2ra-3313/14 — Încasarea salariului, indemnizaţiei de concediu, compensaţiei pentru perioad absenţei forţate de la muncă şi în locul restabilirii în funcţie pena

prima instanță: N. Corcea dosarul nr. 2ra-3313/14 instanța de apel: E. Ababei, G Polivenco, E. Răţoi DECIZIE 17 decembrie 2014 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druță Tamara Chişca-Doneva examinînd recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Iurcu Ana”, reprezentată de către avocatul Popescu Dorin, în pricina civilă la cererea de chemare a lui Uncu Vasile împotriva Întreprinderii Individuale „Ciobanu Ana-Comerț” cu privire la încasarea salariului, indemnizației de concediu, compensației pentru lipsa forțată de la muncă, compensației în locul restabilirii la muncă, prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 27 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Uncu Vasile, casată hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 04 decembrie 2013, în partea respingerii cerințelor cu privire la încasarea suplimentului pentru întîrzierea achitării plăților salariale și emisă o nouă hotărîre în această parte prin care cerințele au fost admise integral, în rest hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 04 decembrie 2013 a fost menținută, c o n s t a t ă: La 04 aprilie 2012, Uncu Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎI „Ciobanu Ana-Comerț” cu privire la încasarea salariului, indemnizației de concediu, compensației pentru perioada de absență forțată de la muncă,

compensației în locul restabilirii la muncă și prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2011 în urma unei înțelegeri verbale fără a semna un contract de muncă a început să activeze în calitate de jurist în cadrul ÎI „Cibanu Ana-Comerț” cu un salariu lunar de 4000 de lei. Menționează că în legătură cu faptul că nu și-a îndeplinit formalitățile pentru pensie, la data de 01 martie 2011, la cererea sa a fost semnat contractul individual de muncă. Susține că în luna septembrie 2011, angajatorul i-a adus la cunoștință că nu are nevoie de serviciile juristului, iar pentru perioada ianuarie – august 2011, în care a fost angajat, pârâtul nu i-a achitat salariul.

Solicită reclamantul încasarea de la ÎI „Iurcu Ana” în beneficiul său a salariului neachitat în sumă de 32 000 lei, compensația pentru perioada de absenţă forţată de la muncă în sumă de 4 000 lei lunar, indemnizația de concediere în sumă 2 666 lei, compensaţia în locul restabilirii la muncă în sumă de 40 000 lei şi suplimentul pentru întîrzierea achitări plăților salariale. Conform Deciziei privind înregistrarea modificării datelor din Registrul de Stat al întreprinzătorilor individuali din 26 decembrie 2012, denumirea completă a Întreprinderii Individuale „Ciobanu Ana-Comerț” a fost modificată în Întreprinderea Individuală „Iurcu Ana” (f.d. 85) La 30 septembrie 2013, Uncu Vasile a depus o cerere suplimentară prin care suplimentar la cerințele înaintate în cererea inițială a mai solicitat încasarea prejudiciului moral în sumă de 4 000 lei, indemnizația de eliberare din funcție în mărime de 4 000 lei și cheltuielile de transport în sumă de 260 lei (f.d.

