2ra-2011/14 — Încasarea sumei

prima instanţă – N. Simciuc dosarul nr. 2ra-2011/14 instanţa de apel – M. Anton, T. Pelin, A. Panov DECIZIE 12 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Victor Bunescu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Bunescu împotriva Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Victor Bunescu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 30 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 12 februarie 2013, Victor Bunescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva BC „Victoriabank” SA cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a menţionat că în temeiul contractelor de garanţie nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010 între el şi BC „Victoriabank” SA există relaţii contractuale conform cărora dânsul în calitate de garant asigură BC „Victoriabank” SA faţă de creditori, riscurile legate de rezilierea contractelor respective de împrumut nr. M-154 din 30 aprilie 2010 cu termen de scadenţă la 06 mai 2012, nr. M-155 din 30 aprilie 2010 cu termen de scadenţă la 06 mai 2012 şi 200-HU din 16 iulie 2010 (garanţia cesionată în temeiul contractului nr. 156 din 05 august 2010) cu termen de scadenţă la 16 iunie 2012. Afirmă că termenele contractelor de garanţie coincid cu termenele de scadenţă ale contractelor de împrumut.

Susţine că în baza contractelor nominalizate BC „Victoriabank” SA şi-a asumat obligaţia de a achita garantului dobânda de asigurare de 2 % anual din sumele contractelor de împrumut menţionate. Invocă că începând cu luna ianuarie anul 2012, debitorul nu şi-a mai onorat obligaţiunile faţă de garant, iar la 11 iunie 2012 el a formulat în temeiul art. 609 Cod civil o somaţie adresată conducerii BC „Victoriabank” SA, prin care s-a 1 solicitat stingerea datoriei formate şi a acordat un termen de 2 săptămâni pentru remedierea situaţiei. Indică că până la momentul înaintării prezentei acţiuni debitorul a ignorat termenul de remediere acordat de garant şi nu a achitat datoria formată ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale, fapt ce a generat adresarea în instanţa de judecată cu prezenta acţiune.

Cu referire la art. 572 alin. (2) Cod civil, menţionează că la termenul de scadenţă ale contractelor de împrumut s-a format o datorie în sumă de 6958,90 Euro şi 10641,09 dolari SUA în urma neachitării dobânzii de asigurare, reieşind din următorul calcul: la contractul nr. 156-HU din 30 aprilie 2010 rata dobânzii de asigurare de 2 % la suma de 1000000 Euro pentru perioada 01 ianuarie 2012 - 06 mai 2012 (127 zile) – dacă pentru 12 luni (365 zile) suma dobânzii constituie 20000 Euro, atunci pentru 127 zile suma este de 127 zile x 20000 Euro/365 zile = 6958,90 Euro; la contractul nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 rata dobânzii de asigurare de 2 % la suma de 1000000 dolari SUA pentru perioada 01 ianuarie 2012 - 06 mai 2012 (127 zile) - dacă pentru 12 luni (365 zile) suma dobânzii constituie 20000 dolari SUA, atunci pentru 127 zile suma este de 127 zile x 20000 dolari SUA/365 zile = 6958,90 dolari SUA; la contractul nr. 200-HU din 16 iulie 2010 rata dobânzii de asigurare de 2 % la suma de 400000 dolari SUA pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 16 iunie 2012 (168 zile) - dacă pentru 12 luni (365 zile) suma dobânzii constituie 8000 dolari SUA, atunci pentru 168 zile suma este de: (168 zile x 8000 dolari SUA/365 zile = 3682,19 dolari SUA).

Susţine că dobânda coordonată între părţi, asupra căreia debitorul şi-a manifestat voinţa şi ce urmează a fi achitată de BC „Victoriabank” SA constituie 6958,90 Euro şi 10641,09 dolari SUA. Solicită încasarea din contul BC „Victoriabank” SA în beneficiul lui Victor Bunescu a sumelor de 6958,90 Euro şi 10641,09 dolari SUA în vederea executării prevederilor contractului nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, contractului nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi contratului nr. 200-HU din 16 iulie 2010, precum şi încasarea taxei de stat achitată la depunerea acţiunii.

