- Dosarul nr.
- 2ra-3515/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 decembrie 2014
- Părțile
- Cernenchi Vladimir vs IS Posta Moldovei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3515/14 — Cu privire la apărarea dreptului la alegerea limbii de comunicare
Dosarul nr. 2ra-3515/14 Instanţa de fond: Judecătoria Bălţi – N. Ocerednîi Instanţa de apel: CA Bălţi – A. Gheorghieş, N. Chircu, Sv. Melnic ÎNCHEIERE 03 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Vera Macinskaia, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului, declarat de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Cernenchii împotriva Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei” cu privire la apărarea dreptului la alegerea limbii de comunicare, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 24 iulie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Bălți din 16 decembrie 2013 CONSTATĂ : La 07 martie 2013 Vladimir Cernenchii a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Poşta Moldovei” cu privire la apărarea dreptului la alegerea limbii de comunicare.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că la 21 decembrie 2012, achitând plata pentru serviciile comunale la filiala ÎS „Poşta Moldovei” Centrul de Poştă 1 Bălţi nr. 18, operatorul poştal care îl deservea, răspundea categoric numai în limba moldovenească. Nefiind de acord cu acest fapt, reclamantul a solicitat să-i fie acordată condica de sugestii şi reclamaţii, unde a remarcat nemulțumirea sa.
Astfel, reclamantul a menţionat că prin refuzul comunicării în limba, pe care o posedă, i-a fost lezat dreptul garantat de art. 13 alin. (4) din Constituţie RM, art. art. 6, 7 din Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești nr. 3465 din 01 septembrie 1989 şi art. 25 alin. (6) din Legea privind protecţia consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003. Administraţia oficiului poştal a încălcat prevederile Regulamentului cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1141 din 04 octombrie 2006 şi nu i-a trimis un răspuns, încălcând termenul de soluţionare a reclamaţiei. Reclamantul a indicat că nu a fost examinată de către pârât nici cererea prealabilă depusă de el la 08 ianuarie 2013. Din aceste considerente reclamantul solicită recunoaşterea faptului că la 21 decembrie 2012 funcţionarii ÎS „Poşta Moldovei”, filiala nr. 18 mun.
Bălţi, au încălcat în raport cu el legislaţia cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, iar administraţia pârâtului a încălcat Regulamentului cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1141 din 04 octombrie 2006; obligarea pârâtului de a respecta legislaţia cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, în partea asigurării dreptului de a vorbi limba rusă în cadrul ÎS „Poşta Moldovei” şi dreptul de a obţine informaţii în această limbă. Pe parcursul examinării pricinii în primă instanţă reclamantul la 13 noiembrie 2013 a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând şi recunoaşterea faptului că cererea prealabilă din 08 ianuarie 2013 a fost nesoluţionată.
(f. d. 80) Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 16 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă integral, fiind recunoscut faptul încălcării la 21 decembrie 2012 în cadrul oficiului poştal nr. 18 al Centrului Poştal Bălţi al ÎS „Poşta Moldovei” în privinţa lui Vladimir Cernenchii a legislaţiei, care garantează folosirea limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova. A fost recunoscut faptul nesoluţionării de către ÎS „Poşta Moldovei” a cererii prealabile din 08 ianuarie 2013 depuse de Vladimir Cernenchii. ÎS „Poşta Moldovei” a fost obligată de a respecta dreptul cetăţenilor la folosirea fără impedimente a limbii ruse în comunicarea cu ÎS „Poşta Moldovei” şi dreptul de a primi informaţii în această limbă.
Din contul ÎS „Poşta Moldovei” s-a încasat în contul statului taxa de stat în sumă de 100 lei. (f. d. 107) Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, ÎS „Poşta Moldovei” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii şi emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea înaintată de Vladimir Cernenchii să fie respinsă integral cu încasarea din contul intimatului în beneficiul ÎS „Poşta Moldovei” a cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea litigiului în valoare de 6005,94 lei. (f. d. 123 - 127) 2 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 24 iulie 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de ÎS „Poşta Moldovei” şi menţinută hotărârea primei instanţe.
