3r-276/14 — Contestarea actului administartiv

prima instanţă: M. Guzun nr. 3r-276/14 DECIZIE 03 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinînd recursurile declarate de către Consiliul Concurenței și Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată depusă de către Compania de Asigurări „Victoria Asigurări” Societate pe Acțiuni împotriva Consiliului Concurenței, intervenient accesoriu Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 octombrie 2014, prin care a fost admisă cererea Companiei de Asigurări „Victoria Asigurări” Societate pe Acțiuni cu privire la suspendarea actului administrativ și suspendată acțiunea deciziei Consiliului Concurenței nr. SSP -26 din 28 iulie 2014, în partea ce ține de aplicarea amenzii în mărime de 69 681 lei față de Compania de Asigurări „Victoria Asigurări” Societate pe Acțiuni, a constatat: La 15 august 2014, CA „Victoria Asigurări” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Concurenței cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că la 25 octombrie 2013 CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus o plîngere către Consiliul Concurenţei cu privire la comiterea acţiunilor de concurenţă neloială, practici concertate anticoncurenţiale şi abuz de poziţia dominantă comise prin Hotărîrea Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) din 27 septembrie 2013 cu privire la excluderea CA „Grawe Carat Asigurări” SA din componenţa membrilor cu drepturi depline ai BNAA şi retragerea autorizaţiei de a elibera certificate internaţionale de asigurare „Cartea Verde”.

Drept urmare, Consiliul Concurenţei a emis Decizia nr. SSP-26 din 28 iulie 2014 prin care s-a constatat încălcarea art.15 lit. b) din Legea Concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012 de către companiile de asigurări „Asito” SA, „Donaris-Group” SA, „Klassika Asigurări” SA, „Moldasig” SA, „Victoria Asigurări” SA, care au fost sancţionate cu amenzi diferite, inclusiv şi CA „Victoria Asigurări” SA în privinţa căreia a fost aplicată o amendă în mărime de 69 681 00 lei. Consideră CA „Victoria Asigurări” SA că Decizia de sancționare emisă de către Consiliului Concurenţei este ilegală și neîntemeiată.

Astfel, menționează că drept temei de emitere a deciziei de sancționare a servit investigarea inițiată în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012, în rezultatul căreia a fost întocmit Raportul de investigare nr. 12 din 19 decembrie 2013, prin care s-a propus încetarea investigației, deoarece pe parcursul desfășurării acesteia nu au fost descoperite probe suficiente privind încălcarea prevederilor legii, care ar justifica aplicarea de măsuri coercitive sau sancțiuni.

Menționează reclamantul că în partea motivată a Raportului s-a stabilit că prin Hotărîrea Adunării Generale a BNAA din 27 septembrie 2013, privind sancţionarea CA „Grawe Carat Asigurări” SA prin excluderea din rîndul membrilor cu drepturi depline ai BNAA şi retragerea dreptului de a emite certificatele de asigurare „Cartea Verde”, nu a fost încălcat art. 5 din Legea Concurenței nr. 183 din 11 iulie 2012, or, Hotărîrea BNAA nu întruneşte nici una din condiţiile enumerate în dispoziţiile alineatului (2) al art. 5 pentru a fi catalogată în calitate de acord anticoncurențial.

Principalul argument îl constituie inexistenţa directă a deciziei unei asociaţii a companiilor de asigurări constituite pentru a influența în mod direct piața asigurărilor, iar Biroul Național fiind un organ de auto-reglementare constituit şi reglementat prin lege şi Statut, la data de 27 noiembrie 2013, şi-a uzat atribuţiile în modul corespunzător pentru penalizarea unor încălcări repetate ale legislației din partea unuia dintre membrii săi – CA „Grawe Carat Asigurări” SA. Mai susține reclamantul că prin Raportul de investigați al Consiliului concurenței s-a mai constatat lipsa unei concurențe pe piața comercializării certificatelor internaționale de asigurare „Carte Verde” pe motivul existenței unui mecanism reglementat de autoritățile publice și supravegheat prin sistemul automatizat informațional de stat RCA.