La 30 octombrie 2013, Victor Bunescu a depus cerere cu privire la modificarea acţiunii în temeiul art. 60 CPC, prin care a solicitat încasarea din contul BC „Victoriabank” SA în beneficiul lui Victor Bunescu a sumelor de 6958,90 Euro şi 10641,09 dolari SUA, ca prejudiciu material în vederea executării prevederilor contractului nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, contractului nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi contratului nr. 200-HU din 16 iulie 2010 şi încasarea sumei taxei de stat achitată la depunerea acţiunii. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 30 octombrie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului Victor Bunescu cu privire la modificarea acţiunii. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 30 octombrie 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de către Victor Bunescu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 17 aprilie 2014, Victor Bunescu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi 2 hotărârii primei instanțe, pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, considerându-le emise cu interpretarea eronată a circumstanţelor şi bazei legale ale pricinii, şi anume instanţa de apel şi-a axat decizia exclusiv pe poziţia prezentată de către BC „Victoriabank” SA fără a se expune şi a reţine argumentele recurentului.

Afirmă că în special, instanţa de apel a încercat să probeze că contractele de garanţie nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010 sunt contracte accesorii care urmează soarta actului juridic principal, adică ale contractelor de credit. Astfel, instanţa de apel a stabilit pe deplin faptul că de la data care a încetat contractul de credit, a încetat şi contractul de garanţie şi în consecinţă, garantul nu mai este în drept să ceară plata dobânzii, deoarece norma care prevede obligaţia de a plăti dobânda nu mai este în vigoare. Susţine că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au ignorat faptul că el nu pune la îndoială circumstanţa că contractele de garanţie sunt contractele facultative şi urmează soarta contractelor de credit.

Mai mult decât atât, indiferent de denumirea contractelor în cauză în conformitate cu art. 667 alin. (3) Cod civil, părţile pot încheia contracte care nu sunt prevăzute de lege (contracte nenumite), precum şi contracte care conţin elemente ale diferitelor contracte prevăzute de lege (contracte complexe). Iar conform art. 668 alin. (1) Cod civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Indică că el contestă acţiunile băncii în partea încălcării de către aceasta a dreptului lui de a fi informat despre rezilierea şi faptul tăinuirii cu rea-credinţă de către intimat despre contractele de bază.

Menţionează că el a invocat încălcarea de către o parte contractantă ale prevederilor art. 516 Cod civil, garantul, având dreptul la informare, afirmând că debitorului BC „Victoriabank” SA, i-a fost corelativă obligaţia de a-l informa pe recurent - partenerul contractual, despre rezilierea contractelor de credit asigurate de ultimul, deoarece informarea despre acest fapt i-a fost semnificativă. Mai indică că conform art. 572 alin. (2) Cod civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Invocă că instanţele au ignorat la examinarea pricinii şi faptul că efectul general al oricărei obligaţii este de a da creditorului dreptul de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat, iar obligaţiile se consideră executate în mod corespunzător, dacă sunt respectate toate condiţiile prevăzute în actul din care au luat naştere.

Afirmă că s-a adresat în repetate rânduri BC „Victoriabank” SA pentru a i se comunica despre motivele sistării achitării plăţilor dobânzii, drept rezultat în mod dolosiv intimatul a tăinuit încheierea noilor contracte de credit, plasând garantul în situaţie de incertitudine, ce l-a şi determinat pe garant să se adreseze cu acţiune în instanţa de judecată 3 La fel, invocă că deşi instanţele judiciare în hotărârile lor au făcut referire la probe care lipsesc în materialele dosarului, reţinând că „contractul nr. 002/2012 este din data de 01.05.2012, deoarece este evident că a intervenit o greşeală de tipar şi este corect a citi 05.01.2012. Acest fapt este confirmat şi de acordul Adiţional la contractul numit”, BC „Victoriabank” SA nu a prezentat nici un acord adiţional la care face referire în referinţă, înscrisul dat nefiind la materialele dosarului.

Consideră că instanţa de apel şi-a motivat soluţia emisă la 13 februarie 2014 pe probe inexistente, pe obiecţiile intimatului care nu au susţinere nici faptică şi nici materială, nu a apreciat obiectiv şi multiaspectual împrejurările de fapt şi de drept, a aplicat eronat norma materială, a recalificat la propriu unele împrejurări dându-le susţinere legală. Nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nu au fost dovedite circumstanţele considerate de instanţă de apel ca stabilite. Prin referinţa depusă la 08 iulie 2014, reprezentantul BC „Victoriabank” SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în vigoare a hotărârilor instanţelor judecătoreşti inferioare.

