Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1488/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 decembrie 2014
Părțile
Chihai Anatolie vs Ministerul Justitiei al RM
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1488/14 — Contestarea actelor administrative

prima instanță: S. Lazari, dosarul nr. 3ra-1488/14 instanța de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican, ÎNCHEIERE 04 decembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Chihai Anatolie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chihai Anatolie împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la declararea nulității deciziei Colegiului Disciplinar al executorilor judecătorești și anularea ordinului Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Chihai Anatolie și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 22 iulie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 02 noiembrie 2012, Chihai Anatolie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la declararea nulității deciziei Colegiului Disciplinar al executorilor judecătorești și anularea ordinului Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova. În motivarea acţiunii a indicat că la 23 octombrie 2012, Ministerul Justiției al RM a emis ordinul nr. 484 cu privire la încetarea activității sale. Susține că ordinul menționat, a fost emis în baza deciziei Colegiului Disciplinar al executorilor judecătorești din 18 octombrie 2012, care se referea la sesizarea depusă de Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău”.

Menționează că prin sesizarea nr. 070/561 din 03 iulie 2012, Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău” a indicat că dânsul a admis următoarele încălcări: nu a suspendat executarea procedurii nr. ex. 045-501/11, în perioada soluționării în prima instanță și instanța de recurs a contestări sechestrului aplicat pe bunuri, în baza încheierii din 26 decembrie 2011; a tergiversat ridicarea sechestrului aplicat prin încheierea nr. ex. 045-501/2011 din 26 decembrie 2011; a executat titlul executoriu până la momentul când a anulat încheierea de intentare a procedurii de executare din 15 octombrie 2010 şi în citație a indicat incorect data prezentării în fața executorului judecătoresc.

Indică că la ședința Colegiului Disciplinar al executorilor judecătorești, care a avut loc la data de 18 octombrie 2012, s-au pus în discuție punctele din sesizare, care au fost combătute prin prezentarea explicațiilor corespunzătoare, după care a fost pronunțată decizia Colegiului Disciplinar privind retragerea licenței, membrii Colegiului explicîndu-i că, sancțiunea dată a fost aplicată pe motiv că, deşi, dânsul a cunoscut despre casarea hotărârii Judecătoriei Economice or. Kiev nr. 43/161 din 11 martie 2005, în baza căreia a fost eliberat titlul executoriu, prin hotărârea Judecătoriei Economice or. Kiev din 01 decembrie 2010, însă a continuat executarea acestuia. Afirmă că motivele menționate, nici nu au fost discutate în cadrul ședinței Colegiului Disciplinar din 18 octombrie 2012 şi nu i-au fost adresate careva întrebări sau solicitate careva explicații pe marginea acestor aspecte, fapt ce i-a lezat dreptul la un proces echitabil.

Subliniază însă că prin hotărârea Curții de Apel Economice or. Kiev din 23 martie 2011, a fost casată hotărârea Judecătoriei Economice or. Kiev din 01 decembrie 2010 și a menținut hotărârea Judecătoriei Kiev din 1 1 martie 2005, în baza căreia a fost eliberat titlul executoriu şi în aceiaşi zi, la 18 octombrie 2012, cu toate că, Colegiul Disciplinar a pronunțat decizia, cu scrisoare de însoțire, i-a prezentat copia hotărârii Curții de Apel Economice or. Kiev din 23 martie 2011. Ulterior, la 19 octombrie 2012, în adresa Ministerului Justiției al RM a fost depus un dezacord cu decizia Colegiului Disciplinar din 18 octombrie 2012, cu solicitarea de a remite sesizarea dată la o nouă reexaminare, fiind iarăși anexată copia hotărârii Curții de Apel Economice or.

Kiev din 23 martie 2011. Consideră că titlul executoriu eliberat în baza hotărârii Judecătoriei Economice or. Kiev din 11 martie 2005, pe dosarul nr. 43/161, în baza căruia a fost intentată procedura de executare nr. 045-501/2001, este unul valabil și executoriu pe teritoriul Republicii Moldova, dânsul nevînd nici un temei legal de a refuza în intentarea procedurii de executare, de a suspenda procedura de executare sau de a înceta procedura de executare. Insistă că Colegiul Disciplinar al executorilor judecătorești, adoptând decizia din 18 octombrie 2012, a apreciat incorect circumstanțele, în care a derulat procedura de executare și și-a depășit limitele sesizării înaintate.

