3ra-1482/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – S. Teleucă dosarul nr. 3ra-1482/14 instanţa de apel – D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 10 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Radotrans” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Radotrans” împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Radotrans” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 23 decembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 21 decembrie 2012, SRL „Radotrans” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al RM cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că în temeiul procesului-verbal cu privire la contravenţie nr. 698/12 din 07 noiembrie 2012, întocmit de către agentul constatator din cadrul Biroului Vamal Chişinău, SRL „Radotrans” i s-a imputat săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 231 pct. 10 Cod vamal. Menţionează că prin decizia de sancţionare din 07 noiembrie 2012, încorporată în conţinutul procesului-verbal nominalizat, în temeiul art. 232 lit. f) Cod vamal, societăţii i-a fost aplicată sancţiune sub formă de amendă în mărime de 10 % din valoarea obiectului contravenţiei sau 21805,86.

Afirmă că prin răspunsul nr. 28/11-15153 din 06 decembrie 2012 Serviciul vamal al RM a respins cererea prealabilă, menţinând decizia de sancţionare materială, fără a informa pentru care motiv a decis în acest sens. Invocă ilegalitatea deciziei de sancţionare din 07 noiembrie 2012, susţinând că procedura de control în cazul dat a fost iniţiată şi desfăşurată tendenţios şi incomplet, cu lezarea dreptului la apărare a SRL „Radotrans”, în lipsa întrunirii circumstanţelor legale care ar confirma existenţa în acest caz a faptului contravenţiei indicate şi a condiţiilor pentru angajarea răspunderii financiare.

1 Remarcă că din conţinutul procesului-verbal cu privire la contravenţie rezultă că SRL „Radotrans” la 10 septembrie 2012 şi 24 septembrie 2012, conform declaraţiilor vamale nr. 125160000/2/158416 şi 102110000/2/015644, prin intermediul mijlocului de transport cu n/î BL CX 554/BL AF 054, a transportat mărfuri peste frontiera vamală a Republicii Moldova în adresa companiei „Şerif” din or. Tiraspol, fără a preda organului vamal al Republicii Moldova actele de însoţire la mărfurile aflate sub supraveghere vamală, ceea ce constituie încălcarea regulilor vamale prevăzute de pct. 10, art. 231 a Codului vamal. Din conţinutul aceluiaşi proces-verbal rezultă că drept temei pentru aprecierea faptului existenţei contravenţiei a constituit faptul asumării de către SRL „Radotrans” a unei rute de transport internaţional din Republica Ucraina în Regiunea Transnistreană, pe care autorităţile Republicii Moldova nu o controlează în fapt.

Afirmă că afirmaţia conţinută în procesul-verbal cu privire la traversarea de către mijlocul de transport nominalizat, care aparţine SRL „Radotrans”, a postului vamal de trecere a frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina nu este adevărată, deoarece nici o persoană oficială din cadrul autorităţilor competente ale Republicii Moldova nu au fost prezente în acest loc şi respectiv, nu au informat oficial SRL „Radotrans” despre plasarea mărfurilor transportate sub supraveghere vamală. Menţionează că conform prevederilor art. 1 pct. 20 Cod vamal prin supraveghere vamală urmează să se înţeleagă orice acţiune a organului vamal pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale, acţiune care în acest caz nu a fost îndeplinită şi respectiv nu putea determina careva obligaţiuni juridice faţă de SRL „Radotrans”.

Remarcă că Serviciul Vamal nu a probat punerea prealabilă sub supraveghere vamală a mărfurilor transportate, iar prin urmare nu a probat nici existenţa elementelor obiective a contravenţiei prevăzute de art. 231 pct. 10 Cod vamal. Îşi exprimă dezacordul şi cu modul în care a fost adoptată decizia asupra cazului de contravenţie cu răspundere materială din 07 noiembrie 2012, care nu corespunde cerinţelor legale conţinute în prevederile art. 268 Cod vamal. Indică că decizia nominalizată nu conţine nici un element propriu unui act cu caracter jurisdicţional motivat, nefiind precizate datele cu privire la contravenient, circumstanţele constatate la cercetarea cazului, articolul din Codul vamal care prevede încălcarea reglementărilor vamale pasibilă de răspundere materială.