107). Astfel, în final solicită reclamantul Uncu Vasile încasarea din contul ÎI „Iurcu Ana” salariul neachitat în sumă de 32 000 lei, compensația pentru perioada de absenţă forţată de la muncă în sumă de 4 000 lei lunar, indemnizația de concediere în sumă 2666 lei, compensaţia în locul restabilirii la muncă în sumă de 40 000 lei, suplimentul pentru întîrzierea achitării plăților salariale, prejudiciul moral în sumă de 4 000 lei, indemnizația de eliberare din funcție în mărime de 4 000 lei și cheltuielile de transport în sumă de 260 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 04 decembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la ÎI „Iurcu Ana” în beneficiul lui Uncu Vasile salariul neachitat în mărime de 12 000 lei, indemnizația pentru concediu nefolosit în mărime de 952 lei și indemnizația de eliberare de la serviciu în mărime de 4 000 lei, în rest cerințele au fost respins ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 27 mai 2014 a fost admis apelul declarat de către Uncu Vasile, casată hotărârea primei instanțe în partea respingerii cerințelor cu privire la încasarea suplimentului pentru întîrzierea achitări plăților salariale și emisă o nouă hotărîre în această parte, prin care cerințele au fost admise şi încasat de la ÎI „Iurcu Ana” în beneficiul lui Uncu Vasile suplimentul pentru întârzierea achitării plăților salariale în perioada 01 iunie 2011 - 04 decembrie 2013 în mărime de 15492,30 lei și în beneficiul satului taxa de stat în mărime de 464,76 lei, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 12 septembrie 2014, ÎI „Iurcu Ana”, reprezentat de către avocatul Popescu Dorin, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, din motiv că la examinarea cauzei instanța nu a aplicată legea care trebuia să fie aplicată, aplicînd o lege ce nu trebuia aplicată și a comis erori care au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Susține că din materialele cauzei și din decizia instanței de apel rezultă cu certitudine faptul că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 04 ianuarie 2013, însă cererea de apel a fost depusă la dat de 09 ianuarie 2014, respectiv, cu omiterea termenului de declarare a apelului prevăzut de art. 362 alin.(1), (3) CPC.

Consideră că în situația în care Uncu Vasile nu a solicitat, repunerea în termen a cererii de apel, instanța urma să restituie apelul ca fiind depus tardiv, însă instanța de apel a examinat apelul în fond încălcând prevederile art. 6 alin.(1), art. 13 din Convenția CEDO, ce reglementează dreptul al un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv. Totodată cu referire la prevederile art. 9 lit. f) al Hotărârii Plenului CSJ, cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează obligația uneia dintre părțile contractului individual de muncă de a repara prejudicial cauzat celeilalte părți nr. 11 din 03 octombrie 2005, menționează că salariatului i se plătește suplimentar pentru fiecare zi de întârziere 0,1 la sută din suma neplătită în termen doar în cazul existenței vinei angajatorului ca o condiție obligatorie prevăzută de lege.

Susține însă că instanța de apel nu s-a expus asupra vinei angajatorului și a lăsat fără apreciere faptul că intimatul s-a adresat către întreprindere să fie angajat la muncă, din motiv că avea nevoie de stagiu de muncă pentru a ieși la pensie și în acest sens a asigurat administratorul întreprinderii că contractul individual de muncă, care va fi încheiat între intimat și întreprindere este unul fictiv, fără ca să producă careva efecte juridice cu atît mai mult că întreprinderea la acel moment nu avea nevoie de jurist, iar intimatul era deja angajat la SA „Constructorul”. Mai afirmă recurentul că instanța de apel la emiterea deciziei, a ignorat prevederile art. 373 CPC şi nu a verificat circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii şi nu au apreciat probele care au fost anexate de către întreprindere la materialele pricini.

Indică că întreprinderea nu avea nevoie de jurist, iar Uncu Vasile a fost concediat în conformitate cu art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în legătură cu reducerea statelor de personal, începând cu 01 iunie 2011, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 88 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, fapt confirmat prin ordinele nr. 168 a, din 31 martie 2011, nr. 184 din 01 iunie 2011, ordinul nr. 170 a din 01 aprilie 2011 și actul privind constatarea faptului refuzului salariatului de a face cunoștință sub dare de semnătură cu ordinul de preavizare sale despre reducerea locului de muncă ocupat, din 01 aprilie 2011. Invocă că intimatului i s-a adus la cunoștință sub semnătură cu 2 luni înainte despre reducerea funcției de jurist și ordinul nr. 170 a din 01 aprilie 2011 cu privire la preavizarea și înștiințarea despre reducerea statelor precum și faptul că începând cu data de 01 iunie 2011, va fi concediat, însă din motiv că a refuzat de a lua cunoștință cu ordinul, la 01 aprilie 2011, a fost întocmit actul privind constatarea faptului refuzului salariatului de a face cunoștință sub dare de semnătură cu ordinul de preavizare despre reducerea locului de muncă ocupat.

