Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-389/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 decembrie 2014
Părțile
Ghetmaneţ Natalia vs Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-389/14 — Recunoaşterea nulităţii actelor juridice

Judecătoria Centru Dosarul nr. 2rh-389/14 Judecător: L.Vasilevici Curtea de Apel Chişinău Judecători: L. Popova, A. Doga, V. Pruteanu Curtea Supremă de Justiţie Judecători: V. Doagă, Sv. Moldovan, Iu. Oprea Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 03 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă, Iuliana Oprea examinînd cererea de revizuire înaintată de Sclearenco Maia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Natalia Ghetmaneţ împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail privind recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare din 20.09.2003, a contractului de donaţie din 02.10.2003 şi a contractului de vînzare-cumpărare din 23.09.2011, şi cererea reconvenţională depusă de Mileţchi Alexei împotriva Nataliei Ghetmaneţ privind evacuarea, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, prin care a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla şi Mileţchi Alexei, CONSTATĂ : La 16.06.2010 reclamanta Ghetmaneţ Natalia s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail solicitînd nulitatea în parte a contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului nr.5 din str. Mateevici, 47, mun.

Chişinău, în partea excluderii pe Fiocla Ghetmaneţ cu calitatea de cumpărător, recunoscînd în această calitate pe Ghetmaneţ Natalia; a declara nul contractul de donaţie a apartamentului dat, încheiat între Fiocla Ghetmaneţ şi Alexandru Ghetmaneţ la 02.10.2003; a declara nul contractul de vînzare cumpărare a ap. 5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, încheiat la 23.09.2011 între Ghetmaneţ Alexandru şi Mileţchi Alexei. În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat că, cu pîrîtul Alexandru Ghetmaneţ s-a aflat în relaţii de căsătorie în perioada din 01 octombrie 1999 pînă la 01 octombrie 2007. La 20.03.2000 s-a născut fiica Ghetmaneţ Patrisia. La data de 20.08.2002 mama reclamantei E. Zinenco a procurat o locuinţă pe str. Mateevici, 47, ap. 1, mun.

Chişinău, dar în luna august 2003 reclamanta a aflat, că se vinde apartamentul vecin nr.5. Împreună au decis să procure acest apartament pentru a majora spaţiul locativ, dar o parte să fie replanificată cu schimbarea destinaţiei ca încăpere nelocuibilă pentru a amenaja un oficiu pentru pîrîtul Alexandru Ghetmaneţ, pentru firma lui. Tratativele privind cumpărarea ap.5 din str. Mateevici, 47, mun. Chişinău au fost între Natalia Ghetmaneţ şi mama proprietarului locuinţei Mihail Florea - Lidia Florea. Pentru cumpărarea apartamentului a 1 fost achitată o arvună în mărime de 500 dolari SUA. Pentru autentificarea contractului de vînzare-cumpărare, reclamanta a discutat prealabil cu notarul Andrei Şumcov, care cunoştea că locuinţa va fi procurată pentru familia Nataliei şi Alexandru Ghetmaneţ.

Deoarece data întocmirii contractului a fost stabilită pentru 20.09.2003, dar tot în aceasta zi urma să fie pregătită masa pentru serbarea zilei onomastice a mamei reclamantei, pentru încheierea contractului la notar s-a prezentat Alexandru Ghetmaneţ, căruia reclamanta i-a dat anticontract prealabil, încheiat cu proprietarul locuinţei nr. 5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, Florea Mihail. Mai tîrziu, în vara anului 2007, a aflat, că în aceasta zi contractul a fost încheiat pe numele mamei lui Alexandru Ghetmaneţ - Fiocla Ghetmaneţ. Pentru cumpărarea apartamentului nr.5 banii în mărime 8 500 dolari SUA (500 de dolari au fost date ca arvună) au fost împrumutaţi. Ea cu mama sa au solicitat contractul încheiat, însă Alexandru Ghetmaneţ a declarat, că contractul se află la Oficiul Cadastral pentru înregistrare.