Susţine că de asemenea la emiterea deciziei de sancţionare contestată persoana oficială care a emis-o, nu a motivat şi indicat probele care confirmă întrunirea condiţiilor generale necesare angajării răspunderii materiale sub formă de prejudiciu, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă şi prejudiciu, vinovăţia. Invocă lipsa tuturor condiţiilor, deşi absenţa doar a uneia din ele, în sensul art. 1398 Cod civil şi practicii judiciare naţionale, conţinută în pct. 38 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 4 din 24 decembrie 2010 cu privire la practica examinării în contenciosul administrativ a litigiilor legate de aplicarea legislaţiei vamale, exclude răspunderea materială. Îşi întemeiază pretenţiile în baza art. 1 alin. (2) Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, art. 18, art. 297 alin. (1) Cod vamal, art. 5 alin. (1), art. l66-167 şi art. 277-278 CPC.

2 Solicită anularea deciziei de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenţia vamală prevăzută de art. 231 pct. 10 Cod vamal din 07 noiembrie 2012, aplicată de către Biroul Vamal Chişinău SRL „Radotrans”, în temeiul procesului-verbal cu privire la contravenţie nr. 698/12 din 07 noiembrie 2012, sub formă de amendă în mărime de 10 % din valoarea obiectului contravenţiei sau 21805,86 lei, pentru motivul emiterii sale contrar prevederilor legii.

Ulterior, SRL „Radotrans” a depus cerere de modificare a acţiunii prin care a solicitat anularea deciziei de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenţia vamală prevăzută de art. 231 pct. 10 Cod vamal din 07 noiembrie 2012, aplicată de către Biroul Vamal Chişinău SRL „Radotrans”, în temeiul procesului-verbal cu privire la contravenţie nr. 698/12 din 07 noiembrie 2012, sub formă de amendă în mărime de 10 % din valoarea obiectului contravenţiei sau 21805,86 lei, pentru motivul emiterii sale contrar prevederilor legii, extinderea cadrului procesual prin introducerea în proces în calitate de copârât a Biroului Vamal Chişinău şi încasarea solidară de la Biroul Vamal Chişinău şi Serviciul Vamal a prejudiciului material suferit în mărime de 3000 lei în urma supunerii neîntemeiate răspunderii materiale conform prevederilor art. 231 pct. 10 Cod vamal.

În motivarea cererii a invocat că Biroul Vamal Chişinău cât şi Serviciul Vamal în cadrul examinării cererii prealabile nu au probat punerea prealabilă sub supraveghere vamală a mărfurilor transportate, iar prin urmare nu au probat nici existenţa elementelor obiective a contravenţiei prevăzute de art. 231 pct. 10 Cod vamal. Afirmă că Serviciul Vamal abilitat în virtutea art. 275 Cod vamal cu dreptul de examinare a plângerii primare, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a emite o hotărâre motivată asupra acesteia. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 aprilie 2013 a fost declinată competenţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău şi strămutată pricina pentru examinare în fond după competenţă în Judecătoria Botanica, mun.

Chişinău. Prin hotărârea Judecătoria Botanica, mun. Chişinău din 23 decembrie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de SRL „Radotrans” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 30 septembrie 2014, SRL „Radotrans” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă integral. Afirmă că decizia recurată i-a fost remisă la 01 august 2014 şi a recepţionat-o la 04 august 2014. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că la caz au fost încălcate esenţial şi aplicate eronat normele de drept material, inclusiv nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată.

Referitor la încălcarea esenţială a normelor de drept material menţionează că conform pct. 1, 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1001 din 19 septembrie 2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, în cazul agenţilor economici din regiunea respectivă, procedura declarării şi vămuirii mărfurilor introduse în/scoase de către agenţii economici menţionaţi se va 3 efectua fără perceperea drepturilor de import, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale. Conform pct. 2 al aceleiaşi Hotărâri, Serviciul Vamal în cazul depistării unor devieri, în urma cărora au fost aduse prejudicii statului, agenţilor economici respectivi le vor aplica sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare.

Consideră că din conţinutul actului normativ menţionat, rezultă că subiect al răspunderii este agentul economic înregistrat/neînregistrat la Camera Înregistrării de Stat, sediul căruia se află în raioanele de est ale Republicii Moldova şi care a cauzat prejudicii statului prin desfacerea mărfurilor introduse în afara teritoriului necontrolat de autorităţile constituţionale. De asemenea, consideră că respectiva circumstanţă a fost ignorată de către instanţa de apel, ca de altfel şi lipsa unor probe că marfa transportată de către SRL „Radotrans” în beneficiul TOB „Шериф” din or. Tiraspol ar fi părăsit teritoriul acestei regiuni, iar bugetului naţional i s-ar fi cauzat vreun prejudiciu.