Susține că Uncu Vasile, nici până la preavizare nici după refuzul de a semna ordinul nr. 170 a din 01 aprilie 2011 nu s-a prezentat în cadrul întreprinderii și nu a solicitat achitarea cărorva plăti salariale sau de altă natură. La fel, consideră că speță dată nu sunt aplicabile prevederile art. 330 alin. (2) din Codul muncii, or, lipsește vina întreprinderii în reținerea plăților salariale și de altă natură, iar contractul individual de muncă nr. 71, din 01 martie 2011 încheiat între întreprindere și intimat are un caracter formal.

Apreciază ca neîntemeiate și cerințele intimatului cu privire la încasarea indemnizației de concediu nefolosit în mărime de 952 lei, deoarece, potrivit art. 115 alin. (1) din Codul muncii, concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaților după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă, însă, conform probelor anexate la materialele cauzei, intimatul a fost concediat după ce au expirat 3 luni de muncă, ceia ce nu-i acordă dreptul la concediu și respectiv, nu beneficiază de indemnizație de concediu. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 27 mai 2014, a fost recepționată de ÎI „Iurcu Ana” la data de15 iulie 2014, fapt ce se confirmă prin Avizul de recepție CN 7 ce se conține în materialele cauzei (f.d.

173). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 septembrie 2014 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 358 alin. (1) CPC, hotărîrile pronunţate în prima instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel la curţile de apel de drept comun. La caz se constatat că înaintând acţiunea în judecată împotriva ÎI „Cioanu Ana- Comerț” (actualmente ÎI „Iurcu Ana”) Uncu Vasile a solicitat încasarea salariului neachitat în sumă de 32 000 lei, compensației pentru perioada de absenţă forţată de la muncă în sumă de 4 000 lei lunar, indemnizației de concediere în sumă de 2 666 lei, compensaţiei în locul restabilirii la muncă în sumă de 40 000 lei, suplimentului pentru întîrzierea achitării plăților salariale, prejudiciului moral în sumă de 4 000 lei, indemnizației de eliberare din funcție în mărime de 4 000 lei și a cheltuielilor de transport în sumă de 260 lei.

Prima instanţă, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, dispunînd încasarea din contul ÎI „Iurcu Ana” în beneficiul lui Uncu Vasile a salariului neachitat în sumă de 12 000 lei, îndemnizației pentru concediul nefolosit în mărime de 952 lei și îndemnizației pentru eliberarea de la serviciu în mărime de 4 000 lei, iar în rest a respins cerințele ca neîntemeiate. Este cert și faptul că nefiind de acord cu hotărîrea pronunțată de prima instanță la data de 09 ianuarie 2014, Uncu Vasile a contestat-o cu cerere de apel.

Judecând apelul declarat de către Uncu Vasile, instanţa de apel concluzionînd că prima instanță a interpretat eronat prevederile art. 330 alin. (2) din Codul muncii, a considerat necesar de a admite apelul, a casa hotărârea primei instanţe în partea respingerii cerințelor cu privire la încasarea suplimentului pentru întîrzierea achitării plăților salariale, și a pronunța în această parte o nouă hotărâre, cu privire la admiterea acestui capăt de cerere, iar în rest menţinînd hotărârea primei instanţe. Iar, la data de 12 septembrie 2014, ÎI „Iurcu Ana” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitînd admiterea recursului casarea decizie instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

La acest segment se va remarca că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, casarea cărei se solicită prin recurs înaintate de ÎI „Iurcu Ana”, a fost examinată şi admisă cererea de apel depusă şi semnată de Uncu Vasile, astfel fiind cert, că ÎI „Iurcu Ana” nu a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Sîngerei din 04 decembrie 2013. Prin urmare, se menţionează că ÎI „Iurcu Ana” n-a contestat hotărârea primei instanţe cu apel, iar reieșind din prevederile art. 429 alin. (4) CPC, care direct statuează că nu pot fi atacate cu recurs hotărârile în a căror privinţă persoanele indicate la art. 430 nu au folosit calea de apel, din moment ce legea prevede această cale de atac, ÎI „Iurcu Ana”, nu este în drept să declare recurs împotriva deciziei instanţei de apel în partea prin care hotărârea primei instanţe a fost menţinută, or, ÎI „Iurcu Ana” este în drept să declare apel împotriva deciziei instanței de apel doar în partea în care a fost casată hotărîrea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărîre prin care cerințele lui Uncu Vasile cu privire la încasarea suplimentului pentru întîrzierea achitării plăților salariale au fost admise.