Astfel, conform Raportului de investigație, preţul, produsul, calitatea produsului, vietatea produsului şi inovarea lui nu pot fi influenţate de către companiile de asigurări, fapt care instituie mecanismele pieţii şi posibilitatea asigurătorilor de influenţă unilaterală a condiţiilor lineale de circulaţie a certificatelor de asigurare internaţională „Carte Verde” pe piaţă, prin imposibilitatea de a concura prin preţ şi produs și această concluzie este valabilă, deoarece membrii cu drepturi depline ai BNAA sînt obligaţi să comercializeze certificatele de asigurare internaţională „Cartea Verde” la un preţ fix, iar consumatorul final este nevoit să o procure la acelaşi preţ stabilit de reglementările statului de rigoare.

Susține reclamantul că deși Consiliul Concurenţei în partea introductivă a Deciziei SSP – 26 din 28 iulie 2014 se referă la Raportul de investigaţie, însă dispozitivul Deciziei pronunţat de Plenul Consiliului Concurenţei se află în contradicție totală cu propunerile și concluziile din Raportul de investigaţie. Or, potrivit prevederilor art. 57 în coraborare cu art. 59 alin. (1) din Legea concurenţei Raportul de investigaţie va conţine obiectul investigaţiei, faptele constatate, probele, concluziile şi propunerile raportorului în urma finalizării investigaţiei, însă Plenul Consiliului Concurenței nu a ţinut cont de constatările, probele şi soluţia propusă prin actul investigaţional și a adoptat o decizie diametral opusă faţă de întregul spectru de probe anexate la Raport.

Consideră reclamantul că pîrîtul a invocat declarativ în Decizie că „Companiile de asigurări „ASITO” SA, „Moldasig” SA, „Donaris-Group” SA, „Klassika Asigurări” SA, și CA „Victoria Asigurări SA” au pus în pericol credibilitatea CA „Grawe Carat” SA, prin excluderea acesteia de pe piața asigurării obligatorii de răspundere civilă auto externă în baza unor afirmații ce nu corespund adevărului, aprobate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Membrilor Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule din 27 septembrie 2013, fără a avea probe veridice ce stabilesc incorectitudinea Hotărîrii BNAA din 27 septembrie 2013. La fel menționează că Decizia SSP-26 din 28 iulie 2014, mai prevede că Hotărîrea BNAA din 27 septembrie 2013, pusă în aplicare de BNAA, a devenit cunoscută tuturor persoanelor interesate, fapt care a prejudiciat activitatea CA „Grawe Carat Asigurări” SA.

Însă acest fapt nu corespunde realității, întrucît intrarea în vigoare a oricărei hotărîrii a BNAA nu constituie un secret comercial, iar accesul publicului la astfel de hotărîri, nu poate fi îngrădit şi/sau calificat ca răspîndire a informaţiei false şi dăunătoare. Afirmă că netemeinicia Deciziei nr.SSP-26 din 28 iulie 2014, rezultă din faptul fondării dispozitivului Deciziei pe aprecieri pur formale a legalităţii sau ilegalităţii Hotărîrii Adunării Generale a membrilor BNAA din 27 septembrie 2013, or, în temeiul art. 227 CPC şi art. 1 alin.(2) Legea contenciosului administrativ, asupra pronunţe asupra legalităţii sau ilegalităţii actului administrativ nu se pronunță Consiliul Concurenţei, ci instanţa de contencios administrativ.

Susține că deși pe marginea Hotărîrii Adunării Generale a membrilor BNAA din 27 septembrie 2013 a fost pronunţată o hotărîre judecătorească, prin care a fost admisă acţiunea companiei de asigurări „Grawe Carat Asigurări” SA, de la momentul emiterii Deciziei nr.SSP-26 din 28 iulie 2014 şi pînă în prezent, hotărîrea judecătorească nu este definitivă şi irevocabilă, iar, Plenul Consiliului Concurenţei şi-a formulat concluziile în baza unei aprecieri proprii asupra Hotărîrii BNAA, substituind competenţa instanţei de contencios administrativ.

Suplimentar menționează că Decizia SSP-26 din 28 iulie 2014, este ilegală şi prin prisma constatării încălcării de către membri BNAA a articolului 15 lit. b) din Legea concurenţei nr.183 din 11 iulie 2011. Consideră că Consiliul Concurenţei în mod abuziv a interpretat faptul cunoașterii de către public a deciziei BNAA drept o încălcare concurenţială şi a imputat această presupusă încălcare membrilor asociaţiei (BNAA), și nu faţă de entitatea juridică, care conform legii ar fi pasibilă de răspundere civilă.

