- Dosarul nr.
- 2ac-258/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 decembrie 2014
- Părțile
- Kuchai Bohdan, Reabcenco Roman vs Dobos Ruslan, SA Asito
- Pe scurt
- Temeiurile stramutarii cauzei
2ac-258/14 — Repararea prejudiciului
Dosarul nr. 2ac-258/14 Prima instanţă: Curtea de Apel (jud. M.Anton )
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE AL REPUBLICII MOLDOVA
ÎNCHEIERE 17 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în următoarea componenţă: Preşedintele, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinînd cererea de strămutare a pricinii la o altă instanţă egală în grad depusă de către Kucai Bohdan, c o n s t a t ă : La data de 30 august 2013, Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman au depus în instanța de judecată cerere împotriva CIA „ASITO” SA, Doboş Ruslan privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de asigurare cu pensii suplimentare. În motivarea acţiunii Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman au indicat că în urma investigaţiilor efectuate au constatat că în anul 1991 CIA „ASITO” S.A.
a elaborat un produs nou - asigurarea cu pensie suplimentară. Condiţiile de asigurare de pensie suplimentară au fost aprobate prin hotărârea Consiliului de Administraţie al Companiei „ASITO”, nr. 63 din 22 noiembrie 1993. Acest produs a fost lansat pe piaţa asigurărilor în anul 1994. Mai indică Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman că beneficiarii produsului nominalizat - persoanele asigurate, în schimbul unei prime de asigurare neînsemnate, obţineau dreptul la pensia suplimentară lunară egală sau chiar mai mare decât valoarea primei de asigurare unice achitate. Menţionează Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman că în prezent CIA „ASITO” S.A. este obligată să achite beneficiarilor de asigurare, doar pe parcursul unui singur an pensia ce depășește de 10-15 ori mărimea primei de asigurare achitate, care urmează a fi achitată pe viaţă.
Reclamanții menţionează, că din informaţia primită la interpelarea adresată CIA „ASITO” S.A. din 29 iulie 2013 a constatat că pîrîtul de la momentul încheierii contractelor era în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile contractuale, circumstanţă evidentă atât pentru persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul Companiei, cât şi persoanelor care au contractat acest produs, întrucât efectuarea contraprestaţiei, care de 15-20 ori depăşeşte mărimea primelor de asigurare acumulate, este imposibilă, în condiţiile economiei de piaţă. Consideră Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman că aceste contracte de asigurare cu pensie suplimentară contravin normelor imperative ale legislaţiei şi sunt lovite de nulitate absolută.
Au solicitat Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman constatarea nulităţii actelor juridice - contractelor de asigurare cu pensie suplimentară încheiate între CIA „ASITO” S.A. şi asiguraţi în perioada 1994-2005 în baza condiţiilor de pensie suplimentară, aprobate prin hotărârea Consiliului de Administraţie al Companiei „ASITO”, nr. 63 din 22 noiembrie 1993 cu completările şi modificările ulterioare. Prin încheierea din data de 16.10.2014 a judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, cererea lui Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman a fost scoasă de pe rol. La data de 30.10.2014, Kuchai Bohdan a depus recurs împotriva încheierii privind scoaterea cererii de pe rol. Cauza dată a fost transmisă Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de recurs și repartizată judecătorului M.Anton.
La data de 08.12.2014, Kuchai Bohdan a depus cerere privind strămutarea examinării cererii de recurs împotriva încheierii din data de 16.10.2014 a judecătoriei Botanica, mun.Chișinău la o altă instanță egală în grad. În motivarea cererii de strămutare s-a invocat că în cadrul examinării anterioare a cauzei, au fost depuse mai multe cereri de recurs împotriva încheierilor instanței de fond de către alți participanți la proces. Instanța de apel la examinarea acestora, nu l-a anunțat și nu i-a dat posibilitatea să facă cunoștință cu cererile de recurs și să depună referință. Indică recurentul că există o bănuială rezonabilă privind părtinirea judecătorilor și pentru a exclude acest fapt, solicită strămutarea examinării cererii de recurs împotriva încheierii din data de 16.10.2014 a judecătoriei Botanica, mun.Chișinău la o altă instanță de grad egal.
Și-a întemeiat Kuchai Bohdan cererea de strămutare a examinării pricinii pe prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin.(4) CPC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de strămutare înaintată de către Kuchai Bohdan, urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (4) CPC, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. lit. d), e), f) şi g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. În speță, se reţine că Kuchai Bohdan solicită strămutarea judecării pricinii la o altă instanță de același grad, pe motiv că are îndoieli privind obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău.
Cu referire la prevederile menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie apreciază drept neîntemeiată cererea de strămutare, deoarece argumentele aduse nu se încadrează în prevederile art. 43 CPC. Or, invocarea de către Kuchai Bohdan a comportamentului preconceput al judecătorilor din Curtea de Apel Chișinău prin care se pune la îndoială obiectivitatea acestora și imparțialitatea de care urmează să dea dovadă la examinarea pricinii, este pur declarativă, fiind la nivel doar de suspiciune, poziţie contrară prevederilor art. 43 CPC. Mai mult ca atît că examinarea cererii de recurs depuse de Kuchai Bohdan împotriva încheierii din data de 16.10.2014 a judecătoriei Botanica, mun.Chișinău a fost doar repartizată, iar judecătorul raportor nu a întreprins careva acțiuni pe cauza dată, mai puțin din care ar rezulta comportamentul invocat de Kuchai Bohdan.
În astfel de circumstanțe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ 2 al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de strămutare a judecării pricinii în altă instanță de același grad, înaintată de Kuchai Bohdan, cu restituirea pricinii civile la Curtea de Apel Chişinău pentru examinarea cererii de recurs depuse împotriva încheierii din data de 16.10.2014 a judecătoriei Botanica, mun.Chișinău. În conformitate cu prevederile art. 44 CPC, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de către Kuchai Bohdan privind strămutarea judecării pricinii în altă instanță egală în grad.
Pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Kuchai Bohdan şi Rybchenko Roman împotriva CIA „ASITO” SA, Doboş Ruslan privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de asigurare cu pensii suplimentare se restituie pentru examinarea recursului împotriva încheierii din data de 16.10.2014 a judecătoriei Botanica, mun.Chișinău la Curtea de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală 3