Susţine că încăperile de pe str. Mateevici, care aparţineau cu drept de proprietate reclamantei şi mamei reclamantei, inclusiv şi apartamentul nr.5 procurat de la M. Florea, au fost reparate şi replanificate într-o locuinţă pentru familia soţilor Ghetmaneţ. Conflictul în familia Ghetmaneţ a apărut atunci cînd reclamanta a aflat, că apartamentul cumpărat este averea personală a soţului: reclamanta a aflat, că la 20.09.2003 ca cumpărător în contractul de vînzare-cumpărare a fost indicată mama pîrîtului Fiocla Ghetmaneţ, care peste două săptămîni, la 02.10.2003, i-a donat locuinţa fiului Alexandru Ghetmaneţ. La 01.10.2007 căsătoria soţilor Ghetmaneţ a fost desfăcută. În continuare, acest apartament prin contractul de vînzare-cumpărare din 23.09.2011 pîrîtul Alexandru Ghetmaneţ a vîndut lui Alexei Mileţchi.

Alexei Meliţchi pe parcursul examinării cauzei în fond, s-a adresat cu cerere reconvenţională către Ghetmaneţ Natalia privind evacuarea din spaţiul locativ. În motivarea acţiunii, a indicat că în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 6587 din 23 septembrie 2011, a procurat de la Alexandru Ghetmaneţ apartamentul nr.5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, motiv din care a cerut evacuarea Nataliei Ghetmaneţ cu membrii familiei din locuinţa dată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 martie 2013, acţiunea intentată la cererea depusă de către Ghetmaneţ Natlia a fost admisă integral, fiind dispusă recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului nr.5 din str. Mateevici, 47, mun.

Chişinău, încheiat la 20.09.2003 între Mihail Florea şi Ghetmaneţ Fiocla şi a recunoscut ca părţi ale contractului din 20.09.2003 în calitate de vînzător Mihail Florea şi în calitate de cumpărători Ghetmaneţ Alexandru şi Ghetmaneţ Natalia; a recunoscut nul contractul de donaţie a apartamentului nr.5 din str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, încheiat la 02.10.2003 între Fiocla Ghetmaneţ şi Alexandru Ghetmaneţ; a recunoscut nul contractul de vînzare-cumpărare a ap. 5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, încheiat la 23.09.2011 între Ghetmaneţ Alexandru şi Mileţchi Alexei. Cererea reconvenţională depusă de către Meliţchi Alexei a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În susţinerea soluţiei, instanţa de fond a invocat prevederile art. 199, 219, 220, 315, 316, 753, 757 CC, art. 19, 20, 21 Codul familiei, constatînd că bunul litigios a fost dobîndit de către soţii Ghetmaneţ în perioada căsătoriei şi cu mijloacele băneşti comune, bun care este supus regimului proprietăţii în devălmăşie, iar contractul de vînzare- cumpărare din 20.09.2003 a fost încheiat în baza consimţămîntului alterat de vicii – unei erori considerabile, existînd o falsă reprezentare referitor la părţile actului juridic. 2 Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, Ghetmaneţ Alexandru şi Meliţchi Alexei au contestat-o cu apel, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 05 martie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea intentată la cererea Natalie Ghetmaneţ să fie respinsă ca fiind neîntemeiată, iar cererea reconvenţională depusă de către Meliţchi Alexei să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Ghetmaneţ Alexandru şi Meliţchi Alexei şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 martie 2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.

Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 13.12.2013, Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla şi Mileţchi Alexei au contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 martie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii lui Ghetmaneţ Natalia şi admiterea cererii reconvenţionale depuse de Mileţchi Alexei. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, recursul declarat de Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla şi Mileţchi Alexei a fost declarat inadmisibil. La 24 octombrie 2014, soţia recurentului Mileţchi Alexei, Sclearenco Maia, a depus cerere de revizuire a Încheierii Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd casarea acesteia şi remiterea cauzei la o nouă rejudecare.

În motivarea cererii de revizuire s-a invocat că Sclearenco Maia nu a fost atrasă ca parte în proces şi în baza art. 447 lit. b) CPC este în drept să depună cererea de revizuire. A mai indicat că cererea de revizuire este înaintată în temeiul art. 449 lit. c) CPC – revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Examinînd motivele invocate de revizuentă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că cererea depusă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pornind de la următoarele. Conform art. 452 alin. (2) CPC, dezbaterile sînt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC al RM, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influienţeze soluţia adoptată. Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărîri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conţinute în art. 449 CPC şi ele sunt indicate exhaustiv. Din textul cererii de revizuire, înaintate la 24 octombrie 2014, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că revizuenta solicită revizuirea 3 Încheierii Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014 şi temei de revizuire invocă art. 449 lit. c) din CPC.