La 10 iulie 2014, Victor Bunescu a depus recurs suplimentar prin care a completat cererea de recurs iniţială. În conţinutul cererii menţionate a reiterat că în temeiul contractelor de garanţie nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010, nr. 200- HU din 16 iulie 2010, între Victor Bunescu şi BC „Victoriabank” SA au fost stabilite relaţii contractuale conform cărora Victor Bunescu în calitate de Garant asigură BC „Victoriabank” SA faţă de creditori, riscurile legate de rezilierea contractelor respective de împrumut nr. M-154 din 30 aprilie 2010 cu termen de scadenţă la 06 mai 2012, nr. M-155 din 30 aprilie 2010 cu termen de scadenţă la 06 mai 2012 şi 200-HU din 16 iulie 2010 (garanţia cesionată în temeiul contractului nr. 156 din 05 august 2010) cu termen de scadenţă la 16 iunie 2012. Termenele contractelor de garanţie coincid cu termenele de scadenţă ale contractelor de împrumut.

Relatează că în baza acestor contracte BC „Victoriabank”SA şi-a asumat obligaţia să-i achite lui dobînda de asigurare de 2 % anual din sumele contractelor de împrumut menţionate. Astfel, pe parcursul a doi ani de zile SA „Victoriabank” a executat cu regularitate obligaţiile contractuale achitându-i dobînda de asigurare, însă din ianuarie anul 2012, SA „Victoriabank” nu şi-a mai onorat obligaţiunile contractuale faţă de el. Afirmă că la 11 iunie 2012, a formulat în temeiul art. 609 Cod civil o somaţie adresată conducerii BC „Victoriabank” SA prin care s-a solicitat stingerea datoriei formate şi a acordat un termen de 2 săptămâni pentru remedierea situaţiei.

În rezultat, SA „Victoriabank” nu a dat nici un răspuns şi a ignorat termenul de remediere acordat de garant şi nu a achitat datoria formată, cât şi pînă la termenul de scadenţă ale contractelor nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010. Remarcă recurentul Victor Bunescu că el avea încheiat cu compania străină „Hadson Financial Corp.”, contractul de reasigurare nr. 87 din 01 iunie 2010 inclusiv Anexa nr. 1 din 07 iulie 2010 pe contractul nr. 56-HU din 30 aprilie 2010, 4 Anexa nr. 2 pe contractul nr. 157-HU din 30 aprilie 2010, Anexa nr. 3 pe contractul nr. 200-HU din 16 iulie 2010. Susţine că pentru a evita eventualele prejudicii (deşi SA „Victoriabank” a oprit achitările), el a continuat să se achite faţă de reasiguratorul compania „Hadson Financial Corp.”, fapt ce se dovedeşte prin scrisoarea companiei respective anexată la dosar.

Mai menţionează că SA „Victoriabank” a reziliat unilateral contractele, fără a-i aduce la cunoştinţă acest lucru, cu toate că a avut posibilitatea reală să-l informeze despre intenţia să înceteze contractele de bază, dar într-un mod dolosiv şi intenţionat a tăinuit acest lucru. Afirmă că s-a adresat de nenumărate ori pentru redresarea litigiului, însă debitorul l-a pus într-o situaţie de incertitudine şi fără a cunoaşte că contractele de bază se reziliază, el în continuare a achitat dobînda reasiguratorului „Hadson Financial Corp.”, în acest mod fiind direct prejudiciat de BC „Victoriabank” SA, care urmează să restituie prejudiciul cauzat. Cu referire la prevederile art. 667 alin. (3) Cod civil indică că părţile pot încheia contracte care nu sunt prevăzute de lege (contracte nenumite), precum şi contracte care conţin elemente ale diferitelor contracte prevăzute de lege (contracte complexe).

Mai indică şi la prevederile art. 668 alin. (1) Cod civil, care statuează că contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Afirmă că contestă acţiunile băncii în partea încălcării de către aceasta a dreptului recurentului de a fi informat despre rezilierea şi faptul tăinuirii cu rea- credinţă de către intimat despre contractelor de bază. Invocă că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au ignorat faptul că, recurentul Victor Bunescu nu pune la îndoială circumstanţa că, contractele de garanţie sunt contractele facultative şi urmează soarta contractelor de credit.

În acest sens face referire la prevederile art. 516 Cod civil care stipulează că raportul obligaţional poate da naştere unui drept la informare fără ca acesta să fie stipulat în mod expres. Punerea la dispoziţie a informaţiei presupune şi obligaţia de eliberare a documentelor corespunzătoare. Dreptul la informare se naşte îndeosebi atunci când informarea este semnificativă pentru determinarea conţinutului obligaţiei şi poate fi făcută de cel căruia i se cere fără ca prin aceasta să-i fie afectate drepturile. Cel care solicită informarea trebuie să compenseze cheltuielile făcute pentru aceasta de cel obligat să informeze. Cel din urmă poate pretinde prestaţii asigurătorii. Consideră că debitorului, în speţă BC „Victoriabank” SA, i-a fost corelativă obligaţia de a-l informa pe recurent - partenerul contractual, despre rezilierea contractelor de credit asigurate de ultimul, deoarece informarea despre acest fapt i- a fost semnificativă.

