- Dosarul nr.
- 2rh-190/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 iunie 2014
- Părțile
- Ghetmaneţ Natalia vs Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-190/14 — Recunoaşterea nulităţii actelor juridice
Judecătoria Centru Dosarul nr. 2ra-711/14 Judecător: L.Vasilevici Curtea de Apel Chişinău Judecători: L.Popova, A.Doga, V.Pruteanu Curtea Supremă de Justiţie Judecători: V.Doagă, Sv.Moldovan, Iu.Oprea Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 12 iunie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Vladimir Timofti, Iuliana Oprea examinînd cererea de revizuire înaintată de Ghetmaneţ Alexandru, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Nataliei Ghetmaneţ împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail privind recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare din 20.09.2003, a contractului de donaţie din 02.10.2003 şi a contractului de vînzare- cumpărare din 23.09.2011, şi cererea reconvenţională depusă de Mileţchi Alexei împotriva Nataliei Ghetmaneţ privind evacuarea, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, CONSTATĂ : La 16.06.2010 reclamanta Ghetmaneţ Natalia s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail solicitînd nulitatea în parte a contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului nr.5 din str. Mateevici, 47, mun.
Chişinău, în partea excluderii pe Fiocla Ghetmaneţ cu calitatea de cumpărător, recunoscînd în această calitate pe Ghetmaneţ Natalia; a declara nul contractul de donaţie a apartamentului dat, încheiat între Fiocla Ghetmaneţ şi Alexandru Ghetmaneţ la 02.10.2003; a declara nul contractul de vînzare cumpărare a ap. 5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, încheiat la 23.09.2011 între Ghetmaneţ Alexandru şi Mileţchi Alexei. În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat că, cu pîrîtul Alexandru Ghetmaneţ s-a aflat în relaţii de căsătorie în perioada din 01 octombrie 1999 pînă la 01 octombrie 2007. La 20.03.2000 s-a născut fiica Ghetmaneţ Patrisia. La data de 20.08.2002 mama reclamantei E. Zinenco a procurat o locuinţă pe str. Mateevici, 47, ap. 1, mun.
Chişinău, dar în luna august 2003 reclamanta a aflat, că se vinde apartamentul vecin nr.5. Împreună au decis să procure acest apartament pentru a majora spaţiul locativ, dar o parte să fie replanificată cu schimbarea destinaţiei ca încăpere nelocuibilă pentru a amenaja un oficiu pentru pîrîtul 1 Alexandru Ghetmaneţ, pentru firma lui. Tratativele privind cumpărarea ap.5 din str. Mateevici, 47, mun. Chişinău au fost între Natalia Ghetmaneţ şi mama proprietarului locuinţei Mihail Florea - Lidia Florea. Pentru cumpărarea apartamentului a fost achitată o arvună în mărime de 500 dolari SUA. Pentru autentificarea contractului de vînzare-cumpărare, reclamanta a discutat prealabil cu notarul Andrei Şumcov, care cunoştea că locuinţa va fi procurată pentru familia Nataliei şi Alexandru Ghetmaneţ.
Deoarece data întocmirii contractului a fost stabilită pentru 20.09.2003, dar tot în aceasta zi urma să fie pregătită masa pentru serbarea zilei onomastice a mamei reclamantei, pentru încheierea contractului la notar s-a prezentat Alexandru Ghetmaneţ, căruia reclamanta i-a dat anticontract prealabil, încheiat cu proprietarul locuinţei nr. 5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, Florea Mihail. Mai tîrziu, în vara anului 2007, a aflat, că în aceasta zi contractul a fost încheiat pe numele mamei lui Alexandru Ghetmaneţ - Fiocla Ghetmaneţ. Pentru cumpărarea apartamentului nr.5 banii în mărime 8 500 dolari SUA (500 de dolari au fost date ca arvună) au fost împrumutaţi. Ea cu mama sa au solicitat contractul încheiat, însă Alexandru Ghetmaneţ a declarat, că contractul se află la Oficiul Cadastral pentru înregistrare.
Susţine că încăperile de pe str. Mateevici, care aparţineau cu drept de proprietate reclamantei şi mamei reclamantei, inclusiv şi apartamentul nr.5 procurat de la M. Florea, au fost reparate şi replanificate într-o locuinţă pentru familia soţilor Ghetmaneţ. Conflictul în familia Ghetmaneţ a apărut atunci cînd reclamanta a aflat, că apartamentul cumpărat este averea personală a soţului: reclamanta a aflat, că la 20.09.2003 ca cumpărător în contractul de vînzare- cumpărare a fost indicată mama pîrîtului Fiocla Ghetmaneţ, care peste două săptămîni, la 02.10.2003, i-a donat locuinţa fiului Alexandru Ghetmaneţ. La 01.10.2007 căsătoria soţilor Ghetmaneţ a fost desfăcută. În continuare, acest apartament prin contractul de vînzare-cumpărare din 23.09.2011 pîrîtul Alexandru Ghetmaneţ a vîndut lui Alexei Mileţchi.
