data de 04 ianuarie 2008 pîrîtul a achitat în adresa reclamantului suma de 3500 dolari SUA în calitate de sumă procentuală, însă pentru anii 2006-2007 careva sume procentuale cît şi de bază nu au fost achitate, astfel că s-a formal o datorie de 9000 dolari SUA. Mai invocă reclamantul că la dala de 15 ianuarie 2008, pârâtul Tîron Leonid a restituit reclamantului suma de 6000 dolari împrumutată acestuia pentru activitate economică, iar suma procentuală în mărime de 3000 dolari el a promis să o achite pînă la data de 01 decembrie 2008, fapt pe care nu l-a făcut pînă la data depunerii cererii de chemare în judecată.

Motivează reclamantul că a încercat de nenumărate ori să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, însă la ultima întâlnire din data de 03 mai 2013, în prezenta mai multor 1 persoane, printre care şi Palcinschii Iurie, pârâtul a promis că va restitui suma datorată reclamantului, după ce vor face împreună nişte chestiuni care ţin de arendă, iar la momentul când reclamantul a refuzat relaţiile de arendă cu pârâtul, ultimul a declarat că nu-i va mai restitui nimic. Indică reclamantul că la dala de 23 mai 2013 a depus o plângere la Procuratura r-ului Floreşti, pentru pornirea cauzei penale pentru excrocherie în privinţa lui Tîron Leonid, iar la data de 10 iunie 2013, de către ofiţerul de urmărire penală, Ceapa M. a fost luată explicaţia de la pîrît prin care acesta a recunoscut existenţa datoriei faţă de reclamant, pe care urma să o dezbată din plata de arendă pe care ar fi urmat să o achite în rezultatul relaţiilor de arendă preconizate.

Prin urmare, ţinînd cont de explicaţia nominalizată mai sus, prin care pârâtul a recunoscut existenţa datoriei faţă de reclamant, ultimul s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat încasarea în beneficiul său a datoriei în mărime de 3000 dolari şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea judecătoriei Floreşti din 18 aprilie 2014, s-a respins cererea lui Boj Dumitru împotriva pârâtului Tîron Leonid cu privire la încasarea datoriei si a cheltuielilor de judecată suportate, integral pe motivul omiterii termenului de prescripţie astfel, ca depusă tardiv. La 05 mai 2014, Boj Dumitru a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Floreşti din 18 aprilie 2014. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Boj Dumitru şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 18 aprilie 2014, de respingere a acţiunii ca fiind tardivă.

La 18 noiembrie 2014, Boj Dumitru a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 18 aprilie 2014, cu emiterea unei hotărîri noi de admitere a acţiunii integral. În motivarea recursului, recurentul Boj Dumitru a invocat că instanţele de judecată au ignorat prevederile art. 277, 281 alin. (2) şi (3) Cod civil şi astfel nu au aplicat legea care trebuia să o aplice, prin urmare normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat. Examinând cererea de recurs declarată de Boj Dumitru, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat 2 în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod 3 direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Boj Dumitru ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Boj Dumitru se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 4