(f. d. 208-213) Pentru a se pronunţa astfel, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel prin prisma prevederilor consfinţite în Constituţia RM şi a Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești nr. 3465 din 01 septembrie 1989, raportate la circumstanţele speţei, au constatat că faţă de Vladimir Cernenchii ÎS „Poşta Moldovei” a admis o încălcare a dreptului la folosirea limbii ruse în comunicarea cu angajaţii întreprinderii, în situaţia în care acesta nu posedă limba de stat. La 13 octombrie 2014 ÎS „Poşta Moldovei” a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 24 iulie 2014 şi a hotărârii Judecătoriei Bălţi din 16 decembrie 2013 şi emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea înaintată de Vladimir Cernenchii să fie respinsă integral sau remiterea cauzei la rejudecare în instanţa competentă.
De asemenea, recurentul a mai solicitat şi încasarea din contul intimatului în beneficiul ÎS „Poşta Moldovei” a sumei de 6130.94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în legătură cu examinarea prezentului litigiu. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu soluţiile instanţelor ierarhic inferioare, menţionând că acestea sunt neîntemeiate şi ilegale, pasibile casării, deoarece instanţele au interpretat eronat normele de drept material şi anume art. 20 al Legii privind protecţia consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003, deoarece în momentul recepţionării facturilor de plată ale intimatului, operatorul poştal a comunicat cu Vladimir Cernenchii în limba rusă în măsura posedării.
Totodată, întru deservirea acestuia au intervenit şi alţi operatori-colegi, care au comunicat cu intimatul în limba rusă. Astfel, operatorul poştal nu a creat careva impedimente şi nu a impus nici o restricţie faţă de intimat de a comunica cu colaboratorii întreprinderii în limba aleasă de el. Recurentul este de opinia că instanţele ierarhic inferioare constatând încălcarea termenului de examinare a reclamaţiei, au interpretat eronat prevederile pct. 7 şi 8 al Regulamentului cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1141 din 04 octombrie 2006, ori acest termen nu a fost încălcat. Insistă că cererea prealabilă depusă de intimat a fost soluţionată în termen.
Totodată recurentul semnalizează încălcarea de către instanţele ierarhic inferioare a competenţei jurisdicționale la soluţionarea litigiului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Instanţa de recurs constată că la 11 august 2014 instanţa de apel prin scrisoarea nr. 16214 a expediat în adresa părţilor participante la proces copia deciziei din 24 iulie 2014, (f. d. 220) care a fost recepţionată de recurent potrivit avizului de recepţie la 13 august 2014 (f. d. 222). Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 13 octombrie 2014, în termen.
3 Verificând materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de ÎS „Poşta Moldovei” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Astfel, ÎS „Poşta Moldovei” a invocat că instanţa de apel a emis decizia cu interpretarea sau aplicare eronată a normei materiale, fapt ce a atribuit o soluţie greşită litigiului dedus instanţei spre judecare.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, analizând recursul în raport cu actele cauzei menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate. Recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Iar alin. (4) al aceluiași articol stipulează că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin urmare, reieşind din prevederile art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Argumentul recurentului referitor la încălcarea competenţei jurisdicţionale de către instanţele ierarhic inferioare nu poate fi reţinut, deoarece potrivit materialului probator se constată că această pretenţie a fost examinată şi soluţionată prin decizia 4 Curţii de Apel Bălţi din 25 iunie 2013, decizie care de alt fel este irevocabilă.
(f. d. 28) Examinând argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ținând cont de actele anexate la dosar, se constată că recursul înaintat de ÎS „Poşta Moldovei” împotriva deciziei instanţei de apel nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM. Potrivit celor expuse, în temeiul art. 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, împotriva Curţii de Apel Bălţi din 24 iulie 2014, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Cernenchii împotriva Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei” cu privire la apărarea dreptului la alegerea limbii de comunicare.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Vera Macinskaia Judecători: Dumitru Mardari Maria Ghervas 5