- Dosarul nr.
- 2ra-3492/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 decembrie 2014
- Părțile
- ICS Easy Credit vs Rotari Nina
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-3492/14 — Încasarea datoriei
dosarul nr. 2ra-3492/14 prima instanţă - I. Rusu instanţa de apel - S. Procopciuc, E. Grumeza, D. Pușca ÎNCHEIERE 10 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nina Rotari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Ninei Rotari cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 06 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Nina Rotari, casată integral hotărîrea Judecătoriei Drochia din 20 decembrie 2013 și emisă o nouă hotărîre, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă La 06 august 2013 ÎCS „Easy Credit” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ninei Rotari cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii, ÎCS „Easy Credit” SRL a indicat că la 18 mai 2009 a încheiat cu Nina Rotari contractul de împrumut în sumă de 12000 lei, care urma a fi rambursat în 24 rate lunare egale a cîte 919 lei lunar, începînd cu data de 20 iulie 2009. Conform contractului și graficului rambursării împrumutului, Nina Rotari s-a obligat să restituie suma împrumutului, comisionul și dobînzile aferente, însă pîrîta după ce a achitat 10 rate lunare integral, ultima fiind achitată pe 20 iulie 2010, a încetat de a achita împrumutul conform graficului prestabilit și intenționat se sustrage de a-și onora obligațiunile contractuale. În scopul soluționării amiabile a litigiului, Nina Rotai a fost somată de a rambursa ratele scadente, dar neachitate, ultima refuzînd achitarea în continuare a creditului.
Astfel, Nina Rotari urmează să achite suma restantă a împrumutului (rate lunare scadente dar neachitate) în valoare de 12537 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 5440 lei, iar în total 17977 lei. ÎCS „Easy Credit” SRL solicită încasarea de la Nina Rotari a sumei împrumutului și dobînzii aferente în mărime de 17977 lei și taxa de stat în mărime de 539,31 lei. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 20 decembrie 2013, acțiunea a fost admisă. De la Nina Rotari a fost încasat în beneficiul ÎCS „Easy Credit” SRL datoria în sumă de 17977 lei și taxa de stat în mărime de 539,31 lei. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 06 mai 2014, a fost admis apelul declarat de Nina Rotari, casată integral hotărîrea Judecătoriei Drochia din 20 decembrie 2013 și emisă o nouă hotărîre, prin care acțiunea a fost admisă parțial.
De la Nina Rotari a fost încasată în beneficiul ÎCS „Easy Credit” SRL datoria aferentă contractului de împrumut în sumă de 12537 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 468,6 lei. În rest acțiunea a fost respinsă. La 03 iulie 2014, Nina Rotari a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie respinsă integral. Recurenta Nina Rotari, în motivarea recursului a menţionat că la examinarea cauzei, instanțele nu au luat în considerație faptul că suma totală a datoriei și comisioanelor constituie suma de 22056 lei, însă a achitat suma de 24458 lei. Astfel, consideră că nu are datorii față de creditor.
Or, toate calculele au fost efectuate în baza datelor prezentate de către creditor. Intimatul ÎCS „Easy Credit” SRL, prin referința depusă, a solicitat de a considera recursul declarat de Nina Rotari ca inadmisibil. De asemenea, a menționat că recursul a fost depus cu omiterea termenului prevăzut de lege. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 iulie 2014, a fost restituită cererea de recurs declarată de Nina Rotari din considerentele că nu este anexată dovada de plată a taxei de stat în mărime de 188 lei. Ulterior, la 12 septembrie 2014, după achitarea taxei de stat în mărime de 188 lei, Nina Rotari a depus cerere de recurs repetată. Examinînd cererea de recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Nina Rotari, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 433 lit. b) CPC şi este tardiv. În conformitate cu art. 434 al.
(1) şi (2) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. S-a stabilit că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 06 mai 2014, recurenta fiind prezentă la pronunțarea dispozitivului deciziei. 2 La 30 iunie 2014, în adresa părților a fost expediată decizia Curții de Apel Bălți din 06 mai 2014 pentru cunoștință (f.d. 86), fapt confirmat prin avizul de recepție din 02 iulie 2014 (f.d. 90). La 03 iulie 2014, Nina Rotari a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanţei de apel, fără achitarea taxei de stat în mărime de 188 lei. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 04 iulie 2014, a fost restituită cererea de recurs declarată de Nina Rotari din considerente că nu este anexată dovada de plată a taxei de stat în mărime de 188 lei.
Ulterior, după lichidarea neajunsurilor indicate în încheierea menţionată, la 12 septembrie 2014, Nina Rotari a depus recursul menţionat repetat, însă la moment termenul de depunere a recursului era deja expirat. În cazul restituirii recursului este admisă depunerea repetată a acestuia după înlăturarea neajunsurilor, cu respectarea condiţiei neexpirării termenului de 2 luni. (art.438 alin.(3) CPC). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, recurenta Nina Rotari nu a fost lipsită de dreptul de a depune dovada achitării taxei de stat pînă la expirarea termenului de recurs. Or, restituirea cererii de recurs în legătură cu faptul neachitării taxei de stat, nu întrerupe termenul de declarare a recursului.
Deci, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recurenta, la depunerea recursului a încălcat termenul de 2 luni stabilit de lege, care este un termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că depăşirea termenului de declarare a recursului constituie temei în conformitate cu art. 433 lit. b) CPC de a considera recursul inadmisibil. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că Nina Rotari a depus cerere de recurs cu omiterea termenului de prescripţie prevăzut de lege, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul depus de Nina Rotari ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, art. 431 al. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Nina Rotari se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 3