Solicită declararea nulității deciziei Colegiului Disciplinar al executorilor judecătorești nr. 116 din 18 octombrie 2012 și anularea ordinului Ministerului Justiției al RM nr. 484 din 23 octombrie 2012. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2013, pricina civilă a fost transmisă spre examinare după competentă la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 22 iulie 2013, acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către Chihai Anatolie și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 2 alin.(1), (2), art. 19 alin.(1) lit. d), art. 22 alin.(1), art. 40 alin.(3) lit. a) din Legea privind executorii judecătorești nr. 113 din 17 iunie 2012, care reglementează aspecte ce ţin de suspendarea și încetarea activității executorului judecătoresc, răspunderea disciplinară cât și organele profesionale ale executorului judecătoresc şi care statuează că Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești se constituie în scopul adoptării de acte cu caracter obligatoriu pentru toți membrii Uniunii Naționale e Executorilor Judecătorești, iar activitatea executorului judecătoresc se desfăşoară în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor în procedura de executare şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere, de origine socială sau de orice alt criteriu.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii instanța de apel a reținut că Chihai Anatolie a fost sancţionat disciplinar pentru faptul că la data de 26 decembrie 2011, a aplicat măsuri de executare a hotărîrii judecătoreşti contrar legislaţiei în vigoare, iar după cum a stabilit Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin hotărârea nr. 42 din 03 august 2012, neexecutarea de către executorii judecătorești, în termen de 30 de zile, după examinarea a 15 zile pentru executare benevolă oferită în cadrul procedurii de executare a documentului executoriu, privind obligarea executorului judecătoresc de a restitui cheltuielile de executare încasate sau neconvenirea cu creditorul asupra modului de executare a respectivului document în termenul indicat, lasă dubii asupra ireproșabilității reputației executorului judecătoresc, precum și asupra onoarei profesiei de executor judecătoresc și urmează a fi interpretate ca încălcare a Codului deontologic al executorului judecătoresc.

La fel, cu referire la art. 19 alin.(1) lit. d), alin.(2) şi(3) din Legea privind executorii judecătoreşti nr. 113 din 17 iunie 2010 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de apel a remarcat că Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 484 din 23 octombrie 2012, anularea căruia se solicită la caz, reprezintă un act juridic subsecvent deciziei Colegiului Disciplinar al executorilor judecătoreşti din 18 octombrie 2012, prin care s-a dispus aplicare executorului judecătoresc Chihai Anatolie a sancţiunii disciplinare – retragerea licenţei. În concluzie, instanţa de apel, a reiterat că pe parcursul examinării cauzei în prima instanţă şi în instanţă de apel, temeiuri pentru anularea deciziei Colegiului Disciplinar al executorilor judecătoreşti din 18 octombrie 2012 nu au fost stabilite, respectiv, stabilind şi lipsa de temeiuri pentru anularea ordinului de încetare a activităţii executorului judecătoresc.

Concomitent, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciere obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. La 23 septembrie 2014, Chihai Anatolie a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată normelor de drept material.

Susține că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor nu au luat în considerație că Colegiul Disciplinar în totalmente a ignorat prevederile art.23 alin.(2) al Legii privind executorii judecătorești nr.113 din 17 iunie 2010, care indică că în cel mult cinci zile lucrătoare de la data intrării solicitării, Colegiul urmează să numească data examinării acesteia, care va fi comunicată solicitantului și executorului judecătoresc și membrilor colegiului cu cel puțin cu 15 zile calendaristice înainte de data examinării, însă, în speță, sesizarea debitorului ÎM„RTEC„ a fost depusă la data de 03 iulie 2012, iar copiile de pe procedura disciplinară i-au fost înmânate la data de 24 septembrie 2012, fapt confirmat prin răspunsul Ministerului Justiției nr.02/7772, prin care acestuia i-au fost înmânate copiile de pe procedura disciplinară.

Menționează că, prevederile Legii privind executorii judecătorești nr.113 din 17 iunie 2010, sunt imperative și nerespectarea lor în mod direct duce la invaliditatea întregii proceduri, iar în conformitate cu prevederile art. 220 alin. (1) din Codul Civil, actul juridic sau clauza care contravine normelor imperative sunt nule, dacă legea nu prevede altfel, astfel, la caz, decizia Colegiului Disciplinar și ordinul nr.484 din 23 octombrie 2012, emis de către Ministerul Justiției al RM au fost emise cu încălcarea normelor imperative, fiind nule din momentul pronunțării si emiterii acestora.

