Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-429/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 decembrie 2014
Părțile
Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
Pe scurt
Cazurile în care nu se dă curs cererii; restituirea cererii de recurs

3r-429/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (judecător M.Ciugureanu) dosar nr. 3r-429/14 DECIZIE 17 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componență: Președinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală examinând fără participarea părților recursul declarat de către Arseni Vladimir, în cauza civilă la acțiunea înaintată de către Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale privind contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014, prin care a fost restituită contestația depusă de către Arseni Vladimir, a c o n s t a t a t: La 22.11.2014, Arseni Vladimir a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC) prin care a solicitat verificarea legalității hotărârii adoptate de CEC la 18.11.2014 cu privire la contestațiile nr.AP 9/84 din 12.11.2014 și nr.AP 9/92 din 14.11.2014 depuse de reprezentanții cu drept de vot consultativ din partea partidelor politice în cadrul CEC.

În motivarea acțiunii, a indicat că CEC a adoptat la 18.11.2014 hotărârea cu privire la contestația nr.AP 9/84 din 12.11.2014 depusă de către Raileanu Nicolae, reprezentant al Partidului Politic Mişcarea Populară Antimafie în CEC şi contestația nr.AP 9/92 din 14.11.2014 depusă de către Russu Alina, reprezentant al Partidului Comuniștilor din RM, ambii cu drept de vot consultativ în cadrul CEC. La 21.11.2014 a înregistrat o cerere cu nr. CEC 9/453 prin care a solicitat eliberarea copiilor hotărârilor CEC, anexelor şi actelor care au stat la baza emiterii hotărârilor CEC din data de 18.11.2014, însă așa și nu le-a primit. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24.11.2014, nu s-a dat curs contestației depuse de Arseni Vladimir, fiindu-i acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor depistate de instanță.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26.11.2014 a fost restituită contestația pe motivul că reclamantul nu a înlăturat neajunsurile indicate de instanță în încheierea din 24.11.2014. Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel din 26.11.2014, Arseni Vladimir a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi examinarea contestației sau remiterea cauzei pentru judecare la Curtea de Apel Chişinău. În motivarea recursului a menționat că prin restituirea cererii de chemare în judecată este ignorat art.6 și 13 CEDO, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Verificând legalitatea încheierii atacate cu recurs în raport cu materialele dosarului, circumstanțele pricinii și normele de drept aplicabile prezentei cauze, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Arseni Vladimir este neîntemeiat și urmează a fi respins, cu menținerea încheierii emise la 26.11.2014 din următoarele considerente. Potrivit art.427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să mențină încheierea. În corespundere cu normele de drept aplicabile cauzei, instanța de recurs menționează că potrivit art.68 alin.(6) Cod Electoral „Împotriva hotărârii instanţei de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunțare.

Prin prisma acestei norme instanța de recurs constată că cererea de recurs este depusă în termen legal, deoarece la materialele cauzei nu sunt date că recurentul a recepționat pentru cunoștință copia încheierii instanței de apel din 26.11.2014. Conform art.67 alin.(5) Cod Electoral „Contestațiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ”. Potrivit art.68 alin.(1) Cod Electoral „Instanţa de judecată adoptă şi pronunță hotărîrea în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ”, iar la alin.(7) este stabilit că „Recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză”.

După cum rezultă din materialele dosarului, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24.11.2014 nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată în legătură cu necesitatea lichidării neajunsurilor indicate de instanță, fiindu-i acordat reclamantului un termen până la 26.11.2014, ora 09:00. Ulterior, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26.11.2014 a fost restituită cererea de chemare în judecată pentru că reclamantul nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea din 24.11.2014. Or, potrivit art.168 alin.(2) CPC „Judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare verifică dacă aceasta întrunește exigențele prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește exigențele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1)”.

Dispozițiile art.171 alin.(1) CPC, prevăd că „După ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condițiile art.166 şi 167 alin.(1) lit. a), b), c) şi e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicând persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordând-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor”. Conform normelor de drept menționate, instanţa de recurs constată că reclamantul Arseni Vladimir nu a înlăturat neajunsurile expuse în încheierea din 24.11.2014 şi anume: acţiunea nu conține expunerea referitoare la esența încălcării prin actul contestat a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului sau pericolul încălcării acestora, fiind expusă doar o mențiune generală privind încălcarea drepturilor reclamantului, ce nu constituie esența încălcării.

De asemenea, contestația înaintată nu conține expunerea circumstanțelor de fapt pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, respectiv circumstanțele în care actul contestat a fost obținut de către reclamant şi probele de care reclamantul dispune la momentul depunerii acţiunii. Totodată, contrar prevederilor art. 167 lit.a) CPC şi art. 19 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ, reclamantul Arseni Vladimir nu a anexat la contestația înaintată copia certificată a actului contestat sau originalul acestuia, copiile cererilor înaintate de reclamant ce au legătură cu actul contestat, în cazul în care acesta a fost 2 emis ca urmare a înaintării vreunei cereri, alte înscrisuri de care dispune reclamantul aferente actului contestat.

În asemenea circumstanțe, instanţa de recurs apreciază că acțiunile reclamantului just au fost calificate de Curtea de Apel Chişinău, prin încheierea din 26.11.2014, ca o neîndeplinire a neajunsurilor indicate în încheierea din 24.11.2014. Astfel, instanța de recurs ajunge la concluzia că este întemeiată încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26.11.2014 prin care cererea a fost restituită reclamantului, fapt ce impune respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea încheierii. În conformitate cu art.art: 427 lit.a), 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de către Arseni Vladimir.

Se menține încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014, în cauza civilă la acțiunea înaintată de către Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale privind contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.