Alexei Meliţchi pe parcursul examinării cauzei în fond, s-a adresat cu cerere reconvenţională către Ghetmaneţ Natalia privind evacuarea din spaţiul locativ. În motivarea acţiunii, a indicat că în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 6587 din 23 septembrie 2011, a procurat de la Alexandru Ghetmaneţ apartamentul nr.5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, motiv din care a cerut evacuarea Nataliei Ghetmaneţ cu membrii familiei din locuinţa dată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 martie 2013, acţiunea intentată la cererea depusă de către Ghetmaneţ Natlia a fost admisă integral, fiind dispusă recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului nr.5 din str. Mateevici, 47, mun.
Chişinău, încheiat la 20.09.2003 între Mihail Florea şi Ghetmaneţ Fiocla şi a recunoscut ca părţi ale contractului din 20.09.2003 în calitate de vînzător Mihail Florea şi în calitate de cumpărători Ghetmaneţ Alexandru şi Ghetmaneţ Natalia; a recunoscut nul contractul de donaţie a apartamentului nr.5 din str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, încheiat la 02.10.2003 între Fiocla Ghetmaneţ şi Alexandru Ghetmaneţ; a recunoscut nul contractul de vînzare-cumpărare a ap. 5 de pe str. Mateevici, 47, mun. Chişinău, încheiat la 23.09.2011 între Ghetmaneţ Alexandru şi Mileţchi Alexei. Cererea reconvenţională depusă de către Meliţchi Alexei a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. 2 Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, Ghetmaneţ Alexandru şi Meliţchi Alexei au contestat-o cu apel, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 05 martie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea intentată la cererea Natalie Ghetmaneţ să fie respinsă ca fiind neîntemeiată, iar cererea reconvenţională depusă de către Meliţchi Alexei să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Ghetmaneţ Alexandru şi Meliţchi Alexei şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 martie 2013. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 13.12.2013, Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla şi Mileţchi Alexei au contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 05 martie 2013 şi emiterea unei noi hotărrîi de respingere a acţiunii lui Ghetmaneţ Natalia şi admiterea cererii reconvenţionale depuse de Mileţchi Alexei. Ghetmaneţ Natalia a depus referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd recunoaşterea acestuia ca inadmisibilă.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla şi Mileţchi Alexei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2013, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Nataliei Ghetmaneţ împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail privind recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare din 20.09.2003, a contractului de donaţie din 02.10.2003 şi a contractului de vînzare-cumpărare din 23.09.2011, şi cererea reconvenţională depusă de Mileţchi Alexei împotriva Nataliei Ghetmaneţ privind evacuarea. La 22.04.2014, Ghetmaneţ Alexandru a înaintat cerere de revizuire a încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea acesteia, casarea încheierii a cărei revizuire se solicită şi rejudecarea cauzei în ordine de recurs.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat temeiul prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, menţionînd că prin răspunsul Procuraturii Generale nr. 36- 9/12-57, i s-a comunicat că în urma efectuării investigaţiei asupra faptului existenţei în orgininal a recipisei de 500 dolari SUA, s-a stabilit că aceasta nu există. Examinînd motivele invocate de revizuent, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit ajunge la concluzia că cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC al RM, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influienţeze soluţia adoptată. Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărîri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conţinute în art. 449 CPC şi ele sunt indicate exhaustiv. 3 Pornind de la aceste cerinţe, Colegiul relevă că revizuirea unei hotărîri date de către instanţă este posibilă doar în cazul în care solicitantul, după devenirea irevocabilă a hotărîrii, intră în posesia unui temei din cele prevăzute de art. 449 CPC.
În acelaşi timp, acest temei trebuie să vizeze situaţia de fapt, care a fost obiectul examinării în instanţa de fond, dat fiind că instanţa de recurs verifică corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi procesual, în limitele materialelor din dosar şi în limitele recursului declarat. Or, nu poate fi revizuită o hotărîre care elucidează o anumită situaţie de fapt, asupra căreia s-a pronunţat instanţa de fond, prin prisma unui temei care caracterizează o altă situaţie. Din textul cererii de revizuire, înaintate la 22.04.2014, Colegiul civil, comercial şi de contencos administrativ lărgit constată că revizuentul solicită revizuirea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, iar temeiul invocat este lit. b) a art. 449 CPC.