Insistă că inaplicabilitatea art. 15 lit. b) din Legea concurenţei se determină prin faptul că această instituţie nu este o întreprindere comercială concurentă pe piaţa asigurărilor ce are un interes propriu să dăuneze activităţii comerciale a CA „Grawe Carat Asigurări” SA, ci este o entitate care supraveghează modul în care membrii săi exercită drepturile şi îndeplinesc obligaţiile ce le revin în baza contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externe în temeiul art.31 alin. (1) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 26 decembrie 2006. Mai susține reclamantul că prin decizia nr. SSP-26 din 28 iulie 2014, CA „Victoria Asigurări” SA a fost sancționată cu amendă în mărime de 69 681,00 lei, fiind obligată să achite integral amenda pînă la data de 28 octombrie 2014, cu toate că mărimea sancţiunii este calculată greșit, cu derogarea de la art. 77 alin. (1) din Legea concurenţei, care constituie pînă la 0,5% din cifra totală de afaceri realizată de Reclamant în anul anterior sancţionării.

Ca urmare, consideră că o atare situație impune suspendarea executării Deciziei SSP-26 din 28 iulie2014 în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ pentru a nu se admite achitarea unei amenzi calculate greşit, ceea ce v-a constitui o povară contraproductivă pentru companie, întrucît CA „Victoria Asigurări” SA înregistrează în ultima perioada pierderi financiare din cauza unui număr mare de debitori de rea-credinţă, ce influenţează negativ situaţia financiară a Companiei, iar din acest motiv Comisia Naţionale a Pieţii Financiare a emis o prescripție privind întreprinderea acţiunilor întru aducerea ratei de solvabilitate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Solicită reclamantul CA „Victoria Asigurări” SA anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. SSP-26 din 28 iulie 2014, și suspendarea decizie contestate pe perioada examinării cauzei.

La 25 septembrie 2014, CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus o cerere în temeiul art. 67 CPC, prin care a solicita atragerea sa în proces, în calitate de intervenirea accesoriu. La 22 octombrie 2014, CA „Victoria Asigurări” SA a depus o cerere de concretizare a cerințelor cu privire la asigurarea acțiunii, solicitînd suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. SSP-26 din 28 iulie 2014 în privința achitării amenzii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 octombrie 2014, a fost admisă cererea CA „Grawe Carat Asigurări” SA cu privire la intervenirea în proces în calitate de intervenient accesoriu.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 octombrie 2014, a fost admisă cererea CA „Victoria Asigurări” privind suspendarea actului administrativ și a fost suspendată acțiunea deciziei Consiliului Concurenței nr. SSP-26 din 28 iulie 2014 în partea ce ține de aplicarea amenzii în mărime de 69 681 lei față de CA „Victoria Asigurări” SA pînă la examinarea cauzei în fond. La 05 noiembrie 2014, Consiliul Concurenței a declarat recurs împotriva încheierii primei instanțe, solicitînd, admiterea acestui, casarea încheierii primei instanțe cu emiterea unei noi încheieri prin care cererea de asigurare a acțiunii să fie respinsă. În motivarea recursului recurentul a invocat că reclamantul nu a prezentat careva probe care ar justifica temeinicia cerințelor cu privire la aplicarea măsurii de asigurare și ar confirma afirmațiile privind posibilitatea cauzării cărorva prejudicii materiale prin neaplicarea măsurii de asigurare.

Susține că în cererea de chemare în judecată, reclamantul, deși, indică că în ultima perioadă înregistrează pierderi financiare din cauza unui număr mare de debitori de rea-credință, ceea ce influențează negativ situația financiară a companiei, însă nu a prezentat nici un act contabil ce ar justifica afirmațiile în acest sens, iar ca urmare este imposibil de apreciat că suma amenzii ce urmează a fi încasată va duce la cauzarea unor prejudicii iminente companiei. Astfel, este de părerea că la emiterea încheierii instanța nu a ținut cont de asigurarea unui echilibru între interesele părților cointeresate și a admis cererea cu privire la asigurarea acțiunii în timp ce materialele cauzei nu atestă necesitatea aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii.