Colegiul remarcă că redeschiderea procesului în temeiul art. 449 lit. c) CPC, poate fi posibilă doar cu condiţia că prin hotărîrea sau decizia emisă, instanţa s-a expus în privinţa drepturilor unor persoane care nu au fost atrase în proces ca participanţi, lezîndu-le astfel în drepturi – fapt ce urmează a fi confirmat în instanţa de judecată prin prezentarea probelor. În cererea de revizuire, s-a indicat că temei pentru a revizui Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014 constituie faptul că Sclearenco Maia nu a fost atrasă ca parte în proces. Potrivit art. 447 lit. b) CPC, sunt în drept să depună cerere de revizuire persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească.

Pornind de la prevederile acestei norme legale, Colegiul reţine că pentru a fi în posibilitatea depunerii cererii de revizuire, solicitantul trebuie să probeze că hotărîrea a cărei revizuire o solicită, îi lezează drepturile sale. La caz, prin Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla şi Mileţchi Alexei, obiectul litigiului îl constituie recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare din 20.09.2003, a contractului de donaţie din 02.10.2003 şi a contractului de vînzare- cumpărare din 23.09.2011, şi cererea reconvenţională depusă de Mileţchi Alexei împotriva Nataliei Ghetmaneţ privind evacuarea.

Respectiv, Mileţchi Alexei a intentat procesul în calitate de reclamant al acţiunii reconvenţionale, acţionînd în numele său şi al soţiei lui, Sclearenco Maia, fapt ce reiese şi din documentele anexate la cererea reconvenţională înaintată într-u valorificarea dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 5 din mun. Chişinău, str. A. Mateevici, 47, unde instanţei îi este prezentată copia Extrasului din registrul bunurilor imobile pentru efectuarea tranzacţiilor, conţinutul căruia, în dreptul secţiunii, proprietar al apartamentului respectiv, indica atît pe Mileţchi Alexei cît şi pe soţia sa, Sclearenco Maia (f.d. 50, vol. II). Mai mult, neantrenarea în proces a soţiei Sclearenco Maia, nu influienţează soluţia emisă de instanţele de judecată şi nici nu combate circumstanţele de fapt şi de drept pe care au fost întemeiate aceasta.

Înscrisurile menţionate în cererea de revizuire nu corespund exigenţelor art. 449 lit. c) al CPC şi nu pot fi admise ca temei de revizuire a Încheierii Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014. Respectiv, circumstanţele invocate de revizuentă nu pot influenţa soluţia adoptată. Astfel, Colegiul a conchis că Sclearenco Maia nu a confirmat instanţei de judecată existenţa temeiurilor prevăzute în art. 449 lit. c) CPC - faptul că prin Încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014 a fost lezată în drepturi, iar aceasta nu a confirmat prin probe că prin încheiere, casarea căreia solicită, a fost lezată în drepturi.

Colegiul constată că revizuenta nu a prezentat alte înscrisuri care să corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată. Or, motivele complimentare indicate de revizuentă, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 CPC. În consecinţă, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că circumstanţele invocate de revizuentă drept temei de revizuire, nu se încadrează în cele exhaustiv prevăzute la art. 449 CPC. 4 Prin cererea – obiectul prezentei şedinţe revizuienta nu a prezentat nici unul din temeiurile conţinute în norma indicată. Colegiul reiterează că, posibilitatea reiniţierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenţiei, care declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante.

Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. Romania, Roşca v. Moldova). Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare.

O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roşca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menţionate Colegiu consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă. Astfel, Colegiul conchide că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, or retractarea neîntemeiată a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile produce efecte grave pentru părţi, întrucît se încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, fiindcă unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.

De aceea, legea (art. 449 CPC) admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Conform celor expuse şi în baza art. 449, 453 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Sclearenco Maia împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, în pricina civilă la acţiunea lui Natalia Ghetmaneţ împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail privind recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare din 20.09.2003, a contractului de donaţie din 02.10.2003 şi a contractului de vînzare-cumpărare din 23.09.2011, şi cererea reconvenţională depusă de Mileţchi Alexei împotriva Nataliei Ghetmaneţ privind evacuarea.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.