Astfel, potrivit art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Colegiul reţine că, pentru a redeschide procesul pe temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, este important ca circumstanţele sau faptele date, existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate în faţa instanţei prin prezentarea unor probe concludente.
Legea, art. 449 lit. b) CPC, vorbeşte despre circumstanţe (fapte) necunoscute anterior petiţionarului, dar întrucît examinarea fondului cauzei prezumă că instanţa a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, este evident că o condiţie esenţială pentru admiterea revizuirii este că şi instanţei nu i-au fost şi nu au putut fi cunoscute aceste circumstanţe (fapte). Pentru acest motiv de revizuire esenţial este ca revizuentul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărîrii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că nu a avut posibilitatea de a le cunoaşte, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire.
Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Astfel, ca o condiţie esenţială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanţele (faptele) să fi existat obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, ele urmînd a fi diferenţiate de faptele noi apărute după pronunţarea hotărîrii. Faptele noi apărute după darea hotărîrii pot servi temei de adresare cu o nouă acţiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire.
Circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci cînd sînt determinante pentru judecarea justă a cauzei, or aceste noi circumstanţe conduc după sine la apariţia, modificarea sau încetarea raporturilor juridice dintre părţile în litigiu şi deci sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei. În acelaşi timp, revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a 4 pricinii. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, decade sau lipseşte revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.
La caz, Colegiul conchide că revizuentul nu a probat nici într-un fel prezenţa acestui temei de revizuire. Astfel, invocarea scrisorii Procuraturii Generale nr. 36-9/12-63, prin care se comunică că avocatul Vadim Colţov a prezentat doar copia recipisei şi a acordului preliminar, iar orgininalele actelor respective nu sunt, nu poate fi reţinut ca temei de revizuire în baza art. 449 lit. b) CPC. Or, scrisoarea în cauză este eliberată la 02.02.2012, adică în timpul examinării pricinii şi respectiv era cunoscută revizuentului. În context, instanţa de revizuire conchide că Ghetmaneţ Alexandru nu a probat nici într-un fel prezenţa acestui temeiuri de revizuire. În acelaşi timp, Colegiul reţine că revizuentul solicită revizuirea încheierii Curţii Supreme de Justiţie prin care recursul său a fost declarat inadmisibil.
Deci, instanţa de recurs doar s-a limitat la constatarea lipsei temeiurilor admisibilităţii recursului. Respectiv, revizuentul urma să invoce în sprijinul temeiului de revizuire argumente ce vizează temeiurile de admisibilitate. Revizuentul nu a prezentat asemenea temeiuri, axîndu-se prioritar pe un înscris, care între altele era cunoscut la momentul examinării pricinii. Or, acest aspect ţine de fondul litigiului, care însă nu poate influienţa soluţia supusă revizuirii, anume din motiv că instanţa de recurs nu reapreciază probele. Totodată, Colegiul constată că revizuentul în cererea de revizuire a redat exact argumentele invocate şi în cererea de recurs. Potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, la examinarea cererii de revizuire, instanţa se limitează doar la aprecierea admisibilităţii temeiurilor de revizuire invocate.
În consecinţă, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că circumstanţele invocate de revizuent drept temei de revizuire, nu se încadrează în cele exhaustiv prevăzute la art. 449 CPC. Prin cererea – obiectul prezentei şedinţe, revizuentul nu a prezentat nici unul din temeiurile conţinute în norma indicată. Colegiul reiterează că, posibilitatea reiniţierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenţiei, care declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. Romania, Roşca v. Moldova).
Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roşca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova).
5 Din considerentele menţionate Colegiu consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă. Astfel, Colegiul conchide că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, or retractarea neîntemeiată a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile produce efecte grave pentru părţi, întrucît se încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, fiindcă unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea ( art. 449 CPC) admite revizuirea numai în cazuri strict determinate.
În baza celor expuse şi în conformitate cu art. 449, 451-453 din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Ghetmaneţ Alexandru împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Nataliei Ghetmaneţ împotriva lui Ghetmaneţ Alexandru, Ghetmaneţ Fiocla, Mileţchi Alexei, Florea Mihail privind recunoaşterea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare din 20.09.2003, a contractului de donaţie din 02.10.2003 şi a contractului de vînzare-cumpărare din 23.09.2011, şi cererea reconvenţională depusă de Mileţchi Alexei împotriva Nataliei Ghetmaneţ privind evacuarea.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Vladimir Timofti Iuliana Oprea 6