Cu referire la prevederile art. 572 alin. (2) Cod civil indică că obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Consideră că instanţele la examinarea pricinii au ignorat şi faptul că efectul general al oricărei obligaţii este de a da creditorului dreptul de a obţine de la 5 debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat, iar obligaţiile se consideră executate în mod corespunzător, dacă sunt respectate toate condiţiile prevăzute în actul din care au luat naştere. Totodată, este mult mai grav faptul că în rezultat în mod dolosiv intimatul a tăinuit încheierea noilor contracte de credit, plasând garantul în situaţie de incertitudine, ce l-a şi determinat pe garant să se adreseze cu acţiunea în instanţa de judecată.

Menţionează că la termenul de scadenţă ale contractelor de împrumut s-a format o datorie de 6958,90 EUR şi 10641,09 USD în urma neachitării dobînzii de asigurare, reieşind din următorul calcul: la contractul nr. 156-HU din 30 aprilie 2010 rata dobînzii de asigurare de 2 % la suma de 1000000 EUR pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 06 mai 2012, unde sunt calculate 127 zile şi dacă pentru 12 luni (365 zile) suma dobînzii constituie 20000 EUR, atunci pentru 127 zile suma este de 6958,90 Euro (127 zile x 20000 EUR : 365 zile = 6958,90 EUR); la contractul nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 rata dobînzii de asigurare de 2 % la suma de 1000000 USD pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 06 mai 2012, unde sunt calculate 127 zile şi dacă pentru 12 luni (365 zile) suma dobînzii constituie 20000 USD, atunci pentru 127 zile suma este de 6958,90 USD (127 zile x 20000 USD : 365 zile = 6958,90 USD; la contractul nr. 200-HU din 16 iulie 2010 rata dobînzii de asigurare de 2 % la suma de 400000 USD pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 16 iunie 2012, unde sunt calculate 168 zile şi dacă pentru 12 luni (365 zile) suma dobînzii constituie 8000 USD, atunci pentru 168 zile suma este de 3682,19 USD (168 zile x 8000 USD : 365 zile = 3682,19 USD).

Mai invocă că acţiunile sau inacţiunile pârâtului constituie o lipsire de proprietate a reclamantului prin prisma Articolului I Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, or potrivit Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Kopecky c. Slovaciei (cerere 44912/98, hotărârea Marii Camere din 28.09.2004, paragrafele 45-52), „posesiune”, în sensul Articolului 1 Protocol 1 la Convenţie poate să fie „posesiuni existente” sau bunuri, inclusiv pretenţii, în privinţa cărora reclamantul poate argumenta că deţine cel puţin o „aşteptare legitimă” de a obţine exercitarea efectivă a dreptului de proprietate. Curtea a considerat că acolo unde un drept de proprietate ţine de esenţa unei pretenţii, această pretenţie poate fi considerată drept „un bun” numai dacă există bază juridică suficientă în legea naţională, de exemplu unde există o practică judecătorească stabilă ce o poate confirma.

Astfel, indică că similar cauzei Stretch c. Regatului Unit (cererea nr. 44277/98, hotărârea din 24 iunie 2003, paragraf 35), unde în dispută era dreptul la prelungirea automată a contractului de locaţiune, în prezenta cauză, „aşteptarea legitimă” se bazează pe un temei justificat în mod logic cu un act juridic (contractul de împrumut) care, la rândul său, dispune de un temei juridic valabil şi se referă la drepturi de proprietate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului nu rezultă data comunicării deciziei integrale a instanţei de apel, motiv din care se consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 17 aprilie 2014, în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 6 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi a încheierii prin care prima instanţă a respins examinarea cererii de modificare a acţiunii, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

După cum rezultă din materialele pricinii, prin contractele de garanţie încheiate între Victor Bunescu în calitate de garant şi BC „Victoriabank” SA în calitate de împrumutat nr. 156-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 157-HU din 30 aprilie 2010, precum şi contractul nr. 200-HU din 16 iulie 2010, Victor Bunescu s-a obligat să asigure Banca de riscurile legate de rezilierea contractelor de împrumut nr. M-154 din 29 aprilie 2010 cu termenul de scadenţă la 06 mai 2010, nr. M-155 din 29 aprilie 2010 cu termenul de scadenţă la 06 mai 2010 şi respectiv, nr. M-156 din 16 iulie 2010, încheiate între BC „Victoriabank” SA şi Violeta Melnic.