Afirmă că decizia Colegiului disciplinar din 18 octombrie 2012, dânsul a primit-o după data înaintării cererii de chemare în judecată, fapt care a fost menționat în cererea de chemare în judecată, iar în conformitate cu art. 23 alin.(8) al Legii nr.113 privind executorii judecătorești, sub sancțiunea nulității, decizia se pronunță în mod public și trebuie să fie motivată, pe cînd, în speță adtă decizia Colegiului disciplinar nu a fost pronunțată integral, ci doar dispozitivul, care de asemenea nu i-a fost înmânat, mai mult, nici instanţa la emiterea deciziei nu a ţinut cont de faptul că, Colegiul disciplinar s-a bazat pe argumentul, că dânsul a executat hotărârea din or. Kiev, care a fost anulată, pe când, după prezentarea confirmărilor corespunzătoare precum că această hotărâre este una în vigoare și până în prezent, decizia a fost motivată prin alte argumente.

Invocă în susţinerea poziţiei sale şi jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin prisma art. 1, Protocolul nr. 1, prin care se reiterează că retragerea licenței pentru desfășurarea unei anumite activități constituie o ingerință în respectarea bunurilor și anume cazul Tre Traktorer Aktiebolag vs Suedia, astfel, limitarea acestui drept fundamental trebuie să aibă loc în strictă conformitatea cu legea, fapt stabilit și prin hotărârea Curții Constituționale a Republici Moldova din 18 decembrie 2012. Cu referire la prevederile pct. 124 a hotărârii Curții Constituționale a RM din 18 decembrie 2012, susţine că procedura executării silite, evaluarea acțiunilor întreprinse de executorul judecătoresc în cadrul procedurilor pe care le are în executare ține de competența instanței de judecată și nu a puterii executive, respectiv, consideră că Colegiul disciplinar urma să se adreseze în instanța de judecată pentru a obține o hotărâre irevocabilă în sensul confirmării deciziei de retragere a licenței și ulterior să emită ordinul Ministrului Justiției al RM.

La fel, indică că în conformitate cu prevederile art. 124 lit. d) a hotărârii menționate, Colegiul disciplinar poate să dispună aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru constatarea incapacității profesionale, exprimată și prin anularea irevocabilă de către instanța de judecată a unui număr de executări silite reprezentând 10% din dosarele de executare sau a unor acte de executare, întocmite în cel mult 20% din dosarele de executare, instrumentate într-un an calendaristic, astfel, la caz, nu poate fi aplicată sancțiunea de retragere a licenței, ne dispunând de decizii irevocabile ale instanțelor de judecată a unui număr de executări silite reprezentând 10% din dosarele de executare sau a unor acte de executare, întocmite în cel mult 20% din dosarele de executare, instrumentate într-un an calendaristic.

Consideră că instanțele inferioare la emiterea, hotărârilor au încălcat prevederile art. 4 din Constituția RM, care prevede că, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile, fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne. De altfel, invocă că prima instanţă la emiterea hotărîrii, contrar art. 186 CPC, s-a bazat pe probe care nici nu au fost anexate la dosar, iar reprezentantul intimatului a prezentat materialele procedurii disciplinare după susținerile orale.

Un alt temei care confirmă ilegalitatea hotărârii primei instanțe si a deciziei instanței de apel, susţine că este faptul, că în conformitate cu prevederile articolului 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată, iar instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță şi pe probele cercetate în ședință de judecată, însă, către Ministerului Justiției nu au fost prezentate careva probe în argumentarea poziţiei sale, fapt confirmat prin procesul verbal al ședinței de judecată.

Insistă că nimeni nu poate fi pedepsit pentru una şi aceeași faptă de două ori, însă, Colegiul disciplinar și instanța de fond nu a reținut că debitorul ÎM„RTEC„ a înaintat două sesizări și au fost intentate două proceduri disciplinare, iar prima instanță şi-a motivat hotărârea prin unele acțiuni ale executorului, care au fost deja obiect al examinării de către Colegiul Disciplinar anterior, în cadrul altei proceduri disciplinare, în baza căreia există o decizie irevocabilă privind încetarea procedurii disciplinare. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul diclarat de către Chihai Anatolie este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Chihai Anatolie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către, Chihai Anatolie asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Chihai Anatolie ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Chihai Anatolie se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.