În context invocînd prevederile pct. 3, 32 al Hotărîrii explicative a Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 132 din 24 octombrie 2003, menționează că la adoptarea încheierii, instanța a depășit scopul și limitele asigurării acțiunii ce ține de prevenirea unei pagube iminente sau de imposibilitatea executării ulterioare a hotărîrii judecătoreşti, nefiind motivate şi probate circumstanţele, care ar constitui temei pentru aplicarea acestor măsuri de asigurare a acţiunii. Susține că în sensul prevederilor art. 174 CPC, necesitatea aplicării măsurilor de asigurare este dictată de imposibilitatea executării viitoarei hotărîri, iar în încheierea emisă instanța nu a argumentat în ce mod neaplicarea măsurilor de asigurare ar face imposibilă executarea unei viitoare hotărîri emise pe acest caz.

La fel menționează că conform art. 47 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 183 din 11 iulie 2012, în cazul în care decizia atacată în partea ce ţine de aplicarea sancţiunilor a fost anulată, în tot sau în parte, printr-o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă, suma corespunzătoare a amenzii se restituie plătitorului acesteia din bugetul de stat în termen de 45 de zile. Drept urmare, în cazul în care decizia atacată a fost anulată de instanţa de judecată, suma corespunzătoare a amenzii se restituie plătitorului acesteia din bugetul de stat, care reprezintă în mod cert o sursă sigură, insistînd că a caz, nu există dubii că şi o eventuală hotărîrea a instanţei cu privire la admiterea cererii de chemare în judecată va putea fi executată în modul corespunzător.

Mai mult decît atît, consideră că prima instanță a emis încheierea privind aplicarea măsurii de asigurare cu încălcarea competenţei, or, conform art. 331 al CPC judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Afirmă că trimiterile Curţii de Apel la prevederile art. 78 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 183 din 11 iulie 2012, nu sunt aplicabile litigiului în speță din motiv că modificările operate la Codul de Procedură Civilă, prin Legea nr.155 din 05 iulie 2012, în vigoare 30 noiembrie 2012, sunt ulterioare prevederilor Legii concurenței, iar aplicînd reglementările art. 2 alin. (2) CPC competența deplină la examinarea litigiului în cauză este Judecătorie Centru mun.

Chișinău. La 05 noiembrie 2014, CA „Grawe Carat Asigurări” SA a declarat recurs împotriva încheierii primei instanțe prin care a fost admisă cererea cu privire la suspendarea actului administrativ, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe cu emiterea unei noi încheieri prin care cererea să fie respinsă. În motivarea recursului a invocat că prima instanță dispunînd suspendarea actului administrativ contestat eronat a aplicat prevederile art. 21 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, or reglementările acestei norme legale reprezintă o prevedere cu caracter general, care conferă reclamantului dreptul de a solicita instanței, concomitent cu înaintarea acțiunii suspendarea actului administrativ contestat, fără a specifica eventuale temeiuri de suspendare, aplicabile instituției contenciosului administrativ și se aplică în cazul suspendării executării actului administrativ de către instanță din oficiu.

Susține că conform prevederile art. 278 CPC, acţiunile în contencios administrativ se examinează de instanţele judecătoreşti respective conform normelor generale ale prezentului cod, cu excepţiile si completările stabilite de legislaţia contenciosului administrativ. Consideră că odată ce legislaţia contenciosului administrativ nu instituie excepţii si/sau completări în raport cu instituţia asigurării acţiunii, reglementată în codul de procedura civila, prima instanță la soluţionarea cererii privind suspendarea actului administrativ contestat urma sa tina cont de norma legală respectivă, or, conform art. 174 CPC instanţa poate lua masuri de asigurare în cazul în care neaplicarea respectivelor ar face imposibila executarea eventualei hotărâri judecătoreşti.

Menționează recurentul că prin încheierea pronunțată, instanța a dispus suspendarea acţiunii deciziei Consiliului Concurentei nr. SSP-26 din 28 iulie 2014 în partea ce ține de aplicarea amenzii în mărime de 69681 lei, iar în cazul anularii actului administrativ contestat, reclamantul îşi va recupera amenda achitata din sursele bugetului de stat, iar faptul că neaplicarea măsurii de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătorești nu este prezent la caz. Mai mult decît atît, prima instanță eronat a concluzionat că suspendarea actului administrativ contestat se impune în vederea neadmiterii prejudicierii drepturilor si intereselor legale ale titularilor de drepturi, precum și a prevenirii unor pagube iminente, or instanța nu a specificat, care ar fi drepturile și interesele legale prejudiciate ale reclamantului și care sunt acele pagube iminente.