Indică că prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 815 din 02 august 2005 cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a agenţilor economici din Transnistria, condiţiile menţionate au fost reiterate prin statuarea asupra faptului că, declararea mărfurilor, introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova de către agenţii economici din Transnistria, se face în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1001 din 19 septembrie 2001. Invocă că instanţelor ierarhic inferioare li s-a atras atenţia asupra lipsei în conţinutul procesului-verbal nr. 698/12 din 07 noiembrie 2012 şi deciziei de sancţionare încorporată în conţinutul acestuia a indicării cauzării de către SRL „Radotrans” a vreunui prejudiciu material bugetului Republicii Moldova, argument asupra cărora instanţele de judecată nici nu s-au pronunţat, iar verificarea prezenţei acestor condiţii nici nu a fost înfăptuită sau motivată.

Susţine că societatea a opinat asupra lipsei tuturor condiţiilor în speţa dată, argument care nu a fost combătut în nici un fel de către intimaţi, deci a fost acceptat, ori în sensul prevederilor art. 123 alin. (6) CPC faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. Invocă supunerea arbitrară şi nemotivată a sa la răspundere materială, în condiţiile în care în virtutea prevederilor art. 15 a Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr. 235 din 20 iulie 2006, care defineşte principiul echitabilităţii în raporturile dintre stat şi întreprinzător, activitatea autorităţilor administraţiei publice şi/sau altor instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control în relaţiile cu întreprinzătorii trebuie să fie proporţională asigurării intereselor societăţii şi protecţiei drepturilor întreprinzătorilor.

Autorităţile administraţiei publice şi/sau alte instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control nu vor întreprinde acţiuni în exces necesităţilor atingerii scopurilor societăţii, iar în speţă, SRL „Radotrans” consideră decizia de sancţionare contestată drept un abuz din partea organului vamal. Cu privire la neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, susţine că argumentele de fapt şi de drept, invocate în cerere şi susţinute pe parcursul cercetării judecătoreşti de către societate au fost apreciate eronat de către prima instanţă precum şi de instanţa de apel, iar respingerea acestora în opinia SRL „Radotrans”, nu au fost motivate. 4 Remarcă că decizia de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenţia vamală prevăzută de art. 231 pct. 10 din 07 noiembrie 2012, contestată prin acţiunea iniţiată a fost emisă în cadrul procedurii de contravenţie vamală cu răspundere materială, reglementată prin prevederile art. 228-279 Cod vamal.

Invocă că despre pornirea respectivei proceduri, SRL „Radotrans”, în calitate de subiect supus răspunderii materiale a aflat atunci când, prin intermediul coletului poştal a primit copia procesului-verbal nr. 698/12 din 07 noiembrie 2012, care conţinea încorporat în conţinutul său şi decizia de sancţionare, adoptată în aceeaşi zi, adică la 07 noiembrie 2012. Astfel, SRL „Radotrans” a fost lipsit de dreptul de a se apăra împotriva unei acuzaţii apreciate neîntemeiate asistat de un avocat, de a lua cunoştinţă cu materialele procesului contravenţional pornit, de a prezenta probe şi de a explica în faţa autorităţii care a examinat cazul poziţia sa.

Consideră că chiar şi în condiţiile în care instanţele de judecată au apreciat drept respectată procedura de citare la data pornirii procesului-verbal cu privire la contravenţia vamală din 07 noiembrie 2012, acestea nu aveau dreptul să ignore neglijarea procedurii de citare de către autoritatea care a examinat cazul şi a aplicat sancţiunea. SRL „Radotrans” atrage atenţia instanţei de recurs asupra prevederilor art. art. 242, 260, 262, 264, 265, 266, 267 şi 268 Cod Vamal, afirmând că instanţele de judecată nu au aplicat prevederile nominalizate. Prin referinţa depusă la 30 octombrie 2014, Biroul Vamal Chişinău a solicitat declararea inadmisibilităţii recursului declarat de SRL „Radotrans” şi menţinerea în vigoare a deciziei instanţei de apel.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 17 iulie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 145), iar recurentul susţine că a recepţionat-o la 04 august 2014, ce se confirmă prin copia plicului anexat la cererea de recurs (f. d. 152). Alte date la materialele dosarului lipsesc. Astfel, la caz se constată că recurentul a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a 5 fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Radotrans” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Radotrans”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Radotrans” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Radotrans” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 6