Potrivit pct. 3 ale contractelor de garanţie studiate, împrumutatul achită garantului o dobândă anuală în mărime de 2 % din sumele parvenite la conturile sale conform contractelor de împrumut nr. M-154 din 29 aprilie 2010 , nr. M-155 din 29 aprilie 2010 şi nr. M-156 din 16 iulie 2010 încheiate între BC „Victoriabank” SA şi împrumutătorul Violeta Melnic. Înaintând acţiunea în judecată împotriva BC „Victoriabank” SA, Victor Bunescu a solicitat încasarea din contul pârâtei în beneficiul său a sumelor de 6958,90 Euro şi 10641,09 dolari SUA precum şi a taxei de stat achitate la depunerea acţiunii, invocând că din luna ianuarie 2012, BC „Victoriabank” SA nu-şi mai onorează obligaţiunile contractuale conform contractelor de garanţie nr 156-HU, nr. 157-HU şi nr. 200-HU.

Fiind investite cu judecarea pricinii în speţă, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei şi având la bază cumulul de probe prezentate de părţi, corect au ajuns la concluzia respingerii acţiunii înaintate de către Victor Bunescu.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie va reţine că din actele cauzei rezultă cu certitudine că contractele nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010 încheiate de către Victor Bunescu şi BC „Victoriabank” SA, numite de către părţi contracte de garanţie, au avut ca scop asigurarea Băncii de eventualele riscuri legate de rezilierea contractelor de împrumut nr. M-154 din 29 aprilie 2010, nr. M-155 29 aprilie 2010 şi nr. M-156 din 16 iulie 2010 încheiate între BC „Victoriabank” SA şi Violeta Melnic (f. d. 7-12). Conform prevederilor art. 555 Cod civil, obligaţia este facultativă în cazul în care are ca obiect o singură prestaţie principală al cărei debitor poate fi eliberat prin executarea unei alte prestaţii.

Debitorul este eliberat în cazul în care executarea prestaţiei principale devine imposibilă fără vina debitorului. 7 Raportând prevederile legale enunţate la circumstanţele speţei, instanţa de recurs reţine drept întemeiată concluzia instanţelor judecătoreşti inferioare precum că contractele de garanţie nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010 încheiate de către Victor Bunescu şi BC „Victoriabank” SA sunt nişte contracte facultative sau accesorii contractelor de împrumut nr. M-154 din 29 aprilie 2010, nr. M-155 din 29 aprilie 2010 şi nr. M-156 din 16 iulie 2010 încheiate între BC „Victoriabank” SA şi Violeta Melnic, care odată cu încetarea acţiunii contractelor principale îşi pierd valabilitatea.

Or, faptul dat rezultă şi din însuşi clauzele stabilite la pct. 2 ale contractelor de garanţie încheiate între Victor Bunescu şi BC „Victoriabank” SA nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010, care direct prevăd că obligaţiile contractuale intră în vigoare din momentul parvenirii mijloacelor băneşti în contul împrumutatului şi acţionează pe întreaga durată a contractelor de împrumut (f. d. 7, 9, 11). În speţă prezintă relevanţă faptul că la 05 ianuarie 2012 între Violeta Melnic în calitate de împrumutător şi BC „Victoriabank” SA în calitate de împrumutat au fost încheiate contractele de credit nr. M-001/2012 şi nr. M-002/2012 din 05 ianuarie 2012, iar pct. 3.1 al contractelor menţionate direct prevede că odată cu încheierea acestora, încetează acţiunea contractelor de împrumut nr. M-154 din 29 aprilie 2010, nr. M-155 din 29 aprilie 2010 şi nr. M-156 din 16 iulie 2010, încheiate între BC „Victoriabank” SA şi Violeta Melnic precum şi a contractelor de garanţie rezultate din acestea – nr. 156-HU din 30 aprilie 2010, nr. 157-HU din 30 aprilie 2010 şi nr. 200-HU din 16 iulie 2010 (f. d. 37-40).

Drept urmare, se constată că prin contractele de credit nr. M-001/2012 din 05 ianuarie 2012 şi nr. M-002/2012 din 05 ianuarie 2012 încheiate între Violeta Melnic şi BC „Victoriabank” SA, Banca a fost absolvită de obligaţia de a mai achita lui Victor Bunescu sumele de 2 % anual ce constituie dobânda de asigurare a contractelor de împrumut, suma dată corect fiind achitată doar pe perioada acţiunii contractelor de garanţie încheiate între Victor Bunescu şi BC „Victoriabank” SA. Distinct de cele relatate, instanţa de recurs respinge afirmaţiile recurentului precum că instanţele judecătoreşti inferioare neîntemeiat au reţinut că contractul de credit nr. M-002/2012 a fost încheiat între BC „Victoriabank” SA şi Violeta Melnic la 05 ianuarie 2012 şi nu la 01 mai 2012, după cum este indicat în contract, constatând că aceasta este o greşeală de tipar.

Asta deoarece, din însuşi conţinutul contractului respectiv şi anume din pct. 4.2 rezultă că dobînda procentuală se calculează începînd cu data de 05 ianuarie 2012, iar din pct. 2. 1 al aceluiaşi contract rezultă că termenul acestuia încetează la 05 ianuarie 2017, fapt ce suplimentar indică la aceea că data emiterii contractului a fost eronat indicată 01 mai 2012. Prin urmare, este cert că părţile nu puteau să calculeze dobânda cu o dată anterioară încheierii contractului, acţiune care ar fi fost în defavoarea BC „Victoriabank” SA. În circumstanţele descrise se atestă a fi întemeiată concluzia instanţei de apel care, menţinând hotărârea primei instanţe, a constatat netemeinicia acţiunii 8 înaintate de către Victor Bunescu cu privire la încasarea sumelor ce rezultă din neexecutarea contractelor de garanţie.

Cât priveşte argumentul recurentului Victor Bunescu cu privire la netemeinicia soluţiei instanţelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la respingerea examinării cererii cu privire la modificarea acţiunii înaintate de către el în prima instanţă, la fel se constată a fi unul fără suport legal.

În conformitate cu prevederile art. 235 alin. (2) CPC alin. (1) CPC, participanţii la susţinerile orale nu au dreptul să apeleze în luările lor de cuvânt la circumstanţe neexaminate de instanţă şi nici la probe neelucidate în şedinţă de judecată dacă nu s-au referit la astfel de circumstanţe şi probe în declaraţiile lor de până la finalizarea examinării pricinii în fond, iar alin. (2) al normei date prevede că în cazul în care, în timpul susţinerilor orale sau după încheierea lor, consideră că trebuie clarificate noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetate noi probe, instanţa dispune, printr-o încheiere, reluarea examinării pricinii în fond, susţinerilor orale, conform regulilor generale.

În interpretarea corectă a normei enunţate este de înţeles că după finalizarea examinării cauzei în fond participanţii la proces nu mai pot apela la circumstanţe şi probe neexaminate şi neelucidate până la finalizarea examinării cauzei în fond, iar reluarea examinării pricinii în fond se dispune de către instanţă, numai în situaţiile când aceasta consideră că urmează a fi clarificate circumstanţe noi, importante pentru soluţionarea pricinii.

Având în susţinere prevederile legale suscitate instanţa de recurs constată ca întemeiată soluţia instanţelor de judecată ierarhic inferioare că cererea cu privire la modificarea acţiunii a fost depusă de către Victor Bunescu la data de 30 octombrie 2013, adică după finalizarea examinării pricinii în fond, care a avut loc la 15 octombrie 2013. Mai mult că cererea respectivă nu poate fi considerată ca o circumstanţă importantă pentru soluţionarea pricinii examinate, pentru a fi reluată examinarea pricinii în fond, dar reprezintă o altă acţiune ce rezultă deja din încasarea prejudiciului cauzat prin neînştiinţarea despre încheierea unor noi contracte de împrumut şi rezilierea contractelor de garanţie, în acest sens fiind invocate prevederile art. 516, 1301, 1316 Cod civil.

În această ordine de idei, corect prima instanţă a indicat că reclamantul Victor Bunescu este în drept să se adreseze cu o astfel de cerere în instanţa de judecată, potrivit regulilor generale. În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Curtea a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs în sensul celor descrise.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că soluţia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt întemeiate, iar argumentele invocate de către recurent sunt lipsite de suport juridic, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge 9 recursul şi a menţine decizia şi decizia suplimentară a instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Victor Bunescu. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, decizia suplimentară din 09 octombrie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 30 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Bunescu împotriva Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Ala Cobăneanu 10