Sub acest aspect, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, va da apreciere numai pretenţiilor ce ţin de încasarea suplimentului pentru întîrzierea achitării plăților salariale. Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, pe când prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia netemeiniciei cerinţei a lui Uncu Vasile cu privire la încasarea plăţii pentru suma neplătită în termen în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere.

În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că din materialele dosarului rezultă cu certitudine că prin ordinul nr. 162 din 01 martie 20011 cu privire la personal în temeiul cererii depuse Uncu Vasile a fost angaja în cadrul ÎI „Ciobanu Ana- Comerț” (actualmente ÎI „Iurcu Ana”) în funcția de jurist începînd cu data de 01 martie 2011 cu un salariu lunar de 4 000 lei (f.d. 79). Tot materialul probator atestă că prin ordinul nr. 184 din 06 iunie 2011, Uncu Vasile a fost eliberat din funcția deținută în conformitate cu art. 86 lit. c) Codul muncii, în legătură cu reducerea statelor de personal din unitate (f.d.

83). Prin urmare, înaintînd acţiune în judecată Uncu Vasile a solicitat încasarea salariului neachitat în sumă de 32 000 lei, compensației pentru perioada de absenţă forţată de la muncă în sumă de 4 000 lei lunar, indemnizației de concediere în sumă de 2 666 lei, compensaţiei în locul restabilirii la muncă în sumă de 40 000 lei, suplimentului pentru întîrzierea achitării plăților salariale, prejudiciului moral în sumă de 4 000 lei, indemnizației de eliberare din funcție în mărime de 4 000 lei și a cheltuielilor de transport în sumă de 260 lei. Iar prin hotărîrile judecătoreşti cerinţele intimatului au fost admise parţial şi încasat din contul ÎI „Iurcu Ana” în beneficiul lui Uncu Vasile salariul neachitat în sumă de 12 000 lei, îndemnizației pentru concediul nefolosit în mărime de 952 lei și îndemnizației pentru eliberarea de la serviciu în mărime de 4 000 lei, iar în rest a respins cerințele ca neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 330 alin. (2) Codul muncii, în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art.142), a indemnizaţiei de concediu (art.117), a plăţilor în caz de eliberare (art.143) sau a altor plăţi (art.123, 124, 127, 139, 186, 227 lit. j), 228 alin.(8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen. În sensul normei enunţate, care are incidenţă la caz, este de înţeles că compensaţia de întârziere, conform art. 330 alin. (2) Codul muncii, se va calcula pentru fiecare sumă neachitată, începând cu termenul de la care suma dată a devenit certă, exigibilă şi scadentă şi anume se va plăti suplimentar pentru fiecare zi de întârziere din suma neplătită în termen, doar în cazul existenţei vinei angajatorului ca o condiţie obligatorie prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale indicate.

Pe cînd la caz, s-a constat că suma salariului pretinsă de Uncu Vasile, pe parcursul judecării pricinii a fost una litigioasă, respectiv nefiind una certă, exigibilă şi scadentă, ceea justifică în speţă lipsa temeiului de drept pentru încasarea plăţilor aferente reţinerii drepturilor salariale. În asemenea împrejurări, instanţa de recurs consideră că cerinţele lui Uncu Vasile cu privire la încasarea penalităţilor pentru reţinerea salariului sunt neîntemeiate şi corect au fost respinse de către prima instanţă. În conexiunea celor se constată că instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a respins pretenţia acţiunii cu privire la încasarea penalităţilor pentru reţinerea salariului.

Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Iurcu Ana”. Se casează decizia Curţii de Apel Bălți din 27 mai 2014 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 04 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare a lui Uncu Vasile împotriva Întreprinderii Individuale „Ciobanu Ana-Comerț” cu privire la încasarea salariului, indemnizației de concediu, compensației pentru lipsa forțată de la muncă, compensației în locul restabilirii la muncă, prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulie Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druță Tamara Chişca-Doneva