Totodată instanța nejustificat a reținut că cererea de suspendare a actului administrativ este întemeiata și ca urmare a examinării minuţioase a înscrisurilor anexate la dosar, deoarece la cererea de chemare în judecata au fost anexate doar înscrisuri ce se referă la fondul cauzei. De altfel, instanţa a omis sa enumere înscrisurile pe care le-a cercetat minuțios și din conţinutul cărora rezultă eventualitatea producerii pagube iminente. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet de 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea încheierii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum denotă actele cauzei, CA „Victoria Asigurări” SA, înaintînd acţiune în judecată împotriva Consiliului Concurenței a solicitat anularea Deciziei nr. SSP-26 din 28 iulie 2014, prin care s-a constatat încălcarea art.15 lit. b) din Legea Concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012 de către companiile de asigurări „Asito” SA, „Donaris-Group” SA, „Klassika Asigurări” SA, „Moldasig” SA, „Victoria Asigurări” SA, fapt pentru care companiile menționate în decizie au fost sancționate, incluziv CA „Victoria Asigurări” SA a fost sancţionată cu amendă în mărime de 69 681 00 lei (f.d.

3-7). Tot actele cauzei atestă că odată cu depunerea cererii de chemare în judecată CA „Victoria Asigurări” SA a solicitat suspendarea actului administrativ contestat pentru perioada de examinare a cauzei, iar în cadrul ședinței de judecată a primei instanțe din 22 octombrie 2014, și-a concretizat cerințele înaintate, solicitînd suspendarea Deciziei Consiliului Concurenței SSP-26 din 28 iulie 2014, doar în partea aplicării amenzii în privința CA „Victoria Asigurări” SA în mărime de 69 681 lei (f.d. 8). Conform art. 21 al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, suspendarea executării actului administrativ contestat poate fi solicitată de către reclamant instanţei de contencios administrativ concomitent cu înaintarea acţiunii.

În cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ şi din oficiu. Instanța de recurs reține că, suspendarea executării actului administrativ contestat contribuie real la prevenirea unei pagube iminente şi astfel constituie un mijloc eficient de protecţie a drepturilor subiective ale participanţilor la proces. Cu referire la prevederile enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că prima instanţă prin încheierea contestată întemeiat, a dispus suspendarea acțiunii Deciziei Consiliului Concurenței nr. SSP-26 din 28 iulie 2014, în partea ce ține de aplicarea amenzii în mărime de 69 681 lei față de CA „Victoria Asigurări”, pînă la examinarea pricinii în fond.

Or, neluarea măsurilor de asigurare a acţiunii v-a duce la retragerea sumei de 69 681 lei din circuitul civil al companiei, iar în consecință la cauzarea unor pagube iminente. Sub acest aspect urmează a fi respinse criticele Consiliului Concurenței cu referire prevederile art. 47 alin. (4) din Legea concurenței nr. 183 din 11 iulie 2012, în sensul cărora, în cazul în care decizia contestată este anulată de instanță, suma amenzii se restituie plătitorului amenzii în termen de 45 zile din bugetul de stat, or la caz scopul aplicării măsurii de asigurare este prevenirea unei pagube iminente și nu crearea dificultăţi judecătoreşti sau imposibilitatea executarea hotărîrii judecătoreşti.

Nu constituie temei a admitere a recursurilor nici argumentele recurenților cu referire la prevederile art. 174 alin. (1) CPC, deoarece prima instanță justificat a emis încheierea contestată întemeindu-și concluziile pe prevederile art. 21 al Legii contenciosului administrativ, or, art. 278 CPC, statuează că acţiunile în contenciosul administrativ se examinează de instanţele judecătoreşti respective conform normelor generale ale prezentului cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia contenciosului administrative, respectiv, art. 21 al Legii contenciosului administrativ este una din excepțiile prevăzute de art. 278 CPC.

Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că încheierea primei instanţe este legală, iar argumentele invocate în recursuri sunt nejustificate, care nu constituie temeiuri de respingere a cereri CA „Victoria Asigurări” SA cu privire la suspendarea actului administrativ în partea contestată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile şi de a menţine încheierea primei instanţe. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 419 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursurile declarate de către Consiliul Concurenței și Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 22 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată depusă de către Compania de Asigurări „Victoria Asigurări” Societate pe Acțiuni împotriva Consiliului Concurenței, intervenient accesoriu Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva